luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1429

Falșii lideri de opinie

România, poate mai mult ca alte țări din Europa, este afectată, într-o măsură mai mică sau mai mare de cel puțin trei crize: economică, medicală și una politică. Cum criza economică se manifestă la nivel global, cea sanitară, care ne interesează în cel mai înalt grad acum, tinde – sunt indicii clare – să scape de sub control, prin amploare și consecințe dintre cele mai grave. Cauzele pot fi – și ele – unele obiective, dar, cu siguranță, cele mai multe includ subiectivismul deciziilor sau chiar lipsa acestora.

Ca prin factor identificat ca foarte important este lipsa totală de informare și inexplicabila lipsă din comunicarea publică, pe tema vaccinului, de exemplu, a specialiștilor, medici, cercetători, lideri de opinie avizați, asistenți sociali, persoane care au trecut prin boală, persoane vaccinate, reprezentați ai unor instituții validate ca purtătoare de informații cu caracter științific. Lipsa acestui dialog, întrebările rămase fără răspuns, transformarea unor persoane „cu gura mare” în așa-zișii lideri de opinie, proliferarea știrilor false, avansul luat de teoriile conspiraționiste, în detrimentul informațiilor cu o mare încărcătură științifică, au condus astăzi la un haos în procesul de coordonare, prevenire și stopare a îmbolnăvirii cu virusul Sarcov 2.

Absența specialiștilor de pe principalele canale de informare a dus la o hiperinflație de ageamii, politruci, simbriași, chiar medici de cu totul alte specialități, care s-au transformat în cârcotași de serviciu, și care, toți, urlă zilnic împotriva vaccinării, apelând la tot felul de scenarii apocaliptice, semănând panică și neîncredere în rândul populației și așa bulversată de noianul de informații contradictorii de pe piața media.

Nu-i timp să căutăm persoane vinovate de haosul și tragediile prin care trece țara, cetățenii ei, însă aproape de penal se află instituții ale statului, ministere, institute de cercetare, direcțiile de sănătate publică, colegiile medicilor, asociațiile medicilor, cabinetele individuale, instituțiile de învățământ superior, mediul academic, care s-au lăsat copleșite de harapnicii vorbitori, erijați criminal în apărători ai drepturilor omului, în general, călcând în picioare dreptul la sănătate, la viață, la o informare corectă, în timp ce, zilnic, morga și cimitirele își cer dreptul la extindere, pentru a „găzdui” persoane care și-au consumat toate drepturile acordate de „apărătorii”…Drepturilor Omului.

Dialogul nu trebuie reinventat, ci doar repus în drepturi.

Rebusiști băcăuani în lotul național de Rebus

    Au fost publicate în revista Rebus (octombrie 2021) rezultatele Campionatului Național de Compunere. Rezultate de mare prestigiu le-au obținut Florin Vingheac (loc 4-194 de puncte) și Gheorghe Gându (loc 7-192 de puncte).

    Primii 12 rebusiști din România formează lotul național. De menționat că orașul Bacău este pe primul loc din țară, cu un număr foarte mare de participanți – 9.

    Au mai punctat la clasamentul final Constantin Coțofană, Sprin Cozma, Nelu Tiba, Florin Nedelcu, Constantin Adafini, Ion Ursachi și Horia Săcăleanu.

    Toți aceștia sunt membri ai cercului rebusist „Sfinx” – Bacău. Nu a putut participa la concurs ex-campionul României, Aurelian Mihalache (Bacău), fiind implicat într-un proiect internațional-cultural (Marsilia – Franța) lipsind din țară.

    Horia Săcăleanu, membru cercului rebusist „Sfinx” Bacău

    Represiunea a devenit oficială. Cunoașteți consecințele?

    Oficial, ne aflăm într-o perioadă în care autoritățile operează în deplină ilegalitate; toate, dar absolut toate măsurile luate contra „pandemiei” în baza stării de alertă sunt fără acoperire juridică, nu doar neconstituționale.

    De vreme ce Guvernul a fost demis, un Guvern interimar NU are voie să adopte acte normative de genul celui prin care s-a prelungit starea de alertă. O stare de alertă care și așa era neconstituțională, deoarece cuprindea măsuri de limitare a drepturilor și libertăților cetățeneșți decise nu prin lege a Parlamentului, cum spune Constituția, ci prin acte emise de Guvern. Evident, așa-zisul „pașaport verde” este, în acest moment ilegal cerut de către autorități sau de chelneri ori vânzători. Dar nimeni nu prea spune acest lucru; toți politicienii, chiar și cei din opoziție au altele acum de făcut.

    Starea de alertă fiind prelungită ilegal, toate măsurile luate în numele ei nu pot fi decât ilegale. Amenzile de 1,5 milioane de lei date în doar patru zile de către forțele de represiune la nivelul întregii țări sunt ilegale. 1,5 milioane! O mulțime de bănet încasat de un guvern aflat în mare criză financiară de la un popor aflat într-o și mai mare criză din cauza creșterilor de prețuri.

    O să spună unii că nu contează, că situația excepțională cere măsuri excepționale. Dar de unde știm noi că situația este cu adevărat excepțională? Din comunicatele Grupului de Comunicare Strategică? De la DSP-urile care refuză să comunice informațiile de interes public? De la o presă care prezintă doar informațiile venite de la Guvern, nu și informațiile venite din cealaltă parte? De la unii care au decis că numai adevărul lor este adevăr, ceea ce spun alți medici nu este, și, prin urmare, trebuie să li se interzică dreptul de a contesta ce este de contestat?!

    Știința cenzurată nu este știință, este ideologie. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! Îndoiala este baza cunoașterii. Este și prima lecție de jurnalism, până la urmă! Nu poți interzice îndoiala doar pentru că-ți strică ție ploile; orice trebuie verificat și răsverificat. Dacă ești sincer și nu ai nimic de ascuns. Altfel… da, bagi pumnul în gură celor care nu spun ca tine.

