miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1293

O aniversare specială a polițiștilor

Polițiștii băcăuani, în contextul manifestărilor pentru marcarea Zilei Poliției Române, au sărbătorit alături de Asociația Națională a Hipoacuzicilor Bacău. 

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au petrecut după-amiaza de ieri, 24 martie a.c., alături de oamenii speciali ai Asociației Naționale a Hipoacuzicilor, Filiala Bacău.

  Evenimentul s-a desfășurat în contextul aniversării Zilei Poliției Române.

Poliția Română aniversează anul acesta, la data de 25 martie, 200 de ani de atestare documentară.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au dorit să marcheze această zi importantă pentru ei, alături de oameni deosebiți. Astfel, au apelat la harul și dăruirea părintelui Gabriel Ichim de a fi și ei alături de comunitatea de hipoacuzici.

Aproximativ 50 de priviri bucuroase le-au încălzit sufletele. Au povestit, s-au sfătuit, s-au încântat unii pe alții. Au învățat unii de la alții. Au primit lecții de viață și au oferit răspunsuri și mesaje preventive pentru ca cei fără auz să nu devină victime și să se simtă în siguranță în comunitate.

Polițiștii au oferit o surpriză dulce prietenilor lor de la întâlnire și au fost recompensați cu căldura sufletească și licărirea de bucurie din ochii lor.

Teatrul Municipal „Bacovia”, o istorie în imagini – expoziție foto

    Teatrul Municipal „Bacovia” prezintă, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, marcată pe 27 martie, expoziția de fotografie, intitulată „Teatrul Bacovia, o istorie în imagini”.

    Expoziția al cărei vernisaj va avea loc duminică, 27 martie 2022, de la ora 12.00, în Piața Tricolorului din municipiul Bacău, cuprinde fotografii din spectacolele teatrului, din cei 74 de ani de activitate neîntreruptă în slujba scenei și a spectatorilor.

    Fotografiile pe care le aducem în fața publicului au menirea de a face o trecere prin stagiunile teatrului, de la spectacolele montate în anii 1960, la cele din 2022, atât la secția Animație, cât și la Dramă.

    Evident, expoziția nu este exhaustivă, formula în care a fost gândită dorindu-și să aducă mai degrabă atmosfera diferitelor etape de creație ale teatrului, cu actorii care se aflau la acel moment aici. Alegerea lor a fost motivată de starea fizică în care se găsesc aceste fotografii, o arhivă în adevăratul sens al cuvântului fiind o muncă ce se derulează în prezent.

    O sală de teatru este un loc mare fără ferestre, unde fiecare om devine o fereastră, potrivit spusei inspirate a unui dramaturg român contemporan. O fereastră deschisă spre lumea celuilalt, pentru că la teatru ieși din cercul tău strâmt și privești spre altul, încercând să înțelegi ce se petrece cu el, de ce acționează într-un anumit fel”, este de părere Carmen Mihalache, critic de teatru, care va participa la vernisajul expoziției.

    Din punct de vedere documentar, fotografia este șansa reală la re-trăire a ceea ce a fost la un moment dat, surprins concret și cu acuratețe pe peliculă sau, mai nou, în mod digital. Recuperarea memoriei, re-crearea unor situații care s-au petrecut, toate acestea sunt posibile grație fotografiei.

    Artistul fotograf este, la rândul său, un păstrător, un gardian al memoriei, pentru că el este cel care garantează, pentru viitor, accesul la ceea ce se petrece aici și acum”, declară Ovidiu Ungureanu, artist fotograf.

     

    Prevenirea violenței domestice, în atenția polițiștilor

      Polițiștii băcăuani au desfășurat, în contextul manifestărilor pentru marcarea Zilei Poliției Române, activități de informare pentru prevenirea violenței domestice.

      La nivelul întregului județ, în perioada 23 – 25 martie a.c. polițiștii băcăuani au intensificat activitățile de informare a cetățenilor cu tema prevenirea violenței domestice.

      Activitățile desfășurate de polițiști au avut două componente, informarea victimelor și informarea administratorilor societăților comerciale.

      Prima componentă a reprezentat-o informațiile utile transmise victimelor, persoanelor care au emise ordine de protecție provizorii sau ordine de protecție față de agresori, cu referire la drepturile victimelor violenței în familie.

      A doua componentă a reprezentat-o informarea administratorilor societăților comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu obiecte de încălțăminte sau produse cosmetice și lucrărorii comerciali, cu privire la desfășurarea activităților de prevenire a violenței domestice și cu privire la distribuirea către grupul țintă a materialelor cu tema propusă.

      Temele propuse de polițiști au fost, pentru societățile comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu obiecte de încălțăminte ”PERECHEA POTRIVITĂ NU TE BATE! ” și pentru societăților comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu produse cosmetice MAKE UP–UL ASCUNDE URMELE! SUFLETUL RĂMÂNE RĂNIT!

      Polițiștii aduc în atenția cetățenilor, prin activitățile desfășurate, condițiile pentru emiterea ordinului de protecție, aplicaţia gratuită Bright Sky Ro, dezvoltată de Poliţia Română, în parteneriat cu Fundaţia Vodafone, Asociaţia Necuvinte şi Asociaţia Code for Romania, cât și modalitatea de sesizare a cazurilor de violență domestice.

      Polițiștii vă sfătuiesc ce să faceți dacă sunteți victima violenţei domestic!

      Să vă faceți un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care puteți discuta despre abuz, care vă pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care vă pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le puteți da spre păstrare documentele importante, bani etc, numerele de telefon la care puteți apela la nevoie, lista cu obiectele de care aveți nevoie în cazul în care trebuie să plecați.

      Să vă prezentați la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.

      Să vă prezentați imediat la Poliţie pentru a depune plângere.

      Să vă adresați Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor.

      Să nu vă retrageți plângerea.

      Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care vă apără de agresor.

        Apelați număr de urgență 112!

      Activitățile desfășurate fac parte din Programul național și local de prevenire a violenței în familie și a infracțiunilor de natură sexuală.

      Program Happy Cinema Bacau, 25- 31 martie

      Vineri,25 Martie
      15:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      18:00 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:20 Belfast – Dramă, Normal, AP12
      19:00 Salvador Dalí. Early Diaries – Documentar, Premiera,
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Dog – Comedie, Normal, AG
      21:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Sâmbătă,26 Martie
      10:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      10:30 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      11:00 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      11:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      12:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      13:00 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      13:30 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      14:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:10 Dog – Comedie, Normal, AG
      16:30 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      18:00 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      19:00 Peggy Guggenheim: Art Addict – Biografic, Documentar, Istoric, Premiera,
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Dog – Comedie, Normal, AG
      21:10 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Duminică,27 Martie
      10:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      10:30 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      11:00 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      11:30 Clifford: Marele câine roșu (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      12:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      13:00 Encanto (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Muzical, Normal, AG
      13:30 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      14:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:10 Dog – Comedie, Normal, AG
      16:30 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      18:00 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      19:00 Salvador Dalí. Early Diaries – Documentar, Premiera,
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Dog – Comedie, Normal, AG
      21:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Luni,28 Martie
      15:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      18:00 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:20 Belfast – Dramă, Normal, AP12
      19:00 Peggy Guggenheim: Art Addict – Biografic, Documentar, Istoric, Premiera,
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Dog – Comedie, Normal, AG
      21:10 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Marţi,29 Martie
      15:00 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      15:00 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:40 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:30 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      18:00 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:20 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Dog – Comedie, Normal, AG
      21:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Miercuri,30 Martie
      15:00 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      15:00 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:40 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:30 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      17:50 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:10 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Avanpremiera, AG
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Sonic the Hedgehog 2 (sub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Avanpremiera, AG
      21:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Joi,31 Martie
      15:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:30 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      16:00 Roșu aprins (dub) 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Roșu aprins (dub) 2D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:10 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      17:40 Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie – Familie, Fantastic, Premiera, AG
      18:10 Sonic the Hedgehog 2 (dub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Avanpremiera, AG
      19:00 Secretul lui Zorillo – Aventuri, Comedie, Avanpremiera, AP12
      19:20 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12
      20:00 The Batman – Acţiune, Crimă, Dramă, Normal, AP12
      20:30 Sonic the Hedgehog 2 (sub) – Acţiune, Aventuri, Comedie, Familie, SF, Avanpremiera, AG
      21:00 Ambulance – Acţiune, Crimă, Dramă, Thriller, Normal, N15
      21:30 The Lost City – Acţiune, Comedie, Romantic, Dragoste, Premiera, AP12

