Acasă Blog Pagina 1388

APP: „Crește prețul la carne! Crește și profitul multinaționalelor!”

    „Nu trece o zi fără ca românii să nu fie împovărați de prețuri colosale. Carnea de porc a ajuns să coste 30 de lei pentru un kilogram, cu 2 lei mai mult față de luna trecută și cu 15% față de anul trecut”, se arată într-un comunicat al Alianței Pentru Patrie (APP).

    „Este cea mai mare scumpire din statele UE, chiar dacă bietul fermier român nu primește bani mai mulți pentru marfa sa.
    Motivul este politica de sabotare pe care această guvernare rușinoasă o duce asupra producătorilor români de carne pentru ca lanțurile comerciale să își crească profiturile.

    La asta se adaugă și așa-zisa Lege a porcului prin care se intenționează decimarea marilor și micilor ferme românești.

    Așa cum am preconizat și scumpirea pâinii, de la 1 leu la 2 lei, și s-a adeverit, sarabanda creșterii prețurilor nu se va opri.

    Multinaționalele sunt prea flămânde, iar Guvernul României devine în mod oficial tot mai obedient față de acestea, în detrimentul poporului român pe care ar trebui să îl sprijine prin politici publice și prin programe naționale de subvenționare”, se mai arată în comunicat.

    Parcările cu plată din Bacău, verificate de polițiștii locali

    Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Evidența Persoanei au continuat verificările zilnice pe linia respectării prevederilor H.C.L. nr. 84/2008, în parcările cu plată din municipiul Bacău.
    Au fost controlate parcările cu plată din zonele: Centru, Piața Centrală, Casa de Cultură, Stadionul Municipal și zona Gării Bacău ocazie cu care au fost aplicate un număr de 305 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.980 lei.
    Menționăm că, persoanele care aleg să parcheze în parcările cu plată din municipiul Bacău au posibilitatea de a achita contravaloarea timpului petrecut în acestea, prin intermediul uneia dintre metodele disponibile: aparat de taxat, SMS sau abonament.
    Pentru conducătorii auto care nu achită taxa de parcare, actul normativ, mai sus menționat, prevede o sancțiune contravențională cuprinsă între 50 și 100 lei.
    Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru conștientizarea și sancționarea celor care nu respectă prevederile legale.

    Percheziții într-un dosar de vaccinări fictive

      Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Neamţ au efectuat, marţi, 24 de percheziţii domiciliare în judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi fals.

      „Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie 2021 – martie 2022, mai multe persoane din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău ar fi eliberat, în mod ilegal, certificate de vaccinare, care să ateste vaccinarea anti-COVID-19. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri şi date informatice, precum şi aproximativ 57.000 de euro şi 22.000 de lei”, se precizează într-un comunicat remis AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

      Potrivit sursei citate, 14 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, în vederea audierii.

      Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

      În activităţi au fost angrenaţi poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Neamţ, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Roman, secţiilor de poliţie rurală Sagna şi Oniceni, poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Bacău şi Iaşi şi specialişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Neamţ. AGERPRES

      Rucsac cu documente, pierdut pe o bancă. A fost restituit de polițiștii locali

      Luni, 21 martie 2022, în jurul 13.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în timpul serviciului de patrulare în zona centrală a municipiului Bacău s-au autosesizat cu privire la faptul că, pe o bancă din Piața Tricolorului se află un rucsac.

      În urma verificărilor efectuate, la scurt timp polițiștii locali au identificat posesorul rucsacului, în persoana numitului, B. C, în vârstă de 40 ani, din Bacău, acestuia fiindu-i restituit bunul pierdut.

      Din discuțiile purtate cu acesta a reieșit faptul că în interiorul genții se aflau mai multe documente de interes, care ar fi necesitat o perioadă mare de timp pentru a fi obținute, colegii atenționându-l ca, pe viitor să manifeste mai multă prudență cu obiectele personale, pentru a evita situațiile neplăcute.

      Menționăm că legislația în vigoare prevede faptul că, persoanele care găsesc bunuri în locurile publice au obligația legală ca „ în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliție din localitatea în care a fost găsit”.

      Continuă igienizarea spațiilor verzi de pe domeniul public al municipiului Bacău

      Echipele de la Secția Parcuri și Spații Verzi desfășoară activități de adunat/colectat deșeuri de pe spațiile verzi și locurile de joacă, greblat frunze și crengi, măturat alei/platforme betonate/asfaltate, golit coșurile pentru deșeuri.

      De asemenea, echipe specializate demontează gardurile de fier amplasate ilegal pe domeniul public al orașului. Săptămâna aceasta se va lucra în zona Cornișa Bistriței, str. Aviatori, str. Neptun și str. Victor Babeș. Continuă campania de colectare a deșeurilor vegetale prin containerele speciale amplasate în Șerbănești, în Gherăiești – stația Petrom, cartierul CFR (str. Vasile Pârvan), str. Veronica Micle și pe str. Teiului (ANL).