    Ceea ce nu trebuie să uite politicienii, indiferent de culoare, este că au mai existat unii care se credeau invincibili și au sfârșit sub ghilotină. Nu luați asta ca o amenințare, că nu am eu puterea de a duce astfel de amenințări la capăt; luați-o ca un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla. „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare”, după cum spune Ecleziastul…

     

    E-mailuri false în numele ANAF

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage contribuabililor atenția să nu deschidă e-mailurile provenite de la info@anaf.ro.

    „A fost lansat un val de mesaje transmise prin email, care utilizează denumirea, precum și coordonatele instituției (număr de telefon, adresa poștală).

    Precizăm că ANAF nu are deschisă adresa de email INFO@ANAF.RO. Persoanelor juridice, dar și celor fizice care recepționează aceste mesaje, în care sunt informate despre discrepanțe în evidența fiscală, le recomandăm SĂ NU DESCHIDĂ MESAJELE ȘI NICI DOCUMENTELE ATAŞATE acestora” – precizează ANAF.

     

    Suficient de vaccinați…

    Iar sunt paturile pline la ATI, iar –medicii hotărăsc cine să trăiască și cine să moară, etc. Recunoașteți,vă rog, modelul! E aceeași de anul trecut, aceeași isterie combinată cu prezentarea unor date incomplete, politizarea panicii și jugularea adversarilor politici, la televizor, în numele binelui colectiv. Cazurilor  de decese pentru perioada  4 – 10 octombrie 2021, de pildă, raportate oficial pe situl https://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-cazuri-confirmate-covid19/2746-raport-saptamanal-episaptamana40-2021/file  se prezintă astfel; ,,94.1% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată. ” din care primele în top sunt afectiuni cardiovasculare, urmate de diabet, afecțiuni neurologice, etc.   Dacă nu vi se pare cunoscut vă amintesc că e cam același procent  pe care îl răsuceau în vederea înspăimântării naționale televiziunile la începutul lunii iunie, anul trecut.

    În articolul ,,Virusul și marea dezumflare” de la începutul acelei luni, împotriva curentului, făceam analiza cazurilor raportate oficial la acea vreme care arătau cam la fel; ,, 90,7% din decedați aveau cel putin o comorbiditate asociată.” Și pentru ca să vă convingeți că e aceeași regie, vă citez din respectivul articol; ,, Aşa cum recunoştea tardiv secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, domnul Horatiu Moldovan: -Sunt raportate multe decese la pacienți care mor din alte cauze. Care ar fi murit oricum. Care au cancer  terminal -… Ministrul Sănătăţii declara şi el la un post de televiziune …. că pacienţii, majoritatea lor, mor cu Covid-19, nu de Covid-19” .

    Am reluat acest fragment publicat anul trecut pentru a vă aminti că ilustrează aceeași modalitate de promovare a fricii. Aglomerația din secțiile subdimensionate de la ATI București este proiectată în întreaga țară ca și cum aceasta ar fi situația tuturor spitalelor din țară. Câte paturi sunt în toată țara și câte sunt ocupate exclusiv de pacienți COVID? Să o luăm metodic; iată ce spunea președintele  Iohannis acum un an, în octombrie 2020 (s.n.): ,,Avem 3.065 paturi la ATI, am dublat numărul!”. După un an de pandemie, duminică 12 septembrie 2021(s.n.)  Florin Cîțu, citat de https://www.bugetul.ro/   (ediția din17oct. a.c) declara ; „Aş vrea să vorbim despre situaţia de la ATI. Avem deja 600 de persoane. Ultima informare pe care o aveam este că avem ca număr de paturi disponibile 860, aş vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secţiile ATI. Dacă este nevoie de intervenţia mea, spuneţi, dar ştiu foarte bine că putem să ajungem la 1.600 de paturi. Să-mi spuneţi ca să nu fim luaţi pe nepregătite.” Suntem în plin sezon gripal dar au dispărut  decesele de gripă sezonieră. Conform http://www.cnscbt.ro/index.php/informari-saptamanale/gripa/2751-informare-infectii-respiratorii-04-10-2021-10-10-2021-s-40/file,  situl Centrului National De Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile  ne spune că în aceeași săptamana 04.10.2020 – 10.10.2021

    ,,Nu s-au inregistrat cazuri confirmate de gripă.,,  Toți decedații sunt declarați morți de COVID, evident fără autopsie, la fel ca anul trecut. Ca medie anuală în România mor cca. 720 de oameni pe zi. În lunile de iarnă media este depășită iar vara decesele sunt sub medie. A fost depășită această medie și cu cât? E mult, e puțin? La ce date statistice se raportează cei care prezintă catastrofa din spitale, la televizor?  Dacă privim spre Israel  în perioada când au început a introduce a treia injectare, respectiv în luna  august,  semnalam în această rubrică sub titlul ,,Poporul ales a ales” că; ,, Intervievat pe un canal de televiziune israelian în 5 august, doctorul Kobi Haviv, directorul spitalului Herzog din Ierusalim, arăta faptul că 95% dintre pacienții internați cu o formă severă de Covid-19 sunt vaccinați, iar 85-90% din spitalizări privesc persoanele vaccinate în totalitate”. Pe de altă parte readucem în atenția publică declarația medicului virolog francez și laureat al Premiului Nobel, Luc Montagnier, care în  mai 2021, într-un interviu cu Pierre Barnérias de la  Hold-Up Media , a spus că; ,,… programele de vaccinare în masă pentru COVID pot, de fapt, provoca mutații SARS-CoV-2, cum ar fi varianta Delta, prelungind astfel pandemia.”

