miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1289

După ce un bătrân a murit în urma unui incendiu de vegetație, primarii din județ au fost  convocați la discuții de prefect

Prefectul judetului Bacău, împreună cu conducerile ISUJ Bacău și APIA, a convocat, marți, o primă rundă de discuții cu primarii localităților în care, potrivit evidențelor Inspectoratului, incidența incendiilor de vegetație este cea mai ridicată. O discuție similară va avea loc și vineri.

Aproximativ 2200 de hectare de suprafețe agricole și fond forestier au fost afectate de arderile necontrolate, consecințele negative culminând – marți – cu decesul unei persoane în vârstă de 75 de ani din comuna Pârgărești. Focul este pus, cu precădere, de persoane vârstnice din mediul rural, care au recurs dintotdeauna la această practică: însă un cumul de factori de risc – secetă, uscăciune și intensificarea vântului –, precum și inconștiența unora, au transformat incendiile într-un veritabil flagel.

„Cum aceste persoane în etate nu stau pe Facebook și nu urmăresc știrile pe net sau la TV, am solicitat imperativ primarilor să treacă la informarea verbală, din om în om, la nivelul localităților pe care le conduc, astfel încât cetățenii tentați să aprindă focul să fie pe deplin informați atât cu privire la pericole, cât și la consecințele pe care le vor suporta”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel. Mesajul va fi unul simplu, ușor de înțeles de oricine: ESTE INTERZISĂ INCENDIEREA VEGETAȚIEI USCATE!

„Le-am comunicat, totodată, edililor că nu vor fi lăsați să se descurce de unii singuri, că responsabilitatea nu va fi «pasată» exclusiv pe umerii lor și că vor avea întotdeauna în Instituția Prefectului și conducerea ISUJ Bacău parteneri de încredere, îndeosebi la greu. Dar, pentru a combate eficient practica păguboasă a arderilor necontrolate, este nevoie de mai multă întrebuințare în plan local și de sporirea capacității administrative – în respectivele localități – pe linia situațiilor de urgență”, a mai spus prefectul.

„La Instituția Prefectului și ISUJ nu ne acoperim de acte spre a fugi de responsabilități, însă vom fi intransigenți cu punerea în aplicare a planurilor de măsuri ce vor fi comunicate către autoritățile administrației publice locale, mai ales că există și obligații legale în acest sens” a mai declarat acesta. Prefectul spune că efortul primarilor este notabil: în 90 din cele 93 de unități administrativ-teritoriale din județ sunt înființate servicii voluntare pentru situații de urgență.

„Dar aceste servicii voluntare trebuie operaționalizate și dotate cu echipamente & resursă umană adecvate, astfel încât intervențiile să fie prompte și eficiente. Fac această precizare deoarece doar prin intervenții rapide, cu personal pregătit la fața locului, poate fi împiedicată extinderea necontrolată a focului și, astfel, substanțial limitate posibilele pagube”, a concluzionat prefectul Lucian Bogdănel.

Pericol în magazine: Tone de înghețată și de fructe, retrase de la vânzare

Autoritățile par depășite de valul de alimente neconforme care ajung pe rafturile magazinelor. Săptămânal, sunt descoperite tone de produse care conțin substanțe nocive. Zilele trecute, au fost retrase loturi de îngehțată vândută de Lidl și Mega Image, după ce cu doar o săptămână în urmă, banane mustind a pesticide au fost scoase de pe rafturile Kaufland.

Aproape că nu mai știi ce produse să consumi, de teama de a nu te îmbolnăvi, săptămânal autoritățile anunțând retragerea din magazine a unor loturi de alimente periculoase pentru consumul uman. De data asta, este vorba despre mai multe tipuri de înghețată, vândută de magazinele Lidl și Mega Image. Mai exact, autoritatea pentru siguranța alimentelor a constatat că înghețata Mars vândută de cele două lanțuri de magazine depășea alarmant de mult nivelul de oxid de etilenă admis de legislație. De menționat că dacă acest produs este consumat cumulativ pe termen lung poate determina tulburări cardiace, pulmonare, chiar cancerigene.

În cazul de față, incriminată este înghețata Bounty vândută de Lidl în cutii de 6 batoane la 39,1g bucata, din loturile 025C1DOE02 cu valabilitate maximă de până la 31.05.2022, 025D1DOE02 valabil până pe 31.05.2022, 025E1DOE02 cu termen de 31.05.2022 și 025E3DOE02 care expiră pe 31.05.2022. Rechemarea se aplică numai pentru acest produs și doar din loturile amintite. „Niciun alt brand sau produs ale Mars, sau alte loturi din aceleași produse sau produse cu alt termen de valabilitate nu sunt afectate”, au precizat autoritățile. Cei care au apucat să cumpere aceste produse le pot returna în magazine, deși este foarte puțin probabil ca cineva să facă asta. Dacă doresc să primească banii plătiți pe aceste produse, băcăuanii trebuie să trimită poza ambalajului produsului (în care să fie vizibile data valabilității și codul lotului pentru fiecare produs), împreună cu numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail și adresa poștală, la contact@ro.mars.com. Pe de altă parte, clienții supermarket-ului Mega Image pot, de asemena, să returneze produsul 80995 Bounty Înghețată – 6 PACK la 234.6g, din lotul cu numărul L025E1DOE02 și termen de valabilitate 31.05.2022.

Kaufland a retras un lot de banane

Săptămâna trecută, Kaufland România a transmis că a retras de la vânzare un lot întreg de banane, din cauza rezidurilor de pesticide descoperite de comisarii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor – ANSVSA. La fel, celor care au achiziționat fructele exotice din lotul respectiv li se recomanda să nu le consume, sub nicio formă, ci să le arunce sau să le returneze în magazinul de unde le-au procurat. Potrivit ANSVSA, lotul cu probleme conținea banane aduse din Ecuador, iar produsele au fost vândute în supermarketurile Kaufland din România, în perioada 13 – 17 martie 2022.

15 adevăruri interesante despre jocul de Blackjack

Jocul de Blackjack are o istorie aparte, care începe din perioada în care Mihai Viteazul unea cele trei țări române. De atunci, s-a schimbat doar faptul că poate fi jucat și online, în cazinourile licențiate de Oficiul Național pentru Jocurile de Noroc.

Despre „21” s-au făcut și filme, cele mai multe fiind inspirate din ceea ce se întâmplă în Las Vegas. Iată 15 lucruri reprezentative pentru acest joc:

  1. Jocul de blackjack este unul dintre cele mai vechi jocuri de cazino din lume. Originile sale se trag din Franța secolului al VXII-lea, unde era numit „vingt-et-un” (douăzeci și unu), denumire care sistetizează regulamentul. Numele de” Blackjack” a început să fie folosit la începutul secolului XX, fiind inspirat de valetul („Jack”) de inimă negră.
  1. De-a lungul timpului, „21” a fost jucat de multe celebrități, iar una dintre cele mai ilustre figuri care se distra cu acest joc de cărți a fost Napoleon Bonaparte. Foarte interesant este că prima carte în care s-a vorbit despre Blackjack a fost „Don Quijote de La Mancha”, pe care Miguel de Cervantes a terminat-o de scris în 1605.