      Containerele pentru deșeuri vegetale sunt golite zilnic sau cel mult la două zile. Locuitorii din zonă sunt rugați să nu le folosească pentru depozitarea deșeurilor menajare sau de alt fel.

      „În continuare, cetățenii sunt invitați să se implice în campania de curățenie de primăvară și să sprijine cu forțe proprii eforturile administrației publice locale.

      Reluăm îndemnul către proprietarii de locuințe să-și îngrijească perimetrul exterior de la casă sau bloc, să nu arunce deșeurile rezultate din gospodărie în locuri nepermise și să atragă atenția celor care nu respectă regulile în privința păstrării curățeniei”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

      Au furat cazanul de țuica din beciul unei bătrâne

      Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Buciumi au identificat și reținut doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

      O femeie de 71 de ani, din Onești, a sesizat polițiștii din Buciumi cu privire la faptul că, în noaptea de 09/10.03.2022, persoane necunoscute ar fi sustras din magazia unui imobil pe care îl deţine pe raza comunei, un cazan din cupru şi alte bunuri în valoare totală de 1500 de lei.

      În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat doi localnici, de 19 și 20 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

      Aceștia ar fi avut cunoștință despre faptul că imobilul nu era locuit și ar fi pătruns prin forţarea unei uşi, în magazia şi beciul locuinței, de unde ar fi sustras un cazan din cupru, o bormaşină, electrozi de sudură şi alte unelte, prejudiciul total estimat de păgubită la suma de 1.500 de lei, fiind recuperat în totalitate de polițiști.

      Față de cei doi bănuiți s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore și au fost introduşi în Arestul I.P.J. Bacău.

      S-au ieftinit carburanții la pompă

      Prețul benzinei și al motorinei standard scad sub 8 lei litrul, după ce, în urmă cu aproape două săptămâni au provocat isterie în rândul șoferilor. Aceștia au făcut cozi uriașe la benzinării pentru a-și face plinul la mașini. Ieftinirile apar ca urmare a scăderii bruște a prețului de tranzacționare al țițeiului pe burse.

      După isteria provocată, recent, în benzinării, când șoferii au stat la cozi imense pentru a alimenta mașinile, prețurile la carburanții auto au revenit la cote apropiate de nivelurile de acum zece zile. Practic, de aproape o săptămână, peste tot, în Bacău, benzinele normale (cu cifra octanică de 95) se vând cu prețuri de sub 8 lei pe litru. Astfel, luni, 21 martie, cea mai ieftină benzină obișnuită se găsea în stațiile liderului pieței de carburanți – Petrom – la 7,71 de lei litrul. Urma LukOil care o vindea cu 7,73 de lei / litru, Socar, cu 7,74 lei / litru (la stația de pe str. Republicii), Mol și OMV, fiecare cu 7,78 lei / litru. La fel și motorina normală, pe care doar OMV și Mol o valorificau la prețul de 8,09 lei / litru, respectiv 8,06 lei / litru, în rest LukOil afișa un preț de 7,91 lei / litru, Petrom – 7,94 lei / litru, iar Socar – 7,99 lei / litru.

      Scade prețul de tranzacționare al barilului de petrol

      Notăm că ieftinirile apar după o scumpire accentuată care a avut loc începând cu 9 martie, când, în mod inexplicabil, prețurile carburanților auto au crescut brusc, de la o zi la alta, cu 45 de bani pe litru, la benzină, și cu 32 de bani pe litru la motorină. Panica din rândul șoferilor a fost provocată de un zvon apărut pe reţelele sociale care anunța că prețul benzinei va crește, peste noapte, la peste 11 lei pe litru.

      Nivelul prețurilor carburanților depind de doi mari factori, și anume cotațiile internaționale de referință ale produselor petroliere din zona geografică și de politica de taxare de pe fiecare piață, evident, la care de adaugă celelalte costuri, cu transportul, cu salariile ș.a. Cert e că ieftinirea carburanților, timp de câteva zile consecutiv, intervine după ce cotațiile petrolului a înregistrat scăderi dramatice, ajungând, la un moment dat, de la 130 la 98 de dolari pe baril. După un declin abrupt al prețului petrolului, de la 130 la 98 de dolari pe baril, la începtul săptămânii, cotația barilului a început să urce din nou, astfel încât luni ajunsese să se tranzacționeze la … 112 dolari.

      Practic, în șase zile, preţul petrolului Brent a crescut cu 28%, iar apoi a scăzut cu 24%, în următoarele şase zile. Se pare că ieftinirea țițieului a avut loc pe fondul progreselor, e drept modeste, înregistrate în discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina (practic, optimismul că războiul se va încheia în curând), dar şi al creşterii surprinzătoare a stocurilor din SUA şi al semnalelor slabe de progres între Statele Unite şi Iran pentru a relansa un acord nuclear.

