Un bărbat a decedat în această după-amiază, călcat de un cap de TIR în intersecția de la Narcisa.

Se pare că bărbatul ar fi încercat să traverseze strada prin loc nepermis.

„Astăzi, în jurul orei 14.40, un conducător auto din județul Galați, în timp ce s-a pus în mișcare cu un cap tractor pe strada Narciselor din Bacău, a accidentat mortal un bărbat de 79 de ani care traversa prin loc nepermis.

Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului. Polițiștii au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

În perioada 12-15 august a.c., peste 170 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt în stradă, zilnic, pe toată perioada prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. 

Polițiștii băcăuani, împreună cu partenerii instituționali, în echipe mixte cu jandarmi și polițiști locali acționează în zona locașurilor de cult, în zonele unde se desfășoară manifestări dedicate sărbătorii religioase Sfânta Maria, dar și în parcuri, piețe și alte zone cu un aflux de persoane. 

Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, sunt organizate zilnic peste 70 de patrule de siguranţă publică, pedestre și auto. 

Efectivele din teren acționează pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ. 

De asemenea, polițiștii de la rutieră, sprijiniți de cei de la ordine publică acționează pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care pun în pericol siguranța rutieră prin nerespectarea regulilor de circulație.

Sunt utilizate și autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor. 

Pentru ca Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie petrecută fără evenimente neplăcute, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.

  Dacă plecaţi de la domiciliu: 

Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani. 

În situaţia deplasării în vacanţă cu autoturismul: 

Atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile. Obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video) pot fi tentante pentru hoţi. 

Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante şi parcaţi, pe cât posibil, în locuri special amenajate şi luminate. 

Manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute. 

Pe perioada sejurului: 

Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel.Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare. 

Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional. 

Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare unor plăţi curente. 

În cazul în care sunteți martorul sau victima unei infracțiuni, vă recomandăm să apelați gratuit numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să anunțați cel mai apropiat polițist din teren.

Poetul Costache Conachi, considerat „părinte al poeziei române” a cunoscut marea iubire în stațiune

Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România, în fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, prezentat online în premieră, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg.

După șase ani de întrerupere, ziarul ,,Curierul Băilor Slănic” reapare în anul 1903, structurat tot pe patru pagini, dar cu rubrici noi și cu o nouă denumire, pe care o va purta până la ultimul său număr din 1916: ,,Curierul Slănicului (Moldova)”.

Este foarte interesantă urmărirea acestei publicații, întrucât ziarul acoperă una dintre cele mai frumoase perioade ale modernității, plină de salturi marcante în toate domeniile, cu o atmosferă boemă și o viață tihnită: La Belle Époque (de la 1871, o dată cu sfîrșitul Războiului franco-prusac și până la izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, iar în România, până în 1916).

În ,,Curierul Slănicului (Moldova)”, Nr. 2 din 18 iulie 1903, devenit acum săptămânal, tânărul și entuziastul jurnalist M. Miereanu, redactorul-șef al publicației, anunță: ,,Primim cu plăcere, spre publicare orice articole sau informații – însă concise, privitoare la Slănic și care pot interesa ziarul nostru. Totul se va adresa la redacție, sau la dl. M. Miereanu, reprezentantul secțiunii redacționale a ziarului”. Și, cu mândrie, acesta mai spune în deschiderea ziarului că revenirea acestei publicații a avut un mare succes și mulțumește pe această cale ziarelor din Capitală și din provincie, pentru ,,gentilețea, unele în chip măgulitor, cu care au anunțat apariția, relevând că ziarul Curierul Slănicului este singurul care apare înr-o stațiune balneară din România”.

Același M. Miereanu, în articolul ,,Frământările politice și Slănicul” atrage atenția asupra faptului că ar fi necesară o statornicie în administrarea stațiunii, pentru că, eforii Epitropiei ,,Sf. Spiridon” din Iași, ,,mai întotdeauna persoane distinse și cu multă inimă”, rămân în frunte doar cât rămâne și partidul lor la putere. Domnia sa mai propune ca ,,eforii să nu mai fie expuși frământărilor politice și schimbărilor de partide, ci să fie numiți de stat, pe un număr hotărât de ani, iar postul să fie mai mult ca o însărcinare patriotică și de vrednicie”.

