28 aprilie 2024
SportPauză până în martie, vacanță până în ianuarie

Fotbal/ Liga a III-a

Pauză până în martie, vacanță până în ianuarie

Campionatul Ligii a III-a va cunoaște o pauză de peste trei luni, reluarea sa urmând să se producă pe data de 11 martie, cu prima din cele trei etape ale mini-returului sezonului regulat. La finalul sezonului regulat, prevăzut pe 25 martie, primele patru clasate în fiecare dintre cele zece serii vor accede în play-off (se joacă tur-retur-tur), unde se vor bate pentru locurile 1-2 care permit accederea în semifinalele pentru promovare, în timp ce echipele de pe locurile 5-10 vor merge în play-out, unde miza este evitarea ultimelor două poziții, ce duc la retrogradare. Două dintre cele trei divizionare C băcăuane, CSM Bacău și Aerostar au fixat deja data reluării pregătirilor. Astfel, Aerostar va suna goarna pe 16 ianuarie, pentru ca de pe 1 februarie să efectueze un cantonament la baza proprie. Revelația Seriei 1, CSM Bacău se va reuni pe 18 ianuarie, urmând ca în perioada 1-11 februarie să intreprindă un stagiu de pregătire centralizată la Vatra Dornei. Cel mai greu încercată din punct de vedere al rezultatelor, FC Dinamo Bacău nu a stabilit, încă, data la care va reîncepe pregătirile. „Săptămâna aceasta vom bate în cuie toate aspectele legate de reunire, însă cel mai sigur vom relua antrenamentele după data de 20 ianuarie”, a declarat reprezentantul dinamoviștilor băcăuani, Remus Pozînărea.

Seria 1

Clasament



1 Foresta Suceava   15      12      2        1        32-6   38p.

2 Bucovina Rădăuți  15      9        2        4        31-15 29p.

3 CSM Bacău           15      8        5        2        26-15 29p.

4 Dante Botoșani     15      8        2        5        23-20 26p.

5 Ceahlăul P. Nt.     15      7        3        5        36-24 24p.

6 Știința Miroslava   15      7        1        7        19-18 22p.

7 Șomuz Fălticeni    15      5        3        7        19-18 18p.

8 Viitorul Darabani  15      4        0        11      14-37 12p.

9 Rapid Brodoc       15      3        1        11      17-38 10p.

10 Csikszereda 2     15      1        3        11      4-30   6p.

Programul etapei viitoare (11 martie 2023, ora 15.00): Știința Miroslava- Dante Botoșani, Csikszereda 2- Viitorul Darabani, Rapid Brodoc- Șomuz Fălticeni, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău, Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț.

Cu cine mai are de jucat CSM Bacău în mini-retur: Bucovina Rădăuți (deplasare), Rapid Brodoc (acasă) și Csikszereda 2 (deplasare).

Seria 2

Clasament

1 CSM Rm. Sărat     15      11      3        1        35-7   36p.

2 Metalul Buzău       15      10      2        3        38-10 32p.

3 Unirea Braniștea   15      10      1        4        25-13 31p.

4 CSM Focșani 2007 15      9        3        3        39-13 30p.

5 Aerostar Bacău     15      8        4        3        43-20 28p.

6 Sporting Liești      15      7        3        5        30-20 24p.

7 Viitorul Ianca       15      4        3        8        17-34 15p.

8 FC Dinamo Bacău 15      3        1        11      18-35 10p.

9 Voința Limpeziș    15      1        2        12      20-56 5p.

10 Dacia Un. Brăila  15      0        2        13      5-62   2p.

Programul etapei viitoare (11 martie 2023, ora 15.00): CSM Focșani 2007- Unirea Braniștea, Aerostar Bacău- CSM Râmnicu-Sărat, FC Dinamo Bacău- Dacia Unirea Brăila, Metalul Buzău- Sporting Liești, Viitorul Ianca- Voința Limpeziș.

Cu cine mai are de jucat Aerostar în mini-retur: CSM Râmnicu-Sărat (acasă), Dacia Unirea Brăila (deplasare) și Sporting Liești (acasă).

Cu cine mai are de jucat FC Dinamo Bacău în mini-retur: Dacia Unirea Brăila (acasă), Sporting Liești (deplasare) și Voința Limpeziș (acasă).

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri