marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1240

Reînscrierile / înscrierile la creșă pentru anul școlar 2022-2023

    Pentru asigurarea cuprinderii copiilor cu vârste de la 0 la 3 ani în educația timpurie antepreșcolară (creșe), în anul școlar 2022-2023, se derulează, succesiv, următoarele etape:

    • până pe 30 mai 2022, reînscrierea copiilor care deja sunt într-o unitate de învățământ antepreșcolar în acest an și care vor frecventa aceste cursuri și în anul școlar viitor;
    • înscrierile copiilor nou veniți, după 30 mai 2022, în limita locurilor rămase libere.

    Întregul proces se declară încheiat la 31 august 2022.

     

    Programul reînscrierilor/înscrierilor este stabilit de unitatea de învățământ care are în structură și grupe de nivel antepreșcolar și va fi afișat la loc vizibil, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există.

     

    Condițiile pentru reînscrierea și înscrierea copiilor la creșe sunt:

    • Ocuparea locurilor libere după finalizarea etapei de reînscriere se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă;
    • În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

     

    Criteriile generale de departajare sunt următoarele:

    • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
    • existența unui document care dovedește că un copil este orfan de un singur părinte;
    • existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în anul școlar următor în unitatea de învățământ respectivă;
    • existența unui document medical eliberat de medicul specialist /certificat de orientare școlară și profesională /certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

    Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ antepreşcolar sau cu grupe de antepreșcolari, aprobate de Consiliul de administrație al acesteia) vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului de înscriere în educația antepreșcolară.

    Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ cu grupe de nivel antepreşcolar vor posta, de asemenea, pe site-ul unității de învățământ și, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii:

    – capacitatea instituţiei;

    – numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2022-2023 (pe grupe de vârstă);

    – criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor. 

    Pentru anul școlar viitor, sunt propuse 36 de grupe cu 654 de locuri în municipiile Bacău, Onești, Moinești și orașul Comănești, după cum urmează:

    • Creșa nr. 3 Bacău (95 locuri), unitate de învățământ arondată Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău;
    • Creșa nr. 9 Bacău (75 de locuri), unitate de învățământ arondată Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău;
    • Creșa „Letea” Bacău (75 de locuri) de nivel antepreșcolar din cadrul Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău;
    • Creșa nr. 19 Bacău (55 de locuri) de nivel antepreșcolar din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău;
    • Creșa nr. 4 Bacău (75 de locuri) de nivel antepreșcolar din cadrul Școlii Gimnaziale „George Bacovia” Bacău;
    • Creșa nr. 6 Bacău (75 de locuri) de nivel antepreșcolar din cadrul Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău;
    • Creșa nr. 1 Onești (69 de locuri), unitate de învățământ arondată Școlii Gimnaziale „Ghiță Mocanu” Onești;
    • Creșa „Primii pași” Moinești (100 de locuri), unitate publică de învățământ cu personalitate juridică, în administrarea U.A.T Moinești;
    • Creșa nr. 1 Comănești (35 de locuri), unitate de învățământ arondată Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” Comănești.

     

    Parastas pentru Regii României și Eroii Neamului, la Oituz

    Seria evenimentelor „Centenarul Coroanei” organizate de Protopopiatul Onești, începută recent cu pelerinajul istoric la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la care au luat parte peste 700 de pelerini ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a continuat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Oituz cu un parastas solemn pentru Regele Ferdinand Întregitorul, pentru Regina Maria și pentru toți eroii neamului românesc jertfiți pe Valea Oituzului, precum și pentru toți făuritorii Marii Uniri.

    „Evenimentul – am aflat de la protopopul de Onești, dr. Ioan Bârgăoanu – a avut loc în Cimitirul Eroilor Reîntregirii, din curtea Bisericii istorice a Oituzului, biserică supranumită de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, drept „Mausoleul Duhovnicesc al Eroilor Reîntregirii Neamului Românesc”. Biserica a fost ridicată în memoria celor peste 18.600 de eroi care sunt înhumați în cimitirul eroilor din Parohia Grozești, a celor peste 40.000 de eroi jertfiți pe Valea Oituzului și a celor peste 80.000 de eroi căzuți la datorie În Primul Război Mondial în zona Lanțului de Foc”.

    Astfel, sub protia părintelui Ioan Bârgăoanu a avut loc Slujba de Parastas pentru eroi. Între participanți au fost reprezentanți ai conducerii Filialei Bacău Cultului Eroilor – președintele Dănuț Voicu și prim-vicepreședintele Cristinel Aioanei -, ai autorităților locale și ai instituțiilor de învățământ din comună. Mulți dintre copii și enoriași au purtat cu cinste si evlavie portul popular.

    „Totodată – a precizat părintele protopop -, a fost săvârșită Slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii Bisericii Ortodoxe Grozești din Oituz. La slujbe au fost prezenți numeroși credincioși din localitate și împrejurimi, care au avut binecuvântarea de a se ruga Sfântului Efrem cel Nou. Icoana cu o părticică din sfintele sale moaște au fost aduse de la Capela Protopopiatului Onești și au rămas spre închinare până duminică inclusiv”.

    TITULARIZAREA 2022: Număr de dosare de înscriere validate și numărul de posturi didactice/catedre rămase vacante după derularea etapelor de mobilitate

      Pentru desfășurarea Concursului național de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor declarate vacante /rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2022, la nivelul județului Bacău au fost înregistrate, în total, 891 de dosare de înscriere, din care au fost validate 876 (care aveau toate documentele de înscriere complete). Cele mai multe înscrieri sunt pentru disciplinele:

      • Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română): 199
      • Învățător/ institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română): 118
      • Educație fizică și sport: 95
      • Limba și literatura română: 72
      • Matematică: 63.

      Pentru această sesiune, după derularea tuturor etapelor de mobilitate din calendar, au mai rămas neocupate 180 de posturi/catedre titularizabile (complete, cu viabilitate de 4 ani). Cele mai multe sunt pentru disciplinele:

      • Educatoare/institutor pentru învățământul preșcolar/profesor pentru învățământul preșcolar (în limba română): 27
      • Învățător/ institutor pentru învățământul primar/profesor pentru învățământul primar (în limba română): 49
      • Educație fizică și pregătire sportivă de specialitate: 11
      • Matematică: 5.