  1. În Statele Unite ale Americii, țară cu tradiție bogată în gambling, Blackjack-ul a fost interzis în secolul al XIX-lea, dar a fost trecut din nou în legalitate o dată cu ridicarea Las Vegasului. Cazinourile au tot căutat metode eficiente de a amesteca pachetul de cărți, iar în anul 2000 a fost inventat „Continuous Shuffling Machine” (CSM), un aparat care amestecă automat cărțile, scutindu-l pe crupier de o activitate solicitantă. Astfel, cazinourile au introdus și jocuri în care sunt folosite mai multe pachete de cărți simultan.
  1. Între timp, au apărut și jocurile de Blackjack online, foarte apreciate de gamblerii de pe internet. Anul 1996 este de referință în acest sens, proprietarii unui cazinou online introducând în ofertă un soft de „21”. Văzând popularitatea câștigată rapid, celelalte platforme au preluat și ele modelul. În prezent, în mediul online, există mese electronice și mese live de „21”.
  1. Unele variante de Blackjack au o rată de câștig care ajunge la 99,5%. Acest lucru nu înseamnă, însă, că toți jucătorii profită de un Payout, ci numai cei care au experiență, cunoștințe și, nu în ultimul rând, „talent”. Aptitudinile sunt importante la orice joc în care norocul nu are pondere de 100%.

  1. În mod normal, matematic vorbind, „casa” ar trebui să câștige 48 de mâini din 100, iar jucătorului numai 44, în timp ce opt runde se termină la egalitate (jucătorul și dealerul realizează același punctaj). În judecarea șanselor de câștig, trebuie ținut cont de faptul că dealerul poate vedea ambele cărți ale jucătorilor, în timp ce jucătorii pot vedea o singură carte a dealerului, cealaltă fiind întoarsă cu fața în jos.
  1. Cea mai bună mână în „21” este formată din As și o carte cu valoarea 10, ea numindu-se Blackjack (poate veni doar la prima împărțire a cărților, iar probabilitatea să se întâmple din acest lucru este de 4,8%). A doua cea mai bună mână este 20, iar a treia este 11.
  1. Pe de altă parte, cea mai slabă primă mână este 16. Este foarte greu să câștigi cu ea, dar e și riscant să mai ceri o altă carte, pentru că o valoare mai mare de 5 te scoate din joc. A treia cea mai slabă primă mână la Blackjack este 15.
  1. Logic, șansele jucătorului scad cu cât se folosesc mai multe pachete de cărți la un joc, pentru că este mai complicat să calculezi probabilitățile de câștig. Mâna medie a dealerului este de puțin peste 18, ceea ce înseamnă că ai șanse bune să ieși victorios în rundă cu 19 sau 20 (cu 21 câștigi indiferent de cărțile dealerului).

  1. Știi care este jocul în care sunt cele mai multe cărți cu valoarea 10? Ai ghicit: Blackjack! Te poți convinge verificând ofertele platformelor recomandate pe casino-online-romania.com.
  2. Sunt mai multe acțiuni pe care le poți face în jocul de Blackjack, după prima împărțire a cărților. Pe lângă a cere încă o carte sau a spune „stop”, poți să dublezi miza sau să dai „Split”, adică să împarți mâna în două jocuri separate, urmând a primi o carte suplimentară pentru fiecare dintre cărțile primite inițial.
  1. Teoretic, cazinourile nu interzic tehnica numărării cărților. În realitate, ele au dreptul de a exclude un jucător pe care îl suspectează de practici prin care obține avantaj. Barona Casino din San Diego are o politică specială: cei „prinși” că numără cărțile primesc cazare și masă gratuite dacă își iau angajamentul cu nu vor mai juca Blackjack acolo.
  1. Un pachet de cărți la blackjack are caracteristicile unui an calendaristic: pachetul 52 de cărți, câte săptămâni sunt într-un an; sunt patru feluri de cărți (inimă roșie, inimă neagră, treflă, romb), câte anotimpuri sunt într-un an; sunt 12 cărți diferite, câte luni sunt într-un an.
  2. Dacă vrei să devii mai bun la Blackjack, poți apela la aplicații specializate, atât pentru iPhone, cât și pentru Android. Blackjack MH și BlackJack 21 sunt două dintre ele.
  1. În urmă cu câțiva ani, un producător de televiziune s-a gândit că poate face un show cu Blackjack precum sunt cele de mare succes cu poker. Astfel, The Game Show Network (GSN) a organizat World Series of Blackjack. Proiectul nu a continuat, pentru că audiența a fost scăzută.

A XXXI-a ediţie a Salonului de Primăvară al Artei Naive

    În organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău, în parteneriat cu Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, generosul spaţiu oferit de Muzeul de artă contemporană a găzduit o vastă expoziţie cuprinzând lucrări ale creatorilor de gen din mai multe zone ale ţării: Ilfov, Brăila, Galaţi, Iaşi, Braşov, Vaslui, Prahova, Bihor, Dâmboviţa, Caraş-Severin, Suceava, Bacău. Au fost peste 140 de creaţii, semnate de 65 de artişti, ilustrând pictura şi sculptura mică. Au fost nominalizate următoarele lucrări: Anton Palade (Galați) – Șatra; Rodion Stoian (Bacău) – Răstignire; Viorica Farkaș (Reșița) – La bunica; Ioana Gheorghiu (Galați) – Cătune moldovenești; Catinca Popescu (Bacău) – Vecinii; Lucica Ciobanu (Iaşi) – Primirea miresei; Ramona Ciofu (Bacău) – Primăvara vieții; Gheorghe Ciobanu (Iaşi) – Visul de la ogor; Viorica Florian (Bacău) – Cina; Constantina Voicu (Bacău) – Mărul năzdrăvan; Toader Ignătescu (Suceava) – Gospodarul; Paraschiva Dumitru (Bacău) – Jocul ursului; Salomia Andronic (Bacău) – Nevoia oricărui suflet; Dumitru Ștefănescu (Brăila) – La seceriș; Ruxandra Ciupercă (Brăila) – Recoltă bogată; Aldea (Toma) Carmen (Vaslui) – De Paști; Neluţa Stăicuț (București) – Jack și vrejul de fasole; Lina Hortolomei (Bacău, Club 60+) – Adam și Eva.

    Comisia de jurizare (Gheorghe Zărnescu, preşedinte, Olguţa Pâţu şi Mari Bucur) a stabilit următoarele criterii de departajare pentru acordarea premiilor: compoziție, culoare, tematică, actualitate, armonie cromatică, spontaneitatea acordurilor cromatice, naturalețea atitudinilor personajelor și a mișcărilor corporale, umorul spontan, firescul atitudinilor personajelor.
    Iată şi palmaresul: A. premii oferite de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău: Premiul I – Catinca Popescu (Bacău) – „Vecinii”; Premiul al II-lea – Viorica Farkaş (Reșița) – „La bunica”; Premiul al III-lea ex aequo – Toader Ignătescu (Suceava) – „Gospodarul” şi Rodion Stoian (Bacău) – „Răstignire”; mențiuni: Ioana Gheorghiu (Galați) – „Cătune moldovenești”, Constantina Voicu (Bacău) – Mărul năzdrăvan şi Lina Hortolomei (Bacău, Club 60+) – Adam și Eva; B. premii oferite de Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, ex aequo: Ruxandra Ciupercă (Brăila) – Recoltă bogată şi Paraschiva Dumitru (Bacău) – Jocul ursului. Premiul de debut a revenit lui Aldea (Toma) Carmen (Vaslui), cu lucrarea De Paști.