Și tot M. Miereanu publică o serie de note cu diferite momente din istoria Slănicului, unele inedite și în premieră, grupate în rubrica intitulată ,,Caietul meu”. Aflăm de aici că drumul de la Târgu-Ocna până la Slănic este pe cât de încântător pe atât de anevoios și că ,,până când o linie ferată sau măcar un tramvai nu va uni aceste două centre, frumoasa noastră localitate pierde enorm din însemnătate”. Dar totuși, mai spune acesta, altă dată, adică nu cu multă vreme în urmă, lucrurile au stat și mai rău. De exemplu, călătoriile de la Bacău la Slănic se făceau în care cu boi și durau între șase și opt zile! Și ca timpul să treacă mai ușor, boierii încingeau fel de fel de petreceri pe unde se opreau, care continuau apoi în căruțe, pe cântecele lăutarilor. ,,Ei plecau întotdeauna în bande numeroase: carele lor erau împodobite cu crengi de brad și nu uitau niciodată de a lua cu dânșii toate cele trebuitoare unei complete gospodării: în urma lor veneau convoiuri întregi de merinde, de haine, de obiecte pentru așternut, pentru bucătărie. Nu lipseau butoiașele cu vin și servitorii. În afară de vânătorii care păzeau convoiul de furia animalelor sălbatice, vechii boieri nu uitau să ia cu dânșii și cete de lăutari”.

O altă însemnare din caietul lui Miereanu face referire la poetul Costache Conachi*, care își zidise o casă în stațiune, unde a și scris cea mai mare parte din poeziile sale, dedicate Zulniei, marea sa iubire întâlnită la Slănic, Zulnia fiind numele de alint al Smarandei Negri (născută Donici, mama marelui om politic și patriot român, Costache Negri). Dragostea dintre C. Conachi și Zulnia înfiripată la Slănic-Moldova, pe la 1811, îl va determina pe poet să-i dedice iubitei mai multe poezii (mai ales „Scrisoarea către Zulnia” și „Amorul din prieteșug”), care reprezintă în viziunea lui Nicolae Manolescu „prima autobiografie lirică erotică de la noi, în spirit trubaduresc și balcanic”. Ca amintire a primei sale întâlniri, poetul va încrusta în coaja unui copac, sentimentele sale alese pentru cea care avea să-i fie soție. După 14 ani de la moartea Zulniei (1831), poetul, împovărat de vârstă și neîmpăcat cu gândul morții iubitei, care îi devenise pentru scurt timp soție, căuta zadarnic pomul pe care își încrustase darurile tinereții și care acum, nu mai exista (Conachi avea 34 de ani când a cunoscut-o pe Zulnia la Slănic-Moldova și 50 când a condus-o la altar). El scrie atunci, una dintre cele mai bune poezii ale sale, în care inspirația anacreontică (în genul poeziilor de dragoste ale poetului antic Anacreon, n..a.), se îmbină cu lirica lăutarească a vremii: „Apoi dar scris a fost încă/ Să te mai văd, dar vai mie/ Nu cu draga mea Zulnie/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb și rece ca și tine”. În „Scrisoarea către Zulnia”, o primă epistolă literară la noi, poetul moldovean se află sub influența poeziei lui Petrarca, prin fidelitatea declarată până la moarte, ființei iubite: „Giurământ îți fac din suflet ca și ceriul și pământul,/ De s-or strămuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvântul./ De-a te iubi pân la moarte, de-a nu avea supt soare/ Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare./ Dar ce folos, vai de mine, că n-am nici o mângâiere,/ Petrecerea mi-i în lăcrămi, în suspinuri și durere,/ Aș vrea să mor, dar și moartea ce poate fi pentru mine,/ Când, perzând a mea viață, perd mai mult, te perd pe tine.”

* Poetul, scriitorul, traducătorul și omul politic Costache Conachi (14 oct. 1778, Țigănești, Galați – d. 14 febr. 1849, Țigănești) a fost și un mare boier și mare proprietar, dar și ctitor de biserici.