      La alții da, la noi, ba

      Încă, se așteaptă ca guvernanții să ia măsura plafonării prețurilor la carburanți, așa cum au făcut-, de multă vreme, autoritățile din Ungaria și, mai nou, cele din Slovenia. Sau să aplice alt soi de măsuri, ca în Franța, de exemplu, unde statul plătește o subvenție de 15 eurocenți pe litru, direct în benzinării, celor celor care alimentează, ori în Germania, unde subvenția este de 20 de eurocenți. Irlanda a anunţat că, până la sfârşitul lunii august, va menține reduse accizele la benzină şi motorină, în vreme ce Portugalia a redus, deja, taxa specială percepută pentru carburanţi. Guvernul ceh va elimina, la rându-i, o taxă rutieră, tocmai pentru a contracara creşterea preţurilor carburanților.

      Reținut de polițiști pentru infracțiuni la regimul rutier

        La data de 20 martie a.c, în jurul orei 04:00, polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au identificat pe raza comunei Sascut, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

        Întrucât acesta emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar în baza materialului probator, a fost dispusă reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J Bacău.

        Faci ce vrei, dar știi ce faci?

        În alte circumstanțe avântul războinic al românilor ascunși în spatele tastaturilor m-ar fi amuzat; din păcate, pe fondul unei cenzuri informaționale cu privire la conflictul din Ucraina, care nu ne permite accesul decât la punctul de vedere al Kievului, riscăm să cădem într-o capcană cu consecințe grave.

        Desigur, toate televiziunile ne prezintă victoriile nemaipomenite ale bravelor forțe ucrainene; cine nu caută surse alternative de informație rămâne cu impresia că rușii iau bătaie pe toate fronturile și nu trebuie să ne facem griji; ba chiar am putea să le dăm și noi câteva șuturi în fund, nici nu trebuie să ne mai luăm măsuri de precauție.

        Din păcate, aceast gen de socoteală, împărtășit de destulă lume, care nu are experiența cititului printre rânduri, a descifrării unei hărți și a celei mai simple analize a raporturilor de forță, riscă să ne transforme în țintă. Conflictul, deocamdată localizat la partea de est  a Ucrainei (chiar dacă mai zboară câte o rachetă și în vest), se poate transforma foarte ușor dacă nu ne astâmpărăm cu jocurile noastre tembele de a băga bățul prin gard.

        Pentru că, în acest moment, în ciuda bravadei afișate de Zelensky, în ciuda propagandei care se apropie de absurd, în ciuda ajutorului militar primit de Ucraina, situația de pe front nu-i este favorabilă. Mai mult, țara apelează la măsuri care cu greu s-ar mai putea numi democratice: a interzis partidele de Opoziție, a introdus cenzura oficială a știrilor, serviciile de securitate arestează pe oricine spune ceva nasol pe rețelele sociale, sunt arestate persoane pentru vini imaginare, se confiscă mărfurile aflate în tranzit ale unor țări străine…

        Înainte de a ne repezi cu capul înainte într-un conflict care nu doar că nu e al nostru, dar pentru care nici nu suntem pregătiți, ar trebui să analizăm cu grijă situația. Spre deosebire de Ucraina, care avea o Armată performanță și bine dotată (și care abia mai rezistă după trei săptămâni de atacuri), noi suntem departe. Și ca dotare, și ca personal dar și ca posibilități de mobilizare.

        Uităm prea des că am pornit total nepregătiți în două războaie mondiale și că doar entuziasmul nu a tinut loc de arme și pregătire.

         

        Fotbal/ Liga a IV-a: Unirea Bacău, învinsă la Săucești

        Etapa a 14-a a campionatului județean de fotbal a adus cea de-a trei înfrângere stagională pentru Unirea Bacău. Învinsă cu 3-1 la Săucești, în derby-ul cu Siretu, Unirea a pierdut șefia Seriei 1, la golaveraj (un singur gol diferență!), în favoarea Voinței Gârleni. Îinând cont de faptul că echipa din Gâeleni nu dispune de Certificat de Identitate Sportivă eliberată de Ministerul Sportului și, ca urmare, nu are drept de promovare, bătălia pentru primele două locuri, care permit accederea în play-off le vede, în continuare, ca favorite, pe Unirea Bacău și Siretu Săucești. Asta cu atât mai mult cu cât și Viitorul Nicolae Bălcescu a cedat cu 2-3, pe teren propriu, contra Faraoaniului, cele două formații ajungând la egalitate de puncte, 24, cotă care le situează la -5 de ocupanta locului 3, Siretu. În Seria 2, Sportul Onești a obținut a 13-a victorie, menținându-se în fotoliul de lideră cu un avans de șase puncte față de Viitorul Curița/ CSȘ Onești și CSM Moinești ce se bat cu ardoare pentru al doilea loc ce duce în play-off.