    Pentru aceleași raționamente pentru care OMS a declarat pandemia COVIDIANĂ ar fi trebuit să declare și pandemia de pneumonie,  pentru un dublu motiv și iată de ce; în medie, la nivel global, de pneumonii mureau patru milioane de oameni anual. În 2020 au decedat conform statisticilor oficiale două milioane de persoane urmare a infecției COVID, adică jumătate din nr. celor cu pneumonii. Pneumonia este la rândul ei o boală cu transmitere virală, dar nu s-a oprit planeta pentru asta și nu au fost separați purtătorii de pneumonie de celelalte categorii de cetățeni și nu a fost nimeni discriminat din pricina acestei infecții în purtători simptomatici, asimptomatici, testați ori netestați etc. În România, de pildă, conform datelor oficiale, în anul 2020 nu a mai murit nimeni de infecții gripale sezoniere și nici de pneumonii. Toate decesele generate de pneumonii au fost asociate  covidului. Astfel, dacă aveți curiozitatea să studiați https://cnsisp.insp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/06/Buletin-Informativ-CAUZE-DECES-2020.pdf  o să observați că 29.009 de decese sunt pneumonii asociate covid și incluse în cifra umflată a deceselor  COVID la nivel european. În România anului 2020, statistic, nu a existat nici un deces de pneumonie și nici un deces generat de gripa sezonieră simplă. Brusc în anul 2020 au fost eradicate aceste cauze de fatalitate. Fără discuție că aceste cifre care au distorsionat percepția publică asupra realității au îngroșat statistica la nivel global.

    Acum iară se revine la retorica de înspăimântare națională. Subliniam cu ceva vreme în urmă că România nevaccinată nu e un exemplu bun pentru guvernele europene ce doresc limitarea drepturilor cetățenești. România nu a fost în look down această vara și nu am avut decese care să poată justifica green pass-ul.  Această situație s-a reflectat în presa europeană (germană, franceză, poloneză, etc.) și rezistența românilor a fost privită cu simpatie de unele publicații, dar considerată inacceptabilă de marile cancelarii. Astfel ne-am întors la vechea retorică. Numai că spre deosebire de anul trecut, acum românii știu mult mai multe despre vaccinul salvator , valențele sale și despre prevenție. Și anume că  suntem pe cont propriu. Grija guvernului  este vaccinarea, nu vindecarea ori prevenția. Dacă suni la DSP și reclami că ești infectat  cu virusul păgubos ți se interzice să circuli, dar nu ți se dă nici un tratament. Cum să-l cumperi dacă ești în izolare? Nici un sprijin sau  informație utilă. Te așteaptă la ATI, la intubare. Nu amintesc de medicamente ce stau în așteptare cum ar fi ivermectina, mai ieftină, ori anticorpii monoclonali, cei mai scumpi,  tratamente care previn ori vindecă pacienții infectați cu acest nou virus gripal și care nu au fost achiziționate de statul român. Nu ni se vorbește despre valențele banalei aspirine care, spune un studiu efectuat de Universitatea George Washington,  ar putea proteja plămânii pacienților cu COVID-19 și minimiza nevoia de ventilație mecanică.

    ,,Echipa a investigat peste 400 de pacienți cu COVID din spitale din Statele Unite care iau aspirină fără legătură cu boala  COVID și a constatat că tratamentul a redus riscul mai multor parametri cu aproape jumătate: a ventilației mecanice cu 44%, urgențele cu 43% și mortalitatea generală în spital cu 47%. (Detalii pe; https://www.jpost.com/health-and-wellness/aspirin-lowers-risk-of-covid-new-findings-support-preliminary-israeli-trial-681127 ) Pe canalele mass media oficiale nici un licăr de speranță. Lipsesc informatiile utile despre  tratamente preventive cu zinc, vitamina C sau D, etc. necum de gratuitate pt. achiziționarea acestora. Prețul minimal pt. o minimă prevenție e de cel puțin 400 lei. Din grija statului pentru cetățenii săi au fost achiziționate însă, 120 de milioane doze de injecții, din care în marea sa generozitate același stat a cedat o mare parte Danemarcei, Vietnamului, Irlandei, Coreii de Sud etc., (conform https://laufpass.com/corona/rumaenien-ermittelt-gegen-eu/  )

    După aceeași sursă, ,,Republica Cehă intenționează să distrugă 45.000 de doze de vaccin marca AstraZeneca Covishield din India, deoarece nimeni nu dorește să-l folosească. Și peste 14.000 de doze de vaccin au fost aruncate în ultima lună doar din cauza lipsei de interes public.”  Președintele croat, Zoran Milanovic, răspunzând de curând  unui jurnalist ce întrebase; ,,De ce rata vaccinării în Croația nu este la fel de mare ca în alte țări?”, a spus; ,, Croații sunt -suficient de vaccinați- și ar trebui să poată accepta riscurile unei infecții COVID. …”  De fapt, președintele Zoran Milanovic a îndrăznit să ridice capul și să înfrunte autoritarismul medical și isteria COVID alimentată de mass-media globalistă. Pe când un semn de empatie și de la președintele Iohanis pentru poporul său …?

    Jr. Adrian M. Ionescu

     

     

     

     

    Haltere: „Casa halterelor”, un proiect în construcție

    Toamnă rodnică pentru secția de haltere a SCM Bacău. Principalul exponent al reușitei este Andrei Ciobanu, triplu medaliat cu bronz la Europenele Under 23 din Finlanda și triplu campion național la Seniori.

    „Având în vedere că am fost destul de aproape de o medalie de argint, există și un mic regret legat de Europene. Satisfacția este însă mult mai mare și este pe măsura muncii depuse la antrenamente. Cu atât mai mult cu cât Campionatele Europenele din Finlanda au reprezentat un concurs complcat”, a declarat medaliatul european cu ocazia unei conferințe de presă derulate la începutul acestei săptămâni, la SCM Bacău.