În calitatea sa de delegat ales de Divanul Obștesc al Moldovei, a luat parte la redactarea Regulamentului Organic, formulând unele articole care aveau în vedere unirea Principatelor. Pentru contribuția sa la lucrările de redactare a acestui important document, Pavel Kiseleff i-a acordat lui C. Conachi distincția ,,Ordinul Sf. Vladimir clasa a III-a”. A intrat de timpuriu în cariera administrativă, suind treptele până la cele mai înalte demnităţi: ispravnic de Tecuci (1806), vornic de poliţie al Iaşilor (1814 – 1818), coresponsabil al Visteriei, cap al Departamentului Afacerilor Straine (1823 – 1827), mare logofat al Dreptăţii (1831 – 1838).

Costache Conachi a fost și epitrop general al Casei Spitalelor şi Ospiciilor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1835), epitrop al Bisericii Banu din Iaşi și ulterior, preşedinte al Eforiei aşezămintelor „Sf. Spiridon” din Iaşi (1840).

Poetul Costache Conachi a fost considerat de către unii critici și istorici literari „părinte al poeziei române”, un ,,precursor al poeziei moderne românești”, specificul liricii sale fiind „alunecarea continuă și savantă între mistic și profan”, după cum remarca în scrierile sale de istorie și critică literară, George Călinescu.

Întrucât informațiile din această nouă serie a ziarului încep să fie tot mai multe și la fel de interesante, finalul aestui număr se va produce la începutul prezentării următorul număr al Curierului.

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul BCU Iași și cotidianului Deșteptarea.

Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

Sursa: BCU Iași

Următorul episod: Marți, 16 august 2022. Lectură plăcută!

Se numeşte Neculai Comăneciu, are 89 de ani şi este locuitor al satului Caşin. Alături de ţesătoarea Anica Fichioş, din Oituz, este deţinătorul râvnitului titlu onorific atribuit de Ministerul Culturii, la secţiunea „Prelucrarea lemnului; realizarea de porţi monumentale”.

De când se ştie a modelat artistic lemnul de stejar îndeosebi şi a dat la iveală minunate creaţii (85 la număr), care fac din comuna cu acelaşi nume una dintre cele mai atrăgătoare zone din ţară.

„Caşinul este o vatră spirituală şi o marcă identitară  locală, regională şi naţională. Iar acum, în aceste timpuri ale mondializării, avem mare nevoie de mărci identitare”, a remarcat prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, coordonatorul „Atlasului etnografic al României”, în 2014, după ce a vizitat satele Caşin şi Curiţa.

De altfel localitatea a primit Ordinul „Cele mai frumoase sate din România”, devenind reper pe „Ruta satelor cu arhitectură tradiţională din România”.

L-am vizitat pe Neculai Comăneciu la 1 august, împreună cu etnografa Feodosia Rotaru, pentru a-i admira cartea de vizită, după ce devenise personaj principal în lucrarea lui Constantin Tudose „Porţile de lemn ale satului, porţile sufletului” (2013). Faptul că meşterul a avut şapte ucenici ne dă speranţa că meşteşugul are viaţă lungă, încât cele cinci generaţii de porţi (primele, din 1920) vor fi urmate de altele şi altele…

1 de 4

„Porţile de la Caşin sunt o insolită rezervaţie de arhitectură în aer liber.”

Prof. univ. dr. Ioan Opriş

„Neculai Comăneciu are competenţe reale în meşteşugul realizării de porţi monumentale, se bucură de prestigiu în localitate şi în satele învecinate şi a asigurat dezvoltarea şi perpetuarea acestei pasiuni.”

Cerc. ştiinţ. gr. I dr. Rusalin Işfănoni,

expert în bunuri cu semnificaţie etnografică din România

„Strategiile UNESCO de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial sunt construite pe principiul implicării comunităţii locale şi pe creşterea nivelului de conştientizare a valorii culturale reprezentate de un element. Acordarea titlului de Tezaur uman viu unui meşter cu o vechime impresionantă, Neculai Comăneciu, are acest beneficiu, de a atrage atenţia în plan local şi naţional prin puterea exemplului. E nevoie de implicarea autorităţilor locale (primăria) şi a societăţii civile (ONG-uri), precum şi a cadrelor didactice din toate nivelurile de învăţământ, începând cu cel preşcolar.”

