miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1211

Trei iezi cucuieți s-au urcat pe pilonii Podului Șerbănești. Au fost dați jos de jandarmi – VIDEO

    În această după-amiază, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a avut de soluționat o situație inedită, mai rar întâlnită pe timpul misiunilor.

    Păstorul unei turme de capre i-a observat pe jandarmi în zona podului Serbănești din Bacău și le-a cerut ajutorul.
    Trei dintre animalele din turmă s-au urcat sub tablierul podului, pe unul dintre piloni și stăteau acolo de ceva timp, neavând posibilitatea să coboare singure din cauza înălțimii.

    Jandarmii nu au stat pe gânduri și au urcat sub tablier, reușind cu ajutorul unei funii să le coboare în siguranţă.
    Sprințarele căprițe erau într-o stare bună de sănătate și prietenoase, dar vizibil flămânde.

    Ciobanul a fost bucuros că animalele s-au întors la turmă, în condițiile în care încercase singur, fără succes însă, să le coboare și le-a mulțumit jandarmilor pentru sprijinul oferit.

    „Recomandăm cetățenilor să anunțe prin apel la numărul unic de urgență 112 situațiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere inutil”.
    Comunicat al Jandarmeriei Bacău

    2046 de absolvenți la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

    Sâmbătă, 25 iunie, a avut loc Cursul festiv al absolvenților Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, promoția 2022. Defilarea absolvenților a început cu ora 10:00, iar de la ora 11:00 a început spectacolul la Teatrul de Vară „Radu Beligan” Bacău, care a durat aproximativ 3 ore. Au fost prezenți la eveniment reprezentanți ai oficialităților, mediului socio-economic și cultural, parteneri și colaboratori ai Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

    „Anul acesta au finalizat studiile la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău un număr total de 2046 absolvenți, din care 1392 la studii universitare de licență și conversie profesională, 650 la studii universitare de master și 4 la studii universitare de doctorat de la cele 5 facultăți din cadrul Universității: Facultatea de Inginerie, Litere, Științe, Științe Economice și Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății. Le mulțumesc studenților că au ales Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și le doresc mult succes în carieră”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Carol SCHNAKOVSZKY, Rectorul Universității.

    „Avem astăzi o nouă generație de absolvenți de studii universitare de licență, master și doctorat. Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a împlinit 61 de ani de activitate în învățământul superior de stat din România, în care am reușit să scoatem a 59-a promoție de absolvenți. Generațiile noastre de absolvenți vizează angajarea pe o piață internațională a muncii, fapt ce atestă cât de importantă este componenta internaționalizării pentru Universitatea noastră. Vă mulțumim că ne-ați ales și vă doresc mult succes în activitatea profesională”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

    Vice-Președintele Consiliului Județean Bacău a felicitat absolvenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău: „A devenit deja o tradiție colaborarea dintre Consiliul Județean Bacău și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, să susținem proiectele, să fim parteneri în diverse domenii. Suntem mândri că reprezentați Bacăul, felicităm cadrele didactice care v-au format și vă dorim mult succes”.

    Primarul Municipiului Bacău Lucian-Daniel STANCIU-VIZITEU a transmis un cuvânt pentru absolvenții Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău: „Îmi exprim recunoștința și aprecierea mea pentru profesorii acestei instituții, care au format și pregătit o nouă promoție de tineri care au ales să-și facă studiile universitare în orașul nostru și care au obținut rezultate apreciabile în domeniu selectat. Absolvenților le doresc concentrare maximă pentru valorificarea potențialului intelectual și a cunoștințelor dobândite în anii de formare”.