      Elevii SNPAP se alătură campaniilor de donare de sânge

      Elevii și personalul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au decis să se implice și anul acesta în campanii de ajutorare pentru oamenii greu încercați, oferindu-le prin donare de sânge un strop de speranță.

      În acest context, în zilele de 22 și 23 martie 2022, personalul și elevi ai școlii au participat voluntar la o campanie de donare de sânge, care a reușit implicarea a 103 donatori, gen de activitate umanitară care a intrat în tradiția școlii încă din anul 2014, realizată în colaborare cu Centrul de Transfuzii Bacău.

      „Gestul altruist al elevilor și colegilor noștri vine în sprijinul oamenilor care luptă pentru viață și care au nevoie de ajutor, confirmând, încă odată, faptul că sistemul de valori pe care școala noastră îl insuflă elevilor în cadrul procesului de pregătire produce deja efecte prin schimbarea mentalităților și creșterea gradului de responsabilitate socială. În desfășurarea campaniei, elevii au fost sprijiniți de conducerea școlii și de cadrele didactice care le-au oferit oportunitatea de a-și manifesta umanismul, compasiunea și respectul față de semeni.

      Atitudinea și implicarea elevilor reprezintă încă o dovadă a conduitei morale deosebite și a spiritului civic și proactiv pe care școala reușește să îl dezvolte în rândul acestora. Conducerea școlii acordă permanent sprijin elevilor săi pentru realizarea campaniilor umanitare și a acțiunilor de binefacere, conștientă fiind de importanța compasiunii umane și a spiritului de sacrificiu”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

      Încep testările pentru simularea Bacalaureatului

      Luni, 28 martie, începe simularea examenului de Bacalaureat 2022. În județul Bacău, sunt așteptați să participe cei 4.861 de elevi de clasa a XII-a și 403 de elevi de clasa a XIII-a cu frecvență redusă, înscriși în toate unitățile de învățământ preuniversitar.

      Calendarul SIMULĂRII examenului BACALAUREAT 2022 este următorul:
      • 28 martie 2022: Simulare proba E a) – Limba și literatura română
      • 29 martie 2022: Simulare proba E c) – Matematică sau Istorie
      • 30 martie 2022: Simulare proba E d) – Disciplina la alegere a profilului și specializării
      • 31 martie 2022: Simulare proba E b) – Limba și literatura maternă
      • 14 aprilie: Afișarea rezultatelor (se comunică elevilor).

      În sălile de clasă, elevii au acces până la ora 8.30. De la ora 9.00 se deschid plicurile cu subiecte. Elevii sunt așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe fiecare clasă, care va fi monitorizată audio-video. Participanții vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor la fiecare probă.

      Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat 2022 sunt: Limba și literatura română, Limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările care urmează studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), Matematică sau Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.

      Potrivit procedurii stabilite de Ministerul Educației, rezultatele obținute de elevii la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2021 – 2022 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adaptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. De asemenea, notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului sa reprezentantului legal al acestuia, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

      Incendiu în comuna Dofteana

        Joi, 24 martie 2022, în jurul orei 19:00 un puternic incendiu de vegetație a pornit pe un deal dintre localitățile Dărmănești și Dofteana. 

        La fata locului s-au deplasat autospeciale din partea SVSU Dofteana, Detașamentul de Pompieri Onești și Garda de Intervenție Comănești.

        Comuna Dofteana a publicat imediat o postare ,,Chiar dacă în această perioadă conducerea Primăriei a insistat cu rugămintea de a nu se mai incendia vegetația uscată pentru a evita arderile necontrolate, unii oamenii sunt inconștienți! Suntem din nou puși în fața unei situații dificile. 

        „Fața soarelui” arde! La fața locului s-au deplasat voluntari , atât din comuna noastră cât și din orașul învecinat – Dărmănești, membrii SVSU Dofteana, precum și echipaje de pompieri de la Detașamentul Onești și Garda de Intervenție Comănești.”

        A crescut numărul infecțiilor respiratorii

        Nu cred că există băcăuan care nu cunoaște măcar o persoană care să fie răcită bine sau să acuze tot felul de probleme la aparatul respirator. Acest lucru ne este confirmat și de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău, instituție care monitorizează strict ce se întâmplă din acest punct de vedere. Astfel, DSP Bacău a făcut public printr-un comunicat situatia afectiunilor respiratorii pentru perioada 14.03.2022 – 20.03.2022.

        Astfel, în perioada menționată s-au înregistrat un număr total de 1628 de Infecții Acute a Căilor Respiratorii dintre care 79 au necesitat internare. Cele mai multe îmbolnăviri au fost la categoria de vârstă 5-14 ani, respective 598 de cazuri, cele mai puține fiind la categoria de vârstă 50-64 de ani – 82 de cazuri. În cazul pneumoniilor și bronhopneumoniilor, în intervalul 14 – 20 martie s-au înregistrat în total 203 de cazuri dintre care 72 au avut nevoie de internare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au consemnat la persoanele de peste 65 de ani, cu 50 de cazuri, iar cele mai mai puține la categoria de vârstă 50-64 de ani cu 18 cazuri. Dintre cele 72 de internări, cele mai multe -26, au fost la persoanele de peste 65 de ani iar cele mai puține au fost la categoria de vârstă 5-14 ani cu 7 internări.

        „De asemenea, instituția noastră a primit de la Ministerul Sănătății un număr total de 55.395 de doze de vaccin gripal, din care până în data de 23.03.2022 au fost vaccinate 47.421 de persoane”, ne-a informat dr. Mihaela Arim, director executiv DSP Bacău.

        În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

        Ca în fiecare an, campania se deruleaza prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. O persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal.

        „Menționăm că, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii”, a mai transmis conducerea DSP Bacău.

        Cazurile menționate sunt doar cele înregistrate și care au avut nevoie de intervenție medicală, cifrele reale a celor care suferă de probleme respiratorii în această perioadă fiind mult mai mari dar care nu au ajuns la medici.