    „Andrei Ciobanu are un potențial deosebit, iar în Finlanda a avut o evoluție fantastică, depășindu-și recordul personal”, a adăugat antrenorul George Călin care, alături de tatăl său, Ion Călin, pregătește secția de haltere a SCM-ului. „Acesta este primul rezultat internațional al secției. Un rezultat care ne urcă atât în clasamentul pe secții, cât și în cel pe cluburi”, a punctat directorul SCM Bacău, Ion Șarban, care a amintit și de cele 22 de medalii realizate în trecut de halterofilii clubului: „E un palmares în creștere”. Rezultatele sunt cu atât mai meritorii cu cât ele au fost obținute în condiții de pregătire relativ modeste.

    „Este greu fără un spațiu de antrenament optim, însă, chiar și în aceste circumstanțe, am făcut echipă bună cu domnul director Șarban, obținând rezultate care, am ferma convingere, vor fi urmate de altele și mai bune”, a subliniat antrenorul George Călin. „Casa halterelor” este un vis mai vechi al secției și are toate șansele ca el să se împlinească în sfârșit în 2022. A spus-o și directorul Șarban: „Am identificat și locația și soluțiile pentru realizarea acestei Case a halterelor, care ar reprezenta și o recunoaștere, dar și un stimul pentru secție”. Directorul SCM a vorbit și despre proiectul de finanțare nerambursabilă pe Legea 69 aprobat de Consiliul Local, care va aduce principalei grupări sportive a județului 250.000 lei (diferența de 15 la sută din proiect fiind asigurat de club):

    „Chiar dacă vin pe final de an, acești bani sunt foarte importanți pentru noi. Proiectul reprezintă o reușită care ne ajută să consolidăm acele contracte de activitate sportivă pentru antrenori și sportivi. De altfel, secția de haltere este una din principalele beneficiare ale proiectului”. Cu o candidatură solidă la una din pozițiile fruntașe ale topurilor de final de an, medaliatul de la Europenele U23, Andrei Ciobanu va ridica ștacheta în 2022, atunci când va participa la Europenele de Seniori de la Sofia.

    „Andrei mai are încă doi ani ce-i permit să concureze la Under 23, dar, în paralel, vom face și pasul către seniori la competițiile internaționale”, a concluzionat antrenorul Călin care speră ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, Bacăul să poată găzdui una din competițiile aflate în calendarul național al Federației Române de Haltere.

    Judo: Alexandru Zaharia, vicecampion național

    Ce urmează după un titlu de vice-campion național Ne-Waza? Pandemia. Și după? Un nou titlu. Tot de vice-campion al României, dar la judo Under 14. Pasiunea pentru judo al lui Alexandru Zaharia, dar și antrenamentele din sală unite cu cele individuale, au adus sportivului antrenat de Dorin Cruceanu la CSM Bacău argintul la Naționalele U14 derulate weekendul trecut, la Brașov.

    „Alex este un sportiv  ambițios, puternic, muncitor și merită pe deplin această medalie”, a declarat antrenorul Cruceanu despre elevul Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu”. Merită adăugat și faptul că la Brașov, Alex (care cântărește 79 kilograme) a participat la categoria de greutate +73 kg, unde a pierdut confruntarea pentru aur în fața unui adversar de peste o sută de kilograme.

    La Naționalele de judo U14 de la Brașov, ceilalți elevi ai lui Dorin Cruceanu de la CSM și SCM Bacău, Ariana Nichituș, Giulia Mihai, Ana-Lucia Patea și Răzvan Moisei au avut prestații bune, dar ca să-l cităm pe antrenorul băcăuan, „neatenția și unele accidentări mai vechi sau, în cazul Giuliei, mai noi- sportiva s-a luptat cu o singură mână în semifinale- și-au spus cuvântul”.

    „Educație și comuniune”

      Sub spiritul acestui dicton, zilele trecute, la Colegiul Național ,,Gh. Vrănceanu” din Bacău, s-au unit pe aceeași scenă elevi, profesori, personalități reprezentative ale mediului academic, responsabili ai unor instituții dedicate „livrării” educației la nivel local, într-un dialog viu, subordonat unor teme de mare actualitate pentru învățământul românesc. Sub coordonarea Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” din Bacău, activitățile inițiate de Colegiul „Vrănceanu” au vizat necesitatea creării unui spațiu propice exersării competențelor reprezentative pentru elevii secolul al XXI-lea, dar și pentru dobândirea unor abilități pertinente pentru dezvoltarea personală și profesională a cadrelor didactice implicate.

      Prima parte a fost dedicată unui proces de sondare – prin dialogul cu universul interior și exterior – a relevanței experiențelor trăite de profesorii colegiului în relație cu problematica „educației de calitate”. Astfel, reflecția referitoare la acțiunile de gândire și de înțelegere a evenimentelor s-a condus după principiul „cantitatea determină calitatea”, ideile rezultate fiind valoroase pentru tema abordată: „educația de calitate înseamnă șlefuirea în spiritul valorilor general-umane: bunătatea, empatia, înțelegerea, asertivitatea, toate acestea îmbinate cu formarea și educarea competențelor de gândire critică, reflexivă, comunicare corectă, de înțelegere a lumii fizice, a spiritului de inițiativă”; „educație de calitate înseamnă să creezi cadrul în care elevii să-și descopere propriul potențial și să-i ajuți să și-l dezvolte, pentru a putea să reușească ulterior în viață”; „este educația în care profesorii sunt modele pentru elevi, iar aceștia reușesc să-și îndeplinească visurile. Profesorul scrie VIITORUL”; „educația de calitate înseamnă să răspunzi nevoilor de modelare a elevilor, păstrând acele elemente tradiționale, care fac diferența între «educat» și «needucat»: respect, rigoare, valoare etc.