    „Ne bucurăm că anul acesta am putut realiza acest proiect după 2 ani de pandemie și vrem să le mulțumim sponsorilor care ne-au susținut în acest demers. De asemenea, doresc să mulțumesc conducerii Universității care ne sprijinit și colegilor de la Liga studențească și de la cele 5 facultăți care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. Ne-am dorit să fie un moment memorabil de care absolvenții să își amintească peste ani”, a declarat Alexandru Chetroiu, Președintele Asociației Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

    Programul artistic a inclus: pentru un moment artistic de gimnastică la bară realizat de echipa BarMan, dans sportiv studenții din Clubul Sportiv Adamas Denisa Scripcaru, Robert Rotaru, Andreea Dobrea, Teodor Avîrvarei, melodii interpretate de Nicoleta Vlaicu, Crina Tamba, Cezar Papară, Andreea Spulber, Crina Tudureanu, Carla Mititelu, precum și un scurt spectacol-colaj al Formației de dansuri populare a Universității „Pasteluri Băcăuane”.

    Din partea absolvenților au luat cuvântul Georgiana-Elena Ștefăniță de la programul de studii Comunicare și relații publice și Luminița Ene, Vicepreședinte Liga Studențească.

    În finalul spectacolului, cântăreața JO a susținut un concert, proiect realizat cu sprijinul sponsorilor.

    Ceremonial militar de coborâre a Drapelului României de pe catarg

      Conform regulamentelor militare în vigoare, în data de 25 iunie 2022, ora 19:00, în Piața Tricolorului din Municipiul Bacău, a avut loc un ceremonial militar de coborâre a Drapelului Național al României de pe catarg. Acesta a fost depus la biserica militară „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Bacău, unde a avut loc sfințirea acestuia.

      Mâine, 26 iunie 2022, începând cu ora 10.00, Garnizoana Bacău cu sprijinul Unității Administrativ-Teritorială Bacău organizează o ceremonie militară și religioasă, în Piața Tricolorului din Bacău, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Național.

      Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”, din nou, pe scena Teatrului de Vară

        Poate cel mai îndrăgit festival de folclor, cu anvergură națională, care se organizează în România, se bucură și în acest an de o colaborare de excepție: Televiziunea Română, Primăria Bacău, sub egida Consiliului Județean Bacău, cât și de participarea unor soliști vocali și instrumentiști de mare valoare, care vor aduce în fața publicului tradițiile și moștenirea celor care au valorificat și perfecționat tot ce are mai valoros folclorul din această parte de țară. După o întrerupere de doi ani,

        Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, condus de peste 30 de ani de cel mai longeviv și inimos coregraf, director de scenă, regizor și dansator (așa cum a debutat), îl numim aici de maestrul Petre Vlase, organizează, miercuri, 29 iunie 2022, ora 18.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” o nouă ediție a Festivalului Național de Folclor „Ion Drăgoi”, dedicat celui care a fost „violonistul desăvârșit”, inegalabilul interpret al folclorului instrumental moldovenesc și național.

        Ca și la edițiile anterioare, festivalul va fi animat de orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului, de o serie excepțională de soliști vocali și instrumentiști din România și Republica Moldova, dintre care amintim pe Zinaida Bolboceanu, Alexandru Pugna, Paul Anania, Tudor Ungureanu și Grupul vocal-instrumental „Ștefan Vodă”, Constantin Lătărețu, Bogdan Firu, Ștefania Narenji, Alexandru Pal, Roxana Reche, Anastasia Ciobanu, Paula Florescu, Ștefan Glăvănescu Maria Neculcea, Tudor Atomi, Georgiana Păduraru, Eliza Pricop, Tamara Ancuței, Grupul vocal bărbătesc al Ansamblului, Grupul Vocal „Flori de câmp”, Fetele de la Botoșani.

        Nu vor lipsi îndrăgitele soliste Maria Tătaru și Vasilica Tătaru, cât și Oana Crețu, la care se vor adăuga grupurile de suflători și violoniști coordonați de acordeonistul Victor Coman. Programul festivalului de folclor „Ion Drăgoi” se va derula sub coordonarea producătoarei Roxana Pletea și va fi prezentat, ca și la ultimele ediții, de Gheorghița Nicolae, realizatoarea emisiunii „Tezaur Folcloric”, urmând ca întreg spectacolul să fie transmis de Televiziunea Română, la date care vor fi anunțate din timp.

