duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1218

Prefectul de Bacău declară toleranță ZERO față de droguri!

    A fost constituit, astăzi, Grupul de lucru pentru elaborarea şi implementarea „Planului județean de acțiune în domeniul drogurilor” pentru perioada 2022 – 2026.
    În alcătuirea grupului intră principalele instituții cu atribuții în domeniul combaterii acestui flagel, respectiv cu menținerea siguranței & ordinii publice, reprezentanții unităților medicale şi educaționale (prin intermediul IŞJ Bacău), ai universităților, precum şi oficiali ai asociațiilor anti-drog a căror activitate este relevantă pentru județul nostru.
    Entitățile prezente în grup au la dispoziție o săptămână pentru a avansa propuneri de amendare a Planului județean de acțiune, urmând ca acesta să fie validat la prima reuniune a grupului, a cărui convocare o vom programa cu celeritate.
    „Consumul de droguri – mai ales în cazul festivalurilor, cum am văzut cu toții de curând – pare să nu cunoască regresul scontat; ba dimpotrivă, tot mai mulți tineri vulnerabili îşi pierd busola şi se „împrietenesc” cu substanțele nocive furnizate de diverşi „binevoitori” de ocazie. Spun asta având în considerare că, în iulie, un astfel de festival urmează să aibă loc şi în municipiul Bacău, pe Insula de Agrement. Din partea noastră, toleranța va fi ZERO în ce priveşte consumul de stupefiante”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

    Adolescentă șantajată să trimită fotografii intime unui bărbat. Acesta a fost reținut

    Ieri, 14 iunie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Maramureș, la domiciliul unui bărbat bănuit de pornografie infantilă şi şantaj. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

    Din cercetări a reieșit că, în luna septembrie 2021, persoana bănuită ar fi abordat, pe o rețea de socializare, o minoră, căreia i-ar fi solicitat să îi transmită materiale cu caracter pornografic, pe care le-ar fi deținut şi stocat, până în prezent.

    De asemenea, în cadrul discuţiilor purtate pe reţeaua de socializare, acesta ar fi ameninţat-o cu postarea materialelor pornografice pe care le deţinea cu ea, în mediul online, în cazul în care aceasta nu continua să îi trimită alte materiale cu caracter pornografic.

    În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite două telefoane mobile și medii de stocare a datelor informatice, fiind identificate materiale pornografice cu minori.

    Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore.

    În cursul zilei de astăzi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă.

    La acțiune, s-a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureș și jandarmilor din cadrul I.J.J. Maramureș.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

    Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

    Bătrân dispărut în județul Iași, găsit la Măgirești

      La data de 14 iunie a.c, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, în timp ce efectuau serviciu de patrulare pe raza comunei Măgireşti, au identificat un bătrân de 71 de ani, din județul Iaşi, care se deplasa pedestru pe marginea părţii carosabile.

      S-a procedat la legitimarea persoanei în cauză și efectuarea de verificări în bazele de date ale Poliţiei Române, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta a fost dat în urmărire naţională, întrucât a plecat voluntar de la domiciliu la data de 11 iunie a.c, din județul Iași.

      Polițiștii l-au condus la spital pentru îngrijiri medicale.

      Scorțeni: tânăr reținut pentru că s-a apropiat la mai puțin de 50 de metri de mama sa

        La data de 14 iunie a.c., polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie, de 43 de ani, din comuna Scorţeni, despre faptul că, fiul său ar fi încălcat ordinul de protecţie provizoriu emis împotriva sa.

        În urma cercetărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că, la data de 14 iunie a.c., în jurul orei 16:00, tânărul, de 19 ani, ar fi revenit la domiciliu unde a provocat scandal, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu emis de polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti, la data de 12 iunie a.c., pentru o perioada de 5 zile, prin care este obligat să păstreze o distanţă de minim 50 m faţă de mama sa şi de locuinţa acesteia.

        Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și s-a dispus reţinerea acestuia pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

        Bătaie la Horgești: patru persoane au fost reținute

                    Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci au reținut patru bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

          Din cercetări a reieșit că, la data de 29 mai a.c., în comuna Horgești ar fi avut loc un conflict spontan, pe drumul public, în urma căruia trei persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 33 de ani, toți din localitate ar fi fost agresați de alți patru bărbați, trei din comuna Horgești și unul din comuna Tamași.