        Seria 1

        Rezultatele etapei a 14-a: Siretu Săucești- Unirea Bacău 3-1, Flamura Roșie Sascut- AS Filipești 1-1, Viitorul Nicolae Bălcescu- CS Faraoani 2-3, FC Dinamo Bacău 2- ACS Gauss Bacău 1-2, Rapid Bacău- AS Negri 0-3, Viitorul Berești-Tazlău- Voința Gârleni 1-7.

        Clasament

        1 Voința Gârleni                14      11      0        3        51-15 33p.

        2 Unirea Bacău                 14      11      0        3        51-16 33p.

        3 Siretu Săucești               14      9        2        3        28-14 29p.

        4 Viitorul N. Bălcescu        14      8        0        6        30-21 24p.

        5 CS Faraoani                   14      7        3        4        30-27 24p.

        6 AS Filipești                    13      7        1        5        35-22 22p.

        7 AS Negri                       14      5        4        5        27-26 19p.

        8 Gauss Bacău                  13      6        0        7        25-40 18p.

        9 Fl. Roșie Sascut              14      5        2        7        39-34 17p.

        10 FC Dinamo Bacău 2      14      5        1        8        26-36 16p.

        11 Rapid Bacău                 14      1        1        12      15-44 4p.

        12 Viitorul Berești Tazlău   14      1        0        13      14-76 3p.

        Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 26 martie, ora 11.00: AS Filipești- Rapid Bacău, Gauss Bacău- Siretu Săucești (teren Sat Valea Mare, Faraoani). Ora 15.00: Unirea Bacău- Fl. Roșie Sascut (teren Răcăciuni), AS Negri- Viitorul Nicolae Bălcescu (teren „Green Club” Baza Nautică, Șerbănești), Voința Gârleni- FC Dinamo Bacău 2 (teren Blăgești). Duminică, 27 martie, ora 11.00: CS Faraoani- Viitorul Berești Tazlău.

        Seria 2

        Rezultatele etapei a 14-a: Sportul Onești- Viitorul Căiuți 6-0, Viitorul Urechești- Viitorul Curița/ CSȘ Onești 1-4, Voința Brătești- CSM Moinești 1-3, AS Bârsănești- UZU Dărmănești 0-5, AS Măgura Cașin- Măgura Târgu-Ocna 12-0, Bradul Mânăstirea Cașin- Vulturul Măgirești 3-1.

        Clasament

        1 Sportul Onești                         14      13      1        0        72-7   40p.

        2 CSM Moinești                          14      11      1        2        74-17 34p.

        3 Viitorul Curița/ CSȘ Onești        14      11      1        2        66-11 34p.

        4 AS Măgura Cașin                     14      10      1        3        52-18 31p.

        5 UZU Dărmănești                      14      10      0        4        44-26 30p.

        6 AS Bârsănești                          14      7        2        5        49-28 23p.

        7 Voința Brătești                         14      7        1        6        47-39 22p.

        8 Viitorul Urechești                     14      4        1        9        22-54 13p.

        9 Bradul Mânăstirea Cașin            14      3        0        11      24-56 9p.

        10 Vulturul Măgirești                   14      2        0        12      18-65 6p.

        11 Viitorul Căiuți                        14      1        1        12      11-67 4p.

        12 CS Măgura Târgu-Ocna          14      0        1        13      10-101         1p.

        Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 26 martie, ora 11.00: CSM Moinești- AS Bârsănești. Ora 15.00: Viitorul Curița/ CSȘ Onești- Voința Brătești (teren „Energia”, Onești), UZU Dărmănești- AS Măgura Cașin, CS Măgura Târgu-Ocna- Bradul Mânăstirea Cașin. Duminică, 27 martie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- Sportul Onești (teren Berești Tazlău), Viitorul Căiuți- Viitorul Urechești.

        Proiectele primarilor PSD merg înainte. Crizele nu opresc investițiile din Plopana, Odobești și Lipova

        Proiecte în valoare de zeci de milioane de euro sunt în faza de șantier în comunele din Estul județului, datorită programelor inițiate și finanțate de Partidul Social Democrat. Dar încep să apară probleme după doi ani de pandemie, cu scumpiri speculante ale energiei și gazelor, cu creșteri aberante a prețurilor la materialele de construcții și, mai nou, cu un război la granițe. Depuatul Ionel Floroiu, împreună cu Adrian Nistor, tânărul consilier județean implicat în partea de Nord-Est a județului, a fost în Plopana, Odobești și Lipova pentru a vedea care este situația în cele trei comune unde sunt multe investiții necesare oamenilor.