    Manifestarea a fost deschisă de Alin-Sebastian Popa, coordonatorul serviciului Proiecte, programe, promovare, patrimoniu, din cadrul Centrului de Cultură „George Apostu”, şi moderată de Florin Zăncescu, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău. Ambianţa muzicală a fost asigurată de un grup instrumental al Ansamblului Folcloric „Busuiocul”.

    Foto: Amedeo Spătaru

    Sprijin financiar pentru angajatorii afectați de războiul din Ucraina

    Un proiect de ordonanță de urgență, publicat recent pe site-ul Ministerului Muncii, prevede măsuri de sprijin financiar al angajatorilor a căror activitate este afectată de războiul din Ucraina. Astfel, în acest proiect se menționează că agenții economici aflați în situația menționată mai sus vor primi bani de la bugetul asigurărilor de șomaj pentru a le plăti salariaților o indemnizație de 75 la sută din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

    Indemnizația nu va fi mai mare de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut pe economie și se acordă pentru lucrătorii al căror contract de muncă a fost suspendat temporar din inițiativa angajatorului. Acest ajutor financiar va fi plătit începând cu data intrării în vigoare a ordonanței și până la 31 decembrie 2022 pentru salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatorii economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare a efectelor generate de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei.

    De același sprijin vor beneficia și salariații angajatorilor supuși sancțiunilor internaționale și care au instituite măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Concret, de indemnizația respectivă pot beneficia salariații angajatorilor care înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 20 la sută față de veniturile realizate în ianuarie 2022 sau în luna similară a anului 2021, raportat la cea pentru care se solicită finanțarea, sau care au fondurile ori resursele economice blocate prin ordin emis de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, după caz.

    Documentele justificative (balanța de venituri și cheltuieli, copia ordinului de blocare a fondurilor sau a resurselor economice etc.) vor fi depuse de către angajatorii în cauză prin poșta electronică la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău. Actele trebuie să fie însoțite de o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul (angajatorul) sprijinului financiar a fost afectat în mod direct sau indirect de consecințele războiului din Ucraina.

     

    Tg. Ocna: Au început lucrările pe DN 12B

    Șoferii care au drum prin Târgu Ocna sunt avertizați că, în zonă, se lucrează la porțiunea de drum care traversează orașul. Este vorba despre DN 12B, pe segmentul km 2+290 – 2+550, un drum național secundar, de doar 18 km, care leagă orașele Târgu Ocna și Slănic Moldova.

    Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anunță demararea lucrărilor pentru punerea în siguranță a drumului DN 12B, din exteriorul localității Târgu Ocna. Potrivit instituției, lucrările vizează, în primă fază, eliminarea riscului căderii pietrelor de pe versanți, având în vedere evenimentele de acest gen petrecute în mod repetat pe sectorul menționat, de natură să pună în pericol atât siguranța sistemului rutier, cât mai ales a participanților la trafic.

    Circulația, restricționată la un singur sens

    În acest timp, vor fi executate lucrări de rânguire a versantului (îndepărtare a pietrelor de pe versanți, cu risc de prăvălire), inclusiv explozii controlate pentru degajarea rocilor care s-ar putea prăvăli, stabilizarea cu plase și montarea de garduri de protecție, precum și reparații la zidul de sprijin existent și relocarea utilităților. În perioada lucrărilor, traficul se va desfășura dirijat pe un sens, alternativ. Cu această ocazie, facem apel la înțelegere din partea conducătorilor auto pentru disconfortul produs în trafic, cu recomandarea de a respecta semnalizarea instituită în zona de lucrări”, au precizat reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași. Drumul va fi reabilitat de firma Holtex Grup Invest, acesta urmând a fi dat în funcțiune după 6 luni, respectiv în luna septembrie a acestui an.

    Efectele inundațiilor

    Porțiunea de drum se află în zona cartierului Mosoare de la ieșirea din Târgu Ocna, unde, în anii trecuți, au fost probleme din cauza inundațiilor. Astfel, drumul a fost serios afectat de apele care au erodat malul râului Trotuș, ducând la apariția fisurilor în carosabil. Potrivit contractului semnat la finalul anului 2021, lucrările vor costa peste 2,6 milioane de lei și vor consta în refacerea stabilității corpului drumului, asigurarea scurgerii apelor, amenajarea și protecția albiei, precum și refacerea structurii rutiere.

     