          Cei patru bănuiți au fost conduşi şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

          Alte 3 persoane implicate în conflictul spontan de pe strada Gării au fost reținute

            La data de 02 iunie a.c., pe strada Gării din municipiul Bacău, în fața unei săli de jocuri a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane.

            În urma activităților investigative desfășurate de polițiștii de investigații criminale din Bacău, la data de 07 iunie a.c., au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, au fost puse în executare 11 mandate de aducere și dispuse 3 rețineri.

            Ulterior, alți trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 38 de ani, toți din municipiul Bacău, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și uz de armă fără drept au fost identificați de polițiști și reținuți pentru 24 de ore.

            Cercetările continuă în acest caz în vederea probării întregii activități infracționale a celor în cauză.

            Trei bărbați au fost reținuți. Ei sunt acuzați că organizaseră o rețea de prostituție în Bacău

             La data de 14 iunie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Bacău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, la imobilele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism. 

            Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie- iunie a.c., mai multe tinere ar fi desfăşurat activităţi de prostituţie, ajutate de trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 38 şi 68 de ani care ar fi înlesnit practicarea prostituţiei în 7 apartamente oferite de aceștia spre închiriere, obținând sume consistente de bani.

            Poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției mun.Bacău au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bacău, unde au găsit şi ridicat în vederea confiscării mai multe telefoane mobile și diferite documente, parte din ele reprezentând contracte de închiriere.

            Trei persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Bacău pentru audieri, iar, în urma administrării probatoriului, acestea au fost reținute de poliţişti pentru 24 de ore.

            Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Brigăzii Operaţiuni Speciale Bacău și Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Bacău.

            Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință

              Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință.

              Țările europene participante în 2022, la EU Focus Day 2022, sunt: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Germania, Danemarca, Estonia, Grecia, Georgia, Franța, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Țările de Jos, Ungaria.

              Inițiativa lansată de autoritățile de aplicare a legii reunite în cadrul EUCPN (European Crime Prevention Network) și EUROPOL are drept scop informarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuința, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

              În România, din situația operativă înregistrată la nivelul structurilor de specialitate din Poliția Română, se constată că acest tip de infracțiune, „furt din locuință”, se află pe un trend descendent.

              Cu toate acestea, polițiștii structurilor de prevenire a criminalității vor aduce în atenția cetățenilor, prin intermediul activităților desfășurate, principalele moduri de operare, tipuri de bunuri vizate de infractori, riscurile pentru perioada vacanței și modul în care ne poate afecta o astfel de faptă.

              În continuare, cele mai cunoscute metode de operare sunt „prin împrietenire” și „folosirea de chei potrivite”, însă nu sunt neglijate nici metodele clasice: prin escaladarea ușilor/ ferestrelor, prin forțarea/tăierea încuietorilor/elementelor de siguranță ale ușilor/ porților cu instrumente dure sau ruperea butucului/sistemelor de închidere.

              De asemenea, cele mai sustrase obiecte din locuință sunt banii și bijuteriile.

              În acest context, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare, să conștientizeze că check-in-ul din aeroport sau vacanță aduce like-uri, dar îi face vulnerabili în fața hoților.

              Reamintim faptul că Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe este un eveniment inițiat și lansat în anul 2019, chiar în perioada în care România a asigurat Președinția Consiliului Uniunii Europene.

              Acest concept se fundamentează pe importanța conștientizării de către cetățeni a necesității adoptării unei atitudini prudente față de locuința și bunurile proprii.

              Pentru mai multe informații:
              eucpn.org/focus-day
              twitter.com/eucpn
              linkedin.com/company/eucpn
              facebook.com/eucpn

              Primarul Bacăului a făcut LIVE pe Facebook din avionul care stropea contra țânțarilor

              Primarul Bacăului, criticat copios în ultima perioadă pentru că ar fi întârziat tratamentul avio contra țânțarilor, a decis să ia problema în propriile mâini și s-a urcat dis-de-dimineață în avion și a transmis LIVE, pe Facebook, întreaga operațiune.

              Pentru asta a primit și aprecieri de la fanii săi, unii fiind de părere că, în România „trebuie să meargă primarul personal peste tot ca să se schimbe sau să se facă ceva”, deși primarul era doar un pasager. Totuși, au existat și opinii că, primarul, cu ochelari de soare tip Tom Cruise, pare desprins din filmul „Maverick”.

              Alți băcăuani l-au felicitat pentru inițiativă, declarându-se bucuroși că, în sfârșit, s-a luat aceasta măsură și Bacăul va scăpa de țânțari.

