Despre piesa lui Nikolai V. Gogol, „Căsătoria”, mai toți comentatorii țin să precizeze că nu este de valoarea celebrei comedii satirice „Revizorul”, o capodoperă a genului. E cât se poate de adevărat, dar asta nu înseamnă că o comedie mai ușoară, mai apropiată de farsă, având însă și accente tragicomice, frizând absurdul, cum este „Căsătoria” (scrisă în 18 33), nu s-a bucurat întotdeauna de o foarte bună primire din partea publicului. Care s-a amuzat copios privind întreaga tevatură stârnită de pețirea unei fete cam trecute (considerată așa la cea vreme, deși ea nu are decât 27 de ani), dar cu avere, pentru cucerirea căreia patru pretendenți intră în competiție. Și la premiera de la Teatrul „Bacovia”, spectacolul pus în scenă de regizorul Slava Sambriș (din Republica Moldova), a avut succesul scontat. Un bun cunoscător al teatrului lui Gogol, regizorul a mai montat „Căsătoria” și chiar „Revizorul” (la finalul studiilor de masterat), semnând de această dată o adaptare a textului. El renunță astfel la un pretendent și, în schimb, inventează un personaj colectiv, un sfat, un cor de babe, care comentează acțiunea. Slava Sambriș își structurează atent, profesionist, spectacolul, asigurându-i cursivitatea, ritmul, pune în valoare toate sursele de comic, de situație, de limbaj, și lucrează bine cu actorii, care-și individualizează cu precizie și cu nuanțe personajele, urmându-i indicațiile.
Florina Găzdaru face un rol foarte bun în Agafia Tihonovna, fata de măritat (prezentată, de pețitoare, ca o „delicatesă”), având câteva scene savuroase, când, șocată de dispariția subită a mirelui, afișează o încremenită expresie plină de stupoare, care cere compătimire. Mătușica ei, Arina Panteleimonovna, o femeie de treabă, cu un bun- simț sănătos, este întruchipată de Simona Nica, actrița găsind potrivite modalități de a se face vizibilă. Pețitoarea cea versată, unsă cu toate alifiile, vicleană, mincinoasă, Fiokla Ivanovna, este adusă în scenă de Firuța Apetrei, expresiv, convingător, ca o cumătră înfiptă, chiar agresivă, și cu gura mare, șfichiuind cu replici tari pe cei care o înfruntă. Podkolesin, îndărătnicul burlac, greu de convins că i-a venit rândul la însurătoare, este credibil în lentoarea, deruta, abulia lui, grație interpretării nuanțate a lui Ștefan Ionescu. Cel care-l tot împinge din spate este amicul lui, Kocikariov, un îndrăcit personaj, care-și descoperă veleități de pețitor, făcându-i concurență Fioklei (împotriva căreia, de mai multă vreme, are el un dinte) spre turbarea acesteia. Bogdan Buzdugan își construiește laborios rolul, scoțând maximum de efecte comice din tenacitatea cu care-și urmărește scopul, căpătuirea nehotărâtului său amic. Izbutite portrete caricaturale fac și Valentin Braniște, un Omletă hilar, agitat, cu un pântec proeminent, și Dumitru Rusu, care compune cu finețe, în filigran, personajul lui Anucikin, timid, efeminat, un prețios ridicol. Locotenentul de marină în rezervă Jevakin, țeapăn, grav, pătruns de propria-i importanță, este jucat, cu ținuta adecvată și tușe exacte, de Ion Goranda.
Nu trec neobservați nici tinerii Alina Simionescu (Duniașka) și Tudor Hurmuz (Stepan), în două roluri de servitori între care se ivește o mică scânteie de amor instant. Sfatul babelor, compus din Ștefan Huluba (un travesti de un haz nebun), Bianca Babașa, Minodora Broscoi, Vlad Nicolici, Alexandru Gușă, este foarte prezent, cântă și face tot felul de comentarii, pe toate tonurile (ca pe rețelele sociale acum), dar și „fizicalități”, tumbe, șpagate, în scene de un umor burlesc.
Cu o scenografie simplă, dar adecvată și sugestivă, semnată de Răzvan Bordoș, în costumele plăcute ochiului, respectând epoca, ale lui Szőke Zsuzsanna Dalma, spectacolul „Căsătoria” (designer de lumini, Cristi Baciu), vorbind despre năravuri vechi de când lumea (căci natura umană nu se schimbă), interese mercantile, meschinărie, ipocrizie, adică lipsa sentimentelor adevărate, dar și despre un vid interior, o spaimă fără nume, gogoliană, este o reușită a întregii echipe de realizatori.