        Întârzierile nu-l opresc pe primarul din Lipova

        În comuna Lipova, primarul Costel Baciu s-a arătat îngrijorat de neputința firmelor de a-și onora contractele deja semnate din cauza scumpirii materialelor de construcții, dar și a unei slabe organizări. Cea mai mare durere a primarului Baciu este blocarea construcției noii grădinițe din satul Mâlosu, în valoare de circa 1,8 milioane lei, a cărei finanțare a fost asigurată de guvernarea PSD prin PNDL 2, cel mai mare program de investiții locale de după 1990. Dar primarul Costel Baciu perseverează cu investițiile și a depus deja un proiect pentru asfaltarea a 15,5 km de drumuri locale (în valoare de peste 20 milioane lei) prin Programul „Anghel Saligny”, o altă inițiativă susținută puternic de Partidul Social Democrat. Planurile primarului din Lipova depind de mult dorita revenire la normalitate.

        ”Eu gândesc și acționez pentru viitor, nu mă interesează să cârpesc de azi pe mâine. Din păcate, nu mai depinde acum de mine să aduc oamenilor drumuri asfaltate sau grădinițe și școli noi, dar sunt bărbat și nu mă predau în fața greutăților. O fi criză, de fapt sunt mai multe, dar la Lipova nu ne oprim. Oamenii au încredere în noi, de aceea trebuie să fim harnici și deștepți pentru că nevoile nu așteaptă!”

        Costel Baciu, primarul comunei Lipova

        Soluții pentru continuarea dezvoltării în Odobești

        Din păcate, în comuna Odobești constructorul rețelei de apă și canalizare este în faliment și nu va reuși să-și ducă la capăt contractul. Primarul Andriana Ojog a găsit însă soluția la Ministerul Dezvoltării (cel care plătește lucrarea) și a reușit să obțină continuarea investiției cu alte firme, care vor prelua lucrarea. Beneficiind de mai multe finanțări pentru multele proiecte depuse, administrația locală din Odobești urmărește realizarea altor investiții: extinderea alimentării cu energie electrică a caselor din satul Tisa Silvestri, modernizarea școlii din Tisa, amenajarea unui teren de sport și împrejmuirea școlii din satul Ciuturești, asfaltarea drumurilor locale și construirea de poduri.

        ”Când am candidat, am venit în fața oamenilor cu lucruri care pot fi realizate, bazându-mă pe seriozitatea  Echipei PSD, care a gândit și aplicat proiecte de finanțare utile, precum PNDL – Programul Național pentru Dezvoltare Locală. Pandemia, creșterea prețurilor la materialele de construcții și războiul din Ucraina ne-au pus și ne pun piedici, dar noi găsim mereu soluții pentru a aduce în fiecare casă o viață mai bună. E greu, dar suntem aici pentru ca fiecare om să trăiască mai bine.”

        Andriana Ojog, primarul comunei Odobești

        Plopana, o excepție fericită pe harta investițiilor

        Situația este bună la Plopana, acolo unde primarul Vasile Tătaru este bucuros că pe șantierul rețelei de apă-canalizare se lucrează din plin. Deja investiția de 9 milioane este realizată în proporție de peste 30%, iar locuitorii satului Plopana vor avea curând condiții de oraș la ei în gospodărie. În curând, iluminatul în toată comuna va fi modernizat cu 400 de lămpi economice, printr-un proiect în valoare de 480.000 lei. Modernizarea prin Programul ”Anghel Saligny” a 3,8 km de drum în satul Străminoasa (4 milioane lei), asfaltarea din bani de la bugetul propriu a drumurilor locale din satul Ruseni Răzeși și Rusenii de Sus, sau asfaltarea drumurilor agricole (investiție de 2,5 milioane lei) sunt fie în execuție, fie își așteaptă constructorii vrednici. Cadastrului general pentru proprietăți i-a fost alocată suma de 320.000 lei, iar pentru 3 stații de încărcare pentru vehicule electrice sunt pregătiți 570.000 lei și vor deveni realitate în Plopana.

        ”La Plopana e o situație fericită, lucrările merg bine, dar îmi pare rău pentru colegii mei primari care au muncit la proiecte foarte bune, iar acum văd că sunt blocate din cauza problemelor care ne apasă. Eu și echipa mea am gândit pe termen mediu și lung, am încercat să găsim soluții sigure astfel încât banii pe care i-am adus în Plopana să nu fie blocați. E greu, dar ăsta e rostul nostru – să fim buni în administrație!”