        Ca la orice festival de acest gen, nu vor lipsi surprizele, dezvăluindu-vă doar prezența pe afiș a creațiilor reputatului compozitor și dirijor Constantin Arvinte, „Drăgoiana” și „Rapsodia băcăuană”, scrise special pentru reputatul ansamblu băcăuan. Va fi, așadar, o sărbătoare a folclorului modovenesc, un omagiu adus celui mai iubit și valoros instrumentist, pe care l-a dat Bacăul națiunii române.

        Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

        Pagubă de 45.000 de lei anchetată de polițiști

          Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice au finalizat cercetările într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de înșelăciune.

                    În fapt, un bărbat de 54 de ani, din județul Sibiu ar fi indus în eroare administratorul unei societăți comerciale din Bacău, cu ocazia încheierii unui contract de furnizare.

            Bănuitul ar fi semnat contractul în calitate de reprezentant al vânzătorului, respectiv o societate comercială cu sediul în Ungaria, fără a-i fi adus la cunoștință cumpărătorului faptul că, operatorul economic maghiar se află în procedură de lichidare și că nu mai avea calitatea de reprezentant al societății.

          Ca urmare a încheierii contractului în aceste condiții, cumpărătorul ar fi achitat suma de 116.000 de lei reprezentând contravaloarea produselor ce ar fi trebuit livrate de către vânzător, însă acesta nu ar fi remis în totalitate marfa către client, pricinuind o pagubă societății de aproximativ 45.000 de lei.

                        Dosarul penal a fost înaintat de polițiști unității de parchet, cu propunere de trimitere în judecată.

          Cinci băcăuani, acuzați că au încasat, ilegal, ajutoare de pandemie în valoare de peste 100.000 de lei

          Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

          Din cercetări s-a stabilit că, cinci bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, toți din mun.Bacău ar fi indus în eroare autoritatea competentă, încasând indemnizația de sprijin acordată de la bugetul de stat în contextul pandemiei cauzate de virusul Sars-Cov-2, în baza unor contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate în fals.

          Astfel, din probele administrate a rezultat că, în perioada ianuarie – mai 2021, bănuiții, în condițiile în care anterior declarării stării de urgență, aceștia nu ar fi declarat obținerea de venituri din drepturi de autor, ar fi indus în eroare autoritatea de plăți, prin prezentarea unor contracte de cesiune a drepturilor de autor încheiate în fals, în scopul obținerii indemnizațiilor de sprijin, cauzând un prejudiciu total de peste 100.000 de lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de trimitere în judecată.

          Campanie de informare pentru reintegrarea socială

            Polițiștii băcăuani au continuat și în această săptămână desfășurarea de activități de prevenire în două campanii ”Informarea, o cale spre reintegrare socială” și Viața contează”.

            Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cei ai Serviciului Rutier și ai Serviciului Investigații Criminale implementează Campania ”Informarea, o cale spre reintegrare socială” ce are ca scop informarea persoanelor aflate în executarea unor sentinţe penale la Serviciul de Probaţiune Bacău, privind respectarea regulilor de circulaţie în trafic, pentru siguranţa lor şi a celorlaţi, prevenirea violenței în familie, dar și prevenirea consumului de alcool și droguri.

            În această săptămână polițiștii au participat, alături de consilierii de probațiune la implementarea a două programe. Un program adresat persoanelor care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier și un program adresat persoanelor care au comis infracțiuni cu violență sau infracțiuni privind violența în familie.

                               În cadrul programului, persoanele participante parcurg mai multe ședinte interactive, în care polițiștii îmbină legislația cu cazuistica și consilierii de probațiune motivarea, sensibilizarea și responsabilizarea.

                               O altă temă abordată de polițiști a fost și prevenirea consumului de alcool sau droguri la volan, mesajul transmis de polițiști fiind ”Viața contează”.

                               Cu același mesaj polițiștii rutieri și de prevenire, împreună cu specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog au acționat și pentru informarea conducătorilor auro. Șoferii aflați în trafic au fost informați cu privire la consecințele consumului de alcool sau de substanțe la volan, a modificărilor de percepție, gândire și comportamentale și nu în ultimul rând privind legislația în vigoare.