    Războiul prin procură

     Am înțeles din media mainstream că Putin e tiran, nebun și canceros, criminal de război, ucigaș, adulterin, dictator, oligarh și, dacă nu va fi asasinat între timp, va să piardă în curând războiul. Iar pentru a nu se afla adevărul a interzis toate mijloacele alternative de informare din țara lui. Am omis ceva? Când mass-media te minte necruțător timp de 2 ani spunându-ți „ vei muri , dacă nu te vaccinezi”, când presa îi numea conspiraționiști ori ,,covidioți ” pe nevaccinați, iar acum  aceleași surse  prezintă un alt scenariu, al războiului din Ucraina, dintr-o singură perspectivă, o persoană cu gândire critică va căuta și alte surse de informații.  Problema e că și ceilalți factori politici de decizie din Europa și SUA, care se declară  democrați și sănătoși la minte, au oarece dificultăți cu informațiile media și nu numai cu media. Au fost interzise sursele publice de informare rusești, concertele în care dirijorii sunt etnici ruși, ori spectacolele în care sunt interpretate operele clasicilor ruși.  Au fost excluși sportivii ruși de la competițiile sportive, dar….. și pisicile? Federația Internațională a Felinelor, a hotărât că nici o pisică „aparținând expozanților care locuiesc în Rusia nu poate fi înscrisă într-o expoziție federativă din afara Rusiei, indiferent de organizația în care  acești expozanți sunt membri”.Mai mult, nici o pisică din Rusia nu poate fi importată sau înregistrată în carnetele de genealogie, conform publicației https://www.cnews.fr/monde/2022-03-04/guerre-en-ukraine-les-chats-russes-bannis-des-competitions-internationales-1189075 . După aceeași sursă, federația a anunțat deja că va ajuta crescătorii de pisici ucrainieni, prin înființarea unui fond de ajutor. Ăsta e rodul urii, a lipsei informațiilor și a contextualizării datelor.  Comunicatul comun de presă din 24 martie a.c. al șefilor de stat din NATO, gazduit de situl oficial al Alianței https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_193719.htm , spunea ,,….Ucraina are un drept fundamental la autoapărare, conform Cartei Națiunilor Unite. Din 2014, am oferit sprijin extins capacității Ucrainei de a-și exercita acest drept. Am antrenat forțele armate ale Ucrainei, consolidându-le capacitățile militare și sporindu-le rezistența. Aliații NATO și-au intensificat sprijinul și vor continua să ofere sprijin politic și practic suplimentar Ucrainei, pe măsură ce aceasta continuă să se apere. Aliații NATO vor continua să ofere asistență în domenii precum securitatea cibernetică și protecția împotriva amenințărilor de natură chimică, biologică, radiologică și nucleară….” În martie 2015, ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, a anunțat că Regimentul Azov va fi printre primele unități care vor fi antrenate de trupele armatei Statelor Unite, conform   https://ro.wikipedia.org/wiki/Batalionul_Azov .Această activitate incluzivă a NATO a determinat probabil Ucraina  să creadă că va fi admisă în Alianță, că e suficient de puternică și protejată încât să-și permită să nu respecte acordurile de la Minsk, semnate si de două state NATO, Franța și Germania. Să ne imaginăm că în Mexic, vecina SUA,  China ar fi desfășurat activitățiile pe care le-a desfășutat SUA din  2014 în Ucraina și, mai mult de atât pe teritoriul Mexicului ar fi funcționat organizații militare declarate de SUA ca fiind teroriste, având ca scop asasinarea cetățenilor americani. Care ar fi fost reacția SUA având în vedere proximitatea? Care ar trebui să fie reacția Rusiei într-un context similar?  Să ne amintim precedentele, Hamas, Hezbollah, ISIS, al-Qaeda, etc. De fapt, acest război a fost clocit în laboratoarele liderilor Noii Ordini Mondiale de multă vreme. Președintele Biden a anunțat acum 2 săptămâni, la o reuniune a liderilor corporațiilor americane, că omenirea traversează un punct de cotitură în economia mondială, care va aduce schimbarea vremurilor și instaurarea unei Noi Ordini Mondiale, ,,… iar noi trebuie s-o conducem și să unim restul Lumii Libere prin aceasta”. Începând din momentul în care preşedintele Joe Biden a rostit uluitoarele sale remarci, nimeni nu pare să ştie care să fie, de acum înainte, poziţia politică corectă de adoptat. Rusia este dușmanul nedeclarat dar recunoscut tacit al unchiului Sam. Rusia a consolidat treptat legăturile cu Europa, ceea ce a reprezentat o provocare serioasă pentru dominația economică a SUA. Construirea conductei Nord Stream 2 – care ar fi crescut foarte mult dependența Europei de gazul rusesc – ar fi însemnat că influența Washingtonului se va eroda în mod constant, în timp ce Europa și Asia s-ar apropia de o zonă economică comună în care nici dolarul american, nici securitatea NATO nu ar mai fi necesară. O zonă de liber schimb masiv, care s-ar întinde din Europa până în Asia, ar anihila dominația SUA ca instrument de forță a Noii Ordini Mondiale. Acesta este motivul pentru care Ucraina a devenit terenul nefericit pentru „Conflictul Marilor Interese”. Artizanii Marii Resetări au calculat că îl pot angaja pe Putin într-un război terestru sângeros și prelungit – care va epuiza resursele Rusiei și va distruge economia acesteia – fără ca Putin să-și poată folosi, legal, arsenalul nuclear. În acest context ucrainienii au devenint carne de tun, într-un război prin procură al SUA cu Rusia. Un război în care, încet, încet, cel puțin economic, este împinsă și Europa. Prizonierul propriei sale imagini, președintele erou Zelensky pare să recunoască lucrul acesta și amână sine-die momentul răspunderii, când se va trage linie, adică momentul decontului politic când se va semna și pacea- pe care nu o dorește prea curând, întrucât, la încercarea de mediere ințiată de premierul Israelului, Naftali Bennett,  în prima decadă a lunii martie, consemnată de  https://www.jpost.com/israel-news/article-701093 , consilierul ministrului ucrainean al apărării, Markiyan Lubkivskyi, a spus ;  „apreciem dialogul pe care îl avem cu Israelul și  dialogul dintre liderul dumneavoastră și președintele Zelensky….Cred că înțelegem și că… sunteți într-o poziție foarte sensibilă, trebuie să spun, pentru că aveți mulți oameni care au venit din fosta Uniune Sovietică și sunt ruși, sunt ucraineni”. În  ceea ce privește cererile lui Putin privind renunțarea la Donbas, neutralitatea Ucrainei și semi-demilitarizarea, Lubkivskyi a spus; ,, este prea devreme pentru a discuta”. Din perspectiva acestei poziții, concluzia ar fi că Ucraina apreciază că războiul fulger al Rusiei a eșuat. Presa insistă că ofensiva rusă „a stagnat”.  Ucraina, pe cale de consecință, ar putea impune unele condiții. Dar Putin nu a vorbit de un război fulger. Dacă ne uităm pe hartă observăm o realitate care poate da fiori comandamentului NATO. În ciuda tancurilor și transportoarelor blindate datând din epoca sovietică (pe care le-am văzut în faza preliminară a invaziei, împotmolite și fără carburanți), în mai puțin de 3 săptămâni rușii au reușit să controleze un teritoriu echivalent cu cel al Marii Britanii. O coloană motorizată rusă deșirată pe 40-60 km a fost expusă cca. 2 săptămâni ca fiind blocată pe șoselele Ucrainei. Unde a fost armata ucrainiană pentru a o destructura? Unde au fost artileria, rachetele americane Stinger, dronele turcești, trupele Azov, etc. ? Spațiul aerian al Ucrainei este controlat de ruși. Accesul la Marea Neagră la fel. Forțele ruse au folosit  minimal doar de două ori tehnică superioară celei existente acum pe Terra, rachete hipersonice de tip Kinjal. În 18 martie , o versiune aer-sol a acestei arme, controlată de o aeronavă MiG-31, capabilă să lovească o țintă cu între 5 și 8 ori viteza sunetului, fără să apară pe ecranele radar a lovit, „un mare depozit subteran de rachete și muniție al aviației armatei ucrainene în regiunea Ivano-Frankivsk”, declara purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, citat de https://www.lepoint.fr/high-tech-internet/ukraine-les-missiles-hypersoniques-peuvent-ils-faire-basculer-le-conflit-22-03-2022-2469135_47.php Dat în funcțiune la sfârșitul anului 2020,  avionul stealth Sukhoi-57, ,,avionul invizibil”, nu a fost trimis încă în teatrul de operațiuni din Ucraina. De aceea, ar trebui să fie cu atât mai îngrijorător faptul că, utilizând o tehnică veche de peste 30 de ani, Putin a reușit să destructureze armata ucrainiană, în ciuda ajutorului  modern-extern NATO și presiunii economice instituită asupra țării sale. Ca mijloc de retorsiune, Rusia a solicitat europenilor ca plata gazului rusesc să se facă în ruble. China acceptase deja schimburi bilaterale cu Rusia,  plata fiind în moneda națională a fiecărui stat.   Arabia Saudită a declarat că ia în considerare acceptarea yuanului pentru achiziția de petrol.  Dacă saudiții acceptă yuanul, dolarul pierde statutul de monedă de referință și economia americană aterizează cu fruntea în pământ. Suedia și Finlanda, după dezbateri bilaterale, au refuzat să adere la NATO. ( Oare de ce?) Au hotărât că vor forma un parteneriat strategic defensiv, fără implicarea altora. Japonia a anunțat o creștere record a bugetului de apărare pentru 2022, la 54 de miliarde de dolari. Germania a prognozat o creștere a bugetului  apărării cu 100 de miliarde de euro, după începerea războiului din Ucraina, deși suferă economic de pe urma ruperii relațiilor cu Rusia. Mai nou furnizarea de echipament militar în Ucraina o vor face contracost.  Ceva s-a schimbat în relația SUA-Germania. Toate regiunile în care s-a implicat SUA, sunt răni încă deschise: Irak, Pakistan, Kurdistan, Siria, Libia, Yemen, Somalia, Etiopia, Uganda, Sudan, Bolivia, Haiti, etc., 30 de ani de conflicte care pun sare la rădăcina tuturor relațiilor. Nu  mai amintesc de promovarea narațiunii infectării covid, a cotei de carbon, a  încălzirii globale, etc. și controlul tuturor drepturilor sub pretextul apărării drepturilor colective.  Doar președintele erou Zelenschi pare să nu înțeleagă că regia retoricii sale eroice a trecut și … trebuie să-și abandoneze scenaristul dacă, politic și nu numai, vrea să supraviețuiască.

    Jr. Adrian M. Ionescu

     

    Persoană cu probleme medicale condusă la domiciliu de polițiștii locali

      În data de 27.03.2022, în jurul orei 19.00, polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Dumbravei, din municipiul Bacău, au observat în apropierea unui hipermarket, o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 70 ani care era confuză și dezorientată.

      Întrucât acesta nu a reușit să comunice datele privind identitatea și domiciliu, polițiștii locali au procedat la efectuarea de verificări specifice stabilind că se numește C.B, în vârstă de 71 ani și locuiește în zona de sud a orașului.

      Astfel, un echipaj de poliție locală s-a deplasat la domiciliu acestuia pentru a-l conduce în siguranță și pentru a-l încredința familiei.

      Incendiu de vegetație la Colonești

        Una dintre intervențiile semnificative înregistrate în acest interval, este cea din localitatea Colonești. Luni, 27 martie, la ora 17:06, salvatorii băcăuani au fost solicitați, prin apelul unic de urgență 112, să intervină pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta la vegetația uscată.

        Pentru a gestiona operativ situația, la fața locului au intervenit pompieri militari, dar și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localității. La sosirea acestora, s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără la vegetația uscată și litiera de pădure pe o suprafață de aproximativ 39 de hectare. Incendiul a fost lichidat după o intervenție ce a durat aproximativ trei ore, de la momentul anunțării.

        „Facem din nou apel la cetățeni sa renunțe la curățarea terenurilor prin incendiere! Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, locuințele și chiar viețile oamenilor”, se arată într-un comunicat al IUS Bacău.

        Grupul Pambac a preluat fabrica de ulei „Mândra” Bârlad

          Grupul de companii Pambac, din Bacău, a preluat, prin societatea sa Cerealcom o parte din patrimoniul fabricii Mândra, fosta Întreprindere de Ulei Bârlad. Tranzacția a fost intermediată de Casa de Insolvență Transilvani (CITR), la prețul de 13,15 milioane de lei (peste 2,6 milioane de euro).

          Grupul de companii Pambac este unul dintre cele mai mari grupuri românești din agribusiness-ul local, cu afaceri de 740 de milioane de lei în anul 2021. Fabrica Mândra este cunoscută pentru mărcile de ulei de floarea-soarelui „Floris” şi „Clariol” și a fost înființată în 1911 ca urmare a inițiativei marelui industriaș român Nicolae Malaxa, pusă în funcțiune în anul 1912.

          În anul 1948 a fost naționalizată, ulterior a beneficiat continuu de modernizări și extinderi, iar actuala sa linie de rafinare a fost pusă în funcțiune în anul 1997. Societatea a cumpărat, în 1998, o linie de îmbuteliere în sticle PET de un litru, de origine britanică, cu o capacitate de 15.000 de PET-uri în opt ore. În perioada 2013/2014 a fost construită noua secție de dezodorizare a uleiurilor. Capacitatea actuală a fabricii este de aproximativ 2.400-2.500 t ulei/lună. Fluxul tehnologic este limitat de linia de extracție, care are o capacitate inferioară posibilităților restului utilajelor (cca 1.200 t/lună).

          Comentatorii tranzacției cred că aceasta indică premisele unor investiții rapide și eficiente în modernizare, retehnologizare, optimizare și extinderea capacităților de stocare, deși acum este un context economic dificil.

          Grupul Pambac este controlat de omul de afaceri băcăuan Eusebiu Guțu, care în ultima ediție a Top 300 cei mai bogați români, întocmit de revista Capital, apare pe locul 140, cu 45-55 de milioane de euro. Iar tranzacție de la Mândra Bârlad vine exact în contextul unei previzibile crize alimentare, în care unul dintre produsele vizate este uleiul.

           

          Fotbal feminin/ Liga a II-a: Pisicile Roșii zgârie din nou

          Măgura 2012 Bacău a obținut duminică prima victorie stagională, zdrobind, în deplasare, cu 4-0 pe Atletic Club Onix 2010

          Le-a trebuit mai bine de jumătate de campionat pentru a-și scoate din nou ghearele. Dar când au făcut-o, au zgâriat serios. Lăsând urme adânci și asupra adversarului, dar și a clasamentului. După 12 etape de așteptare, singura echipă de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 a obținut prima victorie stagională. Dar ce victorie! Duminică, în runda cu numărul 13 a Seriei 1 din Liga a II-a, Pisicile Roșii antrenate de Mihai Voicu s-au impus cu 4-0 pe terenul celor de la Atletic Club Onix 2010  Rîmnicu-Sărat, la capătul unei evoluții entuziasmante. Aflată pentru prima oară în calitate de căpitan de echipă, Anca Pintilie a reușit o dublă, lista marcatoarelor fiind completată de Daniela Matei și Andra Cernat. Succesul grupării conduse de Cătălin Cojocaru și Iulian Răsloagă este cu atât mai important cu cât Atletic Club Onix se are cu Măgura 2012 precum câinele cu pisica. Chiar dacă jocul s-a disputat în deplasare, Pisicile băcăuane au fost susținute cu ardoare de membrii brigăzii Independent, al cărei aport în obținerea celor trei puncte s-a dovedit substanțial. Oaspetele au început jocul de duminică în formula Bianca Calistru- Vasilica Ungureanu, Andreea Bujor, Diana Pașcu, Ștefana Fînaru, Alexandra Cojocaru, Mihaela Botez, Anca Pintilie, Denisa Nechita, Daniela Matei și Andra Cernat. Au mai jucat: Maria Burghel, Ana Chetveș, Narcisa Zadea și Mădălina Bortoș. Prin reușita din runda cu numărul 13, Pisicile care sunt la fel de roșii precum lanterna pe care (încă) o dețin, s-au apropiat la doar trei puncte de grupul formațiilor aflate pe pozițiile 6-8, Vasas Femina FC2, Atletic Club Onic 201 și Activ Slobozia și la patru de a cincea clasată, CN Nicu Gane. Având în vedere că etapa viitoare, elevele lui Mihai Voicu vor juca acasă, cu CN Nicu Gane, este de așteptat ca linia de clasament a Pisicilor să se dinamizeze și mai mult. Că doar n-om băga din nou ghearele în teacă!

          Rezultatele etapei a 13-a: Atletic Club Onix 2010- AFC Măgura 2012 Bacău 0-4, Csikszereda Miercurea-Ciuc- Selena Constanța 10-0, Vulpițele Galbene Roman- Activ Slobozia 5-0. Partida Navobi Iași- Vasas femina FC 2 se va disputa pe data de 3 aprilie.

          Programul etapei viitoare (30 aprilie, ora 11.00): Activ Slobozia- Navobi Iași, Vasas Femina FC2- Csikszereda Miercurea-Ciuc, Selena Constanța- Atletic Club Onix Râmnicu-Sărat, AFC Măgura 2012 Bacău- CN Nicu Gane.