      De asemenea, tot pentru această sesiune, au mai rămas neocupate și 2.178 de posturi/catedre netitularizabile din care: 405 complete vacante, 79 complete rezervate, 1.464 incomplete vacante și 230 incomplete rezervate.

      Conform calendarului de concurs va urma organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă, soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale la aceste probe (24 mai – 4 iulie 2022), desfășurarea probei scrise (13 iulie 2022) cu afișarea rezultatelor finale (27 iulie 2022), pentru ca din 29 iulie 2022 să înceapă ședințele de repartizare, conform Metodologiei de organizare și desfășurare a acestui concurs național sesiunea, 2022.

      Titularizarea este angajarea într-o unitate de învățământ preuniversitar, pe o perioadă nedeterminată/determinată. Pentru a se titulariza, deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor, deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

      Jandarmii care au salvat ursulețul Norocel au fost premiați

        Plutonierul adjutant Gherasimescu Cristian și plutonierul adjutant șef Munteanu Florin Laurențiu, care au participat la salvarea ursulețului ” Norocel” au fost recompensați în această dimineață de conducerea inspectoratului.

        Inspectorul șef, domnul colonel Babiș Adrian le-a acordat celor doi câte o diplomă de merit pentru profesionalismul, implicarea și, nu în ultimul rând, pentru omenia de care au dat dovadă.

        Plutonierul adjutant Gherasimescu Cristian este angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău de 23 de ani. Tatăl unui băiețel de 13 ani, de-a lungul carierei a participat la foarte multe misiuni, a ajutat foarte mulți oameni afectați de inundațiile din anii 2005 și 2008 din județul Bacău și consideră că riscurile meseriei de jandarm sunt atenuate de satisfacția de a vedea semenii în siguranță.
        Acesta spune că nimic nu este imposibil, doar că este nevoie de multă ambiție și perseverență pentru a-ți îndeplini misiunile încredințate.

        Cel de-al doilea membru al echipajului, plutonierul adjutant șef Munteanu Florin Laurențiu, este cel care mai bine de două ore l-a ținut în brațe pe Norocel, pentru că în felul acesta ursulețul se simțea în siguranță și stătea liniștit. El este jandarm de mai bine de 15 ani, este tatăl a doi copii, imbină perfect meseria de jandarm cu pasiunile sale, ciclismul, pescuitul și este un bun familist. Acesta ne-a relatat :” Sunt foarte implicat în activitatea profesională, însă după orele de program mă dedic familiei mele, ciclismului și pescuitului, care îmi ” încarcă bateriile”, astfel reușind să fiu mereu în formă și să fac față oricărei provocări. Lasă faptele să vorbească despre tine! Acest motto are mare însemnătate pentru mine”, a punctat Florin.

        „Ziua bucuriei” sărbătorită în Comunitatea evreiască din Bacău

          Comunitatea evreiască din Bacău a sărbătorit, duminică, 22 mai, Lag BaOmer, prăznuirea în cea de a 33-a zi a numărătorii Omerului (a 49-a zi dintre Paștele evreiesc și sărbătoarea Shavuot, care eternizează momentul în care Legea divină Tora a fost dată poporului evreu). Evenimentul a avut loc la Clubul comunității evreiești „Hausfater Malca” (numit astfel în memoria celei care a activat toată viața pentru bătrânii din comunitate). În acest an, Lag BaOmer a fost, în calendarul ebraic, pe 19 mai, sărbătoarea fiind în fiecare an în luna mai.

          Despre semnificația sărbătorii Lag BaOmer au vorbit președintele Comunității evereilor – ing. Hainrich Brif, secretarul acesteia – ing. Florin Goldring și un membru al Comunității – Vasile Misloschi.

          „Se discută mult Despre Lag BaOmer, dar se știu puține – a precizat, de la început, Heinrich Grif. Sunt și acum controverse legate de originea sărbătorii. Ea este, de fapt, o semisărbătoare, în care este permis să se facă foc, să se gătească mâncare etc. Mai mult, este o sărbătoare în care, tradițional, se organizează un picnic, cu grătare și aprinderea de lumânări. Omer-ul este un răstimp de semidoliu în care sunt interzise multe activități, precum nunțile, cântatul, dansatul și chiar tăierea părului. Cu toate acestea, cu prilejul Lag BaOmer, legea evreiască permite astfel de activități”.

          În numele sărbătorii, „Lag” înseamnă 33, iar „BaOmer” înseamnă „al Omer-ului”.

          Mai multe amănunte despre semnificația sărbătorii Lag BaOmer a oferit Florin Goldring. Am aflat, astfel, că sărbătoarea este menționată pentru prima dată în literatura rabinică medievală referitoare la Rabbi Akiva. O tradiție o asociază în mod deosebit cu Rabbi Shimon bar Yochai, legendarul autor al cărții Zohar, iar sioniștii obișnuiau să accentueze legătura sărbătorii cu răscoala antiromană de sub conducerea lui Shimon bar Kohba.

          Lag BaOmer este una din sărbătorile iudaice îndrăgite de copii, fiind celebrată în popor prin focuri de tabără. În Israel, multe mii de credincioși fac în această zi pelerinaj la mormântul presupus al lui Rabbi Shimon bar Yochai pe Muntele Meron, în apropiere de orașul Tzfat (Safed).

          Potrivit Talmudului, rabinul Shimon bar Yochai a murit în Ziua Lag BaOmer, iar această zi celebrează „ziua bucuriei sale”, așa cum le-a spus ucenicilor. Mai mult decât atât, marchează o zi în care s-a sfârșit o molimă din vremea rabinului Akiva.
          „În iudaism – a spus Vasile Misloschi – sunt două seturi de sărbători. Pe de o parte cele pe care le găsim în Tora, pe de altă parte cele rabinice, pentru că sunt puse de rabini. Lag BaOmer este una dintre ele, dedicată unei zile de bucurie, pentru că după 33 de zile de ciumă sub spectrul morții, în vremea rabinului Akiva, moartea nu s-a mai arătat. Aceasta a fost o zi de bucurie”.