             

                          Poliția vă recomandă:

            Înainte de a pleca la drum asigurați-vă că autovehiculul este în stare bună de funcționare!

            Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, substanțe cu efect psihoactiv sau sunteți prea obosit!

            Respectați regulile de circulație și adaptați conduita la condițiile de trafic!

            Folosiți centura de siguranță (conducători auto și pasageri) pentru diminuarea riscului victimal!

            Respectați reglementările legale privind transportul copiilor (folosiți centura de siguranță și scaunul special pentru copii)!

            Nu vorbiți la telefon fără handsfree în timp ce vă deplasați cu autovehiculul, astfel încât să puteți fi atent la traficul rutier!

            Eveniment muzeal cu participare băcăuană: comemorare Nicolae Iorga

            La Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din orașul Vălenii de Munte, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a avut loc, între 16 – 18 iunie, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”- ediția a XVI-a.
            În cadrul manifestării la care au participat istorici și specialiști din rețeaua muzeală națională,s-au marcat împlinirea a 151 de ani de la nașterea savantului Nicolae Iorga.

            În acest context s-a rememorat atât personalitatea istoricului Nicolae Iorga, cât și contribuția altor mari nume ale istoriei și culturii românești, au fost susținute lucrări de cercetare şi diverse studii, s-a vorbit despre rolul educativ pe care îl au muzeele memoriale – muzeele în general, despre expoziţiile şi activităţile desfăşurate în perioada pandemiei, s-au prezentat donaţii, obiecte din patrimoniile muzeelor, cărţi etc.

            Invitații de onoare ai acestei ediţii au fost prof. univ. dr. Georgeta Filitti, prof. univ. dr. Ioan Opriş, dr. Mihai Stan, alte personalităţi de seamă ale istoriei şi culturii naţionale.

            Cu prilejul acestui eveniment au fost depuse flori la bustul lui Nicolae Iorga din incinta muzeului și au fost vernisate şi două importante expoziţii temporare: „Nicolae Iorga – Patrimoniu inedit din `Colecţia Iorga – Pippidi`”, organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie al României şi „Memoria chipului”, organizată în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”.

            Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău a fost reprezentat la acest eveniment de către Mihaela Băbușanu, conservator bunuri culturale în cadrul instituției muzeale băcăuane.

            ,,A fost o onoare să revăd istorici și oameni de vastă cultură, să cunosc oameni noi sau să îi revăd pe câţiva dintre colegii noştri de breaslă, care nu doar că sunt nişte personalităţi remarcabile, cercetători neobosiţi, istorici, bine cunoscuţi memorialişti, iubitori de ştiinţă şi cultură dar şi oameni deosebiţi înainte de toate, mereu deschişi, dornici să te îndrume sau să te ajute. Au fost două zile pline, comunicări interesante, atractive, încununare a muncii specialiştilor din muzee. Mulţumim colegilor noştri pentru invitaţie, amabilitate și disponibilitate, mulțumiri colegei Claudia Giannotti, care de fiecare dată s-a străduit şi a şi reuşit să fie o gazdă excelentă, Mihaelei Voicea, managerului Mihai Dumitrache, tuturor colegilor de la Văleni şi Ploieşti pentru excelenta organizare”, a declarat Mihaela Băbușanu.

            Romulus-Dan BUSNEA

            Incendiu la Cașin

              Pompierii băcăuani au acționat pentru lichidarea unui incendiu, în localitatea Cașin.

              În cursul nopții trecute, un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență în jurul orei 01:00, anunța producerea unui incendiu și propagarea acestuia la nivelul a două locuințe din localitatea Cașin.

              La fața locului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității.

              La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 350 mp.

              Din fericire, nu au fost înregistrate victime, incendiul fiind lichidat după o intervenție ce a durat aproximativ trei ore.