        Aniversare și party în oraș. 7 ani de berărie, 8 ani de Valhalla

        Putem spune că, după o perioadă îndelungată de amorțeală, astăzi e mare sărbătoare în Bacău. Odată cu aniversarea Valhalla, practic se dă startul într-un nou sezon de evenimente notabile ce poartă blazonul vestitei berării din centrul orașului.

        Cu siguranță Valhalla este un brand în Bacău și nu cred că există băcăuan consumator de momente de voie bună să nu știe acest lucru. Alții mai știu că la Valhalla se mănâncă foarte bine, dar și…foarte mult, ceea ce îl face să fie un restaurant din prima linie a preferințelor băcăuanilor. Aici s-au petrecut de-a lungul anilor nopți de neuitat, aici unii s-au cunoscut și și-au legat drumurile în viață. Și câte și mai câte. Astăzi, la ceas aniversar, vă propunem să cunoașteți mult mai multe despre Valhalla, nu doar simpla impresie pe care ați avut-o din spatele unui papanaș uriaș. Iar pentru a creiona cel mai bine Valhalla, am stat de vorbă chiar cu artizanul acestui loc atât de îndrăgit de băcăuani, așa cum îl cunoaște toată lumea, Dudu. Dudu Timofte.

        Istoria Valhalla

        -Cum a început povestea Valhalla din Bacău?

        -Ca orice început, a fost destul de dificil. Practic, povestea a început în 2013, pe 3 august, atunci când am deschis Vikings. Îmi doream atunci un loc în care să îmi umplu sufletul, un loc în care să aducem și distracție, pentru că jos, la Vikings, era un pub unde făceam karaoke și alte activități, concerte… Numai că, fiind la un subsol de bloc, nu am avut reacții tocmai pozitive din partea locatarilor. Așa că pub-ul a avut viață scurtă și l-am închis la 1 ianuarie anul următor. Atunci am hotărât să mă mut într-o altă locație și așa am ajuns la stadion, în fostul City Pub. Iar istoria Valhalla acolo a început.

        -De unde a venit idea acestui nume – Valhalla?

        -După cum știm, din legendele nordului, oamenii când mureau se duceau la bine în Valhalla, și în sensul ăsta am gândit denumirea. Ca oamenii să meargă la bine. Și sună și bine. A fost idea mea și a fost îmbrățișată de toți cei cu care lucram atunci. Am avut și un băiat foarte bun care mi-a făcut logo-ul și tot ce înseamnă brandul în momentul de față, un prieten de-al nostru de la Cluj, Simi. La acel sediu am intrat undeva pe 13-14 ianuarie. Era foarte frig. Am tras tare cu lucrările și pe 8 martie am reușit și am dat drumu. Practic Valhalla atunci s-a născut, pe 8 martie, dar mie îmi place să spun „7 ani de berărie, 8 ani de Valhalla”.Eu îi număr pe toți dar o iau de bună pe asta, de pe 25 martie, când am deschis în urmă cu 7 ani în locația actuală.

        -Cum a fost atunci la deschidere?

        -A fost o nebunie. Cu o zi înainte terminasem totul de pus la punct, pe ultima sută de metri. N-am avut constructori, doar o echipă de instalatori care au făcut treaba prin băi, în rest am muncit eu și cu băieții mei, echipa mea. Am avut parte de niște oameni incredibili. Am deschis atunci, pe 25 martie, era tot într-o zi de vineri, și a cântat trupa Feelings. A fost incredibil, mai ales că atunci mi-au venit multe autorități în control, dar am rezolvat totul a doua zi. A fost foarte fain. Practic acesta a fost pasul următor. Pentru că vechea locație începuse să meargă și aveam nevoie să mergem la următorul nivel.

        -Bucătăria este un punct forte pentru tot ce înseamnă Valhalla…

        -Cumva, asta mi-am dorit. Evenimente și bucătărie, iar targetul de oaspeți pe care mi l-am propus atunci a fost de 30+. Pentru că toată lumea spunea că nu are un loc în care să iasă. Am fost cu asociatul meu de atunci în Germania și am văzut o berărie acolo și practic a fost sursa noastră de inspirație.

        -Apropo de asociați…

        -Atunci eram trei. Eu, Sorin Rotaru și Roxana Mihăilă. Cei care eram și în Vikings. În 2015 ne-am despărțit. Sorin a rămas cu Vikings, eu cu Valhalla iar Roxana a ieșit din parteneriat.

        -Deci din 2015 ați rămas șeful.

        -Nu. Mie îmi place să spun că sunt omul care dau salarii, iar eu muncesc cot la cot cu angajații.

        Personalul valoros din Valhalla

        -De altfel, personalul din Valhalla face treaba cu sufletul. Cel puțin așa se observă și se simte atunci când ești client.

        -Oameniilor cu care am lucrat le-am dat mereu încredere și plus valoare. Am încercat să le insuflu cât am putut din mine, și le-am spus mereu să nu le fie frică, pentru că frica omoară sufletul. Angajatul trebuie să vină cu drag, să nu aibă trac, frică, emoții… Am avut oameni buni, și fără falsă modestie, chiar am fost formator de oameni aici. Mi-aduc aminte că atunci când am început la locația de la stadion, nu știau să toarne un 50 în pahar. Iar acum, mulți din cei cu care am început, sunt barman prin Dubai, Anglia, mulți la București… Adevărul este că am fost o școală foarte bună

        -Dar și acum aveți o echipă sudată și bine pregătită.

        -Așa este. La începuturi, băieții mergeau la cursuri de specializare. Își doreau asta iar eu le dădeam liber pentru așa ceva. Oamenii pe care îi am acum lângă mine sunt de cel puțin patru ani. Nu știu dacă asta e o laudă, dar după cum s-a ajuns în ziua de azi în acest domeniu… Pe bucătărie au fost ceva fluctuații dar echipa e stabile și pot să spun că e și profesionistă.

        Pasiunea din bucătărie

        -Revenim puțin în bucătărie, pentru că acest compartiment este, cumva, motorul.

        -Așa este. Bucătăria este „plămânul” unei locații și este locul care aduce plus valoare. Avem doi șefi de tură…

        -Dar știu că ați lucrat și în bucătărie.

        -Este adevărat, îmi place. Sunt pasionat și din cauza asta eu am vrut să fac un restaurant unde să se sevească mâncare după chipul și asemănarea mea. Eu nu mănânc mult, dar când cineva scoate un leu din buzunar nu trebuie să aibă senzația că este furat. Trebuie clientului să îi dai, să se sature și să plece mulțumit de la noi. Iar uneori mai ia și la pachet. Dacă respecți treaba asta, cu siguranță te va recomanda la cel puțin încă doi potențiali clienți.

        -Aveți și o terasă impresionantă.

        -Terasa are 500 de locuri, iar, uneori, vara mai întâmpinăm dificultăți la bucătărie cu timpii de așteptare. Dar, sper ca anul acesta să reușesc să pun pe roate bucătăria de vară și astfel să fim mult mai prompți în servire. Vom avea grătare, plită de pește și multe altele.

        Despre evenimentele Valhalla

        -De-a lungul timpului, Valhalla a organizat mai multe evenimente memorabile pentru băcăuani. Au fost foarte multe și e greu să vorbim despre toate, dar poate reușim să amintim câteva care au fost…vârfuri.