              Tratamentul avio contra țânțarilor fusese anunțat că va începe în luna mai.

              „Combaterea eficientă a vectorilor supuşi tratamentului se raportează la condiţiile meteorologice, lipsa precipitaţiilor pe o perioadă de cel puţin 3 zile consecutiv şi la înregistrarea unor temperaturi optime pe timpul nopţii. În funcţie de necesităţi, operatorul va interveni şi cu mijloace terestre pentru dezinsecţie în zonele în care se înregistrază focare.În paralel s-au demarat şi măsuri de deratizare în spaţiile deschise, prioritare fiind platformele şi punctele de colectare a deşeurilor menajere, pieţele şi parcurile”, a anunțat atunci municipalitatea.

              Viceprimarul Cristian Ghingheș l-a criticat, însă, pe primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu:

              „Se pare că avem și explicația pentru care tratamentul avio a întârziat: ocupantul scaunului de primar a ținut să se tragă și el cu avionul și să facă un clasic live pe Facebook, pe bani publici, chiar dacă aparatul respectiv nu este pentru pasageri”, a scris acesta pe pagina sa.

              De vineri, începe programul „Rabla pentru electrocasnice“

              Prima sesiune din acest an a programului „Rabla pentru electrocasnice“ va demara în data de 17 iunie. Beneficiarii pot primi, sub formă de voucher, între 200 și 500 de lei, în funcție de electrocasnicele pe care vor să le cumpere. Voucherele rezervate în prealabil trebuie valorificate în maximum 7 zile, față de 15 zile, anul trecut. Anul acesta, nu mai pot fi cumpărate televizoare, la preț subvenționat de stat.

              Vestea bună este că vor fi alocați mai  mulți bani decât în edițiile precedente. Valoarea voucherelor rămâne neschimbată: 200 lei pentru aspiratoare, 300 lei pentru tablete, 500 lei pentru laptopuri şi 400 lei pentru restul echipamentelor.

              Reguli noi

              Noutatea care nu va fi pe placul multor băcăuani este că au fost eliminate televizoarele de pe lista cu electrocasnice care pot beneficia de programul rabla. În plus, pe parcursul unui an, se poate cere și folosi un singur voucher pentru o categorie de electrocasnice. De reținut și că băcăuanii care au apucat să rezerve un voucher pentru o anumită categorie de electrocasnice, dar nu îl vor folosi în cadrul sesiunii respective a programului, nu mai pot cere un altul pentru același tip de aparat în cadrul sesiunilor organizate în același an calendaristic.

              Calendarul programului

              Programul „Rabla pentru electrocasnice“ se va derula în mai multe etape. Astfel, în prima fază, se vor face înscrierile celor care vor să cumpere electrocansice la prețuri subvenționate de stat. Începând cu 17 iunie, ora 10:00, şi până pe 23 iunie, ora 23:59, cei interesați își pot crea un cont de beneficiar. Nu mai este nevoie de acest demers în cazul celor care au deja cont, de la edițiile precedente. Următoarea etapă este rezervarea voucherelor. Mai exact, pentru echipamente electrocasnice precum maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi frigidere, se poate face rezervarea voucherelor în perioada 24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022, ora 23:59. Pentru echipamente electrocasnice precum laptopuri şi tablete, rezervarea se va face în perioada 1 iulie 2022, ora 10:00 – 7 iulie 2022, ora 23:59 (sau până la epuizarea fondurilor). În fine, între 8 iulie 2022, ora 10:00 și 14 iulie 2022, ora 23:59 (sau până la epuizarea fondurilor), pot fi rezervate vouchere pentru cei care vor să-și schimbe aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele.

              Elevi băcăuani premiați la Olimpiada de aritmetică mentală

              Absolvenții SmartyKids din Bulgaria și România au participat weekendul trecut la Olimpiada Internațională SmartyKids 2022 de aritmetică mentală, care anul acesta s-a desfășurat în Sala Perunika din Albena.

              La olimpiadă, participanții au concurat în abilitățile de calcul mental rapid și corect, precum și rezolvarea sarcinilor pe abacul chinezesc antic. Participanții au fost împărțiți în categorii, în funcție de vârsta și nivelul lor de formare.

              SmartyKids Bacău Central a participat cu o echipa formată din 14 elevi cu vârste cuprinse între 6-13 ani, reușind să se întoarcă acasă cu 10 premii:

              Trei titluri de Campioni: Luca Vartolomei-12 ani; Maria-Veronica Paduraru-12 ani; Dima Vartolomei-10 ani.