              Cauza probabilă a producerii acestuia este scurtcircuitul electric.

              S-a deschis ștrandul cu apă sărată de la Tg. Ocna

               

              Zilele trecute, cochetul ștrand cu apă sărată de la Târgu Ocna, adusă de la subteran, unde sunt masive zăcăminte de sare, și-a deschis porțile publicului amator de pretutindeni. Apa din bazin este recomandată celor care suferă de diferite boli reumatismale și neurologice.

              După o perioadă lungă de restricții, dictate de pandemia de Covid, imensul bazin cu apă sărată de la Salina Târgu Ocna este pregătit să-și primească oaspeții. Programul este de luni până vineri, inclusiv în weekend, de dimineață, de la 9.00, până spre seară, la 19.00. Excepție vor face zilele în care condițiile meteo sunt nefavorabile, când, în mod evident, ștrandul va fi închis. Accesul se face în baza unui bilet al cărui preț diferă, în funcție de vârsta beneficiarului și perioada din săptămână. Astfel, adulții trebuie să achite 35 lei de persoană, dacă aleg să ajungă, aici, în timpul săptămânii, sau 40 lei fiecare, dacă vor să se bucure de beneficiile ștrandului în weekend. Copiii plătesc 20 lei/persoană, de luni până vineri, sau 25 lei/persoană, la sfârșitul săptămânii. Tariful pentru studenți este de 27 lei/persoană, respectiv 32 lei/persoană, sâmbăta și duminca. Seniorii cu vârste de peste 65 ani achită 30 lei/persoană, de luni până vineri, sau 35 lei/persoană, în restul zilelor săptămânii. Copii sub 3 ani au acces gratuit.

              Un evantai … de oferte

              Mai notăm că baza pune la dispoziție peste 500 de șezlonguri de pe care, întins, te poți lăsa mângâiat de soarele prietenos de munte, poți citi o revistă, savura o băutură răcoritoare sau, pur și simplu, se poate admira măreția crestelor de munte care se profilează în fața ochilor. În incinta ștrandului cu apă sărată, se mai regăsesc și grupuri sanitare pentru femei și pentru bărbați, o cabină de dușuri, vestiare de schimb, un punct de prim ajutor, un magazin cu terasă plus internet wireless gratuit. Cei care vizitează obectivul mai pot face sport pe terenurile de tenis alăturate bazinului (baschet, fotbal-tenis sau volei), echipamentul sportiv putând fi închiriat odată cu terenul. Ulterior, aici se poate face și un masaj profesionist atestat, asigurat de un specialist care și-a închiriat un spațiu în incinta ștrandului sau, de ce nu?, poate continua tratamentul, în spațiile amenajate de la subteran, exact în mina de sare.

              Localnici, turiști din țară, dar și străini

              Ștrandul de la salina Târgu Ocna a fost amenajat în urmă cu 12 ani, din fondurile societății naționale de exploatare a sării, inclusiv prin munca propriilor salariați. Complexul beneficiază de un bazin generos, umplut cu apă filtrată, adusă tocmai din pântecele munților, de unde se extrage sarea. Astfel, sarea dizolvată ajunge la o concentrație maximă de 310-312 grame la un litru de apă. Acesta este unul dintre motivele pentru care aici ajung nu doar localnicii și vecinii din localitățile alăturate – Onești, Comănești, Slănic Moldova sau Moinești, ci mai ales turiști din țară și de peste hotare, în special din Republica Moldova și Ucraina. În anii buni, de dinainte de pandemie, de exemplu, la ștradul cu apă sărată ajungeau peste 1.800 de clienți, pe sezon. La bazinul cu binefăcătoarea apă vin localnici și vecini din localitățile alăturate – Onești, Comănești, Slănic Moldova sau Moinești, dar mai ales turiști din țară și de peste hotare.