          Shimon bar Yochai a fost primul care a răspândit public învățătura despre dimensiunea mistică a Torah-ului (Tora), cunoscută drept Cabala, provenită din Zorah. Astfel, la reuniunea de duminică de la Clubul comunității evreilor din Bacău Vasile Misloschi, recomandat ca un bun comentator al textelor din Tora, a oferit participanților posibilitatea de a câștiga, printr-o simplă tragere la sorți, un exemplar din Tora cu transliterare pentru prima dată în limba română și câteva lucrări pe teme din religia poporului evreu.

          Festival de 1 Iunie, aprobat de consilierii băcăuani

          S-a votat, ieri, în unanimitate, proiectul ”Festivalul copilăriei” privind manifestările din perioada 1 – 5 iunie. Evenimentele vor fi transmise online pe pagina Municipiului Bacău pentru cei din diaspora, plecați la muncă pentru familiile lor, sau pentru cei care, din varii motive, nu vor putea fi prezenți alături de copii!

          „Vă invit, dragi copii și părinți, să ne bucurăm de frumusețea zilei de 1 Iunie, sa nu uităm să rămânem copii în sufletul nostru și să trăim frumos această vârstă a inocenței”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu. Cât de curând va fi publica un calendar, pe zile, la care sunt invitați toți băcăuanii, cu mic, cu mare.

          „Cred că băcăuanii s-ar fi bucurat dacă toti membrii Consiliului Local ar fi votat de prima oară acest proiect al comunității. Dar niciodată nu e prea târziu!”, a comentat primarul Bacăului votul consilierilor.

          „Ar fi fost frumos, în loc să critice și să aducă injurii administrației, unii dintre consilieri să propună, ca aleși ai băcăuanilor, să se implice ei înșiși în organizarea acestor evenimente. Nu să stea pe margine să ironizeze, să critice și să ”arunce” cu pietre!”, a mai spus acesta.

          În replică, viceprimarul Cristian Ghingheș spune că așteaptă scuze publice de la primart, după ce săptămâna trecută acesta l-a acuzat că s-ar opune (alături de alți consilieri) manifestărilor de 1 Iunie.

          Ghingheș spune că, de fapt, a fost un vot de amânare până când vor fi primite explicațiile necesare.

          „În proiect a fost modificată suma pentru promovare astfel încât 10.000 de lei rămân pentru live streaming și 8.000 pentru anunțuri în presă. Tot e mult, dar și l-a asumat. Astăzi am votat pentru că am primit toate explicațiile necesare, ceea ce la ședința precedentă nu s-a întâmplat”, a mai spus Cristian Ghingheș.

          Întâlnire literară în premieră, la Slănic-Moldova

          În decorul mirific al stațiunii de la poalele Nemirei are loc, între 23 – 25 mai, prima ediție a manifestării literare ,,Toposul literar-artistic, postmodern”, organizată de Revista de Cultură 13 Plus, în parteneriat cu Asociația Culturală ,,Renașterea” din Buhuși și Biblioteca orășenească ,,George Bacovia” din Buhuși.

          Întâlnirea va reuni scriitori și poeți consacrați, precum Ion Fercu – moderator, Mihai Botez Stîncaru, Viorel Savin, Ștefan Munteanu, Adrian Lungu, Alexandru Dumitru, Alexandru Ocolașu (Alex Oko), Petru Botezatu, Petre Isachi, Culiță Ioan-Ușurelu, Gheorghe Mocanu și Adrian Matei.

          După ce a reușit să transforme ,,Întâlnirile de la Văratec” într-o manifestare tradițională, neobositul critic și istoric literar Petre Isachi inițiază acum o altă  dezbatere, cu o temă incitantă: ,,Topos literar-artistic, postmodern”, cu subtitlul ,,Din penumbra Atelierului de Creație al Revistei `13 Plus`”.

          Mihai Botez Stîncaru va deschide seria incitantelor dezbateri cu  provocarea ,,Gândirea postmodernistă”, în timp ce Petre Isachi și Ștefan Munteanu vor puncta aspecte inedite din universul creației eminesciene, cu temele: ,,Canonul occidental – Canonul eminescian” și ,,Noi însemnări privind filosofia  eminesciană din `Epigonii` și  `Luceafărul`”.

          Pe parcursul celor trei zile vor fi rostite interesante alocuțiuni, printre care și cele două așteptate mărturisiri ale lui Viorel Savin și Alex Oko, primul, meditând la interogația ,,De ce scriu?”, celălalt, încercând să răspundă la întrebarea ,,De ce pictez?”
          Evenimentul de la Slănic Moldova, finanțat din resursele participanților va avea negreșit și alte repere de mare interes, respectiv lecturi în premieră din creația proprie sau a altor scriitori și poeți, dar și discuții mai ,,aprinse” purtate sub genericul ,,Polemici estetice cordiale”.

          Întrucât mai toți participanții sunt și cei prezenți la ,,Întâlnirile de la Văratec”, la Slănic-Moldova va fi schițat și proiectul pentru cea de a IV-a ediție, din toamnă, a acestor întâlniri.

          Romulus-Dan BUSNEA

          Prefectul cere mobilizare pentru a crește ritmul autorecenzărilor

          Prefectul județului Bacău a cerut primarilor – în videconferința organizată astăzi împreună cu conducerea Direcției Județene de Statistică – să se mobilizeze pentru a creşte ritmul autorecenzărilor şi a avea, astfel, un procent satisfăcător de populație autorecenzată la nivelul județului Bacău până la 27 mai – termenul limită fixat de Comisia Națională pentru Recensământul Populației pentru această etapă a Recensământului 2022.

          „Creşterea numărului de autorecenzări simplifică munca recenzorilor care vor descinde pe teren în perioada 31 mai – 17 iulie, pentru culegerea datelor în format fizic doar acolo unde completarea lor electronică nu s-a realizat”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

          „În județul Bacău s-au autorecenzat, până în prezent, peste 221.000 de persoane, însă găsesc această cifră nesatisfăcătoare, mai ales că accesul la internet sau la mijloacele tehnice necesare completării electronice a formularelor nu mai reprezintă de mult un impediment”, a mai declarat acesta.