        Vasile Tătaru, primarul comunei Plopana

         

         

        ”Am modificat în Parlament multe legi pentru a ușura continuarea investiților, de la compensarea creșterii prețurilor la materialele de construcții și până la simplificarea procedurilor de licitații sau achiiții publice. Pentru mine, ca deputat, grădinițele și școlile noi, asfaltul de pe drumuri, dispensarele moderne, apa și canalizarea în fiecare comună băcăuană sunt cele mai importante. Eu – împreună cu toată Echipa PSD Bacău – îmi asum dezvoltarea județului și dau tot ajutorul primarilor care duc înainte proiectele și aduc viață bună copiilor, bunicilor și părinților. Știu că acum este greu, că sunt blocaje provocate de pandemie, de scumpirea materialelor de construcții, de agresiunea Rusiei în Ucraina. Dar nu trebuie să ne oprim din modernizarea satelor noastre, pentru că este singura noastră șansă de a trăi mai bine la noi acasă. Întotdeauna am reușit să trecem peste greutăți!”

        Ionel Floroiu, deputat PSD Bacău

        Reținut de polițiștii din Moinești după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

          La data de 18 martie a.c., polițiștii din Moinești au fost sesizați de o localnică de 38 de ani, despre faptul că, soţul său ar fi agresat-o fizic şi ar fi încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa.

          Patrula de siguranţă publică deplasată la fața loclului a constatat că, bărbatul de 40 de ani, ar fi provocat scandal la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și ar fi agresat-o pe soția sa, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecţie, emis de Tribunalul Bacău..

          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

          În urma probatoriului administrat, faţă de cel în cauză s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

          Atletism/ CN J1: Trei medalii pentru SCM Bacău

          Continuă seria rezultatelor excelente realizate de secția de atletism a SCM Bacău la nivel de juniori. După reușitele înregistrate la Balcaniada U20, la Seniori, la Tineret, la Juniori 2 și 3, au venit și cele din cadrul Campionatelor Naționale de Juniori 1.

          La finalele CN J1 derulate weekendul trecut, la București, SCM Bacău și-a trecut în cont trei medalii, toate trei obținute cu două atlete mai mici de vârstă: Ștefania Zediu și Adnana Vrânceanu.

          Ștefi s-a laureat vice-campioană națională în proba de 400 m, în timp ce Adnana a cucerit două medalii de bronz: una la triplusalt, cu un rezultat prin care și-a realizat baremul de participare la Europenele de Juniori 2 din Israel și una la 200 m.

          „Sunt rezultate de excepție, care confirmă forma sportivă, pasiunea și munca fetelor care, deși junioare 2, au demonstrat, o dată în plus, câ valoarea le permite să urce pe podium în detrimentelor unor adversare mai mari ca vârstă”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Cristi Nemțeanu

           

          Rusia pe contrasens

          Se apropie luna de când Rusia a invadat Ucraina. Ceea ce, în viziunea lui Vladimir Putin, trebuia să fie o operațiune militară fulger s-a transformat într-un război de uzură. Unul purtat și cu arme neconveționale, desigur. Fake-news-urile au curs și curg din ambele părți, să nu fim naivi! Propaganda, pro și anti, e super-activă. Numai că în cazul Rusiei ai ciudata senzație că șeful propagandei tocmai a fost dat afară de la Radio Erevan. Să recapitulăm, pe repede înapoi. În zadar s-a căznit Moscova să dea asigurări, pe la mijlocul lui februarie, că își retrage forțele armate de la granița cu Ucraina. S-a dovedit taman invers: le-a multiplicat. Și degeaba ni s-a explicat că nu va fi nicio invazie; a fost. Și încă cum! S-a spus apoi și încă se mai spune că nu e război.

          Exact, la Kiev, Odessa și Mariupol avem Festivalul Păcii. S-a insistat pe ideea unei operațiuni militare speciale. Una generată de avansarea primejdioasă și nepermisă a forțelor NATO către Est, de parcă americanii ar fi atacat Kievul și nu rușii. S-a anunțat în primă fază că se dorește o intervenție pentru protejarea populației rusofone din republicile separatiste, supusă unui genocid. Adevăratul genocid, însă, a venit după: contra ucrainienilor. Un alt scop invocat a fost așa-zisa denazificare a Ucrainei. Pe lângă faptul că, până acum, mijloacele de propaganda rusești nu ne-au arătat nici măcar un nazist luat prizonier, realitatea este că Armata Roșie e cea care mărșăluiește aidoma Wehrmachtul lui Hitler.

          Până și acel Z stârnește fiori, apropiindu-se de zvastică și nicidecum de simbolul flower-power. Iar Putin, cu visele lui de mărire de a reclădi un imperiu precum URSS („nu ne vom opri aici”) amintește din plin de ambițiile lui Hitler de a forma al Treilea Reich. Kremlinul a mai trâmbițat că Rusia va elibera Ucraina și poporul ucrainean, aflat în mâna unui guvern compus din drogați.