        -Au fost foarte mulți și chiar mi-e greu să enumăr acum. Mi-aduc acum aminte că în 2013 îmi doream cumva să vină Minculescu, Direcția 5, Subcarpați și trupe de genul ăsta. Ușor, ușor, am reușit să îi aducem iar anul acesta vine și Dirty Short, o formație incredibil de greu de accesat și foarte scumpă, o formație care cântă la festivaluri în Germania, trupă ce va fi pe 29 aprilie în Valhalla. Mulți ne-au pășit pragul. De la regretații Leo Iorga și Gyuri Pascu până la Mărgineanu, Minculescu, Ovidiu Lipan Țăndărică și mulți, mulți alții.

        -Au fost și cei de la Trei Sud Est și urmează cei de la Trei Sud Est.

        -Da. Ei vin pe 2 aprilie când vom avea din nou o seară memorabilă. Deja nu mai sunt locuri demult, ceea ce poate spune multe.Au fost mulți, mulți… Show-rile de stand up au prins foarte bine și umplu sala. Și din acest domeniu au fost nume importante, amintindu-l aici pe Micutzu…

        -Au fost vremuri dificile din cauza pandemiei. Acum putem spune că, odată cu aniversarea celor 8 ani, avem parte de o relansare Valhalla.

        -Cu ocazia acestei aniversări, este prima data când legăm trei evenimente, trei concerte unul după altul. Aseară a cântat Nidal Ștefan, băiatul lui Talal Hamad, în această seară vine Ada Milea cu Bobo Burlăcianu iar sâmbătă avem o trupă foarte faină de la Iași, The Voodoo Child, o formație care sună incredibil de bine și care a fost prezentă și în show-rile de talente de la diferite televiziuni.

        -Sezonul de primăvară arată promițător.

        -Da. Calendarul de evenimente este făcut pe toată luna aprilie și chiar și pe mai. O să avem Jurjak, Sarmalele Reci, The Mono Jacks, Taxi, Partizan…

        În acest weekend se relansează și clubul Boris

        -Dacă tot am vorbit și de relansare, trebuie să amintim și de clubul Boris.

        -Boris e giuvaerul nostrum și așa îi va rămâne numele, cu toate că nu e un nume prea plăcut în perioada asta. La momentul când l-am lansat am avut de ales dintre vreo trei variante, și am rămas la acest nume, pentru că voiam să fie cu o tematică rusească. Boris s-a deschis în 2019, pe 20 decembrie. Am funcționat de Crăciun și Revelion, apoi de Valentines Day și 8 Martie, după care a venit pandemia. De atunci a fost închis. Iar după doi ani, sâmbătă, 26 martie, redeschidem. Dacă Valhalla este o locație mai comercială, jos în Boris am vrut să particularizez cumva și să merg către tineret. Concerte de alternativ, concerte rock… către underground. Sigur, cu timpul am putea face și în Boris un stand up sau să aducem un spectacol de teatru, putem face și karaoke sau chiar seri tematice cum ar fi cele cu muzica anilor 80-90. E un loc special de care eu sunt îndrăgostit, un loc unde am muncit și am pus foarte mult suflet în el. Tot ce vedeți în Boris este făcut manual…

        -Ați dezvoltat niște branduri în Bacău. De unde au venit toate aceste idei?

        -Când faci lucrurile cu pasiune și cu dragoste, nu au cum să nu-ți iasă. Mi-a plăcut industria asta a ospitalității și mi-am dorit să fac lucrul ăsta. Înainte nu am activat în acest domeniu. Am fost agent de vânzări la diferite firme unde am vândut băuturi, am vândut încălțăminte, am vândut uleiuri industriale, dar… eu asta mi-am dorit să fac. Eu vreo 10-11 ani am stat departe de Bacău și prieteni de-ai mei îmi spuneau să facem Valhalla la Cluj. Veneam acasă doar în weekend. Dar partea asta din industria ospitalității mereu m-a atras și pentru că am făcut-o cu plăcere, am și reușit. Se vede când un om face lucrurile cu plăcere și nu pentru bani. Iar în jurul meu am avut și am numai oameni de valoare. Pentru că la mine nu primează banii. Primează fapta, cuvântul, sufletul, omul, pentru că îmi place să cred că mai există oameni cu care să construiești.

        Proiecte de viitor

        -Suntem la ceas aniversar și totuși nu putem să nu ne gândim și în viitor. Cam ce va urma?

        -Unul din obiectivele mele, pe care le-am avut de prin 2017, a fost să am propria mea carmangerie, care, cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să o fac în 2020. Este vorba de carmangeria Dudachi, un vis împlinit, care are un punct de desfacere chiar aici, pe terasa Valhalla. Carmangeria este la Mărgineni, o unitate faină, cu potențial foarte mare unde facem produse foarte curate. Sunt naturale 100%. Doar sare, piper, condiment, usturoi, boia, chimen, enibahar și atât. Eu lucrez acolo împreună cu două angajate, iar carnea provine de la abatoare certificate și verificate sanitar-veterinar. Eu doar o procesez. Produsele Dudachi au prins foarte bine, cei care le-au încercat pot să zic că i-am securizat, vin frecvent, pentru că au găsit aici gustul de altă data. Dacă vorbeam de planuri de viitor, aș putea spune că îmi doresc să deschid un magazin în oraș, care practic să fie o altfel de carmangerie față de tot ce există acum.

        -Doar carmangerie, sau și altceva, cum ar fi o băcănie?

        -Dacă e să discutăm și lucrul ăsta, trebuie să spun acum că am începur să facem și dulcețuri și zacuști. Le găsim tot la magazin la noi. Dulcețurile sunt fără zahăr, îndulcitorul folosit la ele fiind sucul de măr. Proiectul este unul de anvergură, dacă tot este să spun acum. Va fi mai mult decât o băcănie. Vom găsi acolo și pâine și lactate, produsele noastre din carmangeria proprie… Este unul din planurile de viitor.

        -Deci acesta este unul din planuri. Și altul?

        -Vai…n-aș fi vrut să spun acum (râde cu poftă-n.r.). Un al doilea plan, dar e la stadiul de proiect, care este conturat dar nu știu să spun exact în procente, împreună cu prietenii mei din București, vrem să facem un festival aici, în Bacău. Va fi un festival combinat, dar partea principal va fi de muzică. Nu știm exact în ce direcție… Avem bazinul de trupe de alternativ care le știm și vin, care oricum am o relație faină cu ei, și spun că ar răspunde afirmativ oricând. În schimb, mă gândesc și la altceva ce nu a mai fost, și mă refer aici la un festival de muzică lăutărească. Și mă refer aici la prezența unor nume de tarafe din lăutăria curate, clasică. Ne-am dori să fie pe perioada a două zile… Dar vom vedea. Sunt planuri, atât deocamdată.

        Dudu Timofte este originar de lângă Moinești. Mai exact din satul Bucșești, comuna Poduri. În 1995 a absolvit Liceul „Grigore Cobălcescu” din Lucăcești – Moinești după care a urmat și s-a licențiat la Facultatea de Inginerie, secția TCM din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Anul acesta împlinește 45 de „primăveri” și are doi copii, Ștefan și Maria, de 15 respectiv 12 ani, plecați în Germania din 2019 cu mama lor.

         

        Noroc bun!

        Vom auzi oare din nou celebrul salut mineresc „Noroc bun!”? Unii spun că da, alții cred că nu. Salutul ortacilor, cu valoare de urare de bine chiar și când cobori în măruntaiele pământului, s-a stins acum vreo 20 de ani în multe dintre exploatările miniere. Inițial s-a spus că s-a renunțat la minerit din motive de profitabilitate. Apoi a venit sperietoarea, reală, că arderea cărbunelui distruge mediul. Măsura a ajuns o regulă europeană, dar în România multe mine sunt deja amintire.

        În vara anului 1989 am văzut mine închise definitiv în Germania. Am intrat într-o galerie de acest fel care devenise obiectiv turistic. Nu m-am gândit atunci la o asemenea variantă și pentru țara noastră, dar parcă în inimă simțeam un fel de strângere. În circa zece ani am asistat, chiar la Comănești, la disponibilizarea minerilor și la cozile formate la Centrul de distribuire a salariilor pentru disponibilizare. Vedeam, atunci, un fel de fericire dureroasă pe fața lor, dar care semăna mai degrabă cu un fel de durere fericită. Oamenii plecau cu buzunarele pline de bani. Unii și-au înființat mici afaceri, dar cei mai mulți au cheltuit totul rapid.

        Uniunea Europeană a dispus renunțarea la minerit și la reducerea producției de energie pe bază de cărbune, dar, recent, noua criză energetică și războiul deschis în Ucraina aveau să schimbe optica. Acum, UE renunță la tabuuri și permite redeschiderea minelor de cărbune pentru a scădea dependența de gazele ruse. „Istoria a luat o altă turnură” – exclama Frans Timmermans, șeful Green Deal (strategia pentru neutralitate climatică în UE). Astfel, se permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune.

        Se vor redeschide minele? Un fost comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu declara, la vremea lui, că România nu va mai putea reveni la cărbune și că termocentralele pe cărbune sunt scoase din sistem cu un anume scop. Iar între timp și mijloacele de transport și utilajele au ajuns la fier vechi și au fost vândute utilajele de exploatare sau cea mai mare parte a lor.

        Așa o fi, dar problema cu energia e una gravă, iar până la noi tehnologii tot cărbunele și lemnul rămân la putere. Pentru că petrolul și gazele naturale au încălțat și ele ciubote roșii.

        Dar, să nu disperăm și să spunem din nou „Noroc bun!”.

        Incendierea miriștilor, numai cu anunțarea autorităților

          Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bacău atrage atenția că incendierea miriștilor se poate face doar în anumite condiții. În ultimul timp, a avut loc o intensificare a incendiilor de vegetație prin arderea necontrolată a miriștilor și resturilor vegetale provenite din igienizările de primăvară.

          Conform prevederilor OUG nr. 195/2005 modificată și aprobată prin Legea 265/2006 privind protecția mediului, Secțiunea 3 (obligațiile persoanelor fizice și juridice, art. 94, alin. 1, lit. n), deținătorii legali de terenuri nu ard miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului (APM) și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență (ISU)”.

          De asemenea, arderea miriștilor și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

          APM va emite, la solicitarea deținătorilor legali de terenuri, acceptul pentru desfășurarea activității de incendiere doar în cazurile care se încadrează în situația sus menționată și în baza următoarelor acte:

          • notificare către ISU (din care să reiasă asumarea conformării cu prevederile Ord. MAI nr. 163/2007, art. 97 alin. (3), (4), art.99 alin. (3);
          • notificare către GNM – Comisariatul Județean;
          • act doveditor de la Oficiul Fitosanitară privind prezența bolilor sau dăunătorilor pe terenurile ce fac obiectul solicitării;
          • acceptul primarilor din localitatea/localitățile pe care se află situat terenul.

           

          Conform prevederilor Ordinului MAI nr. 163/2007 art.97:

                    „(3) Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

                       (4) Arderea miriștilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii.

          Conform prevederilor Ordinului MAI nr. 163/2007 art.99 alin. (3):

                    „(3) Lucrările menționate la alin. (1) și la art. 97 alin. (4) se execută numai pe baza permisului de lucru cu foc, al cărui model este prezentat în anexa nr. 4 la prezentele norme generale.

           

          Petrică Ilieș, directorul executiv al APM Bacău: „Pentru a împiedica apariția de incidente neplăcute, autoritățile implicate în gestionarea acestor probleme trebuie să facă eforturi pentru a conștientiza populația să respecte măsurile impuse de lege, care îi protejează de efectele dezastruoase a acestor incendii atât pentru gospodăriile proprii cât și pentru ecosistemele din vecinătatea acestora.”

           

          Petru Done

          Similarități

          Al Doilea Război Mondial nu a izbucnit dintr-o dată. Înainte de a se trage primul foc de armă, înainte ca un soldat să pună piciorul într-o țară străînă, a existat o perioada gri în care țările s-au ciondănit, s-au certat, s-au amenințat și, foarte important, au început să experimenteze dictatura. Abia după ce au interzis diversitatea politică, au amuțit liderii de opinie și au militarizat societățile, țările au putut să-și impună propria viziune, care a început să se propage în societate în lipsa altor surse de informații. România, ca alte țări din Europa, nu a fost scutită de acest parcurs. Să nu ne amăgim, nu comuniștii au adus dictatura în România, această fusese instalată oficial în 1938 de regele Carol al II-lea și, neoficial, mai înainte.

          Uitați-va în jur. Nu vorbesc neapărat de Ucraina, care ne este prezentată ca o democrație zglobie deși președintele „erou” tocmai a interzis Opoziția politică și presa independentă – câtă mai era. Toate țările europene, fără excepție, experimentează deja de doi ani grade diferite de dictatură și cenzură. Timp de doi ani pretextul a fost COVID. Au văzut că se poate, acum cenzura se aplică războiului din Ucraina. Combinate cu măsuri specifice unei dictaturi sănătoase, deciziile, care acum cinci ani ar fi fost de-a dreptul scandaloase pentru cetățeni, aduc țările Europei tot mai aproape de un moment de inflexiune care ar putea deveni pretextul și momentul unui nou război cel puțin la nivelul continentului, dacă nu mai mult.

          Diplomația este uitată; toți își încordează mușchii încercând să arate că ei sunt masculii alfa deși economiile și armatele lor scârțâie din încheieturi.

          Să nu uităm că miza războiului din Ucraina nu este neapărat supraviețuirea unui stat eșuat, cu un teritoriu încropit de la țările vecine și administrat de politicieni corupți după orice definiție. Înfrângerea Ucrainei înseamnă înfrângerea SUA pe frontul european și un semnal puternic pentru reconfigurarea politicii și economiei mondiale.

           

          Este ziua lui «Bucură-te!»