          Clasament Seria 1

          1 Csikszereda Miercurea-Ciuc       12      12      0        0        83-1   36p.

          2 Vulpițele Galbene Roman         12      10      0        2        49-11 30p.

          3 Navobi Iași                             10      7        1        2        58-8   22p.

          4 Selena Constanța           12      6        1        5        47-25 19p.

          5 CN Nicu Gane Fălticeni    10      3        0        7        16-56 9p.

          6 Vasas Femina 2              10      2        2        6        9-27   8p.

          7 Atletic Club Onix 2010    11      2        2        7        8-41   8p.

          8 Activ Slobozia                11      2        2        7        9-59   8p.

          9 AFC Măgura 2012 Bacău 12      1        2        9        11-62 5p.

           

          Fotbal/ Liga a III-a: Programul turului din play-off și play-out

          Campionatul Ligii a III-a continuă cu turneele play-off și play-out. În play-off participă primele patru clasate în sezonul regulat care-și păstrează punctele și se duelează pe parcursul a nouă etape dispuse în sistem tur-retur-tur. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor disputa semifinalele barajului de promovare în sistem încrucișat. Astfel, prima clasată din Seria 1 va juca împotriva celei de-a doua clasate din Seria 2, iar a doua clasată din Seria 2 se va confrunta cu prima clasată din Seria 1. Câștigătoarele semifinalelor se vor întâlni apoi în finala barajului ce va desemna echipa promovată. În total, vor promova cinci echipe din cele zece serii. În ceea ce privește play-out-ul, care va reunit echipele poziționate pe locurile 5-10 la finalul sezonului regulat și aici se păstrează punctele, iar sistemul de disputare va fi unul tur-retur, pentru un total de zece runde. La final, ultimele două clasate vor retrograda, la fel ca și echipa de pe locul 8 cu cel mai slab punctaj din toate cele zece serii. Din cele trei divizionare C băcăuane, doar Aerostar și-a asigurat prezența în play-off, „aviatorii” urmând să înceapă turneul 1-4 sâmbătă, cu o vizită pe terenul lidrei Seriei 2, Oțelul Galați. Celelalte două echipe băcăuane, CSM și FC Dinamo vor continua în play-out-ul Seriei 1, respectiv Seriei 2.

          Programul turului în play-off-ul Seriei 2

          Etapa 1 (2 aprilie, ora 17.00): SC Oțelul Galați- Aerostar Bacău, CSM Focșani 2007- Metalul Buzău.

          Etapa 2 (9 aprilie, ora 17.00): Aerostar Bacău- Metalul Buzău, SC Oțelul Galați- CSM Focșani 2007.

          Etapa 3 (16 aprilie, ora 17.00): CSM Focșani 2007- Aerostar Bacău, Metalul Buzău- SC Oțelul Galați.

          Clasament play-off, Seria 2: 1) SC Oțelul Galați 46p., 2) CSM Focșani 2007 44p., 3) Metalul Buzău 33p., 4) Aerostar Bacău 31p.

          Programul turului în play-out-ul Seriei 1

          Etapa 1 (2 aprilie, ora 17.00): Ceahlăul – CSM Pașcani, Sporting Juniorul Vaslui- CSM Bacău, Șomuz Fălticeni- Știința Miroslava.

          Etapa 2 (9 aprilie, ora 17.00): CSM Pașcani- Știința Miroslava, CSM Bacău- Șomuz Fălticeni, Ceahlăul- Sporting Juniorul Vaslui.

          Etapa 3 (16 aprilie, ora 17.00):  Sporting Juniorul Vaslui- CSM Pașcani, Șomuz Fălticeni- Ceahlăul, Știința Miroslava- CSM Bacău.

          Etapa 4 (22 aprilie, ora 17.00): CSM Pașcani- CSM Bacău, Ceahlăul- Știința Miroslava,  Sporting Juniorul Vaslui- Șomuz Fălticeni

          Etapa 5 (30 aprilie, ora 17.00): Șomuz Fălticeni- CSM Pașcani, Știința Miroslava- Sporting Juniorul Vaslui, CSM Bacău- Ceahlăul.

          Clasament play-out, Seria 1: 5) Ceahlăul Piatra Neamț 27p., 6-7) Sporting Juniorul Vaslui și Șomuz Fălticeni câte 24p., 8) Știința Miroslava 20p., 9) CSM Bacău 17p., 10) CSM Pașcani 4p.

          Programul turului în play-out-ul Seriei 2

          Etapa 1 (2 aprilie, ora 17.00): CSM Rîmnicu-Sărat- FC Dinamo Bcaău (se joacă pe 1 aprilie, ora 17.00), Sporting Liești- Sportul Chișcani, Viitorul Ianca- CS Făurei.

          Etapa 2 (9 aprilie, ora 17.00):  Sportul Chișcani- FC Dinamo Bacău, CS Făurei- CSM Rîmnicu-Sărat, Sportig Liești- Viitorul Ianca.

          Etapa 3 (16 aprilie, ora 17.00): Viitorul Ianca- Sportul Chișcani, CSM Râmnicu- Sărat- Sporting Liești, FC Dinamo Bacău- CS Făurei.

          Etapa 4 (22 aprilie, ora 17.00): Sportul Chișcani- CS Făurei, Sporting Liești- FC Dinamo Bacău, Viitorul Ianca- CSM Rîmnicu-Sărat.

          Etapa 5 (30 aprilie, ora 17.00): CSM Rîmnicu-Sărat- Sportul Chișcani, FC Dinamo Bacău- Viitorul Ianca, CS Făurei- Sporting Liești.

          Clasament play-out, Seria 2: 5-6) Sporting Liești și Viitorul Ianca- câte 28p., 7) CSM Rîmnicu-Sărat 27p., 8) FC Dinamo Bacău 14p., 9) CS Făurei 8p., 10) Sportul Chișcani 0p.

          Dezinformare cu program

          Dacă, acolo, în Rusia și Ucraina, pe lângă sau simultan, are loc și o confruntare mediatică de aceleași proporții ca conflictul însuși, fiind mobilizate extraordinar de multe forțe (materiale, umane și tehice), cum rar s-a văzut în ultimii 20 de ani, normală până la un punct, nu înțeleg isteria care a cuprins media românească. Și aș nominaliza aici televiziunile și blogurile, care au pornit, încă de la declanșarea războiului/invaziei/operațiunii speciale, un adevărat bombardament deșănțat cu știri provenite exclusiv dintr-o singură sursă.

          Sigur că invazia Ucrainei de către Rusia este o operațiune condamnabilă, care a produs și produce în fiecare zi drame, tragedii și distrugeri fără precedent (doar în Siria și, parțial, în Irak am mai văzut), milioane de oameni și-au părăsit țara, căutând siguranță în alte țări vecine. Drama refugiaților, crimele de război, distrugerile intenționate a obiectivelor civile, asasinarea persoanelor noncombatante, printre care sute de copii, arată fața urâtă a războiului, condamnat de întreaga planetă.

          Media internațională s-a angajat, și ea, în această luptă, fapt fără precedent, devenind extrem de agresivă, fiind parte și participantă la conflict, creând panică, inducând zilnic, oră de oră, prin repetări exasperante a acelorași evenimente, starea de isterie generală, amplificând, prin exagerări fără acoperire, de dragul ratingului, a situațiilor de fapt. Am urmărit, ca orice consumator de televiziune, cum un canal cu vizibilitate națională, prin câțiva reporteri și moderatori de emisiuni „conducea” operațiunile din teatrele de război, devenind extrem de nervoși că ele, operațiunile, nu se desfășoară cum doreau ei, prelungind programele până noaptea târziu, doar-doar cineva apasă pe butonul roșu.