          Până acum, nu am văzut decât lacrimi și disperare în rândul ucrainenilor. Și nu era din cauza drogurilor! Niciunul nu a ieșit să întâmpine cu flori în mâini și cu zâmbetul pe buze tancurile rusești, ca în documentarele de epocă rulate intensiv în perioada comunistă. S-a vorbit, totodată, de amenințarea nucleară pe care o reprezintă Ucraina și de laboratoare biologice menite să creeze arme letale. Până una alta, amenințarea cu un război nuclear a venit, explicit, din partea Moscovei. Cât despre laboratoarele biologice, în 27 de zile de război, Kremlinul nu a a fluturat, ca pradă de război, dacă nu chiar ca dovadă, niciunul.

          Toate acestea fac parte din ceea ce specialiștii numesc măsuri active. Nu trebuie să fii însă cine știe ce expert ca să vezi că Rusia a luat-o pe contrasens. Pe contrasensul istoriei. În fapt, Putin e ca în bancul acela în care un șofer greșește intrarea pe autostradă și o ia pe contrasens, spunând, la vederea mașinilor care-i tot vin din față: „Mamă, uite câți nebuni circulă invers”.

          Simfonia Primăverii, la Colegiul Național de Artă

            Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău a organizat, luni seara, „Simfonia primăverii” la sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora.

            Concertul a fost organizat în cadrul unui dintre proiectele Erasmus+ pe care unitatea de învățământ îl are în desfășurare, The Voice of Erasmus.

            Elevi și profesori din Grecia, Poloni și Slovacia sunt în vizită la Colegiul National de Artă.

            Refugiații ucraineni, în excursie la Cheile Bicazului – VIDEO

              O parte dintre refugiatii cazați de firma care administrează Grădinița Benthal din Bacău au ajuns, sâmbătă, la munte, în excursie.

              Grupul de 20 de persoane a plecat dimineața la 8 si s-a întors seara la ora 22.00.

              Refugiații s-au distrat cu săniile la Lacul Sf. Ana, apoi au vizitat Lacul Rosu și Cheile Bicazului.

              Ziua a fost una specială, mai ales pentru copii.

              Incendiu în comuna Parincea. 18 pompieri intervin VIDEO

              Nu mai putin de trei mașini de intervenție si 18 pompieri intervin, în aceste momente, în satul Vladnic din comuna Parincea, unde a izbucnit un incendiu.

              Inițial, la fața locului au fost trimise doua autospeciale cu apă și spuma, cu 11 pompieri, precum și o ambulanță SMURD.

              Ulterior, a mai fost trimisă o autospecială cu șapte pompieri.

              Tanchiștii băcăuani, marș de 15 km și ședință de tragere

                În data de 17 martie, militarii Batalionului 631 Tancuri „Oituz” au executat, în poligonul Gârleni, trageri individuale cu armamentul din dotare.

                Scopul ședințelor de tragere, planificate și executate la sfârșitul săptămânii trecute, a fost de a perfecționa deprinderile militarilor în identificarea și executarea focului, în cel mai scurt timp, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, asupra obiectivelor care apar prin surprindere.

                Având în vedere că și condiția fizică joacă un rol foarte important în cariera militară, deplasarea militarilor până în poligon s-a realizat prin executarea unui marș de antrenament, pe un traseu cu lungimea de 15 km., pe timpul căruia, „urșii bruni” au străbătut porțiuni de teren accidentat și împădurit, dezvoltându-și astfel, capacitatea de rezistență la efort fizic prelungit.

                Acțiune masiva a Poliției Rutiere împotriva vitezomanilor. 250 de amenzi și aproapr 50 de permise reținute

                Poliţiştii băcăuani au scos radarele pe drumurile publice din judeţ, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. S-au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrul portabil model TruCAM.

                La data de 20 martie a.c., polițiștii rutieri, sprijiniți de efective de ordine publică, au acționat, pe drumurile publice din judeţ pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă limita legală de viteză.

                În urma activităților din teren, polițiștii au aplicat 250 de sancțiuni contravenționale, din care 125 pentru depășirea limitelor legale de viteză.

                De asemenea, polițiștii au reținut 46 de permise de conducere, din care 22 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h.

                Polițiștii au depistat 4 conducători auto și i-au sancționat contravențional cu amendă în valoare 580 de lei fiecare, pentru conducere agresivă. Totodată, li s-au reținut permisele de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

                Pentru prevenirea evenimentelor negative, polițiștii de la rutieră vă reamintesc:

                Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum!

                Manifesteaţi prudență sporită la volan, adaptaţi viteza de deplasare condiţiilor de drum, măriţi distanța în mers și nu vă angajaţi în efectuarea unor manevre riscante în trafic!

                În categoria evenimentelor negative sunt incluse, atât deplasarea cu viteză peste limita legală, cât şi neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de trafic, la cele meteo sau la starea părţii carosabile.