Cerc. ştiinţ. gr. I dr. Adina Ciubotariu,

Departamentul de etnologie – Institutul de Filologie Română „A. Philippide” Iaşi al Academiei Române

„Pe Neculai Comăneciu l-am cunoscut în cadrul primei ediții a Școlii de vară Valea Bistriței – materia ce naște energie, organizată de Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, când a prezentat cu măiestrie meșteșugul lucrului în lemn, conservat în tradițiile și patrimoniul material și cultural local al comunei Cașin. Prezența dânsului pe parcursul unei săptămâni la acțiunile Școlii de vară a fascinat prin personalitate, prin valoarea artistică a realizărilor sale, captând atenția studenților prin măiestria explicațiilor despre arta prelucrării lemnului, dublată de prezentarea unui număr însemnat de unelte specifice acestei activități. Ne-am reîntâlnit cu meșterul Comăneciu la manifestarea națională Obârșia «Mioriței», edițiile I-V, desfășurate în comuna Cașin. În aceste împrejurări, vizitele organizate pe diferitele ulițe ale satului au oferit participanților posibilitatea admirării lucrărilor de arhitectură tradițională Poarta de lemn cu trei stâlpi și acoperiș, a căror prezentare a fost făcută și de către dânsul. Ca o continuare a bunelor relații dintre Universitate și comunitatea din Cașin, în anul 2017 s-a realizat și montat o astfel de poartă monumentală în curtea instituției, ca o mărturie a tezaurului cultural local, admirată de studenți și de vizitatorii campusului Mărășești, unde este instalată.”

Lect. univ. dr. Iulian Furdu,

Lect. univ. dr. Petru-Gabriel Puiu,

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

„Sunt născut în comuna Caşin şi am o relaţie anume cu lemnul şi cu meşterii lui. Ca profesor la Liceul de Artă George Apostu din Bacău, am promovat meşteşugul lui Neculai Comăneciu. Mă lăudam cu el în cercul sculptorilor. Strănepoata meşterului, elevă a liceului nostru, a adus câteva şabloane realizate de venerabilul creator. Există marele pericol ca dantelăriile în lemn ce împodobesc încă locuinţele rurale să fie înlocuite cu elemente de serie, fără amprenta meşteşugului tradiţional.”

Gheorghe Zărnescu, sculptor

„Motivele artistice practicate de Neculai Comăneciu au multă potrivire cu spiritul lemnului şi o eleganţă formală.”

Iulian Bucur,

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

„Titlul căşuneanului nostru este un îndemn la păstrarea şi perpetuarea acestei averi naţionale.”

Constantin Tudose,

Asociaţia „Caşin – tezaur de frumuseţe”

„Neculai Comăneciu este o nepreţuită valoare umană, exemplu pentru comunitate.”

Ioan-Cosmin Curelea,

primarul comunei Caşin

Foto: Amedeo Spătaru

Zile de sărbătoare în Comuna Măgura care, în acest wekend prelungit, va marca 613 ani de la prima atestare documentară a localității. De altfel, înainte de 1989, comuna era sărbătorită în fiecare an, tradiția fiind întreruptă, din păcate, până în 2016, când s-a decis reluarea acestui obicei cetățenesc.

Astfel, la ediția din acest an, administrația comunei a pregătit o serie de activități menite să creeze o atmosferă detașată, unde buna dispoziție va fi liantul care va uni comunitatea. „Ne dorim să ducem tradiția mai departe. Până la urmă, e o zi în care măgurenii de peste tot, inclusiv din afara țării, din Italia sau alte state, se întorc acasă și este un bun prilej să ne revedem, să socializăm și să ne simțim bine, pentru că avem nevoie de așa ceva.

O comunitate în care se muncește, care se dezvoltă are nevoie și de momente de destindere, de relaxare, mai ales că ultimii ani au fost cu restricții impuse de pandemie”, a fost mesajul transmis de Iordache Costrăș, edilul din Măgura. Pe 14 august, în prima zi a manifestării, începând cu ora 16.00, într-un program special dedicat copiilor, este programată inaugurarea noului loc de joacă din Satul Nou Crihan. Sărbătoarea va continua și în ziua de 15 august, în marea sărbătoare a creștinilor „Adormirea Maicii Domnului”, când, începând cu orele 13.00, în zona terenului de fotbal, va fi organizat un amplu program artistic.

