6 mai 2024
ActualitateS-au ieftinit carburanții la pompă

S-au ieftinit carburanții la pompă

Prețul benzinei și al motorinei standard scad sub 8 lei litrul, după ce, în urmă cu aproape două săptămâni au provocat isterie în rândul șoferilor. Aceștia au făcut cozi uriașe la benzinării pentru a-și face plinul la mașini. Ieftinirile apar ca urmare a scăderii bruște a prețului de tranzacționare al țițeiului pe burse.

După isteria provocată, recent, în benzinării, când șoferii au stat la cozi imense pentru a alimenta mașinile, prețurile la carburanții auto au revenit la cote apropiate de nivelurile de acum zece zile. Practic, de aproape o săptămână, peste tot, în Bacău, benzinele normale (cu cifra octanică de 95) se vând cu prețuri de sub 8 lei pe litru. Astfel, luni, 21 martie, cea mai ieftină benzină obișnuită se găsea în stațiile liderului pieței de carburanți – Petrom – la 7,71 de lei litrul. Urma LukOil care o vindea cu 7,73 de lei / litru, Socar, cu 7,74 lei / litru (la stația de pe str. Republicii), Mol și OMV, fiecare cu 7,78 lei / litru. La fel și motorina normală, pe care doar OMV și Mol o valorificau la prețul de 8,09 lei / litru, respectiv 8,06 lei / litru, în rest LukOil afișa un preț de 7,91 lei / litru, Petrom – 7,94 lei / litru, iar Socar – 7,99 lei / litru.

Scade prețul de tranzacționare al barilului de petrol



Notăm că ieftinirile apar după o scumpire accentuată care a avut loc începând cu 9 martie, când, în mod inexplicabil, prețurile carburanților auto au crescut brusc, de la o zi la alta, cu 45 de bani pe litru, la benzină, și cu 32 de bani pe litru la motorină. Panica din rândul șoferilor a fost provocată de un zvon apărut pe reţelele sociale care anunța că prețul benzinei va crește, peste noapte, la peste 11 lei pe litru.

Nivelul prețurilor carburanților depind de doi mari factori, și anume cotațiile internaționale de referință ale produselor petroliere din zona geografică și de politica de taxare de pe fiecare piață, evident, la care de adaugă celelalte costuri, cu transportul, cu salariile ș.a. Cert e că ieftinirea carburanților, timp de câteva zile consecutiv, intervine după ce cotațiile petrolului a înregistrat scăderi dramatice, ajungând, la un moment dat, de la 130 la 98 de dolari pe baril. După un declin abrupt al prețului petrolului, de la 130 la 98 de dolari pe baril, la începtul săptămânii, cotația barilului a început să urce din nou, astfel încât luni ajunsese să se tranzacționeze la … 112 dolari.

Practic, în șase zile, preţul petrolului Brent a crescut cu 28%, iar apoi a scăzut cu 24%, în următoarele şase zile. Se pare că ieftinirea țițieului a avut loc pe fondul progreselor, e drept modeste, înregistrate în discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina (practic, optimismul că războiul se va încheia în curând), dar şi al creşterii surprinzătoare a stocurilor din SUA şi al semnalelor slabe de progres între Statele Unite şi Iran pentru a relansa un acord nuclear.

La alții da, la noi, ba

Încă, se așteaptă ca guvernanții să ia măsura plafonării prețurilor la carburanți, așa cum au făcut-, de multă vreme, autoritățile din Ungaria și, mai nou, cele din Slovenia. Sau să aplice alt soi de măsuri, ca în Franța, de exemplu, unde statul plătește o subvenție de 15 eurocenți pe litru, direct în benzinării, celor celor care alimentează, ori în Germania, unde subvenția este de 20 de eurocenți. Irlanda a anunţat că, până la sfârşitul lunii august, va menține reduse accizele la benzină şi motorină, în vreme ce Portugalia a redus, deja, taxa specială percepută pentru carburanţi. Guvernul ceh va elimina, la rându-i, o taxă rutieră, tocmai pentru a contracara creşterea preţurilor carburanților.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri