Acasă Blog Pagina 1365

† DUMINICA a 3-a a Paştelui

Cristos a înviat!
Credinţa în prezenţa Celui Înviat printre noi nu trebuie să fie un secret al nostru, ci un adevăr care să cucerească lumea întreagă. Acesta este mesajul acestei duminici: invitaţia de a-l mărturisi pe cel Înviat în ciuda tuturor obstacolelor.
Iubirea pe care Cristos ne-o cere nu este o iubire de care nu suntem în stare, ci iubirea de care fiecare dintre noi este capabil, o iubire după puterile noastre, nu ale altora, o iubire care îşi cunoaște limitele şi inconsecvența, dar care are încredere în harul lui Dumnezeu. În mod corespunzător, şi mărturisirea pe care trebuie să o facem nu este alta decât aceea care corespunde puterilor noastre: nu în ţările de misiune, ci acolo unde trăim, în satul/oraşul nostru; nu predicând în biserică, ci purtându-ne creştineşte în şcoală, la locul de muncă şi în familiile noastre; nu prin discursuri înalte, ci prin gesturile de iubire pe care le putem face în atâtea ocazii.
Bucuria învierii nu poate fi trăită pe deplin fără a fi mărturisită, dar mărturisirea ei presupune iubirea lui Cristos care este vestit, o iubire care trebuie să se hrănească din intimitatea cu cel iubit şi din primirea darurilor sale. Astfel trebuie trăit acest timp pascal în care ne aflăm: în unirea cu Cel Înviat şi mărturisirea prezenţei sale reale!
Creştinul, dacă vrea să rămână fidel Evangheliei, trebuie să se arate capabil să spună Nu. Un preot astăzi ia chipurile cele mai diverse, dar scopul este mereu acesta: să aranjeze consensul, să asigure normalitatea, să-i facă pe toţi „integraţi”. Toţi pretind un Da necondiţionat. Propaganda, publicitatea, modele, vânzătorii de ultimele noutăţi, cer, făcând cu ochiul sau pe ton şantajist, convingător sau ameninţător, acel Da.
Dacă vrei să ai succes trebuie să spui Da. Dacă ţii să faci carieră, să te aşezi în acel fotoliu, să dobândeşti acel post trebuie să te resemnezi să spui Da. Dacă doreşti să aduni o grămadă considerabilă de bani, n-ai decât să neutralizezi pe acel Nu insuportabil al conştiinţei cu Da al lipsei de scrupule. Cineva rămâne creştin în măsura în care păstrează capacitatea de a produce nota plictisitoare a lui Nu în ansamblul concertului. Un creștin știe să spună și Nu…
Pr. Richardo-Dominic Baciu

Recomandările pompierilor pentru 1 Mai

    În acest sfârșit de săptămână, peste 200 de pompieri vor fi la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență , pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

    În contextul aglomerației preconizate cu prilejul sărbătoririi Zilei de 1 MAI, pentru a ne bucura împreună de liniștea acesteia și pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, recomandăm respectarea următoarelor reguli:

    Dacă luați parte la manifestări cu public numeros: spectacole, cluburi, zone comerciale

    Vă recomandăm :

    Nu parcaţi autoturismul pe căile de acces-evacuare din zonele respective, îngreunând astfel accesul echipajelor de intervenţie;
    De asemenea, nu intraţi în cluburile unde s-a depăşit deja capacitatea acestora și nu fumaţi în spaţiile respective;
    Dacă sunteți cazați în această perioadă la unităţile hoteliere

    Vă recomandăm:
    Nu introduceţi în clădirea hotelului substanţe inflamabile;
    Nu fumaţi în cameră;
    În cazul izbucnirii unui incendiu în hotel, părăsiţi imediat clădirea urmând instrucţiunile din Planul de evacuare. Nu vă întoarceţi pentru a vă lua bunuri personale;
    Utilizaţi pentru evacuare doar scările de evacuare. Nu folosiţi lifturile, pentru că acestea se pot bloca;
    Dacă optați pentru un sfârșit de săptămână petrecut în natură

    Vă recomandăm:

    Nu aruncaţi resturi de ţigări la întâmplare. Acestea pot aprinde vegetaţia uscată sau alte materiale combustibile;
    Atunci când faceţi focul în spaţiile special amenajate, supravegheaţi arderea permanent. La plecare stingeţi focul cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ.
    Nu faceţi focul la mai puţin de 100 metri de pădure, stuf/papură şi în condiţii de vânt.
    Pompierii băcăuani sunt zilnic la datorie, monitorizează permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor dispune măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

    Un incendiu a distrus o mașină la Dumbrava

    Un autoturism a luat foc, în această după-amiază, pe E85, în apropiere de localitatea băcăuană Dumbrava, în apropiere de popasul Euro-Ema.

    La fața locului a ajuns o autospecială cu apă și spumă de la ISU Bacău.

    Autoturismul a ars în proporție de 80%. Cauza incendiului ar fi, conform pompierilor, un scurtcircuit electric.

    FOTO: Mada Madalina

    Investiții de interes local finanțate prin PNDL

      Împreună cu deputatul Costel-Neculai Dunava și prefectul județului, Lucian Bogdanel, președintele Consiliului Județean Bacău a fost în sudul județului pentru a vedea stadiul implementării unor proiecte de interes local finanțate prin PNDL II.

      Primarul comunei Coțofănești, Olariu Viorel, derulează o investiție de 3,4 de milioane lei prin care modernizează 2,5 km din drumul comunal 116A din satul Tămășoaia. În curând această lucrare va fi finalizată, stadiul actual al realizării fiind de 90%.

      Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și asigurarea unui spațiu adecvat pentru consultații medicale este o prioritate pentru Gabriel Orandaru, primarul comunei Căiuți. La clădirea cu o arhitectură deosebită, în care funcționează dispensarul, s-au terminat lucrările de reabilitare, în valoare de 1,2 milioane lei iar după ce se fac dotările, va fi dat în folosință.

      În satul Negoiești din comuna Ștefan cel Mare, primarul Vlasie Ion a construit pentru persoanele vârstnice şi nu numai, un Centru socio-medical. În proporție de 90% investiția este finalizată și urmează dotarea spațiilor cu aparatură specifică.

      „Cei trei primari dovedesc, prin fapte, că fac o prioritate din dezvoltarea comunităților pe care le conduc. A fi gospodari, implicați, atenți la nevoile cetățenilor și lucrând în echipă reprezintă modul în care au înțeles că trebuie să facă administrație locală! Și acest lucru se vede în investițiile derulate!”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

      Un TIR ucrainean care transporta autoturisme s-a răsturnat

        Un autotren pentru transport autoturisme înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat, dimineață, în afara părții carosabile pe DN 2, la limita județelor Vrancea și Bacău.

        Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a accidentului ar fi faptul că șoferul a adormit la volan. Traficul se desfăşoară normal.

        În ciuda războiului din țară, Ucraina a înregistrat, în aceste zile, recorduri în ceea ce privește importul de autoturisme, după ce guvernul a desființat taxele vamale.

        Ministrul adjunct al infrastructurii Ucrainei, Mustafa Nayem, a anunțat că, în doar opt zile, în țară au intrat 14.300 de autoturisme.

        «Conform lui Nayem, citat de presa de la Kiev, partenerii din Polonia, Slovacia și România sunt surprinși de o reînnoire atât de activă a flotei de vehicule a unei țări în război pentru care întreaga lume strânge fonduri pentru asistență umanitară.

        „De exemplu, sunt șocați de scara industrială a importurilor de mașini de lux «pentru nevoile forțelor armate ucrainene». Ca să înțelegem, 14.300 (!) de mașini au fost importate în țară în opt zile de la eliminarea taxelor vamale. Inclusiv zeci de BMW X5, Mercedes -Benz S-Class, Audi Q7 2022 și chiar Cadillac Escalade pentru 3,1 milioane UAH”, a declarat el.

        FOTO: DRDP Iași

        Întâi Mai muncitoresc

        După defilare, fuga la grătare! Este greu de înțeles astăzi acel entuziasm care anima sincer, nevoia ca cei care muncesc să aibă o zi de sărbătoare dedicată lor. S-a ajuns aici după mute greve, demonstrații, recunoașterea unui program de lucru și de odihnă, renumerație egală la aceași funcție atât pentru barbați cât și pentru femei. Acum legislația în domeniul muncii este bine definită.

        Un rol foarte important l-au avut sindicatele. După Naționalizare și Colectivizare, propaganda politică influențată de sistemul aplicat cu forța în Est, a generat și la noi acea uniformizare socială, diminuând aproape de tot inițiativa privată și drepturile de proprietate individuală. Toate au devenit bunurile poporului, de aceea poporul trebuia să răspundă la o singură comandă. Acum bunurile poporului s-au evaporat printre degete, s-au închis ca nerentabile mii de fabrici și uzine, dar s-au deschis granițele pentru cei rămași fără locuri de muncă.

        Cum mai sărbătorim astăzi 1Mai? Avem zi liberă! Fiecare alege ce face în funcție de buget. Zi liberă se dă și dacă donezi sânge sau completezi chestionarul pentru recensământ.

        Ce defilări prin centrul orașului? Cozi de mașini la munte. Carele alegorice au apărut prima dată pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. La începutul anilor șaptezeci, Casa de Cultură găzduia mari întruniri, unde veneau delegații ale tovarășilor din țările prietene comuniste. Se decernau ordine, stele, diplome, drapele, fruntașilor în întrecerea socialistă.

        De prin 1974 până prin 1980, a fost la modă participarea la demonstrații. Așa se mai trăgea puțin chiulul, știind că după ovații, până seara te puteai bucura de Berea Mărgineni și micii făcuți la grătar. După 1980 s-a dus de tot farmecul. S-a hotărât ca ziua de Întâi Mai muncitoresc să fie sărbătorită prin muncă. Nu au fost uitați nici Șoimii Patriei, Pionierii, Uteciștii.

        Fiecare după puterile lor, la făcut curat, plantat pomi și flori. Să ne bucurăm de această zi, răsfoind și o mică galerie foto care să aducă celor mai în vârstă, puține nostalgii.

        Dublu campion la Olimpiade. După ce a luat locul I la Latină, a câștigat și Olimpiada de Limba Română

        MIHAI ADELIN LUNGU, elevul de la Colegiul Național,, Gheorghe Vrănceanu” Bacău, (clasa a XII-a), din nou, CÂȘTIGĂTOR al duelului cu ,,armele cuvintelor”!!!

        După ce ne-a uimit săptămâna trecută cu obținerea premiului I la Olimpiada Națională de Limba latină, MIHAI, pregătit de doamna profesoară Doina Marinov, confirmă faptul că, în ceea ce-l privește, performanțele umaniste nu sunt o întâmplare: este MARELE CÂȘTIGĂTOR al PREMIULUI I și la OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ!!! De asemenea, i s-a acordat și Premiul special pentru complexitatea referințelor culturale, dar și Diploma de Excelență acordată de Asociația Despărțământul ,,Ionel Perlea” Astra Slobozia.

        Esența performanței lui Mihai, dar mai ales trăirile post-victorie sunt inserate în gândurile sale, gânduri de învingător:
        ,,Cuvintele sunt mult prea puține într-un asemenea moment. În primul rând, mă încearcă acum un sentiment puternic de gratitudine – față de părinți, față de doamna profesoară Doina Marinov, și față de Univers, căci anul acesta am avut, în sfârșit, ocazia de a participa din nou la asemenea manifestări ale spiritului. Apoi, firește, simt multă bucurie, acea stare de bucurie senină, luminoasă, a omului care își vede truda și efortul nestăvilit încununate cu lauri. Sunt sentimente pe care, cred eu, numai o competiție ți le poate oferi, întrucât, la final, realizezi cât de mult ai muncit și în ce măsură te-ai dăruit cu tot conținutul ființei tale.”

        Felicitările noastre sunt pe măsura performanței!!!

        Precizăm, de asemenea, că județul Bacău a mai obținut o binemeritată mențiune a Ministerului Educației prin eleva ALEXIA DĂNILĂ, clasa a XI-A, de la Colegiul NAȚIONAL ,,Dimitrie Cantemir” Onești, pregătit de prof. Alina Cosma.
        Din nou, FELICITĂRI!!!

        Cunoscuta jurnalistă Nicoleta Bichescu s-a stins din viață astăzi, 29 aprilie 2022, în urma unei afecțiuni oncologice 

        Nicoleta Bichescu (născută Mitulescu) a venit în această lume la 12 decembrie 1969 și a crescut într-o familie cu puternice legături cu presa. Tatăl ei a fost mulți ani redactor-șef al ziarului băcăuan ”Steagul roșu”, iar mama lucra la Întreprinderea Poligrafică.

         Obișnuia să spună des ce șansă în viață i-a oferit faptul că a crescut într-o casă cu bibliotecă, dar și într-o familie ai cărei prieteni încă mai cultivau manierele și comportamentul aristocrației interbelice. Alături de sora cea mare, Anca, încă din copilăria din anii ‘70, a cunoscut elita toată intelectuală a orașului. Treceau des pragul părinților scriitori, ziariști și artiști, ale căror conversații scânteietoare i-au accentuat dragostea pentru discuții elevate, bazate întotdeauna pe argument. 

        A absolvit cel mai prestigios liceu al vremii, ”George Bacovia” (actualul ”Ferdinand I”) în 1988, apoi Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Universităţii Tehnice «Gheorghe Asachi» Iași, în 1994. În perioada studiilor universitare, a fost prezentă la toate mitingurile și manifestațiile studențești pentru libertate și democrație, valori pe care le-a slujit toată viața. 

        Ca mulți colegi din generația ei, a urmat altă cale în viață decât aceea pentru care se pregătise în facultate. Alegerea a venit firesc, din rădăcinile ei: presa. Cariera a fost firească, a cunoscut toate etapele meseriei de jurnalist. A început, în ianuarie 1995, ca redactor Secția Economic a cotidianului ”Ultima oră”, iar din mai 1995 până în mai 1996 a fost șef al Secției Economic la ziarul ”Deșteptarea”. În mai 1996 trece la nou-înființatul ”Monitorul de Bacău”, unde până în 1998 este șef al secțiilor Social și, ulterior, Politic. După nici doi ani și jumătate de presă, în iunie 1997, relatează de la fața locului Summit-ul NATO de la Madrid, ca trimis special al ”Grupului de Presă Nord-Est” Iași. În octombrie 1998 este promovată redactor-șef adjunct al publicației, iar în septembrie 2001 este numită redactor-șef. În iunie 2002, alături de majoritatea colegilor de redacție, pune bazele unei noi publicații, ”Ziarul de Bacău”, a cărei aniversare de 20 de ani de la înființare se gândea să o organizeze în curând. A fost așadar primul redactor-șef al ”Ziarului de Bacău”, iar în iunie 2004 devine directorul societății care edita publicația. 

        Pentru interviurile, anchetele și reportajele publicate, este premiată la Galele Jurnalismului Bacău în 1997, 2000, 2002, 2004, 2005 și 2006. Iar în 2005 este nominalizată la Premiile Clubului Român de Presă. 

        Dragostea de meserie îi dă o putere de muncă rar întâlnită. În tot acest timp, activează și în presa centrală și devine o voce cunoscută, apreciată și chiar temută la nivel național, în calitate de corespondent, succesiv, la ”Jurnalul național”, Radio ”Europa FM”, ”Evenimentul zilei” și ”Cotidianul”. 

        O nouă etapă în viață începe în 2006, când își înființează propria agenție de PR, unde se ocupă de relații publice și comunicare. Cunoscuți oameni politici și de afaceri apelează la sfaturile ei și îi datorează mult ca imagine publică.

        În ultimii ani, concomitent cu munca de PR, lucrează și la Parlamentul României, în cadrul Comisiei UNESCO, unde contribuie la includerea mărțișorului românesc în Patrimoniul imaterial UNESCO. 

        A fost un om minunat și în afara profesiei. A călătorit ori de câte ori a avut ocazia, a văzut locuri minunate din lumea aceasta. Educația aleasă a făcut-o să pătrundă de fiecare dată dincolo de ce vedea cu ochii, să se încarce mai ales spiritual din toate locurile vizitate. Era o sărbătoare să-ți povestească apoi despre orașe, biserici, monumente, tablouri, munți, mare, obiceiuri și gastronomia locurilor prin care s-a purtat. Obișnuia să gătească apoi, cu mare bucurie, pentru cei apropiați, tot felul de preparate pe care le aflase prin lume, pentru a dărui bucurie în jurul ei. 

        Cea mai mare realizare a ei în această viață trecătoare este, fără îndoială, Călina, fiica ei. Vorbea despre ea într-un fel aparte, cu o mândrie care i se vedea în ochi întotdeauna. ”Avem teză la mate”, ”ne pregătim pentru admitere”, ”am luat examenul” – sunt expresiile ei, pline de grijă și de dragoste de mamă. A avut șansa să o vadă de curând avocată în Baroul București, cu traiectorie clară în viață. Dar cu siguranță mai mult a bucurat-o să vadă că a reușit să sădească în sufletul Călinei ei dragi valorile și educația pe care le-a primit și ea de copil, de la familia ei. 

        Dumnezeu să o odihnească în pace!

         

        Autobuze nepoluante și stații de încărcare electrice pentru Bacău și comunele limitrofe

          Consiliul local Bacău a aprobat o hotărâre prin care se solicită peste 14 milioane de euro din PNRR pentru achiziționarea de autobuze nepoluante, a informat viceprimarul Liviu Miroșeanu.

          „Am mai făcut un pas pentru asigurarea unui transport de calitate. Proiectul prin care solicităm finanțare de 72,17 milioane lei (circa 14,4 milioane euro), exclusiv TVA, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost aprobat de către Consiliul Local”, a declarat acesta.

          Concret, vor fi achiziționate, din fonduri nerambursabile, 22 autobuze și 4 microbuze nepoluante, totodată se vor fi construite 9 staţii de încărcare rapidă pe traseele autobuzelor şi 26 de staţii de încărcare lentă la autobază. Autobuzele vor deservi municipiul Bacău și comunele Hemeiuși, Mărgineni, Letea Veche, Luizi Călugăra, Nicolae Bălcescu și Măgura.

          Finanțarea va fi asigurată prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

          Contribuția locală este de 1.08 milioane lei (circa 216.000 euro), exclusiv TVA.

          Măsuri și acțiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice de 1 Mai

            In perioada 29.04-02.05, la nivel local, sub coordonarea Instituției Prefectului județului Bacău au fost dispuse o serie de măsuri pentru ca cetățenii să se bucure în siguranță de manifestările prilejuite de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii și sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii.
            Astfel, la Instituția Prefectului județului Bacău va fi asigurat serviciul de permanență, atât de conducerea instituției prefectului, cât și de personalul care asigură permanența la sediu.
            În perioada 29.04-02.05.2022, polițiștii și jandarmii vor acționa, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții ale statului cu atribuții specifice, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, acordându -se o atenție deosebită, locurilor unde se concentrează un număr mare de persoane, în care urmează să se desfășoare slujbe religioase, activități culturale și sportive.
            Cu toții vor asigura o reacție rapidă în cazul semnalării unei situații de urgență, conform competenței.
            Pe linie rutieră, polițiștii băcăuani vor acționa cu precădere în zonele și pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult sau punctele turistice și de agrement, pe drumurile naționale și județene, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulației rutiere şi pietonale.
            Pe linia transportului feroviar, polițiștii vor intensifica activitățile de verificare în stațiile CF și în trenurile pe care se înregistrează un număr mare de călători, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranță publică, prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, de/din bagaje, a tâlhăriilor şi descurajarea comiterii de fapte anti-sociale pe căile ferate și în zonele adiacente.
            Jandarmeria Bacău a dispus suplimentarea forțelor de ordine în zonele unde vor avea loc slujbe religioase și în stațiuni.
            Pentru a oferi siguranță cetățenilor eforturile vor fi concentrate în comun cu jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
            Jandarmii montani se vor afla în stațiunile turistice și pe traseele montane pentru a interveni în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.
            Alături de aceste forțe de ordine publică vor acționa zilnic și pompierii militari, care vor asigura măsurile de protecție respectiv intervenția promptă în cazul producerii unor situații de urgență.
            Vă recomandăm să fiți responsabili și să respectați indicațiile forțelor de ordine.

            Începe reabilitarea conductei de aducțiune de la Poiana Uzului

            Vineri, Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) și firma bucureșteană cu capital spaniol OCSA Construcții și Infrastructură au semnat contractul de modernizare a aducțiuni de apă brută de la lacul Poiana Uzului la stația de tratare de pe dealul Cărăboaia, de lângă Dărmănești.

            Cu o valoare de circa 10 milioane de euro, contractul va presupune înlocuirea a 9,5 kilometri de conductă veche de peste 50 de ani (care nu a fost niciodată reabilitată), asigurând astfel alimentarea a 12 localități din mediul urban (municipiile Moinești, Onești și orașele Târgu Ocna, Dărmănești, precum și cartiere din orașul Comănești), cât și din mediul rural (comunele Cașin, Târgu Trotuș, Pârgărești, Dofteana, Poduri, Prăjești și Măgirești), cu care CRAB are încheiate contracte.

            „Este o aducțiune foarte importantă pentru noi, pentru că aceasta este principala sursă de alimentare cu apă a zonei deservite de CRAB. (…) Ca particularități, subliniez că traseul va fi prevăzut, printre altele, cu vane de aerisire, vane de golire, tocmai pentru că știm care este importanța lor, dacă ar fi să ne gândim la conducta de aducțiune care aduce apă brută spre Bacău, unde acestea lipsesc, iar consecințele sunt cunoscute de toată lumea”, a declarat Nina Chiper, managerul CRAB. Lucrările vor demara cât de curând, fiind deja eliberată autorizația de construcție, urmând a fi încheiate în termen de 33 de luni, cu o garanție de 36 de luni.

            „Este un contract care a avut o foarte mare concurență, întrucât se înscriseseră nu mai puțin de 10 competitori. Evaluarea a durat un an și ceva de zile, tocmai pentru a fi cât mai transparenți, mai corecți, inclusiv în fața opiniei publice. Vă asigur că atât Consilul Județean, cât și ADIB și CRAB vă vor fi un partener corect, loial, un partener care va încerca să îndepărteze orice barieră birocratică, astfel încât să aveți un front de lucru și să nu existe întârzieri”, a fost mesajul transmis de Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău și, în același timp, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB).

            Mai notăm că această investiție face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat de ADIB, care vizează extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată de la nivelul județului, cu finanțări europene de peste 470 de milioane de euro. Acesta este, de altfel, al treilea contract derulat cu succes până în prezent, după finalizarea Stației de demanganizare de la Gherăiești (o investiție de circa 8 milioane de euro) și alte trei contracte aflate în plină defășurare (de circa 51 de milioane de euro).

            Mai sunt alte două contracte (46 de milioane de euro), aflate în evaluare, 5 contracte care au fost lansate (în valoare de 86,5 de milioane de euro), precum și 11 contracte care urmează a fi lansate, valoarea acestora ridicându-se la 212 milioane de euro.

            Scoția ar putea interzice cursele de ogari

            Scoția ar putea interzice cursele de ogari pentru a proteja animalele. Militanții SAGE au solicitat interzicerea curselor de ogari din cauza cazurilor de animale descoperite cu dopaj, inclusiv cocaină.

            Petiția trimisă Comitetului pentru afaceri rurale, insule și mediu natural a primit sprijin public și din partea MSP. Comisia va căuta clarificări din partea părților interesate din industrie înainte de a transmite petiția.

            Activitățile din Scoția reînnoiesc apelurile de a interzice cursele de ogari în țară, invocând impactul negativ al curselor asupra sănătății animalelor și lipsa unui control adecvat, a raportat Sky News.

            Dopajul animalelor și lipsa de reglementare


            Activiștii din Scoția împotriva exploatării ogarilor (SAGE) s-au adresat Comisiei pentru afaceri rurale, insule și mediu natural a Parlamentului Scoțian să emită o interdicție completă a curselor de ogari din cauza lipsei de reglementare, care să protejeze animalele de răni și dopaj.

            Potrivit acestora, testele de droguri se desfășoară pe pista reglementată Shawfield Stadium din Rutherglen, lângă Glasgow, dar în mai puțin de 2% dintre curse.

            Testele efectuate pe circuitul de curse din perioada 2018-2019 au dezvăluit rezultate îngrijorătoare, deoarece 13 dintre câini au fost găsiți pozitivi la dopaj, cinci dintre ei cu cocaină de clasa A, dar dopajul nu a fost adesea dezvăluit de Greyhound Board of Great Britain (GBGB) timp de câteva luni și nu a fost raportat poliției și Societății Scoțiene pentru Prevenirea cruzimii față de animale (SSPCA), semnalând reglementarea nefuncțională.

            Conform statisticilor GBGB, au fost peste 3.000 de morți și aproximativ 18.345 de câini răniți în urma curselor din Marea Britanie între 2017 și 2020, dar deoarece nu exista nicio reglementare la celălalt circuit de ogari din Scoția, Thornton în Kirkcaldy, Fife, numărul real al câinilor morți era mai mare. Lipsa unui veterinar la pista de curse înseamnă, de asemenea, că dacă un câine suferă o rănire catastrofală, nu poate fi eutanasiat imediat.

            Petiția de a pune capăt definitiv curselor de ogari din Scoția a primit mai mult de 130.000 de semnături și a fost susținută de MSP scoțian Mark Ruskell, care a declarat deschis că industria curselor de ogari este „dincolo de reformă” și că oamenii ar trebui să participe la alt tip de jocuri de noroc, dacă le pasă de bunăstarea animalelor.

            Ruskell a mai susținut că obligația impusă proprietarilor de animale în temeiul Legii privind bunăstarea animalelor din 2006 de a-și proteja animalele de suferință nu se extinde suficient de mult pentru a preveni vătămările cauzate ogarilor.


            Bunăstarea animalelor este „principală”

            Directorul executiv al GBGB, Mark Bird, a subliniat că ogarii necesită mult mai mult în ceea ce privește protecția în comparație cu câinii domestici din Marea Britanie și a declarat că bunăstarea animalelor este un obiectiv primordial în cursele de ogari autorizate.

            El a mai menționat că fiecare ogar este verificat de către un veterinar înainte și după cursă, iar canisa antrenorilor lor sunt supuse „inspecțiilor periodice de către veterinari, administratori de stipendieri și auditori independenți” pentru a asigura conformitatea cu standardele de bunăstare.

            Există, de asemenea, politici stricte anti-doping și orice încălcare ar putea duce la o interdicție pe viață pentru antrenori, în timp ce toate cazurile sunt raportate autorităților competente, a concluzionat Bird.

            Membrii comitetului vor căuta claritate cu privire la aplicarea reglementărilor de la părțile interesate relevante, inclusiv de la Comisia pentru bunăstarea animalelor, înainte de a transmite petiția.

            Încearcă niște jocuri de noroc care nu se bazează pe animale decât dacă sunt virtuale: https://www.princesscasino.ro/all-games

             

            Ceremonial militar-religios de Ziua Veteranilor de Război în Bacău

            Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită în fiecare an pe 29 aprilie, a fost marcată în Bacău printr-un ceremonial militar-religios organizat la Monumentul Eroilor Patriei din Cimitirul Central.

            La eveniment au luat parte veterani de război băcăuani și reprezentanți ai organizațiilor acestora, ale militarilor de carieră și ale celor care cinstesc memoria Eroilor Patriei, alături de care au venit și prefectul Lucian Bogdănel, vicepreședintele Consiliului Județean Constantin Scripăț, și reprezentantul primarul de Bacău, membri ai instituțiilor administrației locale.

            Prefectul Lucian Bogdănel, însoțit de comandorul Ioan Mischie, comandantul Garnizoanei Bacău, a dat onorul și a salutat Drapelul de luptă al formațiunilor militare prezente la Monumentul Eroilor Patriei.

            Fanfara militară a intonat imnul național al României, apoi preoți ai bisericilor ortodoxă și romano-catolică au oficiat serviciului religios.

            Ceremonialul a continuat cu alocuțiuni rostite de prefectul județului, de comandantul Garnizoanei Bacău, care a transmis mesajul șefului Statului Major al Apărării, gr. Daniel Petrescu, și de gr. flt. aer. (rtr.) dr. Vasile Florea, președintele Filialei Bacău „General Eremia Grigorescu” a Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Vorbitorii au subliniat importanța și semnificația evenimentului prin care sunt omagiați veteranii de război, precum și meritele deosebite ale celor care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României.

            La finalul ceremonialului, pe acordurile Imnului Eroilor au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei Bacău, a Consiliului Județean, a Instituției Prefectului, a Garnizoanei Bacău, a Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Bacău, a Filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor, a Filialei Bacău „general Nicolae Șova” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere.

            Filiala Bacău a Veteranilor de Război a oferit, cu acest prilej câte o diplomă de prețuire pentru doi venerabili membri ai ei și văduvei generalului Alexandru Leonov, recent plecat la Ceruri.

            Centenarul Zilei Veteranilor de Război

            Ziua de 29 aprilie amintește și de data la care, în anul 1902, Regele Carol I a promulgat, la solicitarea supraviețuitorilor Războiului de Independență, decretul pentru instituirea Titlului de veteran de război. „Astfel – a precizat gr. flt. aer. (rtr) dr. Vasile Florea -, în acest an s-au împlinit 100 de ani de la acest eveniment, iar simbolul asociațiilor de veterani de război este bujorul românesc”.
            Veteranii de război în viață, tot mai puțini de la an la an, sunt un segment social aparte al tezaurului uman, o mândrie națională, unici supraviețuitori ai celui de Al Doilea Război Mondial. Patriotismul, curajul și demnitatea sunt principii lăsate de ei moștenire urmașilor prin fapte de vitejie și devotament. Ei sunt și vor rămâne adevărații eroi ai Neamului Românesc.

            Peste 200 de polițiști, suplimentar, pe străzi, în vacanta de 1 Mai

            Peste 200 de poliţişti vor acţiona zilnic, în județul Bacău, în perioada 29.04-02.05.2022, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

            Polițiștii Inspectoratului de poliție Județean Bacău vor fi la datorie, în serviciul comunității, în perioada 29.04-02.02.2022. Pe lângă activităţile de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii băcăuani vor fi prezenţi şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestările prilejuite de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii și sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii.

            Peste 700 de polițiști vor acționa în teren, în cele 4 zile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și pentru a interveni rapid atucni când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

            De asemenea, 376 de patrule de siguranţă publică, pedestre și auto, vor acţiona în această perioadă, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

            Pe drumurile publice se va asigura prezenţa activă a polițiștilor rutieri, pe principalele artere, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei rutiere.

            Polițiștii vor lua măsuri ferme pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniștea comunității.

            Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

            Inspectoratul de Poliție Județean Bacău este la datorie pentru sărbători liniștite!