          Ședința Consiliul Local Bacău LIVE

          1.Proiect de hotărâre privind asocierea dintre Municipiului Bacău și Palatul Copiilor Bacău, în vederea realizării în comun a evenimentului ce va marca 1 Iunie –Ziua Copilului, denumit ” 1 -5 IUNIE-FESTIVALUL COPIILOR ” desfășurat în Municipiul Bacău
          2.Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului legal al Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Asociațiilor pentru a vota în ședința Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău din data de 23.05.2022
          3.Proiect de hotărâre privind stabilirea mandatului reprezentantului legal al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor a S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 25.05.2022

          Ce este SuperSocial

          Jocurile de noroc online nu sunt destinate la prima vedere socializarii, dar operatorul Superbet a inventat SuperSocial, un concept de comunicare activa intre jucatorii pasionati de pariuri sau casino. Daca inca nu ai aflat despre SuperSocial, acest articol te va introduce in lumea dinamica si activa a emotiilor oferite de partajarea pronosticurilor sportive.

          Orice jucator isi doreste succesul la pariuri, iar atunci cand micile victorii sunt impartasite cu prietenii, ele sunt si mai placute. Superbet iti ofera posibilitatea de a intalni virtual alti jucatori ca tine, dar si celebritati si vedete din lumea sportului.

          Ce inseamna SuperSocial?

          Conceptul SuperSocial este inedit pe piata romaneasca a pariurilor sportive, fiind dedicat jucatorilor care simt nevoia de informatii, de formarea unei comunitati active unde poti partaja idei si pronosticuri si unde poti socializa si sa iti faci noi prieteni.

          Parierea pe diferite evenimente este azi deseori realizata online, de acasa, fiind o activitate desfasurata in singuratate. Acum, nu mai e nevoie sa analizezi singur pariuri, ci poti discuta cu prietenii din reteaua SuperSocial de la Superbet, acolo unde ai acces la tot felul de informatii, te inspiri din biletele altor jucatori, socializezi si te simti excelent.

          Chiar daca este vorba de o activitate online pe SuperSocial, atmosfera live te tine conectat la orice e nou in lumea atractiva a pariurilor sportive. Daca esti jucator inregistrat la Superbet, poti accesa rapid aplicatia. In cazul in care nu ai cont deschis la Superbet, e foarte usor sa deschizi online un cont Superbet in cateva minute si sa te alaturi distractiei.

          Cum poti accesa SuperSocial?

          Dupa ce te loghezi in contul tau Superbet, vei putea accesa din meniul principal sectiunea “SuperSocial”, aflata pe pagina principala a platformei de joc. Ce vei gasi aici?

          Poti vizualiza biletele pariate de tine si de celelalte persoane pe care le urmaresti, poti adauga alti jucatori pe care sa ii urmaresti, poti citi comentarii si analize ale meciurilor, poti vizualiza bilete castigatoare, ai sugestii de persoane pe care le poti urmari, deci practic exact ca in cazul unei retele sociale clasice.

          Ai posibilitatea sa citesti impresiile si comentariile altor jucatori la biletele jucate de tine sau de prietenii tai. Este o aplicatie usor de folosit, biletele pe care le plasezi pot fi sau nu vazute de urmaritorii tai, fara miza folosita sau castigul potential. La randul tau, poti analiza ce pariaza cei pe care ii urmaresti, poti discuta cu prietenii despre meciuri si pronosticuri si in cazul in care doresti poti fi notificat in cazul in care biletele plasate de prietenii tai sunt castigatoare sau nu.

          Ceea ce este de apreciat la SuperSocial este si accesibilitatea acestei retele, pe care o poti accesa atat pe site-ul Superbet pentru laptop/PC, cat si de pe telefon, prin intermediul aplicatiei Superbet.

          Ce beneficii iti aduce aplicatia SuperSocial?

          Primul beneficiu despre care deja am pomenit este socializarea. Distractia si emotiile pariurilor sportive sunt si mai placute atunci cand ai alaturi prieteni, fie ei si virtuali.

          SuperSocial iti ofera momente placute in care poti impartasi bucuriile castigurilor cu alti jucatori, poti afla mai multe despre echipe, meciuri, pronosticuri, evolutii posibile si detalii interesante despre meciuri.

          Jucatorii care pariaza la Superbet au propriul mod de selectare al pariurilor, cotelor si evenimentelor sportive, care conduc la completarea unui bilet. Daca nu te simti inspirat intr-un anumit moment, avantajul SuperSocial este evident: un click in aplicatie iti ofera posibilitatea sa vezi ce au pariat prietenii tai sau alti jucatori pe care ii urmaresti.

          In acest mod, iti cresti sansele de castig. In plus, un meci comentat online cu prietenii tai este un prilej de bucurie si satisfactie, atunci cand de exemplu esti singur acasa sau nu poti ajunge la stadion.

          Daca esti un jucator incepator, aplicatia SuperSocial de la Superbet iti va fi foarte utila. Poti afla informatii si ponturi pentru pariuri, poti discuta cu alti jucatori si iti perfectionezi stilul de pariere, poti sa eviti greselile celor care nu au multe cunostinte despre fotbal si in acelasti timp te distrezi grozav.

          SuperSocial ofera participantilor o atmosfera distractiva, fiind un adevarat hub virtual destinat sportului si pariurilor. Sectiunea de Chat e disponibila pentru fiecare meci din oferta de pariuri Superbet, fie el pre-meci sau live, deci poti discuta oricand doresti despre un anumit eveniment cu ceilalti utilizatori ai platformei.

          Un ultim beneficiu al SuperSocial este legat de prezenta vedetelor fotbalului pe platforma. Doar la SuperSocial poti primi ponturi la pariuri de la vedete precum Gica Craioveanu, Raducioiu sau Ilie Dumitrescu, de exemplu. Daca ti-ai dorit mereu sa vezi ce ar paria cei mai mari fotbalisti de odinioara, acum ai ocazia sa te inspiri din ponturile lor in aplicatia SuperSocial.

          Literatura, soluție pentru reabilitarea condiției umane în era digitală. Varujan Vosganian în Bacău

          Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, a fost, la sfârșitul acestei săptămâni, oaspete al Bacăului și al Centrului de Cultură „G. Apostu”, unde a ținut o prelegere pe o temă actuală și incitantă: „Literatura în era digitală”. Evenimentul a fost programat în seria de manifestări „Provocări colocviale” organizate de Centrul de Cultură băcăuan și a fost organizat în parteneriat cu Sucursala județeană (președinte Vasile Agop) a Uniunii Armenilor din România (UAR), în apropierea datei în care, pe 28 mai, Prima Republică Armeană va împlini 104 ani. Varujan Vosganian este și președinte al UAR.