„Vă invit pe stadionul din comună, unde sper să ne întâlnim, să povestim și să ne simțim cu toții cât mai bine. În cadrul acestui program, o vom premia pe Teodora Smîntancă Strugariu, măgureanca noastră, câștigătoarea medaliei de aur la Olimpiada Internațională de Limba Germană. Ne mândrim cu ea și îi mulțimim că nu a uitat, pe oriunde a mers, să amintească de faptul că este măgureancă de-a noastră. E drept că premiul pe care i-l vom da nu va acoperi efortul depus pentru a ajunge la această performanță, fiind conștienți, cu toții, că în spatele acestei medalii stau multe ore de studiu aprofundat”, a completat edilul din Măgura. Invitați vor fi artiști cunoscuți din showbiz-ul românesc.

Astfel, pe scenă vor performa trupa „Heaven”, Nelu Vlad și formația „Azur”, Ion Paladi, George Cojocărescu, suceveanul Alexandru Recolciuc, vrânceanca Ștefania Pătru, alături de localnica Denisa Farcaș, Vlad Vladinschi, ansamblul folcloric al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Silviu Sava Band, isonul ținându-le talentatul comediant Radu Pietreanu, de la grupul de umor „Vacanța Mare”. Nu în ultimul rând, reținem și că 19 familii din comună vor fi de recompensate cu ocazia împlinirii a jumătate de secol de căsnicie neîntreruptă, „o jumătate de veac de realizări și impliniri împreună”.

Interviu cu Lucian BOGDĂNEL, Prefectul județului Bacău

• Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în discursul teoretic și practic al politicii?

• Prin forța împrejurărilor, politicianul mi se pare că este gestionarul spațiului dintre realitate și percepția realității. În această fâșie tot mai îngustă operează omul politic, la intersecția realității cu percepția pe care oamenii și-o formează în raport de evenimentele din realitatea imediată.

Din Geneză știm că la început a fost Cuvântul, de aceea – dată fiind constatarea anterioară – suntem condamnați să fim responsabili atunci când folosim cuvintele. Pentru mine, politica este și va fi mereu adecvarea scopurilor la mijloace – a face distincția între ceea ce este de dorit (dezirabil) și ceea ce este cu adevărat posibil. Pentru că multe sunt de dorit, dar relativ puține sunt concret realizabile, mai ales dacă le raportăm la resursele mereu finite de care dispunem, niciodată suficiente sau îndestulătoare.

N-am spus-o eu, a spus-o filozoful francez Raymond Aron și cred că asta rămâne valabil și în zilele noastre. A opera distincția corectă dintre ce e dezirabil și ce este, în mod real, posibil, a împăca idealismul cu realismul vieții de zi cu zi rămâne – după mine – esența unui proiect politic serios și, mai ales, onest. Lucru valabil și în utilizarea cuvintelor.

• Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

• Indiscutabil, Fiul Risipitor. De ce? Pentru că, sub o formă sau alta, cu toții suntem fii risipitori în peregrinarea noastră pe acest pământ. Risipim foarte multe, chiar dacă nota de constatare a acestei risipe survine mai spre asfințitul vieților noastre, când poate nu mai putem schimba mare lucru în economia itinerarului. Pe de altă parte, parabola biblică ne amintește că niciodată nu e totul pierdut, că întotdeauna există posibilitatea revenirii la calea cea dreaptă, la opțiunea drumului cu sens și finalitate.

Cu toții, la un moment dat, am fost fii risipitori – o postură privilegiată fiindcă ne permitem să înțelegem mai bine ce contează cu adevărat în viață.

• Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

• Stau, și nu doar uneori. Dar asta ține exclusiv de bucătăria mea spirituală care nu este o afacere publică, ci una personală, de for interior.

• Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

• Raiul și Iadul sunt, într-o bună măsură, două lucruri care se petrec mai curând în mințile noastre. Mi-am format de mai multă vreme această convingere, respectiv că în cele mai multe momente locuim în lumea din mintea noastră și nu în realitatea imediată în care – prin forța împrejurărilor – suntem proiectați să trăim. Raiul și Iadul sunt puncte cardinale ale acestei lumi – nu singurele, evident. Nu de puține ori, oamenii se străduiesc să evite contactul cu realitatea, să fugă de asprimea ei refugiindu-se în lumea despre care am vorbit. E un inerent și inofensiv reflex psihologic, mai ales atunci când timpurile sunt apăsătoare, complicate, când luminița de la capătul tunelului nu se mai zărește.

Îmi vine în minte, raportat la insidioasa dumneavoastră întrebare, constatarea poetului Charles Baudelaire care, în jurnalul său, nota că adevărata civilizație nu constă în iluminat, abur sau mese turnante, ci în „micșorarea urmelor păcatului originar”. Depinde de noi să alegem sub jurisdicția cărei autorități, mai mult sau mai puțin utopice, alegem să trăim.

• Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

• Avem, de la Caragiale, latura anecdotică a trădării și, prin asta, a politicii: „Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”. Expresia este veche, pierdută în negura mileniilor, cu mențiunea că în politică, la fel ca în viață, sunt lucruri care mai degrabă nu se fac.

Nu e totul permis, chiar dacă totul pare că este posibil. Asta mă duce cu gândul la faptul că avem nevoie de plasa de siguranță a unor principii minimale, o linie roșie trasată pe nisip, de care nu avem voie să trecem. Nu cred în actualitatea lui „Niciodată să nu spui niciodată” și asta pentru că eu cred că multe decizii temeinice, în politică și în viață, sunt conformate de întrebuințarea judicioasă a lui „NU” – tocmai pentru că nu e totul permis, chiar dacă la prima vedere totul pare a fi, și probabil că este, cu putință. Sub acest unghi privesc și la trădare, așa cum ați evocat-o în întrebarea dvs.

• Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

• Cu peticul de care vorbiți aș cârpi căderea din Paradis, astfel încât să nu-l fi pierdut niciodată.

• Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

• „Do not go gentle into that good night”, de fapt nu doar versul de deschidere, ci întregul poem al galezului Dylan Thomas.

Se spune că l-a scris la moartea tatălui său, consensul criticii fiind că – una peste alta –  avem de-a face cu o poezie despre moarte, mai exact despre răzvrătirea omului în fața finitudinii sale și a condiției presupuse de acest necruțător & ineluctabil numitor comun, la care vom fi reduși cu toții la un moment dat.

Aș continua, pentru o și mai clară imagine:

„Do not go gentle into that good night,
Old age should burn and rave at close of day;
Rage, rage against the dying of the light.

Though wise men at their end know dark is right,
Because their words had forked no lightning they
Do not go gentle into that good night”.

Joi, 11 august, în prezența prefectului Lucian Bogdănel, funcția de director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău a fost preluată de către Andreea Sălbaticu.

Învestirea a fost făcută în baza unui ordin al directorului general al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, iar numirea pe funcție s-a dispus prin detașare, după ce Andreea Sălbaticu a câștigat, în iulie, concursul susținut pentru postul de auditor superior la AJPIS Bacău. Noul director a absolvit în 2008 cursurile Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, profilul administrație publică, iar apoi, timp de doi ani (2009-2011), a studiat managementul sectorului public în cadrul SNSPA București, reușind să ia masteratul în această specializare.

Are studii și de asistență socială, specializare în care urmează să-și prezinte lucrarea de licență. După terminarea facultății și până la susținerea concursului pentru postul de auditor superior la AJPIS, a lucrat ca inspector de specialitate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.

Pe plan politic, Andreea Sălbaticu este membră a PSD-ului încă din 2010, iar din octombrie 2020 deține funcția de purtător de cuvânt al acestui partid. Amintim că, din 2016 și până ieri, director executiv al AJPIS Bacău a fost Teodor Agachi, care a mai ocupat acest fotoliu în perioada 2001-2005 și în 2010 (6 luni), iar în intervalul 2005-2010 (prima jumătate a anului) a fost director adjunct. Fostul director a preluat șefia serviciului ”Inspecție Socială” din cadrul aceleiași instituții. Noului director, succes în activitate!