              Trei medalii de aur, locul I: Popa Darius-11 ani; Maria Munteanu-12 ani; Nicholas Munteanu-10 ani;

              Două medalii de argint, locul II: Ionuț Mitrea-10ani; Luca Ciobanu-9 ani;

              Două medalii de bronz, locul III: Teodora Mitrea-12 ani; Eres Ojog-6ani.

              Maria Stan-6 ani, Alexia Comanof-9 ani, Miruna Mastacan-10 ani și Ștefan Munteanu-13 ani, au primit diplome de participare cu scor de locul IV.

              „Pentru această Olimpiadă elevii noștri s-au pregătit intens, au lucrat zilnic după un plan bine stabilit împreună. Au fost emoții, presiunea timpului într-o asemenea competiție își spune cuvântul (probele au fost de câte 8 minute). Numărul mare de participanți (650 copii), sala impunătoare, cadrul festiv, au fost copleșitoare pentru toți, dar s-au născut emoții constructive care au condus la rezultate pe măsură muncii. Mi-am dorit să fie conștienți că pentru a avea succes este necesar nu doar să îți dorești, ci în primul rând să muncești pentru visul tău.

              La premiere au fost emoții la fiecare nume strigat pe scenă, au fost lacrimi de bucurie, dar, nimic nu se compară cu împlinirea pe care am simțit-o văzându-le fericirea din ochi când au urcat pe podium. Satisfacția lucrului bine făcut am trait-o împreună cu toții, elevi, profesori și părinți, pentru că împreună am construit o echipă câștigătoare”, a declarat Mirela Păduraru, antrenor aritmetică mentală la Clubul SmartyKids Bacău Central.

              Doi pictori declarați, la Luncani: „Ambasadori internaționali ai picturii naive”

              • cei doi pictori sunt brazilianul Beto Nascimento și românul Ioan Măric

               

              Parohia ortodoxă din Luncani (comuna Mărgineni) l-a declarat pe pictorul Beto Nascimento, din Brazilia, „Ambasador Internațional al Artei Naive din România” și pe cunoscutul nostru conjudețean Ioan Măric, pictor de artă naivă contemporană, „Ambasador cultural al tradițiilor și obiceiurilor străbune pe meleagurile Luncanilor”.

              La Biserica Monument Istoric Vovidenia din Luncani a fost organizată, recent, prin proiectul „Școala prietenoasă” o expoziție cu desene ale copiilor satului și a fost vernisată o expoziție a pictorului de artă naivă Ioan Măric, dar și o expoziție a maestrului în xilogravură Beto Nascimento, din Brazilia.

              Măric – „Nu a fost prima oară când pictorul brazilian a venit cu o expoziție în România – ne-a declarat Ioan Măric. Tot recent, chiar pe Insula de Agrement din Bacău, de exemplu, a avut loc manifestarea „Ziua familiei”, unde a fost expusă xilogravură a lui Beto Nascimento din Brazilia. Acest pictor este cunoscut în toată lumea. Practic, eu și el am făcut un schimb de lucrări. Astfel, în luna noiembrie și eu voi fi prezent la o expoziție în Brazilia cu lucrări ale mele”.

              Xilogravorul brazilian a mai expus și la Dărmănești și la Buhuși, dar și în alte orașe ale României. De la Bacău a primit „Diploma de excelență”, acordată de Consiliul Județean, de Școala Populară de Arte și Meserii, de Casa de Cultură din Buhuși și de Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, pentru participarea la spectacolul și expoziția „De ziua ta, copile drag – 2022”. O diplomă de participare a venit și de la Dărmănești, de la „Târgul gospodăriilor de produse montane”, ediția 2022.

              „Sunt fericit că am primit Diploma de Ambasador internațional al artei naive din România – a transmis Beto Nascimento. A fost organizată o expoziție, unde au expus copiii comunei și ai satului natal Luncani, ghidați de învățătoarea lor, la care am participat cu lucrările mele ca invitat internațional. Avem nevoie de oameni precum profesorul Măric, cel care contribuie mereu la diseminarea și punerea în valoare a picturii naive. Arta depășește bariere și traversează continente, este ceva universal care ne transportă în orice loc din univers”.

              Medalii naționale pentru C. S. Nautica Bacău

              Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a organizat în perioada 10-12 iunie 2022, întrecerile Campionatului Național de Înot rezervat copiilor 10-11 ani, competiție desfășurată la Bazinul Olimpic din Brașov, la start prezentându-se 260 de înotători legitimați la 55 de cluburi de înot, sportivi care au îndeplinit baremul de participare la etapele regionale de calificare desfășurate în luna martie.