      În timpul orei de dirigenție, elevii și profesorii au participat la transpunerea scenică a unei confruntări de idei, printr-o dezbatere academică de tip „World Schools”, având ca moțiune: „Dezvoltarea personalității umane este determinată esențial de activitățile complementare (activităților școlare)”, momentul fiind coordonat de ,,antrenorul” prof. Veronica Gavriliu. Astfel, echipa guvernului, constituită din elevii: Lungu Mihai, Mihai Ana-Denisa și Gălățanu Marinela, a pledat pentru litera și spiritul moțiunii, în timp ce opoziția, reprezentată de Iacob Matilda, Paler Rareș și Rusu Alexandra, a „de-construit” fiecare argument al oficialilor. Contrar scenei politicului, scena didacticului a declarat ambele echipe câștigătoare, meciul arbitrat de Tamaș David finalizându-se cu scorul de 16-16. Pentru calitatea argumentării „politice”, dar și pentru jocul actoricesc, elevii implicați au fost recompensați cu ,,Medalia Gândirii critice”.

      Spre seară, scena a fost transferată în spațiul virtual, Simpozionul Județean „Competențele-cheie, între deziderat și necesitate” adunând peste 60 de cadre didactice din școlile băcăuane, momentul fiind autentificat, la nivel academic, prin prezența Prof. univ. Dr. Venera Cojocariu, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău și a Dr. Ciprian Fartușnic, Cercetător Principal II, Laboratorul de Politici Educaționale, București. Evenimentul, care s-a prelungit câteva ore, a acaparat atenția auditoriului prin conferința „Competențele-cheie, abordări complementare”, susținută de universitarul băcăuan, prin punctele de vedere exprimate de Prof. dr. Emilia Cloșcă, Prof. Cristina Andrei, Prof. Crăciun Anca, Prof. Laura Duță, consilier școlar, dar și prin exemplele prezentate de Prof. Dr. Andrei Ionela, Prof. Burlacu Alina, Prof.dr. Gavriliu Laura. Prof. Mariana Ifrim, director al Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru”, a salutat evenimentul, subliniind importanța unor întâlniri de acest fel pentru comunitatea didactică locală. La final, intervenția dr. Ciprian Fartușnic a fixat relevanța temei, de pe poziția expertului în politici educaționale, subliniind modernitatea paradigmei centrate pe competențe, implicit pe elev. Întâlnirea a fost încheiată prin intervenția doamnei profesoare Monica Resmeriță, directorul Colegiului „Gh. Vrănceanu”, care a subliniat viziunea instituției organizatoare asupra educației de calitate. Dacă evenimentul a fost o reușită, acest aspect s-a datorat atât actorilor principali, cât și spect-actorilor, deoarece totul s-a desfășurat întru-un cadru dialogic.
      „ Sperăm ca această zi să constituie uvertura unui proiect de cercetare-acțiune, care să ofere tuturor partenerilor implicați, posibiltatea împărtășirii unor experiențe de învățare pertinente pentru dezideratele spațiului didactic actual”, au subliniat organizatorii într-un comunicat.

       

       

      Fermierii băcăuani primesc în avans subvențiile din această campanie agriolă

        Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău a dat startul plăților în avans pentru campania 2021 din acest an. Potrivit regulamentului UE în domeniu, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 %, în cazul plăților directe, și de până la 85 %, în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării.

        Astfel, încă de la începutul săptămânii, banii au intrat în conturile primilor agricultori. Potrivit instituției, cei peste 1.000 de fermieri care au primit deja subvențiile au încasat circa 31,6 milioane de lei, urmând ca, zilele acestea, alți 2.000 de agricultori să primească banii pentru a se putea apuca de treabă.

        Se estimează că, până la sfârșitul perioadei de plată în avans – 30 noiembrie 2021, vor fi autorizați peste 15.000 de fermieri. Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 este de 95,4751 euro, la schema de plată unică pe suprafață. În plus, fermierii mai pot primi 5 euro/hectar, reprezentând plata redistributivă, pentru suprafețele de 1 până la 5 hectare, și 48,1457 de euro/hectar, pentru cei care dețin peste 5 hectare și până la 30 hectare, inclusiv.

        Se mai acordă sprijin financiar și celor care își însușesc practicile agricole benefice pentru climă și mediu (diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente existente, prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa agricolă) – respectiv 57,8931 euro/hectar, precum și tinerii fermieri – 40,4514 de euro/hectar. În fine, sprijinul cuplat acordat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine este de 17,2430 euro/cap animal.

        Maioneză retrasă din magazine

          • produsul conținea oxid de etilenă, considerat periculos pentru sănătatea oamenilor
          Isteria generată de oxidul de etilenă, compusul chimic considerat nociv pentru organismul uman, continuă, la un an de la descoperirea substanței în unele alimente. Compusul chimic a fost depistat într-un alt produs, vândut în magazinele Selgros, Metro şi Cora din mai multe oraşe.

          Este vorba despre o maioneză foarte cumpărată de băcăuani, produsă de firma European Foods: Regal sos cu maioneză de 420 g. La acest tip de maioneză, s-a constatat că produsul are în compoziție și gumă xantan care conține incriminatul oxid de etilenă, dincolo de faptul că este un aliment greu de digerat, hipercaloric și cu mulți aditivi alimentari (conservanți, coloranți, emulgatori, edulcoranți, agenți de îngroșare, agenți de gust).
          Produsele cumpărate pot fi returnate

          În aceste condiții, s-a decis retragerea de la raft a loturilor de maioneză 1450 / exp:23-24/03/2022/cod bare: /5941311006785 – care expiră pe 23 martie 2022 și 24 martie 2022. Respectivele produse au fost identificate în magazinele Selgros, Metro şi Cora din mai multe oraşe. „Producătorul consideră că nu există nici un risc pentru sănătatea consumatorilor, dar din respect pentru aceştia a decis rechemarea acestui lot de produs pentru a elimina orice fel de suspiciune. Celelalte loturi ale acestui produs pot fi consumate fără probleme”, a transmis conducerea Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

          Chiar și așa, cumpărătorii sunt sfătuiţi să returneze produsele. Pot face acest lucru până la data de 15 noiembrie 2021 și doar la magazinul de unde le-au cumpărat, evident, în baza bonului fiscal. Deloc lipsit de importanță este și sfatul medicilor care le recomandă oamenilor să pregătească maioneză în casă, subliniind și că aceasta trebuie să fie consumată cu moderație. În plus, maioneza nu trebuie în niciun caz să fie combinată cu pește, carne, brânză, ci doar cu legume crude sau fierte.

          Oxidul de etilenă – risc de îmbolnăvire

          De la începutul anului, oxidul de etilenă a fost responsabil pentru mai mult de 1.000 de alerte privind siguranța alimentelor, determinând retragerea de la raft a zeci de produse contaminate cu această substanță – mai multe sortimente de înghețată, de sucuri pentru copii, băuturi energizante și suplimente alimentare. În septembrie 2020, Belgia a raportat că semințele de susan din India erau contaminate cu oxid de etilenă, un produs chimic utilizat în țări din afara UE, pentru combaterea ciupercilor și a bacteriilor. Substanța este interzisă în producția de alimente din UE. Potrivit specialiștilor în domeniu, oxidul de etilenă este extrem de periculos dacă e ingerat în mod repetat, în cantităţi mari, putând provoca boli de inimă şi chiar cancer.

          CJ a aprobat, în regim de urgență asocierea cu CL Bacău pentru amenajarea clădirii Spitalului Municipal

          Consiliul Județean Bacău a fost convocat în şedință de îndată, la ora 17.45, pentru aprobarea asocierii dintre CJ şi CL vizând amenajarea clădirii Spitalului Municipal pentru combaterea pandemiei.

          „Proiectul de asociere urmează, îndeaproape, solicitarea pe care am făcut-o încă de acum un an de zile (oct. 2020), materializată în Hot. 112/18.10.2021 a CJSU, prin care s-au stabilit paşii de urmat pentru atingerea rapidă a acestui obiectiv”, a declarat președintele CJ, valentin Ivancea.

          „Eforturile constante pe care le-am depus un an de zile se vor materializa prin mutarea Urgențelor de la SJU Bacău la parterul Spitalului Municipal, precum şi prin creşterea capacităților de tratare a pacienților la etajul 5”, a mai adăugat acesta.

          Continuă acțiunile Poliției Rutiere

            În cadrul activităţilor desfăşurate, în cursul zilei de 18 octombrie a.c., de către poliţiştii rutieri, au fost aplicate 153 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, polițiștii au reținut 18 permise de conducere, au retras 3 certificate de înmatriculare şi au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier.

            Poliţiştii rutieri au continuat activităţile pe drumurile publice din județul Bacău, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.

            S-a acționat pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

            Astfel, în 24 de ore, poliţiştii au aplicat 153 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, polițiștii au reținut 18 permise de conducere, au retras 3 certificate de înmatriculare şi au constatat 3 infracţiuni la regimul rutier.

            Depistat în trafic de polițiști, sub influența alcoolului

              La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Sectiei 3 Poliţie Rurală Onești, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au oprit în trafic un autoturism care circula pe raza comunei Oituz, la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 57 de ani, din Onești.

              Întrucât emana halena alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului și a fost reținut permisul de conducere.

              11 decese de COVID în județul Bacău

              Prefectura Bacău a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județul Bacău au decedat 11 persoane din cauza COVID.

              Conform aceleeași surse, în județul Bacăula ATI, azi la ora 9.00 erau internați 44 pacienți (20 SJU Bacău, 12 Buhuși, 9 Onești, 3 Spital Moinești – structura în urgențe).

              În ceea ce privește unitățile de învățământ, 164 clase cu 5285 de elevi din 78 de școli desfășoară cursurile în sistem online,  dat fiind faptul  sunt 295 elevi și 105 angajați confirmați pozitiv SARS COV 2.

              Conform DSP Bacău, rata de incidență cumulată la 14 zile a ajuns, în județul Bacău, la 4,50 la mie. Municipiul Bacău a ajuns la o rata de incidență de 7,15 la mie, în vreme ce la Onești rata de incidență a ajuns la 6,70 la mie.

               

              Cum alegi o statie EV compatibila cu nevoile tale

              Tot mai multi soferi fac pasul catre masinile electrice, nu numai datorita beneficiilor financiare, ci si pentru ca in ultima vreme se poate vorbi de o expansiune a retelei de statii de alimentare, dar mai ales pentru ca, gratie progresului tehnologic in aceasta ramura a devenit la indemana pentru oricine sa aiba propriile statii incarcare electrice. Gratie statiilor de incarcare vehicule electrice de uz casnic poti incarca masina de cate ori ai nevoie, chiar la tine acasa, la costuri mici si chiar fara a fi nevoie sa achiti pe loc, pentru ca o vei face cand platesti factura la energie; inca un plus deloc de neglijat este ca eviti cozile care se pot forma la statiile publice de incarcare, iar timpul de incarcare il poti petrece cu oamenii dragi sau facand ceea ce iti place.