          Suntem chemați a trăi zilele acestea, le înjumătățirea Postului Mare, exercițiul întâlnirii cu poate cel mai mare dar pe care-l puteam primi ca oameni: credința în vederea Întrupării Mântuitorului Hristos în mijlocul nostru. De Buna Vestire, în pântecele Fecioarei se așază Dumnezeu. Avem această nădejde nesfruntată, că Hrisos este în mijlocul nostru, născându-se prin Cuvânt în pântecele Fecioarei. Așadar, este ziua lui «Bucură-te!», salutul pe care îl acordă Biserica femeii. Pentru a nu pierde din vedere în Cine ne este mântuirea și pentru a vibra pe Calea mergerii transfiguratoare înspre lumina Învierii. Astăzi, o lecție a Bucuriei și a Crucii înainte de săptămâna Patimilor. Spre a ne putea întări, în a ne pironi cu Hristos, Domnul, de dragul bucuriilor care dau conținut fericirii noastre.
          Evanghelia zilei ne prezintă și mucenicia purtării Crucii în mijlocul unei lumi care se leapădă extrem de ușor de Cel Răstignit, refuzându-și, prin aceasta, adevăratul sens de viețuire: ”Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze… Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și va pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri” (Marcu 8, 34-38). Textul ne obligă la reflexie… dar și la dorința de a reconstrui, puţin câte puţin, poziționarea noastră alături de Hristos, în perspectiva bucuriei Învierii. Folosindu-se de termenul grecesc psyche (suflet), fragmentul evanghelic evidențiază contrastul existent între pământesc și duhovnicesc. Psyche indică, mai ales, componenta adâncă a eului individual, partea spirituală din noi. Sinele nostru pare a fi pus aici în contrast total cu viața cea adevărată. Căci, fără lepădarea de cât mai multe din cele ale omului egocentric, nu poți să urmezi cu adevărat Domnului. Iar lepădarea nu ilustrează vreo depersonalizare sau anulare de conștiință ori voință, ci pironirea liberă a voinței întru alungarea păcatului. Sintagma „oricine voiește să vină după Mine” indică faptul că nu poți deveni creștin eludând această condiție. După cum, a ne purta crucea, nu poate exprima altceva decât a răstigni, pe Golgota inimii, toate patimile și căderile personale.
          Pornind de la textul evanghelic, Părinții Bisericii reușesc să identifice treptele urcușului celui duhovnicesc: a voi – a te lepăda de tine – a-ți lua crucea vieții – a urma Domnului. Dinaintea tuturor, însă, valoarea dominantă o are Chemarea. A urma ei este, așadar, a ne purta Crucea!

          Inspector scolar,
          pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

          Fotbal/ Liga a III-a: Final de sezon regulat

          Sâmbătă este programată etapa a 18-a a Ligii a III-a, cea care va pune punct sezonului regulat și va da ultimele verdicte în privința configurării play-off-ului și play-out-ului. În play-off-ul fiecărei serii vor merge primele patru clasate, în timp ce în play-out vor ajunge ocupantele locurilor 5-10. Clasată pe locul 4 în Seria 2, după un adevărat tur de forță în ultimele runde, Aerostar mai are nevoie de un singur punct în confruntarea de sâmbătă, de la Săucești, cu concitadina FC Dinamo Bacău pentru a timbra biletul de participare în play-off. Și asta pentru că „aviatorii” au de partea lor rezultatele directe în duelul de la distanță cu Sporting Liești, echipă de pe locul 5. Teoretic, cu o victorie la Săucești, băcăuanii antrenați de Mișu Ionescu pot aspira și la locul 3, însă acest obiectiv se poate realiza doar în cazul în care Metalul Buzău, aflată la egalitate de puncte cu Aerostar, s-ar împiedica acasă, de CS Făurei, ceea ce e mai greu de crezut. Tot în plan pur teoretic, Vraciu și compania pot ajunge în play-off chiar dacă pierd cu FC Dinamo Bacău, iar Sporting Liești nu se impune în fața Focșaniului. Numai că și acest scenariu este mai puțin plauzibil, așa încât este clar că Aerostar va viza un rezultat pozitiv în ultima deplasare din sezonul regulat.În ceea ce privește celelalte două divizionare C băcăuane, acestea vor merge în play-out unde se vor bate pentru evitarea retrogradării. Prin victoria de sâmbăta trecută, de la Făurei, FC Dinamo Bacău și-a consolidat poziția a opta în Seria 2, dar va avea de adunat puncte serioase în play-out pentru că, pe lângă ultimele două clasate din fiecare serie, va mai retrograda și a opta clasată cu cel mai slab punctaj din întreg campionatul Ligii a III-a. În ceea ce o privește pe CSM Bacău, autoare în 2022 a unui singur punct (și acela acasă, cu ultima clasată, CSM Pașcani), aceasta se află la patru puncte în spatele locului 8 din Seria 1, iar programul ultimei etape a sezonului regulat nu o ajută deloc, obligând-o la o deplasare pe terenul Bucovinei Rădăuți.

          Seria 1

          Programul etapei a 18-a (sâmbătă, 26 martie, ora 15.00): Ceahlăul Piatra Neamț- Foresta Suceava, Știința Miroslava- Hușana Huși, Șomuz Fălticeni- Dante Botoșani, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, CSM Pașcani- Sporting Juniorul Vaslui.

          Clasament

          1 Dante Botoșani     17      11      4        2        23-10 37p.

          2 Foresta Suceava   17      11      2        4        28-18 35p.

          3 Bucovina Rădăuți  17      8        3        6        21-24 27p.

          4 Hușana Huși        17      7        4        6        19-17 25p.

          5 Ceahlăul P. Nt.     17      6        6        5        20-12 24p.

          6 Șomuz Fălticeni    17      6        6        5        16-18 24p.

          7 Sporting Juniorul  17      5        6        6        20-16 21p.

          8 Știința Miroslava   17      5        5        7        17-19 20p.

          9 CSM Bacău           17      4        4        9        15-26 16p.

          10 CSM Pașcani       17      0        4        13      17-36 4p.

          Seria 2

          Programul etapei a 18-a (sâmbătă, 26 martie, ora 15.00): FC Dinamo Bacău- Aerostar Bacău, Sportul Chișcani- Viitorul Ianca, Sporting Liești- CSM Focșani 2007, CSM Rîmnicu-Sărat- SC Oțelul Galați, Metalul Buzău- CS Făurei.

          Clasament

          1 SC Oțelul Galați    17      14      1        2        53-10 43p.

          2 CSM Focșani        17      13      2        2        40-12 41p.

          3 Metalul Buzău       17      9        3        5        41-19 30p.

          4 Aerostar Bacău     17      9        3        5        31-18 30p.

          5 Sporting Liești      17      9        1        7        30-23 28p.

          6 CSM Rm. Sărat     17      8        3        6        40-23 27p.

          7 Viitorul Ianca       17      7        4        6        29-34 25p.

          8 FC Dinamo Bacău 17      4        1        12      19-42 13p.

          9 CS Făurei             17      2        2        13      23-55 8p.

          10 Sportul Chișcani 17      0        0        17      12-82 0p.

           

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: CSM Bacău, deplasare la Cluj

          La finalul acestei săptămâni, campionatul Ligii Zimbrilor la handbal masculin își reia cursul întrerupt de meciurile naționalei. Duminică, în runda a 22-a, CSM Bacău se va deplasa la Cluj pentru întâlnirea cu gazdele de la Universitatea, care ocupă penultimul loc în clasament.

          Cu cinci runde înainte de final, „CSMeii”, aflați pe locul 11, la șase puncte de locul 10, ocupat de HC Buzău (pe care o vor întâlni acasă, în penultima rundă), nu au renunțat la tentativa de a obține salvarea directă de la retrogradare. „E greu, dar nu cedăm. Vom face tot ce depinde de noi în aceste ultime etape, începând cu cea din weekend, de la Cluj, unde mergem la victorie”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob, care nu poate conta pe portarul Răducu Tamaș, accidentat la un deget.

          Victoria de la Cluj este obligatorie atât pentru a menține contactul cu HC Buzău, cât și pentru a respinge asaltul formației de pe locul 11, Politehnica Timișoara. Interesant este că duminică, Buzăul primește vizita Stelei, echipă care a capotat la opt goluri miercuri, în restanța din etapa a 20-a, susținută pe terenul Timișoarei: 26-34. Runda a 22-a va începe sâmbătă, cu meciurile Politehnica Timișoara- Minaur Baia Mare (ora 11. TVR2), CSM București- Dinamo (ora 15.30, TVR1) și CSU din Suceava- Potaissa Turda și va continua duminică, atunci când sunt programate jocurile: Universitatea Cluj- CSM Bacău (ora 17.00), HC Buzău 2012- Steaua, Dobrogea Sud Constanța- CSM Alexandria și CSM Focșani 2007- CSM Vaslui. Clasament: 1) Dinamo 55p., 2) Potaissa 52p., 3) Steaua 49p., 4) Dobrogea Sud 47p., 5) Minaur 46p., 6) CSM Focșani 32p., 7) CSM București 27p., 8-9) CSU din Suceava și CSM Vaslui câte 25p., 10) HC Buzău 23p., 11) CSM Bacău 17p., 12) Politehnica Timișoara 16p., 13) U Cluj 6p., 12) CSM Alexandria 5p.

          Vladimire, îmi este tare milă de tine… (Audiențe la Dumnezeu)

          Știi, Vladimire, probabil că mulți așteaptă să spun că te urăsc, dar eu nu pot urî. Am avut în coasta mea, ani de zile, și niște răgălii foarte toxice, dar nu le-am putut urî nici pe ele. Așa sunt construit eu.
          Te-am văzut în pozele copilăriei și de atunci a început să-mi fie milă de tine; o milă ruptă din Sfântă Scriptură. Erai mereu în plan secund, frustrat, asediat de tristeți și umbre. Ca adolescent și tânăr, ai păstrat același chip, de ființă etcetera. Fă-ți un pic de timp și te uită la aceste poze… Apoi, brusc, aidoma unui altfel de Dinu Păturică de la noi, înotând în apele tulburi ale unei democrații romantico-gorbacioviste pe care aveai s-o suprimi, te-ai aruncat, răzbunându-te pe toate frustrările vieții, pe valul cel mare al puterii.
          Trăiești ca un osândit, ca un ocnaș al lumii, Vladimire! Trăiești ca vai de tine prin buncăre de tot felul, prin palate blindate cu ziduri lipsite de suflet și încropite din cărămizi de ură, prin taigale în care animalele încă n-au aflat cine ești, prin mașini blindate amenințate de moarte, pitit prin sosii care se tem pentru viața lor, într-o lume în care nu te mai ating zgomotele omenești și nici trilul păsărilor… Te-am visat într-o noapte tristă, distribuit în rolul delirantului din ,,Toamna patriarhului”, drama lui Márquez. Te autoproclamaseși impostor pe viață, spuneai că nu mai poți ieși din buncăr întrucât ai o statură de uriaș (nu mai încapi pe uși), întrebai cât mai arată ceasul și ți se răspundea conform instrucțiunilor – ,,Cât porunciți dumneavoastră, domnule președinte etern!”–, cârpeai găinile năpârlite cu pene de păun, ca să le poți vinde ca păsări ale paradisului, citeai ziarul guvernamental apărut într-un singur exemplar de lux, cu știrile pe care le dictaseși cu o zi înainte și reciteai până la epuizare acel motto jurnalistic pe care-l zămisliseși cu drag: ,,Minciuna e mai comodă decât îndoiala, mai folositoare decât dragostea, mai trainică decât adevărul”…
          Spune-mi, Vladimire, tu nu te simți trist din cauză că nu-ți mai poți vedea/ îmbrățișa/ săruta copii și nepoții, că nu-i mai poți măcar privi seara, înainte de culcare, că nu-i mai poți atinge cu o mângâiere? Nu te roade suferința știindu-i cum se ascund, ca niște proscriși, prin alte buncăre, prin țări în care sunt hăituiți, prin singurătăți în care țiuie toate pustietățile lumii? Nu te vizitează, din această cauză, niciun coșmar? Nu-ți vine câteodată să dai cu flit celor n cordoane absurde de securitate și să ieși urlând în Piața Roșie, strigând: ,,Vă implor! Lăsați-mă, mama dracului, măcar o secundă, să trăiesc aidoma unui om!”?
          Cum poți trăi cu spaima că vei fi otrăvit sau trădat de prietenii pe care-i tot trimiți după gratii sau îi concediezi? Nu ți-e milă de tine, când realizezi că trăiești într-o închisoare dementă zămislită chiar de tine? Te studiază neurologii și psihiatri ca pe o anomalie, așa cum studiază entomologii gâzele toxice. Te-ai gândit că ai putea ajunge în insectarul infernal al speciei?
          Mai spune-mi, Vladimire, când ți se raportează pe gaura cheii sau de la capătul celălalt al mesei (cea lungă cât o zi de război criminal…) câți copii a omorât armia ta, nu-ți vine niciodată să te faci prieten cu juvățul? Sau măcar ți-a trecut prin cap că ai putea redacta o cerere de cazare într-un buncăr-ospiciu? Ai devenit un jalnic locatar gol în buncăre și palate mobilate. Mai spune-mi, atunci când semnezi un ordin de ucidere a pruncilor, tu îndrăznești să te simți om? Ți-ai imaginat vreodată că ar putea fi și copiii/ nepoții tăi ținta unui dement? Nici măcar asta nu te mișcă?… Dar faptul că trimiți la moarte și adolescenți ruși nu te aruncă pe jarul zvârcolirilor?
          Tu crezi că Rusia normală merită să roșească din cauza ta? Ești atât de nimic, încât zilele trecute l-am supărat și pe Dumnezeu. ,,Văzându-l rătăcit în specia mea pe Vladimir, cred că ai croit greșit Lumea, Doamne!” Asta i-am zis…
          Îmi este tare milă de tine, Vladimire! Dar mila mea nu este acum una oarecare. Îmi pare rău că nu mai este mila aceea ruptă din Sfânta Scriptură, pe care o trimiteam către țâncul Vladimir. A căpătat chipul milei despre care vorbește prietenul meu Garabet Ibrăileanu: ,,Mila, când nu e însoțită de o iubire infinită, e mai ofensatoare decât disprețul”.
          Suntem cam de aceeași vârstă, Vladimire, așa că ne vom vedea în curând, ca să-ți repet toate acestea și să-ți spun încă multe altele. Știu, eu sunt un păcătos, probabil că ne vom întâlni în Iad, ceea ce ar fi nedrept, comparându-ne păcatele. Motiv pentru care voi solicita o nouă audiență la Dumnezeu, ca să-i spun: ,,Ai croit rău și lumea asta, de Dincolo, cum îi spun cei vii, Doamne! Poate că nu e nedrept că eu am ajuns în Iad, dar nedrept este că și Vladimir a ajuns tot aici. Pentru ,,oameni” ca el, nu crezi că ar fi fost necesar ceva special, un Iad al Iadului, ceva mai sinistru decât Sinistrul?”

          Comunicat de presă

            ”200 de mesaje pentru siguranță”

              În perioada 21 – 25 martie a.c. polițiștii au organizat în municipiul Onești, în parteneriat cu Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din localitate, o expoziție de carte ”POLIȚIA ÎNTRE FICȚIUNE ȘI REALITATE”.

              În cadrul aceleiași manifestări, în data de 24 martie a.c., elevi ai școlilor oneștene au realizat pentru polițiști o expoziție cu desene, cu titlul ”200 de mesaje pentru siguranță”. Astfel, polițiștii băcăuani și oneșteni au primit din partea elevilor 200 de mesaje preventive pentru cei 200 de ani de atestare documentară, dar și promisiunea multora dintre ei de a deveni, când vor crește mari, oameni ai legii.

              Au fost alături de polițiști și de reprezentanții Bibliotecii Municipală ”Radu Rosetti” Onești, Școala Numărul 1, Școala Gimnazială ”George Călinescu”, Școala Gimnazială ”Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare”, Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu” și Grădinița Nr. 5.

              Mesaje pentru marcarea Zilei Poliției Române au fost transmise, prin lucrări artistice și de elevii Colegiului Național de Artă ”George Apostu” Bacău.

              Având în vedere interesul manifestat de copii, cât și importanța mesajelor transmise de aceștia, Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești a transmis faptul că, expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul sătămânii viitoare.

              Seniorii Bacăului au redescoperit bucuria unei vieți active

                La centrul de zi Dr. Ștefan Ciobanu din cadrul Fundației de Sprijin Comunitar luna martie a însemnat încheierea proiectului ”Dreptul la o bătrânețe activă”, grație căruia seniorii centrului au descoperit modalități noi de a se menține activi și a-și folosi în mod creativ și util experiența de o viață, învătând în același timp cum să se bucure mai mult de vârsta a III-a. Proiectul s-a desfășurat pe o durată de 6 luni și a beneficiat de o finanțare prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

                Proiectul a permis continuarea și dezvoltarea serviciilor integrate la domiciliu pe care FSC le oferă vârstnicilor din Municipiul Bacău, care au avut ca efect îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții pentru un număr de 102 persoane vârstnice din municipiul Bacău suferind de diverse grade de imobilitate, datorită unor afecțiuni medicale, sau persoane suferind de boli în fază terminală, fiecare dintre acestea beneficiind de cel putin două dintre următoarele servicii: asistență socială, asistență medicală specializată, îngrijire complexă la domiciliu (corporală și a locuinței), kinetoterapie.

                Alte 76 de persoane vârstnice rămase singure, izolate sau marginalizate social au beneficiat de suport social, consiliere și socializare, sesiuni de educație pentru viață sănătoasă la vârsta a III-a, sau activități de recuperare psiho-motorie prin kinetoterapie și mișcare în cadrul Centrului de zi Dr. Ștefan Ciobanu. O serie de specialiști (medici, farmaciști, preot) au fost invitați să susțină sesiune de educație pentru viața activă și sănătoasă la vârsta a treia și au abordat teme de interes cum ar fi: prevenirea și patologia accidentelor vasculare, a paraliziei cerebrale, menținerea sănătății mintale până la vârste înaintate, vaccinurile și importanța lor, utilizarea rațională a medicamentelor, importanța vieții spirituale etc .

                Proiectul a acordat o importanță aparte acțiunilor de voluntariat realizate în comun de seniorii din cadrul Centrului de zi și tinerii voluntari FSC, care s-au concretizat într-o serie de activități interesante și cu impact, menite să demonstreze încă o dată potențialul extraordinar și experiența de viață bogată pe care persoanele în vârstă le au de oferit întregii comunități. Astfel, voluntarii tineri și seniori au ajutat echipele de îngrijire la domiciliu să facă curățenie de Crăciun în casele beneficiarilor foarte bolnavi din cadrul proiectului, au colindat partenerii și colaboratorii Centrului de zi, au organizat ateliere de inițiere a persoanelor vârstnice în utilizarea calculatorului, au realizat împreună tablouri și ornamente hand-made pe care le-au comercializat apoi în cadrul unor târguri caritabile. Au demonstrat în acest fel întregii comunități ca dialogul între generații este posibil și duce la inițiative valoroase care pot oferi soluții pentru multe dintre problemele comunității noastre.

                Cea mai importantă și spectaculoasă activitate derulată în comun de voluntari și seniori a reprezentat-o amenajarea unei grădini senzoriale în curtea aferentă Centrului de zi prin implicarea directă a beneficiarilor și voluntarilor, care au gândit designul și au participat activ la amenajarea și întreținerea permanentă a grădinii. Grădina senzorială a devenit un loc de desfășurare a activităților outdoor din cadrul centrului în zilele călduroase și a fost deja inclusă în programul de activități terapeutice, de recuperare și menținere a sănătății beneficiarilor centrului, fiind găndită atat pentru recuperare fizică cât și pentru recâștigarea echilibrului psiho-emoțional.

                Pentru cei aproape 180 de beneficiari, proiectul a fost ”o gură de aer proaspăt” pe perioada plină de restricții și limitări impuse de pandemia COVID-19, ajutându-i să treacă mai ușor peste izolare și teamă, așa cum ne-a spus foarte frumos domnul Gheorghe, de 84 de ani, unul dintre beneficiarii Centrului de zi: ”Frecventez Centrul de zi din anul 2019. Am fost primit cu multă caldură și zâmbete din partea personalului căt si a celorlați beneficiari. Am ajuns la această ”gradiniță de bunici” când aveam cel mai mult nevoie: eram într-o perioadă depresivă în urma decesului soției mele. La îndemnul și sfaturile personalului specializat m-am acomodat și implicat în diferite activități (ludice, gospodărești, artistice), consilieri individuale și de grup, care m-au ajutat să depășesc mai ușor această perioadă grea din viața mea. Pentru mine această instituție, serviciile pe care le primesc, sunt ca o ”gură de aer” de care am mare nevoie. Comunicarea și implicarea în activitățile de la Centru, cu personalul și voluntarii FSC, m-au făcut să mă simt foarte bine, să mă simt încă activ și să mă redescopăr alături de generațiile mai tinere, ca la 50 ani.

                Mi-a plăcut să împărtășesc din cunoștințele mele generației tinere (săpat, greblat curățat pomi, reparat clanțe, uși, ascuțit cuțite) și să preiau din energia lor pozitivă și cunoștințele lor despre tehnologiile moderne”.

                 

                Proiect ”Dreptul la o bătrânețe activă” a fost derulat de Fundația de Sprijin Comunitar și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

                 

                Polițiștii băcăuani, printre refugiații ucraineni

                  Polițiștii băcăuani au desfășurat în data de 23 martie a.c., activități de informare și prevenire a victimizării în rândul refugiaților din Ucraina, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău.

                  Activitățile au vizat cetățenii ucrainiei găzduiți în patru locații din orașele Slănic Moldova și Târgu Ocna, aceștia primind materiale informative, în limba ucraineană și în limba engleză, dar și sfaturi utile în contextul actual (despre contactul cu autoritățile locale, solicitarea de ajutor prin 112, prevenirea înșelăciunilor, a traficului de persoane și a altor infracțiuni etc.).

                  Participanții au arătat interes deosebit față de informațiile transmise, solicitând consiliere pentru alte situații particulare, la care polițiștii au venit cu răspunsuri și precizări.