            Mai multe locuri de muncă libere în țări din Europa

            Față de acum trei săptămâni, numărul locurilor de muncă din Spațiul Economic European (SEE), oferite prin intermediul rețelei EURES România, a crescut cu aproape 300. Astfel, dacă în prima săptămână a lunii în curs, firme din țări aflate în SEE aveau nevoie de 444 lucrători, acum necesarul a urcat la 718. În continuare, cele mai mari posibilități de angajare sunt în Germania, unde sunt disponibile 283 posturi de: ospătar, operator utilaje de construcții pentru infrastructura de transport din Germania, muncitor necalificat în construcții pentru infrastructura de transport din Germania, educatoare/educator, tăietor de carne și lucrător în producție.

            Urmează Belgia unde se găsesc 155 locuri de muncă pentru muncitori necalificați în agricultură, după care vine Finlanda, cu 107 pentru muncitor necalificat-culegător de căpșuni, lucrător în agricultură, lucrător în metal, muncitor în producție pentru elemente din beton și mecanic caroserie auto. La rândul lor angajatori din Norvegia au nevoie de 84 lucrători în meseriile de bucătar/chef, chelner, chef, operator CNC pentru mașini mari Mazak Integrex, muncitor piscicol, mecanic biciclete și mecanic auto, iar agenți economici din Polonia caută 39 de persoane pentru a le încadra pe locuri de muncă pentru montator de instalații electrice, electronist, operator mașină, muncitor depozit-operator stivuitor, asistent producție, operator mașină CNC, lăcuitor/vopsitor, strungar/frezor, sudor MIG/MAG sau gaz, lăcătuș, operator CNC și măcelar abator vită.

            În Franța sunt disponibile 27 posturi pentru culegător sparanghel, tehnician controlul calității și tehnician de producție, iar în Olanda, 15 de constructor corturi, îngrijitor animale, culegător sparanghel și muncitor. Cele mai puține posturi libere sunt în Slovenia-3 (muncitor întreținere, curățenie cabine WC), Malta-2 (dezvoltator interfețe IT și proiectant inginer construcții), Danemarca-2 (fierar betonist) și Elveția-1 (chirurg plastician). Cei interesați de ofertă se vor adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău, respectiv compartimentului EURES. Se vor înregistra în baza de date a acestei instituţii, cu următoarele documente: cerere tip (anexa 3 bis), copie după cartea de identitate, cu valabilitate de minimum şase luni, şi CV-ul într-o limbă de circulaţie europeană.

            Informaţii suplimentare se pot obţine și de pe portalul naţional www.anofm.ro/EURES. Pe acest portal pot fi accesate date referitoare la angajatori, domeniul de activitate, condiţiile de muncă şi de ocupare a postului, precum şi despre salarizare. Informaţii similare sunt oferite şi de către consilierul EURES din cadrul AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234541676.

             

             

            Ștefan Cozma și Ovidiu Galeru de la SCM Bacău, premiați de Federația de Natație

            Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) și-a desemnat cei mai buni sportivi pe anul 2021, într-o Gală ce a avut loc miercuri, 27 aprilie, la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român din capitală. În cadrul Galei au fost premiați sportivii și antrenorii care s-au evidențiat prin rezultatele lor la nivel internațional.

            Printre premianți a fost și sportivul legitimat la Sport Club Municipal Bacău, Ștefan Cozma și antrenorul lui Ovidiu Galeru, cărora le-a fost înmânat premiul de excelență pentru performanța din anul 2021 – vicecampion european de juniori cu ștafeta 4x100m Liber la Campionatele Europene de Juniori desfășurate la Roma (Italia). Ștefan Cozma este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

            Cu ocazia acestui eveniment, au fost desemnați sportivii anului 2021 în urma rezultatelor obținute la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale și Campionate Europene, sportivii David Popovici și Robert Glință, ambii legitimați la Dinamo București. La festivitate au participat și Eduard Novak – Ministrul Sportului, Mihai Covaliu – președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, amfitrion al evenimentului fiind Camelia Potec – președinta FRNPM.

            Program Happy Cinema Bacău, 29 aprilie – 5 mai

            Vineri,29 Aprilie
            13:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:20 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            13:40 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            15:20 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            15:30 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:20 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            17:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:20 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            19:40 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            21:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            22:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            22:10 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Sâmbătă,30 Aprilie
            10:30 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            11:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            11:20 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            11:40 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            13:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:20 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            13:40 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            15:20 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            15:30 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            16:20 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            17:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            19:40 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            21:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            22:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            22:10 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Duminică,1 Mai
            10:40 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            11:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            11:30 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            12:00 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            13:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:40 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:20 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            15:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            17:30 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:40 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            20:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:10 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            21:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12

            Luni,2 Mai
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            13:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:40 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            15:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            17:30 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:00 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            20:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:10 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            21:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12

            Marţi,3 Mai
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            13:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:40 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            15:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            17:30 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:00 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, AP12
            20:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:10 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            21:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12

            Miercuri,4 Mai
            13:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            13:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            13:40 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            15:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            15:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            17:00 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            17:30 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            20:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:00 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:10 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15
            21:30 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12

            Joi,5 Mai
            14:00 Băieții răi (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Comedie, Normal, AG
            14:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            15:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
            15:30 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Normal, AG
            16:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            16:30 Chickenhare and the Hamster of Darkness – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Romantic, Dragoste, Normal, AG
            17:10 Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore – Aventuri, Familie, Fantastic, Normal, AP12
            18:10 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            18:30 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Normal, AP12
            19:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
            20:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
            20:30 The Northman – Acţiune, Aventuri, Dramă, Istoric, Thriller, Premiera, N15
            21:00 Doctor Strange în Multiversul Nebuniei 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
            21:40 Morbius – Acţiune, Aventuri, Dramă, Horror, SF, Thriller, Normal, N15

            Sfaturile polițiștilor pentru șoferii băcăuani

              Având în vedere schimbările meteo preconizate, circulați cu mai multă prudență, în condiții de vreme cu precipitații abundente!

              Pentru o călătorie în siguranţă, în contextul avertizării hidrologice, poliţiştii băcăuani vă recomandă:

              Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

              Dacă întâlniți porțiuni unde partea carosabilă este umedă, circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

              Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

              Conștientizați în permanenţă pericolul de acvaplanare. În acele momente anvelopa nu mai are contact cu asfaltul, sub ea existând doar o peliculă de apă. În principiu, acvaplanarea apare foarte repede la anvelopele uzate sau la trecerea prin bălţi cu o viteză prea mare. Pericolul de accident în acest caz este extrem de ridicat.

              Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!
              Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

              Efectuați fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare!

              În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale!

              În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

              Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

              De asemenea, vă atragem atenţia asupra necesităţii respectării indicaţiilor polițiștilor rutieri, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

              Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

              Ordinea de zi:

              1.Proiect de hotărâre privind acordarea unui premiu în valoare de 5000 lei domnului Bejan Ștefan, care a împlinit vârsta de 100 de ani.
              2.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Universitatea ”Vasile Alecsandri” în vederea derulării proiectului european ”101072702- E.D. Bacău”, perioada contractuală ianuarie-decembrie 2022.
              3.Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită către Oficiul Teritorial al Uniunii Artiștilor Plastici Bacău a unui spațiu situat în incinta P.T. nr.3 din Bacău, str. Miron Costin
              4.Proiect de hotărâre pentru modificarea completarea HCL nr. 295 /2021 privind aprobarea Regulamentului privind regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule rutiere în municipiul Bacău și abrogarea HCL nr. 305/2018.
              5.Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Teatrul Municipal ”Bacovia” Bacău a unui spațiu situat în incinta PT nr.15 din Bacău, str. Letea nr.9C.
              6.Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Municipiului Bacău (SIDU Bacău).
              7.Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2021-2027 al Municipiului Bacău (PMUD Bacău).
              8.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE ȘI SPAȚII COMERCIALE LA NIVELUL PARTERULUI; LUCRĂRI TEHNICO-EDILITARE – RACORD UTILITĂȚI EDILITARE- ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ, GAZE NATURALE ȘI APĂ-CANALIZARE; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, STRADA BRADULUI, NR.25 din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate privată BENEFICIAR: S.C. CASA VALITO S.R.L.
              9.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe o perioadă determinată a sălii Teatrului de Vară ”Radu Beligan”, Fundației Teatrale ”Neghiniță” Bacău în vederea organizării unui eveniment cultural pentru copii și tineri.
              10.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe o perioadă determinată a sălii Teatrului de Vară ”Radu Beligan” unor instituții de învățământ din municipiul Bacău în vederea organizării unor evenimente .
              11.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere spațiu comercial situat în municipiul Bacău, str. Republicii, nr.31, în suprafață de 30,00 mp
              12.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere spațiu comercial situat în municipiul Bacău, Pasajul Revoluției, nr. 1, în suprafață de 14,00 mp .
              13.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere birou, situat în municipiul Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr.38, în suprafață de 19,00 mp
              14.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-extindere birou, situat în municipiul Bacău, str. Banatului, nr.18, în suprafață de 13,18 mp
              15.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-balcon situat în municipiul Bacău, str. Republicii nr.17, în suprafață de 4,00 m.p.
              16.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-balcon locuință situat în municipiul Bacău, str. Ștefan cel Mare nr.23, Sc. A, Ap.1, în suprafață de 23,00 m.p.
              17.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-spațiu comercial cu destinația alimentație publică, situat în municipiul Bacău, str. 9 Mai nr.94 bis, în suprafață de 73,72 mp
              18.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-spațiu comercial prestări servicii, situat în municipiul Bacău, str. Miron Costin, nr.47, în suprafață de 16,50 mp
              19.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării cu drept de preempțiune, către constructorul de bună credință, a terenului aflat în proprietatea privată a Municipiului Bacău, aferent imobilului-spațiu comercial situat în municipiul Bacău, str. Primăverii nr.1, în suprafață de 20,00 mp
              20.Proiect de hotărâre privind cesionarea Contractului de Concesionare nr.68506 din 24.05.2011, așa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 147046/13.07.2021, încheiat între Municipiul Bacău și doamna Mârza Claudia Mariana, reprezentant legal al C.M.I. DR. MÂRZA CLAUDIA – MARIANA către S.C. CABINETE MEDICALE DR. MILENA IONESCU S.R.L.
              21.Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local pe trimestrul I anul 2022, al Municipiului Bacău
              22.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în unele contracte de concesionare
              23.Proiect de hotărâre privind completarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat din municipiul Bacău, nr.69695/1088/15.11.2018.
              24.Proiect de hotărâre privind majorarea cuantumului alocației zilnice de hrană pentru consumurile colective din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice Bacău, de la 17 lei/zi/beneficiar la 30 lei/zi/beneficiar.
              25.Proiect de hotărâre de aprobare a Regulamentului privind regimul finanțărilor acordate de la bugetul local al Municipiului Bacău pentru activitățile sportive, în baza prevederilor Legii nr.69/2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare
              26.Proiect de hotărâre de aprobare a Regulamentului privind acordarea unor premii sportivilor și antrenorilor acestora care au obținut performanțe deosebite la acțiunile sportive internaționale și naționale oficiale.
              27.Proiect de hotărâre privind includerea în domeniul public al Municipiului Bacău a unor bunuri – mijloace fixe și terenuri, urmare a Deciziei nr.91 din 16.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr.12095/180/2015 privind acțiunea de revendicare formulată de Municipiul Bacău împotriva CET SA.
              28.Proiect de hotărâre privind scoaterea unui bun din domeniul public al Municipiului Bacău ca urmare a dublei înregistrări.
              29.Proiect de hotărâre privind declararea unui teren ca bun de uz și de interes public local și introducerea acestuia în domeniul public al Municipiului Bacău.
              30.Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Bacău a unor bunuri – mijloace fixe, în scopul scoaterii din funcțiune, casării și valorificării acestora în condițiile legii..
              31.Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr.61/2022 pentru modificarea Anexei la HCL nr. 22/2018 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiul Bacău
              32.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea H.C.L. 84/2008 privind aprobarea reglementării serviciilor publice de întreținere şi exploatare a parcărilor publice auto din municipiul Bacău şi regimul contravențiilor în folosirea acestor parcări, cu modificările și completările ulterioare.
              33.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău.
              34.Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului aferent trimestrului I 2022 privind stadiul realizării măsurilor cuprinse în ,,Planul de calitate a aerului în municipiul Bacău pentru dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx) perioada 2019 – 2023”.
              35.Proiect de hotărâre privind însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a întâmpinării formulată în dosarul nr.751/110/2022.
              36.Proiect de hotărâre privind alegerea ”Președintelui de ședință” al Consiliului Local al Municipiului Bacău pentru ședințele din lunile mai, iunie, iulie 2022
              37A.Proiect de hotarare privind mandatarea împuterniciţilor Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii de Servicii Publice Municipale Bacău SA
              37.B.Proiect de hotarare privind soluționarea plângerii prealabile formulată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, prin care se solicită anularea în totalitate a HCL nr. 82/28.02.2022
              37.C.Proiect de hotarare privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in unele contracte de concesionare
              37.D.Proiect de hotarare privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe o perioadă determinată, a sălii „Amfiteatru” din cadrul Centrului de Afaceri si Expoziții, Colegiului „Mihai Eminescu” Bacău respectiv Casei Corpului Didactic „Grigore Tăbăcaru” Bacău, în vederea organizării unor evenimente
              37E.Proiect de hotarare privind solutionarea plangerii prealabile formulată de către Consiliul Județean Bacău împotriva H.C.L. nr. 386 din 3.11.2021
              37F.Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.386/19.10.2018 privind solicitarea de trecere a unui mijloc fix din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Bacău, completată prin HCL nr.314 din 20.09.2021 și modificată prin HCL nr.42 din 07.02.2022.
              37G.Proiect de hotărâre privind modificarea art.1 din H.C.L. nr.212/2021 privind aprobarea Regulamentului Intern, Regulamentului de Organizare și Funcționare, Organigramei și Statului de Funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău.
              37H.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică al ”Spitalului de Pneumoftiziologie” Bacău.
              37I.Proiect de hotărâre privind utilizarea unei sume din Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare aferent Proiectului ” Sistem integrat de management al deșeurilor solide în municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe” .
              37J.Proiect de hotărâre privind modificarea art.2 alin.(1) din HCL nr.51/28.02.2022.
              37K.Proiect de hotărâre privind acceptarea unei donații făcută de SC DEDEMAN SRL Bacău către Municipiul Bacău.
              37L.Proiect de hotărâre privind acordarea avizului de către Consiliul Local al Municipiului Bacău, operatorului economic S.C. ÎN PARADISUL VEȘNIC S.R.L. cu sediul în municipiul Bacău, pentru activități de pompe funebre și similare.
              37M.Proiect de hotărâre privind completarea HCL 443/23.12.2021 privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții ” Reabilitarea rețelelor termice de transport pentru creșterea eficienței energetice a sistemului centralizat de termoficare din municipiul Bacău”.
              37N.Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului domeniului privat al Municipiului Bacău însușit prin H.C.L. nr.157/2018.
              370. Proiect de hotărâre pentru completarea HCL NR. 61 din 19.02.2018 privind înființarea ,,Serviciului Municipal de Utilități Publice Bacău”, modificată prin HCL nr.9/2021 și HCL nr.309 din 20.09.2021 și revocarea HCL nr.149/2022
              37P.Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri din municipiul Bacău, ca bunuri de uz și de interes public local
              37R.Proiect de hotărâre privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău a unor bunuri imobile terenuri și aprobarea închirierii prin licitație publică a unor terenuri.
              37S.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Bacău în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.4 Elaborarea / actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană și depunerii proiectului ”Actualizare Plan Urbanistic General al Municipiului Bacău”
              37T.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Bacău în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Investiția I.1.1 Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante) și depunerii proiectului ” Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane a Municipiului Bacău”
              37.U.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 2 la H.C.L. 284/30.08.2021 privind aprobarea organigramei și statului de funcții al Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău .
              37.V.Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii de principiu între UAT Municipiul Bacău și UAT Comuna Hemeiuș în vederea realizării în comun a proiectului de investiții ” Coridor pentru deplasări nemotorizate pe traseul Centrul Bacău – Cartier Gherăiești – Lilieci – Hemeiuș” .