              De ce trebuie sa tii cont cand iti cumperi o statie EV

              Statia de incarcare a masinii electrice nu este o investitie minora, insa cu siguranta nu vei regreta ca ai facut-o. Trebuie, totusi, sa iei in calcul cateva criterii importante atunci cand faci achizitia:

              – dimensiunea statiei, pentru a folosi spatiul cat mai eficient

              – numarul de terminale pe care le poti conecta simultan, in cazul in care in familie exista mai multe masini electrice sau daca ai decis sa faci investitia impreuna cu alti vecini

              – puterea statiei, care va influenta timpul ce incarcare

              – temperatura de operare a statiei, in functie de mediul in care va fi montata; daca ai de gand sa o montezi in exterior, ideal este sa poata functiona si la temperaturi extreme, atat negative, cat si pozitive

              – existenta sau absenta unei sigurante diferentiale, care sa protejeze atat statia, cat si reteaua, si pe cei care o folosesc.

              – posibilitatea de a regla puterea de incarcare utilizata, pentru a te asigura, astfel, ca alte aparate electrice vor functiona in parametri optimi in timp ce masina se afla la incarcat.

              Foloseste inteligent electricitatea pentru a controla mai usor costurile

              Incarcarea unei masini electrice acasa va conduce la o crestere a facturii la energie electrica, insa diferenta de cost nu va fi, cu siguranta, la fel de mare cat sa echivaleze cu costurile lunare cu carburantii fosili.

              Totusi, pentru a diminua costurile cu energia atunci cand ai si o masina electrica, ai la dispozitie mai multe metode:

              – fie incarci masina in acele intervale orare in care costul unui kWh este mai mic, daca ai o astfel de clauza in contractul cu furnizorul de energie

              – fie iti otpimizezi locuinta folosind becuri LED si, eventual, chiar sisteme de iluminat inteligente, a caror eficienta energetica este dovedita.

              O masina electrica nu este un lux sau un moft, ci o investitie in confortul personal si in sanatatea mediului inconjurator, prin reducerea poluarii. Confortul personal nu va avea nicio clipa de suferit, ba din contra: economiile facute cu alimentarea masinii vor putea fi folosite intr-un mod mult mai placut si, cu siguranta, mai eficient.

               Informare Publică: Avarie pe strada Calea Mărășești!

                Conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe Calea Mărășești din orașul Onești, județul Bacău a înregistrat o avarie, astăzi – 19 octombrie 2021. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA S.A. sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 13.00 – 17.00, către consumatorii de pe străzile: Calea Mărășești, Buciumului, Armoniei, Daciei, Trotușului, Pinului și Cireșoaiei.

                Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                Biroul de Comunicare

                DE CE SĂ ALEGI UN TELEFON SAMSUNG

                Samsung este unul dintre cei mai mari competitori de pe piața de telefonie mobilă, alături de Apple. Dacă ești fan Android, analizează gama de telefoane Samsung și vezi care este potrivit pentru bugetul tău. Iată o listă actualizată în această toamnă, în care cu siguranță vei găsi un smartphone potrivit pentru nevoile tale, și care să se încadreze și în bugetul pe care îl ai.

                Probabil ai observat că Samsung lansează telefoane noi destul de des, la prețuri pentru toate buzunarele. Și poate tocmai varietatea de produse te sperie, mai ales că fiecare telefon vine cu caracteristici unice.

                Iată recomandările noastre pentru a reuși să iei cea mai bună decizie și să analizezi corect raportul calitate-preț!

                1. Dacă nu ai un buget mare, nu te chinui să studiezi gama de telefoane Samsung de anul acesta. Poți opta pentru un model lansat anul trecut sau chiar acum doi ani, pentru că sistemele funcționează bine și după ceva timp. Un dezavantaj la această alegere ar fi că este posibil să nu îți mai poți face asigurare pentru acel dispozitiv, însă fiind un telefon ieftin, nici eventualele reparații nu ar trebui să fie scumpe.
                2. Analizează telefoanele care au fost top de gamă anul trecut și acum doi ani, pentru că este posibil să le găsești la un preț bun, similar cu cele care acum nu fac parte din categoria de vârf a Samsung.
                3. Citește mai multe reviewuri și fii atent la autonomia bateriei, mai ales la telefoanele mai ieftine. De multe ori, este mai avantajos să mărești puțin bugetul și să cumperi un telefon despre care știi sigur că nu se va închide la schimbări bruște de temperatură, din cauză că bateria nu este una de calitate.
                4. Verifică dacă modelul pe care vrei să îl achiziționezi este compatibil cu noile sisteme și dacă acceptă upgradeuri și actualizări ale softului. Asta îți va garanta că dispozitivul tău va funcționa la capacitate maximă și nu vei simți că ai un telefon dintr-o generație anterioară.

                În continuare îți vom prezenta câteva modele de telefoane bune în 2021. În funcție de bugetul pe care îl ai, poți studia îndeaproape caracteristicile lor pentru a lua o decizie înțeleaptă.

                Dacă ai un buget mare, de peste 3.500 de lei, poți opta pentru Samsung Galaxy S21, un telefon de top, cu o autonomie mare a bateriei. Dispozitivul vine în două variante, cu un spațiu de stocare internă de 128 sau 256 GB și o cameră performantă care îți garantează cele mai bune fotografii. O altă variantă este S21+. Chiar dacă ecranul acestuia este mult mai mare, telefonul poate fi folosit până la 7 ore cu ecranul pornit. În ceea ce privește fotografiile, și acest model vine la pachet cu un senzor de 12 megapixeli și un zoom hybrid de 64 de megapixeli.