          Manifestarea de la Bacău a fost una complexă, prelegerea scriitorului și omului de cultură Varujan Vosganian fiind urmată și de o prezentare a unuia dintre cele mai interesante romane ale sale, „Patimile după Gödel”, apărută la Editura Polirom în anul 2020, și de un scurt dar fermecător recital de vioară susținut de Daria Maria Popescu și de Bogdan Iorga, elevi ai Colegiului Național de Artă „George Apostu”, coordonați de prof. Lenuța Potop și acompaniați la pian de prof. Flaviu-Marius Panaite. Prezentarea cărții lui Varujan Vosganian a fost făcută, în stilul său original, cu aplomb, de criticul literar lect. univ. dr. Adrian Jicu. Manifestarea a fost moderată chiar de directorul Centrului de Cultură din Bacău, actorul Geo Popa.

          „Tema prelegerii mele – a spus Varujan Vosganian – devine din ce în ce mai actuală după experiența prin care am trecut în pandemie, în care nu am avut doar molima colectivă, ci am avut și o molimă a lipsei de comunicare. În mod paradoxal, această experiență a fost afectată și de un exces de comunicare. Există un paradox între comunicarea tot mai frecventă și lipsa profundă de comunicare, marca unei ere pe care o numim «era digitală» pentru a-i marca trăsăturile definitorii”.

          Trăim, astăzi, tot mai dependenți de computer. Dar, ce este computerul, ce poate face el, până unde poate acapara lumea? „Problema de fond a epocii pe care o trăim – a spus vorbitorul – este că din cauza excesului de tehnologie omul riscă imponderabilitatea morală”. Răspunsurile la întrebările anterioare arată că această mașinărie nu înseamnă viață. Poate înlocui computerul omul? Răspunsul este nu, pentru că sunt diferențe între unul și celălalt. Diferența între computer și om este visul. Omul visează, generează nostalgii și speranțe. Computerul nu are această proprietate, de a visa. „Visul – a opinat Varujan Vosganian – este o ficțiune, iar aceasta este o tentativă a omului de a ajunge din urmă realitatea, dar rareori. Când se reușește, se naște literatura. Omul are, însă și memorie. Calculatorul nu are”. Iar calculatorul îndepărtează omul de eul său lăuntric. Se creează o graniță între om și eul lăuntric, dar care poate fi depășită numai prin literatură.

          Criticul literar Adrian Jicu a găsit similitudini esențiale între cele arătate în prelegere și romanul „Patimile după Gödel”, poveste a unei generații tinere, de după evenimentele din 1989 de la noi, dar crescută în era digitală.

          Afaceri în creștere la Chimcomplex Borzești

            Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, a raportat pentru primul trimestru majorarea cu 23,2% a cifrei de afaceri față de aceeași perioadă a anului 2021. Compania a obținut un profit net de 72 de milioane de lei (14,6 milioane de euro), cu o cifră de afaceri de 612 milioane de lei (123,7 milioane de euro). Evoluția a fost determinată de prețurile de vânzare care au crescut la majoritatea produselor finite valorificate de companie, ca urmare a creșterii costurilor de fabricație și a majorării prețurilor de achiziție la utilități.

            În contextul economic schimbat al primelor trei luni din 2022, Chimcomplex a continuat să realizeze producții maxime de polioli.
            „Refinanțarea realizată în 2021- a declarat Victor Avram, CEO al companiei – a fost făcută la timpul potrivit, ceea ce a dus la scăderea de șase ori a cheltuielilor financiare. Rezultatele au evoluat într-un ritm bun, pe fondul creșterii activităților noastre și realizării în continuare de economii de costuri, datorită numeroaselor sinergii operaționale din Compania Română de Chimie”.
            Chimcomplex urmărește dezvoltarea prin continuarea programului de investiții strategice început în 2021 și își propune eficientizarea și stabilitatea din punct de vedere energetic. Planul de investiții pentru anul în curs cuprinde în principal:
            – Finalizarea instalației de cogenerare CHP 49MW pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea pentru producerea de energie electrică, abur și apă caldă;
            – Finalizarea centralei termice de la Râmnicu Vâlcea pentru producție de abur necesar instalațiilor tehnologice ;
            – Modernizarea și mărirea capacităților instalație Propenoxid și instalației Polioli Speciali;
            – Retehnologizarea depozitelor de gaze lichefiate și de lichide inflamabile, cu mărirea capacității de depozitare pentru materiile prime principale și creșterea gradului de siguranță în funcționare.

            Efectul scumpirii energiei

            Compania a simțit impactul negativ al creșterii prețurilor de achiziție la energie electrică și gaze naturale în special în contextul izbucnirii războiului din Ucraina, însă a luat rapid decizii care au protejat businessul. Intrarea în revizie generală a platformei industriale de la Borzești și închiderea temporară a instalațiilor mari consumatoare de gaz de pe platforma Râmnicu Vâlcea au limitat efectele negative ale instabilității energetice resimțite.
            Prețurile de vânzare ale produselor s-au adaptat pieței internaționale, deși nu au crescut în același ritm cu cele ale materiilor prime și utilităților. Compania s-a concentrat și pe creșterea portofoliului de clienți internaționali, Europa fiind piața care consumă 91% din produsele care se fabrică la Râmnicu Vâlcea și la Borzești.

            Victor Avram, CEO al Chimcomplex: „Piața internațională continuă să fie dominată de un nivel excepțional de ridicat de incertitudine. Avem setați în companie un set de indicatori pe care îi urmărim în fiecare zi pentru a monitoriza ce se întâmplă cu elementele de cost, pentru a reacționa și a ne îndeplini planurile strategice. Creșterea prețurilor materiilor prime, noi sancțiuni împotriva Rusiei sau cursul viitor al pandemiei de coronavirus sunt riscuri pe care le luăm deja în calcul în analizele interne. Suntem alerți, dar focusați pe dezvoltare.”