                Regulile jocului de Blackjack

                Unul din cele mai cunoscute jocuri de carti este „21”, cunoscut mai des in randul jucatorilor sub denumirea de „blackjack”. Acest joc popular, cunoscut in cazinourile de pretutindeni este azi prezent inclusiv pe platformele online, fiind cautat mai ales de cei care pariaza la jocuri de masa. In acest articol vei afla regulile jocului, asta in cazul in care nu ai incercat inca sa joci online pe platformele cazinourilor.

                Ce este BlackJack?

                Blackjack este un joc de noroc cu carti, in cadrul caruia se pot aplica anumite strategii si la care de regula participa mai multi jucatori. Cu toate acestea, fiecare dintre pariori joaca individual impotriva dealerului, deci nu impotriva celorlalti jucatori de la masa.

                In ziua de astazi poti juca Blackjack accesand sectiunea de cazino de pe majoritatea site-urilor de gambling licentiate in Romania. Una dintre cele mai apreciate platforme care ofera acest joc de noroc este Betano, acolo unde daca introduci un cod promotional Betano poti beneficia si de un bonus extrem de interesant.

                Care este scopul jocului de Blackjack?

                Scopul celui care joaca blackjack este sa obtina suma 21 ca total al cartilor sau suma cartilor sale sa fie cat mai aproape de valoarea de 21. Blackjack se joaca, de regula, cu 6 pachete de carti de joc simultan, iar pachetele sunt amestecate in mod automat in timpul jocului.

                Atat jucatorul, cat si dealerul fac blackjack cand primele doua carti sunt un as si un zece.

                La blackjack, toate cartile de la 10 in sus se considera ca au valoarea 10: rege, dama sau valet. Indiferent de ce culoare are cartea, se considera ca acesta are intotdeauna valoarea 10. Pentru cartile de la 1 la 10 se considera chiar valoarea indicata de numarul de pe cartea respectiva.

                Asul este singura carte din jocul de blackjack care poate sa valoreze 1 sau 11 puncte. Poti alege valoarea asului, in functie de cum este mai avantajos in joc, in momentul in care primesti o asemenea carte. Cand joci online, software-ul de blackjack calculeaza valoarea cartilor tale si alege pentru as una din valorile 1 sau 11, cea care e mai convenabila pentru tine.

                Cum se joaca Blackjack?

                In prima runda de joc, dealerul distribuie carti tuturor jucatorilor. Cele doua carti pe care le primesti sunt tinute cu fata in sus, la vedere. Dealerul are 2 carti: una la vedere, iar cealalta cu fata in jos.

                Este important ca vezi una din cartile dealerului, astfel ca te poti orienta cum sa joci. Tu si dealerul aveti amandoi ca obiectiv sa realizati 21 ca total al cartilor.

                Trebuie sa stii ca valoarea cartilor dealerului trebuie sa fie de cel putin 17 puncte. Daca are primele 2 carti sub 17 insumate, atunci trebuie sa extraga carti pentru a atinge valoarea 17 sau a o depasi, insa pana la maxim 21.

                Atunci cand suma cartilor pe care le are dealerul trece de 21, el face “bust”, iar asta inseamna ca tu vei castiga runda respectiva. Daca dealerul are valoarea cartilor intre 17 si 21, castigi doar cu carti mai bune ca dealerul, adica mai apropiate de valoarea 21 decat ale lui.

                Daca valoarea adunata a cartilor tale este egala cu cea a dealerului se declara remiza. Daca tu ai carti care insumate sunt sub cele ale dealerului, pierzi partida.

                La blackjack, plata castigurilor este de 2 la 1, dar in cazul in care faci blackjack cu primele doua carti, vei castiga 3 la 2. In cazul in care dealerul are blackjack, castiga fata de toti jucatorii prezenti, chiar si fata de cei care au 21 ca total al cartilor. Daca tu faci blackjack, iar dealerul are de asemenea blackjack, se considera remiza si primesti inapoi suma pariata.

                Trebuie sa stii ca exista o anume diferenta intre a face 21 si blackjack. Desi ambele maini au o valoare egala cu 21, prima se realizeaza din mai multe carti care au valoarea totala de 21. Termenul de „Blackjack” se foloseste pentru situatia in care obtii valoarea 21 folosind primele doua carti: un as si un zece.

                Asa cum ai putut vedea, nu este deloc greu sa joci blackjack, regulile fiind simple si usor de inteles de catre oricine. Nu iti ramane decat sa iti deschizi cont la un cazino online licentiat, unde ai la dispozitie numeroase mese de blackjack, chiar in diferite versiuni. Cele mai populare variante de blackjack sunt: Atlantic City, European, Double Exposure, Vegas Strip sau Downtown, Bonus. Cand joci blackjack online cu siguranta vei gasi si multe alte variante ale acestui popular joc de carti.

                ULTIMELE ȘTIRI