              Beneficiile apei sărate

              Cei care vin aici ajung tocmai pentru a se trata cu ajutorul apei sărate. Potrivit speciliștilor, această apă este recomandată celor care suferă de diverse afecțiuni, de la cele reumatismale degenerative, afecțiunile reumatismale inflamatorii cronice stabilizate biologic sau afecțiunile reumatismale abarticulare (tendinite, tenosidovite, bursite), până la boli neurologice periferice (leziuni nervi periferici) sau afecțiuni posttraumatice ale aparatului locomotor.

               

              Apă cu presiune scăzută pe mai multe străzi din municipiul Onești

                Astăzi – 25 iunie 2022, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Rediului din orașul Onești, județul Bacău.

                Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile în intervalul orar 09.00 – 15.00, consumatorilor din Zona Industrială, strada Rediului, Calea Adjudului și Calea Mărășești.

                Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                Biroul de Comunicare

                Urs semnalat la Gura Văii, lângă Onești

                FOTO: arhiva

                Gura Văii, comuna din apropierea municipiului Onești, iese din nou în evidență. De data asta, nu este vorba de casele de 1 milion de euro, construite pentru sătenii romi, la Rotunda (satul fantomă nășit de guvernanți în toamna lui 2005), și scoase la mezat la preț modic, ci de apariția, din nou, a urșilor, în zonă.

                Anunțul a fost făcut de chiar edilul comunei, Silviu Tinei, în urma discuțiilor purtate cu silvicultorii de la Ocolul Silvic Livezi. „S-a observat prezența unui exemplar de urs adult în zona Huitoare.

                Persoanele care efectuează drumeții prin pădure să nu fie singure, să facă zgomot constant cu un fluier, cu petarde sau lovituri metalice și să aibă asupra lor un spray iritant lacrimogen”, a transmis primarul din Gura Văii, Silviu Tinei.

                De altfel, și în trecut, în zonă, dar nu numai, au fost semnalați urși, inclusiv în localitățile învecinate, cum ar fi Brătila, Helegiu sau Bârsănești, unde, de exemplu, în 2019, un bărbat, aflat cu nepotul la cules ciuperci, a fost ucis de o ursoaică cu pui, în pădurea din apropierea comunei.

                Tot în același an, un urs a fost observat hălăduind pe o stradă din cartierul „Satul catolic” din Onești, animalul ajungând chiar și pe o arteră principală din municipiul de pe Trotuș. Pe fondurile Direcției Silvice Bacău, cele mai multe incidente au fost înregistrate în zona Cașin – Mănăstirea Cașin și Târgu Ocna – Slănic Moldova.

                Într-a astfel de situație, când s-a intervenit pentru eliberarea unei ursoaice prinse într-un laț, un pădurar a fost rănit, necesitând mai mult de o lună de spitalizare. Însă, au fost semnalați urși și aproape de Bacău – la Fântânele și Trebeș, precum și la Fundul Răcăciuni și Scurta, dar și dincolo de Siret, la Dieneț.

                De aproape 4 ori mai mulți urși

                Potrivit estimărilor, anul trecut, se credea că, în tot județul, ar fi circa 500 de exemplare de urși, dintre care 216 sunt pe fondurile cinegetice administrate de stat. Între timp, este posibil că efectivul de urși să crească, știut fiind că, la ieșirea din hibernare, de regulă, o femelă are cel puțin un pui.

                Efectivul de sălbăticiuni a crescut exponențial, mai ales după 2016, când a fost interzisă vânătoarea acestor animale. Potrivit specialiștilor, în mod normal, numărul optim de urși ar fi trebui să fie de… 61 de exemplare. În realitate, sunt de aproape 4 ori mai mulți urși decât ar fi trebuit. De altfel, (și) din acest motiv, urșii sunt tot mai prezenți în zonele locuite de oameni.

                Jandarmii băcăuani își măresc echipa!

                  Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a demarat procedura de concurs în vederea încadrării prin rechemare în activitate și încadrare directă a 15 posturi de execuție vacante de subofițer operativ principal.

                  Înscrierile încep de luni, 27 iunie!