              Echipa Nautica a fost iar la înălțime, singurii reprezentanți ai băcăuanilor care au adus rezultate sportive, și nu unele lipsite de importanță:

              Locul 1 – în clasamentul general la băieți 10 ani

              Locul 4 – în clasamentul general la băieți 10-11 ani

              Locul 9 – la clasamentul general 10-11 ani fete/băieți

              Clubul Sportiv Nautica Bacău a fost reprezentat la această ediție a Campionatului Național de Copii de următorii 6 sportivii: Smântancă Vlad (10 ani), Mereuță Andreas (10 ani), Geamăn Daniel (10 ani), Deleu Cosmin (10 ani),  Patrichi Rareș (11 ani) și Șerban Ioana (11 ani), însoțiți de antrenorii lor, Adrian Poeană și Alexandru Popa care se decalară foarte mulțumiți de rezultatele obținute, acesta fiind primul Campionat Național pentru sportivii de 10 ani.

              Pe podium au urcat:

              –  Smântancă Vlad:   locul 2 în proba 50m future,  locul 3 în proba 50m bras;

              –  Mereuță Andreas: locul 2 în proba 50m bras,  locul 3 în proba 50m liber;

              -Ștafeta de 4 x 50m mixt, băieți 10 ani compusă din Mereuță Andreas, Geamăn Daniel, Smântancă Vlad, Deleu Cosmin, clasată pe Locul 3  – antrenor Adrian Poeană.

              Au mai punctat la clasamentul general și sportivii următori:

              –  Mereuță Andreas  locul 4 în proba 50 spate și locul 7 în proba 50 fluture;

              –  Smântanca Vlad locul 7 în proba 50 liber și locul 7 în proba 50 spate;

              – Patrichi Rareș  locul 7 în proba 50 spate;

              – Ștafeta de 4 x 50m liber (băieți 10 ani)  locul 4.

              Ovidiu Galeru, coordonatorul clubului Nautica Bacău felicită întreaga echipă pentru munca depusă, mulțumește părinților pentru susținere punctând că Nautica este un club privat iar întreaga activitate se datorează eforturilor părinților plătitori de cotizații și urează succes sportivilor înotători care se află la început de drum.

               

               

               

              Bani pentru angajarea elevilor și studenților, în vacanță

                Elevii și studenții care vor să lucreze în vacanța de vară o pot face nu numai ca zilieri, ci chiar ca angajați în baza unui contract individual de muncă. Acesta se va încheia pe perioadă determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial de lucru.

                Dar agentul economic poate încheia cu elevul sau studentul angajat și un contract de muncă temporară, numai dacă durata este egală sau mai mică decât vacanța. În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul va fi pentru un program de lucru de 6 ore/zi, respectiv 30 ore pe săptămână, și se va considera cu normă întreagă.

                Ca și în anii anteriori, angajatorii care încadrează elevi și studenți, pe perioada vacanței, vor beneficia de un stimulent financiar pentru fiecare angajat dintre aceștia. Stimulentul pe care îl vor primi va fi în cuantum de 50 la sută din indicatorul social de referință (ISR), care în anul 2022 este în sumă de 525,5 lei.

                Așadar, vor beneficia de o sumă de 263 lei pentru fiecare angajat din rândul elevilor și studenților. Acest stimulent financiar se acordă pentru o perioadă de maximum 60 zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev și student încadrat în muncă în baza unui contract individual. Diferența dintre stimulentul lunar și salariul realizat de angajat va fi suportat de către angajator din fondurile proprii.

                Pentru a primi stimulentul financiar, agentul economic trebuie să încheie o convenție cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, în termen de 30 zile de la data angajării elevilor și studenților. Nu vor beneficia de stimulent operatorii economici care încadrează elevi și studenți anterior datei de începere a vacanței și cei care s-au bucurat deja de acest sprijin financiar timp de 60 zile pe parcursul anului calendaristic. Detalii se pot obține de la AJOFM Bacău, str.I.S.Sturza, nr.63, telefon 0234576736.

                Banc la Bancă

                Nu m-am dat niciodată în vânt după Bănci. Sigur, cu băncile din parcuri e altă poveste; totul este să le excludem pe cele din zona de vest a Parcului Cancicov. Numai că nu întotdeauna faci doar ce-ți place. Așa că, în decurs de nici două săptămâni, destinul și pașii m-au purtat la două Bănci diferite. La prima dintre ele pentru a a-i face un card fiică-mii, în vederea încasării Bursei școlare.

                M-am  programat on-line- lucru isteț având în vedere aglomerația peste care am dat- iar lucrurile au mers rapid. Când m-am dus să ridic cardul nu mi-am mai făcut programare, gândindu-mă că e vorba de o semnătură și atât. Ei bine, am nimerit în aceeași aglomerație, lucrurile nu au mai mers chiar atât rapid, dar a fost ok. Nu am stat mai mult de juma de ceas, iar doamnele de la Bancă au fost operative și amabile. La a doua Bancă am ajuns tot din necesitate: primisem un sms prin care eram invitat să-mi actualizez/ reconfirm datele pentru a evita restricționarea tranzacțiilor.

                Ținând cont că m-ar deranja teribil să-mi văd restricționate tranzacțiile, m-am grăbit spre Bancă. Și am ales sediul aflat la nici două minute de blocul meu. Am luat-o și pe nevastă-mea, în caz că ar trebui să compleztez vreun formular; nu-i vorbă, știu să scriu și să citesc, dar fudulia de a nu purta ochelari mă costă scump atunci când dau peste litere ce dansează la braț cu puricii. Încă o dată, soția mi s-a dovedit de folos. Și nu legat de completarea vreunui formular (până la urmă a a fost de ajuns o simplă semnătură), ci pentru că, fără un martor, povestea e greu de crezut. Norocul meu: niciun alt client în bancă. Mă îndrept spre unul din ghișee, explic de ce am venit și mi se spune:

                „Știți că vă puteți actualiza datele și on-line. Durează o nimica toată”. „Mă bucur să aflu”, răspund, „dar de vreme ce sunt aici…”. „Aveți programare?”. „Ce progamare?”. „On-line”. „Fără nu se poate?”. „Ba se poate”. „Și atunci?”. „Vedeți, eu aștept niște clienți cu programare”. „Până vin ei, mă rezolvați pe mine”. „Da, dar durează ceva”. „Păi nu spuneați că-i o nimica toată?”. „Ei… Duceți-vă la una din colegele din capăt”. Mă duc și aștept până când una din colege termină de vorbit la telefon. Îi spun de ce am venit și-mi trântește: „Nu am timp, am ceva în lucru! Mergeți la una din colegele mele”. Mă uit în jur, crezând că poate sunt la camera ascunsă. Număr vreo șase lucrători bancari și un singur client: moi. Revin la prima „colegă”, sunt din nou refuzat, încerc și la un „coleg”, care-și coboară preocupat ochii în PC și atunci răbufnesc:

                „Băi, voi vă țineți de bancuri? Sunt singurul client din Bancă, am de actualizat niște rahaturi de date pe care voi mi le-ați cerut și din toată armata de funcționari pe care o aveți aici, nu se găsește unul să mă servească?”.  În acel moment, prima „colegă” a primit un telefon din interior, a spus „gata, preiau eu” (ceea ce mă face să cred că într-adevăr eram la camera ascunsă și că reacția mea i-a convins că n-am niciun pic de umor) și mi-a cerut buletinul pentru a opera datele necesare. Adevărul e că a durat o nimica toată.

                 

                Noutăți de la Comisia de Circulație: Semafoare noi și stâlpi pentru interzicerea parcării autoturismelor

                  La ultima întâlnire a Comisiei au fost avizate favorabil amplasarea unui semafor intermitent, la intersecția dintre strada Bicaz cu strada Chimiei; permiterea circulației în ambele sensuri pe strada Miron Costin, pe o lungime de circa 30 de metri, pe tronsonul de la intersecția cu strada Pictor Th. Aman și aleea de acces spre blocurile 19, 33, 39 până la intersecția cu strada Lalelelor.

                  De asemenea, a fost avizată montarea de stîlpi pentru interzicerea parcării autoturismelor în apropierea trecerii de pietoni de pe strada George Bacovia, la intersecția cu strada Tipografilor; similar pentru trecerea de pietoni de pe strada Alexandru Tolstoi, la intersecția cu strada Carpați, după magazinul Profi.

                  „În Comisia de circulație analizăm toate propunerile și sesizările venite din partea dumneavoastră. Foarte multe dintre ele sunt avizate favorabil și, ulterior puse în practică, de aceea încurajez această modalitate de comunicare”, a declarat viceprimarul Liviu Miroșeanu. Propunerile și sesizările băcăuanilor se pot face telefonic, la numerele: 0234.581.849, 0234.208.900 sau pe adresa de email comisiadecirculatie@primariabacau.ro.

                  Amenajare urbană de un milion de euro

                    Primarul Bacăului, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat începerea lucrărilor de regenerare urbană, în valoare de 1 milion de euro, din zona Bradului-Tipografilor.

                    Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat și acestea vor dura 6 luni. Acestea vor fi executate de societățile Trust GP SRL și Gamserv Cons SRL.

                    În locul celor 17 garaje demolate în luna ianuarie, vor apărea 96 de locuri de parcare, 16 pentru motociclete, 70 de locuri de biciclete, 2 puncte de încărcare a mașinilor electrice și două spații de joacă și de socializare. Iar dotările vor fi înconjurate de spatii verzi! Sistemul de iluminat va fi modernizat și totul va fi supravegheat video.

                    „Sunt convins că este o schimbare așteptată de cetățeni și care le va aduce confort tuturor celor care locuiesc în zona, nu doar celor care dețineau garaje”, a declarat primarul Bacăului.

                    Viceprimarul Ghingheș critică întârzierea tratamentului contra țânțarilor

                      „De când primarul mi-a luat atribuțiile, lucrurile se mișcă în reluare în domeniile pe care le gestionam și mulți băcăuani îmi semnalează o grămadă de probleme, începând cu gestionarea spațiilor verzi, continuând cu înmulțirea câinilor comunitari și mergând chiar și până la administrarea patrimoniului”, spune viceprimarul Cristian Ghingheș.

                      Una dintre acestea este lipsa tratamentului avio împotriva țânțarilor și a căpuselor, așteptat încă de luna trecută, când a fost semnat contractul subsecvent pentru prestarea acestor servicii cu deja celebrul avion, în valoare de 469.440 lei (parte a contractului cadru încheiat anul trecut).

                      „Anul trecut tratamentul avio a început abia în luna august din cauza bugetului blocat în instanță timp de 3 luni de către prefectul de la acea vreme, dar anul acesta care mai este scuza, mai ales că exista deja un contract cadru încă din 2021 pentru aceste servicii?”, se întreabă viceprimarul.

                      „Sunt asigurate 3 etape de tratament la nivelul întregului municipiu, acestea fiind programate începând cu această lună.” – acesta era mesajul publicat pe 6 mai de către oamenii de comunicare ai primarului.

                      „Având în vedere că are atâtea pe cap încât să uite de minimele acțiuni de gospodărire a orașului, îi recomand primarului să înceteze cu orgoliile și să împartă atribuțiile cu bună credință în Primăria Bacău, căci realitatea ne arată că momentan nu face față și, până la urmă, cei care au de suferit sunt locuitorii acestui oraș”, a mai spus Cristian Ghingheș.

                      Ce se va întâmpla după

                      Acum că lucrurile sunt tot mai clare în Ucraina, putem să ne punem întrebarea ce se va întâmpla mai încolo. Și ce soarta va avea România.

                      Am spus de la început că Rusia va câștiga războiul din Ucraina, în vreme ce multă lume se ducea după fentă, înghițind poveștile cu Fantoma Kievului, cu masacrul de la Bucea, cu racheta de la Kramatorsk sau cu violurile copiilor. Toate aceste povești au fost dezamorsate, unele chiar de ucrainieni. În rest, rușii au realizat că cea mai bună soluție este să facă războiul atât de plictisitor pentru publicul occidental încât cetățenii SUA sau ai Germaniei să fie dezinteresați de subiect. În schimb, Moscova a jucat cartea economică: în loc să fie doborâtă de sancțiuni, Rusia este pe cale să câștige confruntarea, în vreme ce Occidentul își trage glonț după glonț în genunchi. Și, să reținem, Rusia încă nu a început să răspundă la sancțiuni cu propriile sancțiuni.

                      Economia occidentală nu arată prea bine. Prețul carburanților a sărit de 5 dolari pe galon în SUA, inflația a atins cote nemaivăzute de ani de zile, industria chimică germană se simte tot mai prost, amenințată cu închiderea gazelor, industria auto începe să aibă sincope. Economic, Occidentul se scufundă în urma unor decizii proprii. Evident, soluția de bun simț ar fi renunțarea la sancțiuni și revenirea la masa negocierilor până când efectele nu vor deveni ireversibile. Dar asta ar însemna ca întreaga clasă politică occidentală să admită ori că a greșit ori că a fost înfrântă. Asta ar da foarte nasol la urne. Pe de o parte. Pe de altă parte, vom avea o continuare a conflictului Est-Vest. Șeful NATO încearcă să propună Ucrainei să cedeze teritorii în schimbul păcii, deși, de la început, rușii au spus că altele sunt obiectivele. Teritoriile, oricum le vor lua, după ce au cheltuit atâta energie și atâtea vieți.