             

            ARCA, domeniul rafinamentului și al relaxării

            Adelina Rusu: „Noi oferim iubire, servicii impecabile și mâncare sănătoasă”

            Domeniul ARCA este locul unde viața în roz devine realitate trăită cu ochii larg deschiși. Cu mult suflet și nezdruncinată încredere, Adelina Rusu e cea care a transformat o afacere piscicolă într-un univers în care rafinamentul este parte a unei experiențe ce bucură pe oricine.

            Cu atracții subtile și neașteptate presărate în 130 de hectare pe malul râului Bistrița, în comuna Blăgești, ARCA este unică în România prin amenajări elegante, în armonie cu mediul înconjurător, și o mulțime de oferte pentru toate vârstele și gusturile.

            Restauantul Foliage și cherhanaua Lotca sunt două bijuterii ale arhitecturii perfect integrate în natura înconjurătoare, iar răsfățul culinar ce-i așteaptă pe oaspeți nu poate fi descris, ci doar… savurat!

            Dar interioarele sunt doar o mică parte din acest univers. Un lac cu apă turcoaz pe malul căruia poți ieși cu familia la picnic printre căprioare, rezervații de cerbi amenajate astfel încât oricine să admire frumoasele viețuitoare, locuri de cazare intime chiar pe malul iazului, grădini în care câmpurile cu ierburi decorative alternează cu șiruri de platani, cu locuri pentru cine în aer liber, dar și spații dedicate petrecerilor cu prietenii, un inedit loc de joacă pentru copii, terenuri de tenis – sunt doar câteva dintre argumentele ce fac de neuitat Domeniul ARCA.

            ”Noi suntem altceva, noi oferim altceva, pe lângă prospețimea și rafinamentul gastronomic, am creat un univers în care fiecare să se simtă împinit și liniștit. Unii au fost uimiți de câtă artă este pe Domeniul ARCA, dar frumusețea trebuie să fie, din nou, parte din existența fiecăruia. Încercăm să împlinim visul simplu și uman cu o viață fără răutățile prea multe din jur, în pace împreună cu cei dragi, familie și prieteni. Pentru băcăuani, pentru oamenii din Neamț, Iași, din toată Moldova și, de ce nu, din toată România, am construit cu iubire, dăruim cu iubire!”
            Adelina Rusu

            Cei 400 de oameni care au muncit la realizarea proiectului s-au ocupat de cele mai mici detalii, de la plantarea celor 50.000 de copaci din diferite specii la construcția unor spații ce integrează natura în confortul locațiilor.

            Cele patru iazuri care sunt punctul de plecare al ARCA oferă păstrăv, sturion, crap și alte specii de pește, baza unor preparate delicioase, dar și prilej de simplă contemplație liniștită pe malul apei. Cei nouă ani de cercetare în piscicultură și propria fabrică de nutrețuri sunt o garanție suplimentară pentru calitate și rafinament.

            Din aprilie și până în noiembrie, vegetația cu inflorescențe în toate nuanțele rozului îmbracă interioare și exterioare placate sau pavate cu materiale naturale cu aceeași tonalitate. Spațiile interioare și exterioare sunt gândite pentru a oferi experiențe unice atât doritorilor de ntimitate, cât și amatorilor de distracție, celor mici, dar și părinților sau bunicilor, îndrăgostiților de mișcare, însă și celor ce iubesc relaxarea comodă.

            Lotca – o cherhana unde arta completează meniurile alese

            Sunt rare cherhanalele unde o varietate așa mare de pești vin din propriile iazuri. Iar dacă ingredientele sunt aduse din fermele și serele proprii, atunci maestrul bucătar garantează o încântare gastronomică. Dar Lotca este cu adevărat un loc unic pentru că integrează natura locală într-o experiență gastronomică greu de egalat. Pardoseala din pietre aduse din albia Bistriței, vegetația vie tot din zonă, pereții înveliți în adevărate tapiserii modelate din cochilii sau medalioane de rășină cu plante și osatură de pește. Acesta este cu adevărat locul cel mai potrivit pentru o nuntă de neuitat sau o petrecere selectă.

            Ce a pregătit și ce urmează la ARCA

            IUNIE 2022 – PLAY, locul de joacă ce îmbină tehnologia cu experimentele distractive, într-un concept inovator ce încurajează educația prin joc.

            IULIE 2022 – TINY HOUSE, 12 căsuțe cu design unic pe malul iazului principal, acolo unde vei descoperi tihna în cale pură.

            IULIE 2022 – COURT, un teren de tenis și două de padel, care te așteaptă să-ți exersezi cele mai bune lovituri.

            2022 – TREI REZERVAȚII cu specii diferite de căprioare și cerbi, unde cei mici și cei mari cu gingășie de splendidele viețuitoare, având posibilitatea de picnic sa camping încurajați de ”familiile Bambi”.

            2022 – MIZU, un superb lac natural cu apă turcoaz, al cărui mal va găzdui picnicuri cu căprioarele.

            2022 – 820 NORTH, tururi ghidate în zona de bazine cu sturioni, lostriță, crap sau păstrăv.

            2022 – LINIA DE DELICATESE ARCA va fi lansată în curând. Pământul și apele generoase oferă iubitorilor de gusturi autentice multe bunătăți create după rețete proprii chiar în spațiile de producție de pe domeniu.

            Banii sărăciei

            Nu sunt adeptul înfocat al băncilor, dar nici n-am ceva împotriva lor, deși am știut dintotdeauna cât de lacome sunt și cum au încercat mereu să-și maximizeze profiturile. Ca și firmele din asigurări care, vorba unui amic, ne vând  … fum, la cutie. Cert e că, de 30 de ani, am reușit să fac aproape tot ce-am mi-am propus sau de care am avut nevoie, folosindu-mă de banii băncilor, conștient fiind că n-aveam cum să pun deoparte ban cu ban, astfel încât să-mi permit să fac vreo achiziție.

            Îmi amintesc că și părinții mei, pe vremea de dinainte, și-au luat cam de toate, împrumutându-se de la stat. Veneau la magazine cu o adeverință de la locul de muncă și l-i se aproba cumpărarea în rate a oricărui bun, de la mobilă și electrocasnice, până la covoare, îmbrăcăminte sau alte lucruri mai mărunte. Realitatea e că toate bunurile cumpărate prin intermediul împrumutului erau acolo, la noi, în casă, ne foloseam de ele. Alta e situația împrumuturilor de miliarde pe care guvernările de până acum le-au luat de la bogații lumii, în toți acești ani care-au trecut de la marea vânzoleală din decembrie ’89.