                  Informații cu privire la cerințele pentru ocuparea posturilor, desfășurarea concursului, tematică și bibliografie găsiți în anunțul postat pe site-ul unității www.jandarmeriabacau.ro secțiunea carieră: http://www.jandarmeriabacau.ro/wpijj/anunt-concurs-pentru-ocuparea-prin-incadrare-directa-rechemare-in-activitate-a-10-zece-posturi-de-executie-vacante-de-subofiter-paza-principal-in-specialitatea-paza/

                  http://www.jandarmeriabacau.ro/wpijj/anunt-concurs-pentru-ocuparea-prin-incadrare-directa-rechemare-in-activitate-a-5-cinci-posturi-de-executie-vacante-de-subofiter-operativ-principal-in-specialitatea-ordine-publica/
                  Vă dorim mult succes!

                  Câte contestații s-au depus la Evaluarea Națională

                  În zilele de 23 iunie (orele 16:00 – 19:00) și 24 iunie 2022 (orele 8:00 – 12:00), candidaţii care au participat la Evaluarea Naţională din acest an şi au fost nemulţumiţi de notele primite au putut depune contestaţii, în centrele de examen unde au susţinut probele.

                  În urma centralizării acestor date de către comisia județeană din cadrul Inspectoratul Şcolar Bacău, s-au înregistrat în total 591 de contestații. Dintre acestea, 381 sunt la Limba și literatura română, iar diferența, respectiv 210, la Matematică. Nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială, după caz, prin creștere sau descreștere. După rezolvarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi afişate în data de 30 iunie. 

                  Reamintim că la Evaluarea Naţională 2022, în judeţul Bacău s-au înscris 5.110 candidaţi. Au fost prezenți la examen 4.762 de candidați, iar, la afișarea primelor rezultate, înainte de contestații, 3.913 dintre aceştia au primit note peste 5 (cinci), adică un procent de 82,2% din totalul celor care au predat lucrările de examen spre corectare. De asemenea, s-au înregistrat 7 medii generale de 10 (zece), iar la proba scrisă de Limba şi literatura română 29 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece) și la Matematică 77 de candidaţi au primit nota 10 (zece). 

                  Media generală obținută la Evaluarea Națională va conta în proporţie de 80% la admiterea în liceu, restul de 20% fiind media generală de absolvire a claselor V-VIII. Prima etapă a admiterii computerizate este programată în data de 14 iulie 2022.

                  Jandarmii băcăuani în mijlocul cetățenilor

                    În weekend-ul care urmează, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău va intensifica măsurile specifice de ordine publică, în vederea prevenirii unor incidente nedorite pe timpul manifestărilor publice cu participare numeroasă, de natură cultural-artistică, religioasă și sportivă, dar și în cadrul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii băcăuani.

                    Sâmbăta, jandarmii vor fi prezenți la marșul absolvenților de la Universitatea „Vasile Alecsandri „, la evenimentul sportiv Traian Trail 2022, la manifestarea religioasă ocazionată de sfințirea așezământului social” Sf.Ierarh Nicolae” din Sascut, la activitățile de teatru stradal de pe aleile din Parcul Catedralei din Bacău, la ceremonialul militar de coborâre a drapelului României de pe catarg din Piața Tricolorului, la proiecție de film în aer liber din Parcul Cancicov, dar și la expoziția auto „Creativ Tunning Team” din stațiunea Târgu-Ocna.
                    Duminică, jandarmii vor prezenți la ceremonialul militar prilejuit de sărbătoarea Zilei Drapelului Național din Piața Tricolorului și vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale atât la Hramul Bacăului, cât și la concertul intitulat ” D’ale Mariei Tănase” din Parcul Municipal Onești.

                    Jandarmii montani din Slănic Moldova și Târgu-Ocna vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turiștilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite.
                    Pe lângă prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și siguranței publice, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare și pentru combaterea traficului și consumului de substanțe interzise, fapte de natură penală prevazute de legislația antidrog.

                    Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice, iar în situații care impun intervenția forțelor de ordine, să solicite sprijin în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112.