                      Dar o Ucraină rămasă cu jumătate de teritoriu și sprijinită, în continuare, de NATO, plus „banana” agresivă pro-americană din estul Europei (Țările Baltice, Polonia, România, Bulgaria) nu ar fi o amenințare mai mică pentru Rusia. De aceea, probabil că din Ucraina va rămâne un teritoriu mic în jurul Kievului, fără armata, fără arme. Dar Rusia, așa cum a și anunțat anterior, urmărește și ieșirea din NATO a țărilor est-europene. Nu în ultimul rând, cele două „scuturi” de la Deveselu, din România, și cel în construcție din Polonia pun probleme. În perspectiva în care, de exemplu, peste cinci ani SUA vor avea propriile rachete hipersonice care vor ajunge în câteva minute de la Deveselu la Moscova.

                      Practic, Rusia va fi obligată să facă ceva în direcția asta. Se speculează că una din căile prin care ar urmă să determine Occidentul să se miște în direcția asta ar fi apelând la armele economice: gazele și petrolul. Unii își și imaginează că popoarele europene se vor răscula și vor schimba clasa politică creată de neoconii americani cu o clasă suveranistă, care să urmărească interesele naționale. Bine, putem uita de asemenea vise umede, însă nu e ca și cum nu s-ar putea întâmpla o schimbare a liniei de demarcație prin negocieri. Că doar nu o fi fost Yalta și Malta singurele momente în care România a fost trecută dintr-o parte în alta…

                      Pentru România, așa ceva ar însemna ca întreaga clasă politică să cadă. Și nu doar clasa politică, ci și alți actori mai mult sau mai puțin vizibili.

                       

                      Plantăm fapte bune în România: 445.000 de puieți plantați în sezonul de primăvară

                        București, 09 iunie – Inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România a plantat 445.000 de puieți în primăvara acestui an. 95 de hectare, reprezentând terenuri afectate de diverse procese de degradare și aflate în proprietate publică, vor deveni, peste ani, păduri.

                        După 2 ani în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu zilieri și echipamente mecanizate, în primăvara acestui an ONG-ul a combinat munca mecanizată cu cea a celor 700 de voluntari care s-au alăturat acțiunilor de împădurire.

                        “Pădurea nu se oprește la plantarea puietului, acolo abia începe! Un ciclu complet din momentul în care sămânța încolțește până când arborele matur, la rândul lui, dă pădurii alte semințe durează zeci de ani. Pădurea nu ia naștere, pădurea continuă. În pădurea cultivată, prezența omului nu este o alegere, este o obligație. După unsprezece ani de acțiuni de plantare, avem suprafețe care au atins stadiul de masiv, altele care se îndreaptă în acea direcție și multe altele care încă mai au nevoie de ajutorul nostru.”, a declarat Emil Ifrim, inginer silvic Plantăm fapte bune în România.

                        Intrată în al treilea an de existență, pepiniera Plantăm fapte bune în România găzduiește acum câteva zeci de mii de puieți – stejar pedunculat, stejar roșu și gorun, precum și câteva exemplare de mesteacăn, cireș păsăresc, paltin de câmp, dud, care au ornamental și care vor ajunge, cel mai probabil, în curțile școlilor și grădinițelor care sunt tot mai des cuprinse în proiectele ONG-ului. Totodată, primii puieți de stejar roșu vor deveni apți de plantare și vor merge din pepinieră spre locurile în care vor deveni, cu timpul și cu multă muncă, arbori, pădure.

                        În timpul lunilor de vară, echipa de proiect va monitoriza și va interveni corespunzător nevoilor tinerelor plantații și va pregăti împăduririle de toamnă.
                        Partenerii naționali din 2022 sunt Dedeman, Endava, FAN Courier, JYSK, OMV Petrom și Unilever. Alături de ei, se implică financiar Bergenbier, H.ESSERS, Holcim și Rompetrol.
                        Plantăm fapte bune în România mulțumește tuturor celor care s-au implicat în cauza pădurilor și îi așteaptă pe voluntari la acțiunile de toamnă.