          Știu bine rolul presei, chiar în timpuri mai dificile: informarea, informarea și iar informarea corectă a celor care recepționează mesajele, prin apelarea la mai multe surse, obiectiv, cu calm și sinceritate. „Exploziile” gratuite, exagerările păguboase nu ar trebui să domine atmosfera și așa viciată de un conflict aflat la granița țării. După știrile catastrofice din Uncraina și Rusia, se amplifică, cu consecințe a căror efect devine incontrolabil, așa-zisa criză iminentă de alimente, explozia prețurilor (fără acoperire în totalitate), cumulate de deciziile și declarațiile inconștiente ale unor lideri politici.

          Nu. Este prea mult. Cea mai mare parte a populației nu este pregătită să aleagă, să discearnă adevărul, peste tot auzi formula: a zis la televizor, am văzut la televizor. Fără drept la replică.
          Situația din zona geografică unde ne aflăm este aprinsă, incertă, imprevizibilă, dramatică, iar amplificarea ei, voită, dirijată, exagerările și conspirațiile de tot felul nu fac bine nimănui.

          Mă surprinde lipsa de reacție solidă, permanentă a instituțiilor statului, abilitate și responsabile. Se vede flagrant lipsa de profesionalism, abdicarea condamnabilă de la menirea lor, victimă fiind o parte a populației, dispusă mai mult să abandoneze decât să reziste. Cui folosește?

          Grădina senzorială a Muzeului de Științele Naturii – locul unde proiectele prind contur

            Sub genericul „Deschiși permanent pentru cunoaștere!”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, lansează, special pentru antreprenorii culturali (ONG-uri, fundaţii, asociaţii), organizatori de evenimente, pentru toţi cei interesaţi de domeniul ştiinţelor naturii şi nu numai, o invitaţie la parteneriat.

            Întrucât curtea Muzeului de Ştiinţele Naturii s-a transformat într-o Grădină Senzorială, cu spaţii dedicate evenimentelor, workshop-urilor, expoziţiilor în aer liber, festivalurilor, muzeul la colaborare pe cei interesaţi mai ales că restricţiile care limitau evenimentele culturale s-au ridicat.

            Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice este: 100 lei/oră. Pentru evenimentele organizate de parteneri, expoziţii de profil/multidisciplinare/interdisciplinare, se vor taxa anumite procente din valoarea încasărilor partenerilor (1% – 100%), în funcţie de complexitatea şi durata evenimentului.

            În anul care a trecut, spaţiul grădinii a fost gazda a numeroase proiecte de succes, a Şcolii de Vară a Micului Naturalist, a Festivalului Ştiinţelor, evenimente pe care le vom organiza şi în 2022.

            La acestea se vor adăuga manifestări complexe, programate deja, care vor fi date publicităţii din timp.

            Grădina senzorială este parte a turului complet de vizitare a Muzeului de Ştiinţele Naturii, oferind publicului experienţe speciale, de neuitat!

            Ultrascurte

            Ministrul Agriculturii din Baden-Württemberg, Peter Hauck, spune  că germanii ar trebui să înghețe că să înfrângă Rusia: «Trebuie să închidem robinetul banilor lui Putin. Aceasta înseamnă că trebuie să închidem și robinetele de gaz și petrol, astfel încât libertatea în Europa să aibă o șansă. 15 grade! 15 grade iarna pot fi experimentate într-un pulover. Nimeni nu moare din asta!»

            Hezbollahul libanez a negat că vreunul dintre luptătorii săi sprijină armata rusă în interiorul Ucrainei, după ce Kievul a acuzat gruparea susținută de Iran și Siria că a trimis mercenari pentru a sprijini invazia.

            Oare ai noștri mai fac controale la graniță? Sau le dau doar un ceai și un sendviș și pe urmă-i urcă în autobuze? «Observ că nici un mercenar străin nu a sosit în Ucraina în ultimele șapte zile. Dimpotrivă, au ieșit. Într-o săptămână, 285 de luptători au fugit în Polonia, Ungaria și România, sper că fără Stingers și Javeline», a spus generalul-colonel Serghei Rudskoy.

            Panică în SUA după ce în unele state prețul benzinei a ajuns aproape la nivelul celui din România. Se relatează că în California prețul galonului a ajuns la 6 USD, adică 7,12 lei pe litru…  Prețul mediu național este de 4,24 USD per galon.

            Acum 10 ani, când vorbeam despre faptul că ar trebui, totuși, să acordăm atenție și refugiaților sirieni, niște oameni mă înjurau. Astăzi, acei oameni merg cu ajutoare la refugiații ucraineni.

            Justin Trudeau a vorbit despre democrație în Parlamentul European. Și pinguinii l-au aplaudat…

            Singura soluție față de situația actuală este să iei totul la mișto. O spun încă de acum doi ani.

            O tânăra de 20 de ani a intrat într-o grădiniță din Krasnoyarsk (Rusia) și a tras cu o arma. Ea a fost dezarmată și imobilizată de o educatoare. Totuși, ce fel de educatoare au acolo?

            Multă lume se întreba cum de teroriștii ISIS nu au atacat niciodată în Israel. Iată că, de când Israelul a refuzat să trimită ajutor militar în Ucraina, s-au înregistrat deja două atentate teroriste ale ISIS…

             

            Unirea Basarabiei cu România aniversată, la 104 ani, în Bacău

              · evenimentele au avut loc la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și în Parcul Unirii

              Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău a organizat, luni, 28 martie, simpozionul „Unirea Basarabiei cu România”, dedicat împlinirii a 104 ani de la emiterea Actului Unirii consfințit în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918. La sfârșitul săptămânii trecute, în Parcul Unirii din Bacău a avut loc un eveniment de omagiere la complexul statuar ,,România Biruitoare”.

              La simpozionul de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” au prezentat interesante comunicări muzeograful dr. Marius-Alexandru Istina (Considerații privind Unirea Basarabiei cu România), prof. Mihaela Băițan, de la Filiala Bacău a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” (Situația Basarabiei după 1918. Aspecte din viața culturală), Valentin Ioan, de la Arhivele Naționale Bacău (Structurile de ordine publică și siguranță națională din Basarabia în primul deceniu după Unire) și muzeograful prof.dr. Anton Coșa (Stema Basarabiei).
              Auditoriul a fost format, între alții, din membri ai Biroului executiv al Filialei Bacău Cultul Eroilor (președintele Dănuț Voicu, prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei și vicepreședinții prof. Vilică Munteanu și col. (retr.) Nicu Pavel), din reprezentanți ai Arhivelor Statului Bacău și un numeros grup de elevi băcăuani.
              Parteneri în organizarea simpozionului au fost Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Filiala Bacău, și Arhivele Naționale Bacău.

              Omagiere la Grupul statuar din Parcul Unirii

              La grupul statuar din Parcul Unirii au venit elevi de la mai multe licee și școli gimnaziale băcăuane, care au recitat și au cântat melodii patriotice și au depus și o coroană de flori. S-au evidențiat elevii Ștefan Colbu, Gabriela Zamsa și Cătălina Vârtosu de la Colegiul „Mihai Eminescu”, Maria Magdalena Sarev și Elena Ciubotaru de la Colegiul „N. V. Karpen” și Sara Elena Anchidim, Ariana Bulmaga, Daria Maria Diaconu, Marian Cristea și Ioan Rotaru de la Școala „Spiru Haret”, care au fost si premiați. Elevii au fost îndrumați de profesorii Teodora Plăeșu, Anca Rusu și Paul Cucu, dar și de Asociația Profesorilor de Religie, Asociația de Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877”, condus de președintele col. (rtr) Stelian Cojocaru, a echipat și a instruit „Garda la Drapelul Regal”, în uniformele Regimentului 27 Infanterie Bacău.