                La polul opus sunt telefoanele Samsung care costă mai puțin de 1.000 de lei. Aici vorbim despre Samsung Galaxy A10 și Samsung Galaxy A21s. Samsung Galaxy A10 este un telefon cu un design plăcut și o autonomie a bateriei decentă, însă nu se va mișca la fel de repede ca cele din gama premium, pentru că are un procesor de doar 1.6 GHz. Fotografiile pe care le vei obține cu acest smartphone ies bine, însă poți întâmpina probleme când vrei să folosești modul noapte. În ceea ce privește modelul Samsung Galaxy A21s, aici apar câteva îmbunătățiri la capitolul fotografii. Senzorii camerei au capacitatea de a măsura adâncimea și de a focaliza mult mai bine decât celălalt model, astfel că realizează fotografii macro.

                Bineînțeles că între aceste două extreme există o gamă variată de telefoane Samsung și de cele mai multe ori le găsești expuse în magazine, așa că le poți încerca, pentru a vedea cum se mișcă și dacă vreunul dintre modele ți se potrivește. Le poți căuta apoi și pe internet, pe site-urile mai multor comercianți, pentru că s-ar putea să ai parte de o surpriză și să le găsești la prețuri mult mai mici sau să le poți cumpăra în rate.

                 

                 

                 

                Proiectul de lege care obligă cadrele medicale să se vaccineze intră în dezbatere la Senat

                  Proiectul de lege privind introducerea certificatului verde pentru tot personalul unităților medicale publice și private a primit număr de înregistrare la Senat.

                  Mâine, acest proiect de lege va fi pe ordinea de zi a Plenului Senatului. Conform acestui proiect, pentru desfășurarea activității, în cadrul unităților sanitare, publice și private, tot personalul este obligat să prezinte certificat UE de vaccinare, SCHEMĂ COMPLETĂ, testare sau trecere prin boală.

                  Costul testării se suportă de către personalul din unitățile sanitare pubice și private, cu excepția celor care prezintă contraindicații la vaccinare, caz în care le suportă angajatorul.

                  Conducerile unităților publice și private trebuie să ia măsurile pentru verificarea certificatelor în baza de date în vederea interzicerii accesului la locul de muncă al celor care nu dețin un astfel de certificat.

                  Dacă șeful unității nu respectă obligația de a verifica și interzice accesul personalului fără certificat, amenda este cuprinsă între 50.000 și 100.000 lei. Pentru cei care nu prezintă certificatul, Contractul de muncă se suspendă de drept pe o perioadă de 30 zile.

                  În unitățile publice, la cumularea celor 30 de zile, contractul de muncă încetează de drept.

                  Peste 100 de permise de conducere, reținute în weekend

                  Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat, la finele săptămânii trecute, pentru siguranța traficului rutier, pe toate categoriile de drumuri publice din județ.
                  Activitățile au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, respectiv, viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonală şi neacordarea priorităţii pietonilor şi autovehiculelor, dar şi consumul de alcool sau a substanţelor psihoactive.

                  În urma abaterilor constatate la regimul rutier, polițiștii au aplicat 529 de sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere, au reținut 115 permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost întocmite 9 dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier. De asemenea, în perioada 16-17 octombrie a.c., în intervalul orar 07:00-18:00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, cât şi polițişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat o acțiune comună pe raza celor două județe, pe Dn 2-E 85.

                  Acțiunea a vizat, în mod special, una dintre principalele cauze generatoare de accidente, respectiv viteza excesivă. La nivelul judeţului Bacău s-au folosit 5 echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrul portabil model TruCAM. În cadrul acțiunii, poliţiştii băcăuani au aplicat 198 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 90.000 de lei. Din cele 198 de sancţiuni contravenţionale, 185 au fost aplicate pentru încălcarea limitelor legale de viteză, iar dintre acestea, 84 au fost aplicate pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/ h limita admisă, fiind reţinute tot atâtea permise de conducere.

                  De asemenea, pentru neregulile constatate au fost retrase şi 4 certificate de înmatriculare. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău va organiza în continuare astfel de activităţi pentru creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice din judeţ. Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

                  Polițiștii rutieri au identificat două persoane, pe DN 2-E 85, în localităţile Dumbrava şi Cleja conducând cu viteze de 119 km/h, respectiv 123 km/h. În aceste cazuri s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1305 lei fiecare şi s-au dispus măsuri de reținere a permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

                  Mai multe centre de depunere a cererilor pentru ajutor la căldură în Municipiul Bacău

                  Municipalitatea băcăuană a dispus deschiderea a 6 centre de depunere a cererilor pentru ajutor la căldură.

                  S-a decis ca acestea să fie amplasate în zone diferite din municipiul Bacău, pentru a evita aglomerația de la Direcția de Asistență Socială și pentru a-i proteja pe băcăuani, dat fiind că suntem în pandemie.

                  Cetățenii sunt rugați să verifice atent condițiile cerute de lege pentru aceste ajutoare și să se deplaseze la cel mai apropiat centru.

                  • Centrul de Informare pentru Cetățeni – str. Nicolae Titulescu, nr. 3 (fosta Stare Civilă);
                  • Sediul II al Primăriei Municipiului Bacău- str. Pieții, nr. 1;
                  • Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău – str. Ștefan cel Mare, nr. 17A;
                  • THERMOENERGY – Centrul Relații Clienți 2 (PT 33) – Str. Aviatori – lângă clădirea „Evidența Populației”;
                  • THERMOENERGY – Centrul Relații Clienți 3 (PT 61) – Str. Aprodu Purice – lângă grădinița „Crai Nou”;
                  • Clubul Pensionarilor ,,60+” – Aleea Ghioceilor, nr. 2A.

                  Cererile se vor depune începând cu luni, 18 octombrie 2021 până pe data de 20 noiembrie 2021, pentru a beneficia de măsuri începând cu luna noiembrie.

                  Cererile depuse după data de 20 a lunii intră în plată începând cu luna următoare. Informații se pot obține și de pe site-ul: http://www.dasbacau.ro/