              Astăzi este Ziua Mondială a Dansului

              -două evenimente care promovează dansul sunt programate în acest weekend

              Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua internaţională a dansului, în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO. În acest fel este celebrat atât dansul, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727.

              Dansul este o formă universală de expresie artistică, ce depăşeşte frontierele politice, culturale şi etnice. De obicei, manifestările de Ziua Dansului includ spectacole speciale, cursuri deschise publicului, repetiţii publice, expoziţii, seri dansante, programe radio şi TV, vizite, spectacole de stradă etc.

              Cine a fost Jean Georges Noverre

              Jean Georges Noverre (1727-1810), maestru francez al dansului şi baletului, s-a născut la Paris şi este considerat creatorul baletului modern. Prima apariţie într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau, în 1743, iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică. Doi ani mai târziu, a montat spectacole de balet – ”Iphigenie en Tauride”, ”Alceste”, colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

              Între 1758 şi 1760, a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons – ”Fetes du serail”, ”Les Rejouissances flamandes”, ”La Mort d’Ajax”, ”Orphee aux Enfers”, şi şi-a publicat lucrarea ”Lettres sur la danse et sur les ballets” (1760), în care a definit dansul ca ”o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri”. În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810.

              Seară de bal la Conac

              Chiar în ziua aniversării dansului, Conacul Buzdugan organizează începând cu ora 19.00 o seară de bal. Invitați vor fi sportivii clubului Adamas care vor oferi celor prezenți reprezentații dansante, cel mai probabil valsul fiind vedeta serii. Mai mult decât atât, cei de la Adams vor susține și un curs simplu de dans pentru toți participanții. Așadar va fi o seară plină cu show de dans, dans interactive și lecții de dans, toate de Ziua Mondială a Dansului. Intrarea la eveniment se face în baza unei înscrieri telefonice, locurile fiind limitate. Conacul Buzdugan se află în comuna Gheorghe Doja, la 22 de kilometri sud de municipiul Bacău.

              Buhuși Dance Fest

              Al doilea eveniment „dansant” al weekend-ului se va desfășura sîmbătă, 30 aprilie, la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși unde va avea loc ediția a II-a Buhuși Dance Fest, un festival de dans organizat de Școala de Dans Adamas Buhuși, Primăria Orașului Buhuși și Casa de Cultură „Elisabeta Bostan”. La eveniment și-au anunțat participarea dansatori membri ai mai multor școli de dans și cluburi ale copiilor din Buhuși, Bacău, Moinești, Onești, Comănești și Piatra Neamț. Intrarea este liberă.

               

              ULTIMELE ȘTIRI