                    Ordinul ” Crucea Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, conferit comandantului Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, colonel Sandu Ion

                      Astăzi, 24 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a acordat Ordinul Crucea „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” comandantului Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, colonel Sandu Ion, în semn de recunoștință și prețuire pentru contribuția personală si a colegilor din unitate și excelenta organizare la desfășurarea manifestărilor religioase din fiecare an, prilejuite de hramul Bisericii de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din  municipiul Suceava, dar si de la alte manifestări păstorite de preacucernicii slujitori din Episcopia Sucevei si Rădăuților.

                      Ca în fiecare an, timp de 3 zile, jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău asigură măsurile de ordine la pelerinajul de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, în sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

                      Duminică începe Hramul Bacăului

                         

                        Duminica încep manifestările dedicate Hramului Bacăului, care se ține în fiecare an în preajma sărbătorii Sfinților Petru și Pavel.

                        Anul acesta, concertele vor avea loc în Parcul Catedralei și pe afiș sunt prezenți, între altii Iris, Heaven, Maria Tataru, Maria Șalaru, George Cojocărescu sau Andrei Ciobanu.

                        „Duminică, 26 iunie dăm start unui maniFEST dedicat bucuriei și petrecerii care va ține până pe 29 iunie! Hramul Bacăului este ocazia perfectă să ne adunăm și să sărbătorim împreună în Parcul Catedralei! Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de diferite ansambluri folclorice, interpreți de muzică populară și ușoară, artiști consacrați locali și naționali, dar și copii de la diferite cluburi și asociații culturale din orasul nostru drag”, spun, într-un comunicat, organmizatorii.

                        Cum spune Spitalul Județean că servește masa pacienților. A văzut cineva așa ceva?

                          Deranjați de apariția unor imagini pe Facebook care ar fi reprezentat meniul servit pacienților de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, conducerea instituției medicale a publicat fotografii care ar reprezenta ceea ce manâncă, de fapt, bolnavii internați aici.

                          „Noi dăm mâncare doar în caserole sigilate transparente, așa cum vă dovedim în pozele pe care le postăm alături de acest mesaj; al doilea considerent este acela ca SJU Bacau nu folosește alimente procesate și conservate din carne (tip salamuri)”, se arată în replica SJU.

                          Instituția a amenințat că va da în judecată autorul postării „defăimătoare”.

                          Camion cu lemne răsturnat la Scorțeni

                            Pompierii băcăuani au intervenit azi, în localitatea Scorțeni, pentru a asigura măsurile PSI în urma producerii unui accident rutier.

                            Salvatorii au fost solicitați să intervină, după ce un camion încărcat cu lemne s-a răsturnat. La locul indicat s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, încadrate cu nouă salvatori.

                            Din fericire, nu există persoane încarcerate.

                            Cazul a rămas în atenția autorităților competente, pentru a se stabili împrejurările producerii accidentului.

                            Președintele CJ, la Agrointeligența

                              Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a participat joi la evenimentul organizat de către Agrointeligența împreună cu Grup Șerban Holding- unul dintre cei mai importanți jucători în sectorul agroalimentar din zona Moldovei & la nivel național.
                              „Am văzut ceva de excepție: o plantație de cartofi, pe o suprafață de 600 de ha în comuna Sascut, care este irigată într-un mod inteligent și lucrată cu cele mai performante tehnologii pentru cultura cartofului”, a declarat Valentin Ivancea.
                              Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a asigurat repararea sistemului de irigații, în această zonă a județului, prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații.
                              „Realizările de la Sascut sunt de excepție, firma Grup Șerban face agricultură într-un mod avangardist și demn de replicat la nivelul întregii țări! Felicitări fermierului Nicu Șerban pentru pricepere și performanță în acest domeniu extrem de important pentru economia națională! Felicitări Agrointeligența pentru organizarea exemplară a acestui eveniment cu o dublă tematică și nu în ultimul rând pentru lansarea provocării de a vedea la fața locului modul în care se face agricultură inteligentă!”, a mai declarat președintele Consiliului Județean.