            Împrumuturi care nu s-au văzut nicăieri, lumea n-a trăit mai bine, nicicum, cu excepția elitelor care-au avut grijă de mațele lor, desigur. Banii sărăciei. N-avem nici drumuri mai bune, dac-ar fi să ne comparăm cu vecinii. Mergeți să vedeți cum stă treaba în Moldova, dar și în restul țării. Ici-colo, un maț de autostradă, și-atât. Vorbeam despre creditele făcute de guvernanți, mai ales cele din timpul marilor crize care ne-au lovit în ultimii 15 ani, să zicem, de la regimul Băsescu – Boc încoace. Să ne-aducem aminte de datoriile contractate de România, prin 2009 – 2012, ca să fie acoperite, chipurile!, urgențele financiare ale țării … Și de tăierile cu 25% a salariilor bugetarilor ori închiderea investițiilor vitale, pe motiv că „nu sunt bani” …

            Dar și de împrumuturile de multe miliarde, de-acum, din guvernarea Iohannis, cheltuite, în bună parte, pe pensii, salarii și … compensări de criză. Firește că oamenii sunt mai atenți la criza energiei, și a carburanților, a alimentelor (scumpite nesimțit de mult), trăgând cu coada ochiului la ce-o să mai urmeze, la drobul de sare al apocalipsei economice anunțată de specialiști. Bașca, a mai venit și războiul de la granițe, care, iată!, ne tot strânge cureaua. Mă-ntreb cât vor mai scurta românii cingătoarea, câte găuri vor mai fi dispuși să mute în defavoarea lor? Mi-e teamă că, până la alegerile următoare, vor uita de cât au tras și-n aceste crize, atât timp cât vor mai fi mici care să fie rostogoliți pe grătarele electorale. Din păcate.

             

            Ultrascurte

            * Un ucrainean îi cere lui Putin să trimită niște rachete peste Vama din Liov, unde s-au adunat cel puțin o duzină de TIR-urile cu autoturisme importate… Guvernul a dat o dispoziție prin care se scutesc de taxe vamale mașinile importate „pentru nevoile Armatei”. Rezultatul a fost o explozie a importurilor de autoturisme, multe dintre ele mașini de lux.

            * -Domnule Dionisie, ce ne puteți spune despre variola maimuței?

            -Domniță, atât vă pot spune: follow the monkey!

            * Din Serbia vin acuzații că piesă câștigătoare a Eurovision ar fi plagiată. Se da ca exemplu piesa grupului Van Gogh,  Kolo – Ludo, luda din 2006. Dar cântărețul popular sârb Milan Radulovic i-a acuzat pe câștigătorii ucraineni de la Eurovision că melodia lor a fost un plagiat al cântecului „Soba za plakanje” scris de tatăl său, Alexander Radulovic, în 1998.

            * Pentru că Serbia nu a vrut să impună sancțiuni Rusiei, a început să fie pedepsită cu o serie de telefoane anonime care anunță bombe peste tot. Cursele aeriene spre Rusia, singurele care mai fac legătură între un aeroport din Europa și Moscova, sunt întârziate constant din cauza amenințărilor cu bombă. Miercurea trecută, 97 de școli au fost evacuate în Belgrad, s-au făcut apeluri similare către restaurante, o serie de centre comerciale, stadionul FC Vozhdovac, Muzeul Național, grădina zoologică, primăria, ambasada Rusiei, aeroportul, palatul prezidențial, toate podurile, centralele electrice și instalațiile de tratare a apei au fost anunțate că au câte o bombă. Președintele Vučić a furnizat Occidentului dovezi că, cel puțin în cazul amenințărilor la adresa avioanelor Air Serbia, telefoanele vin din Ucraina. I s-a râs în nas.

            * Maia Sandu , președintele Republicii Moldova, trebuie să aibă niște urechi imense. Ea a declarat la Bruxelles: „Ca mulți din țara noastră, am auzit din biroul meu cum cădeau bombe asupra Odessei”. De la Chișinău la Odessa sunt 150 km în linie dreapta și, ne spune doamna președinte, că se aud bomele. De la Odessa la Sulina sunt 160 km în linie dreapta și nu se aud bombele. Vedeți cât contează 10 km?!

            * Și una de la premierul Moldovei, Natalia Gavriliță, când a fost întrebată despre inflație și creșterea prețurilor: „Când am devenit prim-ministru, mi s-au redus cheltuielile pentru că consum foarte puțin, am foarte puțin timp liber pentru cumpărături”.

            * Apropo de creșterea prețurilor, în UK s-a rezolvat: cine e afectat de criza economică, trebuie doar să muncească mai mult sau să-și ia un serviciu mai bănos. O spune ministrul adjunct de interne al țării.

            * Laurie Lightfoot, primarul orașului Chicago, susținătoare BLM, Antifa și a inițiativei de scădere a finanțării poliției, a fost nevoită, din cauza creșterii alarmante a criminalității,  să impună interdicția de a ieși din case minorilor, după ora 22.00, în weekend.

            Fotbal/ Liga a III-a: Punct și…virgulă

            Final de sezon în play-off-ul Ligii a III-a. Singura echipă băcăuană prezentă în această fază a competiției, Aerostrar, a încheiat play-off-ul Seriei 2 pe locul 3, în ultima etapă, „aviatorii” fiind învinși, vineri, cu 3-1 în deplasare de CSM Focșani 2007 ca urmare a golurilor marcate de Băciuț (min. 47), I. Manu (52) și Săpunaru (82), respectiv Vraciu (38).

            În play-out, etapa a noua, derulată în weekend, a fost penultima a sezonului și a înregistrat o victorie și o înfrângere pentru grupările băcăuane.

            Astfel, în Seria 1, CSM Bacău a învins pe teren propriu cu 1-0 „lanterna roșie” CSM Pașcani prin golul marcat de Priboi (min. 62), în timp ce FC Dinamo Bacău a pierdut cu 3-1 meciul de acasă jucat contra Sportingului Liești, pe lista marcatorilor fiind trecute numele lui Padovei (min.4), respectiv Munchiu (46) și Bârlădeanu (45 și 82- din 11m).

            Victoria contra Pașcaniului, coroborată cu înfrângerea internă a Științei Miroslava (0-3 cu Ceahlăul Piatra Neamț) oferă o ultimă șansă de salvare „CSMeilor” antrenați de Codrin Mindirigiu. Aflați la -2 de locul 4 din play-out-ul Seriei 1, ocupat de Miroslava, băcăuanii ar trebui să câștige însă în ultima etapă, la Piatra Neamț, în timp ce Miroslava să capoteze la Vaslui, în jocul cu Sporting Juniorul.

            Greu, foarte greu, dar nu imposibil. În ceea ce privește pe FC Dinamo Bacău, echipa antrenată de Andrei Întuneric se menține pe locul 3 în play-out-ul Seriei 2, unde are un punct avas față de CSM Râîmnicu-Sărat, care a pierdut în weekend, în propriu fief, cu 2-1 în fața Viitorului Ianca. Etapa viitoare, ultima, programează pentru FC Dinamo Bacău o deplasare la Ianca, în timp ce rîmnicenii vor juca la Chișcani.

            Karate Tradițional: Georgiana Teletin și Darius Gherasim, medaliați la „Cupa Sakura”

            Activitate intensă pentru ACS Karate Tradițional Initio Bacău. Intensă și rodnică. Gruparea băcăuană și-a trecut în cont cinci medalii, dintre care două de aur și trei de bronz la recenta ediție a „Cupei Sakura” de karate Fudokan de la București. Organizat de CS Celsea București, club aflat sub conducerea sensei Constantin Căliman – 7 Dan karate Fudokan, evenimentul, unul de tradiție și de referință, a reunit sportivi din toată țara, practicanți de karate tradițional și karate Fudokan.

            ACS Karate Tradițional Initio Bacău s-a prezentat cu Georgiana Andreea Teletin și Darius Gherasim, cei doi elevi ai senseiului Sorin Aștefănoaei- 6 Dan karate Fudokan având, așa cum aminteam, evoluții foarte apreciate. La Copii (12-13 ani), Darius Gherasim a cucerit aurul atât la kihon kumite cât și la kata, în timp ce la Cadeți, Georgiana Teletin a obținut trei medalii de bronz la kata individual, la kumite și la fukugo. „Sunt rezultate foarte bune, care răsplătesc munca depusă la antrenamente și competiții”, a declarat anttrenorul Sorin Aștefănoaei.

            Totodată, cei 200 de sportivi prezenți la „Cupa Sakura” au participat și la stagiul de karate Fudokan derulat concomitent și care l-a avut ca invitat special pe Soke. Dr. Ilija Iorga- 10 Dan, fondatorul școlii de karate Fudokan. Totodată, evenimentul de la București a înregistrat și un moment istoric pentru evoluția karate-ului Fudokan din România: fondarea Federației Române de Fudokan și Discipline Asociate (Kobudo și Kendo) ca unic organism național de reprezentare a Karate Fudokan.

            La finalul acestei săptămâni, la București se va organiza primul stagiu de Kobudo (arme tradiționale) din programul de pregătire și competiții al Asociației Cluburilor de Karate Fudokan la care este afiliat și ACS Karate Tradițional Initio Bacău. Din partea clubului băcăuan, la stagiu va participa Sorin Aștefănpaei. Următoarea competiție la care va lua startul Initio Bacău va fi „Cupa Neko-me”, programată la Tecuci, în perioada 10-12 iunie.

            Handbal masculin: CSM Bacău continuă în Liga Zimbrilor

            CSM Bacău va evolua în Liga Zimbrilor și în ediția 2022-2023. Prezentă la barajul de menținere/ promovare de la Ghimbav ca urmare a faptului că a încheiat campionatul pe locul 12, echipa băcăuană și-a asigurat permanența matematică în prima ligă ca urmare a victoriilior obținute vineri și sâmbătă contra divizionarelor secunde CSM Oradea și CSM Sighișoara.

            Vineri, „CSMeii” au trecut de Oradea cu 35-26 (21-10), evoluând în formula: Vl. Rusu, Tamaș, Cozma- G. Bujor 8 goluri, Dospinescu 8, M. Bujor 5, Iordachi 4, Stănică 2, Serhel 2, Rotaru 2, Bălăceanu 2, Coric 1, Murariu 1, Costea.

            În a doua zi a turneului, băcăuanii au avut un joc ceva mai dificil cu CSM Sighișoara, la finalul căruia s-au impus cu 28-26 (17-12).

            De data aceasta, antrenorul Sandu Iacob a mizat pe următoarea garnitură: Rusu- Iordachi 5, Rotaru 5, G. Bujor 5, Coric 5, M. Bujor 3, Dospinescu 3, Stănică 2, Costea, Serhel.

            La fel ca și CSM Bacău, Politehnica Timișoara și-a adjudecat jocurile din primele două zile ale turneului de la Ghimbav (37-27 cu CSM Sighișoara și 38-23 cu CSM Oradea), astfel încât și gruparea de pe Bega a evitat retrogradarea.

            Marșul Absolvenților la Onești

              Primăria municipiului Onești și Consiliul Local organizează ediția 2022 a Marșului Absolvenților, o manifestare a bucuriei, dar și o formă de recunoștință față de efortul depus de cadrele didactice, de elevi și de părinți.

              Evenimentul va avea loc miercuri, 25 mai, iar participanții vor fi de la colegiile naționale „Dimitrie Cantemier” și „Grigore Moisil”, de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, de la Liceul Tehnologic „Petru Poni”, de la Liceul Sportiv „Nadia Comăneci”, de la Liceul Tehnologic din Onești și de la Liceul Teologic „Fdericitul Eremia”.

              Punctul de întâlnire a absolvenților – spun organizatorii – va fi Platoul Primăriei municipiului Onești, iar ora de începere a marșului 12,00. După ce absolvenții de la colegiile oneștene vor străbate străzile municipiului, pe Platoul din fața Primăriei se va desfășura ceremonia de premiere, iar primarul Laurențiu Neghină va recompensa șefii de promoție cu diplome, plachete și cu premii în bani.

              De asemenea, pentru ca evenimentul să completeze pe deplin bucuria acestor tineri, municipalitatea oneșteană le-a pregătit elevilor și un spectacol de excepție, avându-l ca invitat special pe Mario Fresh.