              Unirea Basarabiei cu România a avut loc, acum 104 ani, într-un context politico-militar extrem de dificil. Basarabia devenea primul teritoriu românesc care revenea la patria mamă în anul 1918. Ulterior, la 28 noiembrie și la 1 decembrie Bucovina, recte Transilvania, prin hotărârile de la Cernăuți, respectiv prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, hotărau Unirea acestor teritorii și astfel era desăvârșit statul unitar român.

               

              Ultima săptămână de înscrieri pentru testarea gratuită de cancer de col uterin

                Unitatea de screening mobil va ajunge pe 4 și pe 5 aprilie, cu posibilitatea de prelungire și pe 6 aprilie, în Piața Tricolorului Bacău, în intervalul orar 09 – 14. „Doresc să mulțumesc tuturor doamnelor înscrise până acum, cât și partenerilor de la Institutul Regional de Oncologie Iași și Fundația Enable, care au făcut posibilă această colaborare.

                Împreună, am reușit să facilităm accesul la servicii medicale de calitate și cel mai important lucru, să veghem la sănătatea apropiaților noștri prin conștientizarea importanței prevenției”, a declarat primarul Bacăului, Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

                Screeningul pentru cancerul de col uterin reprezintă testarea periodică la un interval de 5 ani, a tuturor femeilor cu vârsta între 25-64 ani. Înscrierile se fac prin intermediul Direcției de Asistență Socială, la numărul de telefon: 0234-533-530, prin email la adresa: clubulpensionarilor@dasbacau.ro sau prin adresare la medicul de familie.

                Se pot înscrie toate persoanele cu sau fără asigurare medicală, respectând criteriul de vârstă și desigur fără să fi avut un diagnostic anterior confirmat, inclusiv în zilele de testare. Pentru desfășurarea în condiții optime, ordinea testării va ține cont de înregistrarea prealabilă în cadrul apelului lansat de către Primăria Bacău.

                Cum arată orașul Mariupol după câteva săptămâni de lupte VIDEO

                O filmare cu drona arată străzile și blocurile de locuințe din orașul ucrainean Mariupol, dupa o lună de lupte de stradă.

                Peste 40 de incendii în ultimele 24 de ore

                  Doar în ultimele 24 de ore, pompierii militari băcăuani au gestionat un număr de 70 de misiuni. Dintre acestea, intervențiile pentru stingerea incendiilor păstrează cea mai ridicată proporție (42). De asemenea, salvatorii au intervenit și în 9 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență, 1 misiune asistență persoane și au gestionate alte 18 intervenții în sprijinul comunității.

                  Printre intervențiile semnificative înregistrate în cursul zilei de ieri amintim:

                  Incendiul de vegetație din localitatea Oituz. La ora 22:03, prin apelul unic de urgență, salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină pentru a lichida un incendiu de vegetație uscată. Ajunse în terne, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la litera de pădure, pe o suprafață de aproximativ 9 hectare. Acesta a fost lichidat după o intervenție ce a durat aproximativ două ore jumătate, din momentul anunțării.

                  Incendiul de vegetație din localitatea Poduri. În cursul zilei de ieri, Garda de Intervenție a Detașamentului Moinești a intervenit pentru a lichida un incendiu izbucnit la vegetația uscată. În urma acestuia a fost afectată o suprafață de aproximativ 30 hectare de lăstăriș și mărăciniș din zona de islaz și 5 hectare litieră de pădure.

                  Atragem din nou atenția cetățenilor să renunțe la curățarea terenurilor prin incendiere!

                  Nu uitați:

                  Arderea miriștilor, a vegetației uscate și a altor materiale combustibile este interzisă;

                  Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, este interzisă;

                  Nu utilizați focul deschis la distanțe mai mici de 100 de metri față de construcții, materiale sau substanțe combustibile;

                  Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol viața și bunurile materiale, iar nerespectarea măsurilor enunțate, care prin abatere, conduc la propagarea focului la vecinătăți, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 2000 de lei.

                  Acțiuni pentru sprijinirea apicultorilor și deținătorilor de tractoare și utilaje agricole

                    Registrul Auto Român, alături de fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora. Echipele RAR se deplasează continuu pe tot teritoriul țării cu autolaboratoarele specializate, pentru ca deținătorii acestor vehicule să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele județene ale Registrului Auto Român. Începând cu această primăvară, procedura se efectuează și pentru remorcile speciale apicole.

                    Legea nr. 260/2020 a produs modificări în procedura de înregistrare a tractoarelor și mașinilor autopropulsate pentru lucrări în cadrul primăriilor, această procedură fiind posibilă doar pentru vehiculele care dețin CIV sau atestat tehnic și ITP. Desigur, obligativitatea se aplică doar în cazul în care respectivele vehicule circulă și pe drumurile publice, dar este puțin probabil ca un astfel de utilaj să se poată deplasa doar în afara acestor sectoare de drum.

                    La scurt timp după modificările cadrului legal, Registrul Auto Român a demarat o campanie de sprijinire a deținătorilor de tractoare agricole și mașini autopropulsate pentru lucrări, prin intermediul laboratoarelor noastre mobile pentru certificarea autenticității, disponibile în toate reprezentanțele din țară. La solicitarea proprietarilor acestor vehicule, specialiștii RAR se deplasează în teren și efectuează procedurile necesare pentru eliberarea CIV sau a atestatului tehnic, în funcție de tipul vehiculului: tractor agricol sau mașină autopropulsată pentru lucrări. În plus, în cadrul aceleiași deplasări în teren, inginerii RAR fac și inspecția tehnică periodică a tractoarelor. Tot acest demers vine în sprijinul proprietarilor de utilaje, care nu mai sunt nevoiți să transporte vehiculele la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, dar pentru a face aceste proceduri mai eficiente, sfatul nostru este ca proprietarii să solicite sprijinul autorităților locale, pentru a fi ajutați să se organizeze și să solicite deplasarea autolaboratoarelor mobile.

                    Luând în calcul dificultățile pe care le au apicultorii în a se deplasa la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR, de curând am extins procedura și pentru pavilioanele apicole. Astfel, ne deplasăm noi, inginerii RAR, acolo unde sunt amplasate remorcile sau semiremorcile speciale apicole care au nevoie de CIV sau ITP, iar procedura este una cât se poate de simplă.

                    Pentru efectuarea ITP în teren, apicultorii pot contacta șefii reprezentanțelor teritoriale ale RAR ca să stabilească detaliile concrete ale deplasării autolaboratoarelor noastre.

                    “ITP la fața locului” face parte din campania noastră de sprijinire a deținătorilor de (semi)remorci speciale apicole, prin înlesnirea condițiilor de efectuare a inspecției tehnice periodice (ITP) acolo unde ne solicitați prezența.

                    În ceea ce privește autovehiculele speciale apicole, precizăm că avem în lucru procedura de extindere a acestei facilități și asupra pavilioanelor apicole montate pe autovehicule, activitate ce se va regăsi în proxima modificare a legislației naționale de ITP.

                    Până când se va concretiza demersal, această activitate se poate face doar la reprezentanțele RAR sau la stațiile ITP autorizate.