28 aprilie 2024
HomeSportMihaela Valentina Cambei (CSM Onești), argint mondial

Haltere/ CM Seniori

Mihaela Valentina Cambei (CSM Onești), argint mondial

Triplă campioană europeană de junioare, halterofila Mihaela Valentina Cambei (CSM Onești) și-a trecut în cont și primul rezultat foarte mare la senioare. Astfel, sportiva născută la Dofteana, pe 18 noiembrie 2002, s-a laureat săptămâna trecută vice-campioană mondială de senioare la stilul smuls, în cadrul categoriei 49 kg la CM de la Bogota (Columbia). Eleva antrenorilor Cristina Maftei și Gheorghe Maftei a cucerit argintul cu 90 de kg, stabilind cu această ocazie și un nou record european la smuls, imediat după performanța belgiencei Nina Sterckx (89 kg).

Pe podiumul mondial al categoriei 49 kg, „Cambeuța”, așa cum este alintată Mihaela Valentina Cambei de directorul CSM Onești, Ingrid Istrate, a fost încadrată de chinezoaicele Huihua Jiang, noua campioană a lumii cu 93 kg și Zhihui Hou, medaliată cu bronz grație reușitei de 89 kg. La stilul aruncat, Cambei s-a poziționat a opta, cu o singură încercare reușită (104 kg), în timp ce la total, ea s-a clasat pe locul 4, cu 194 kg, după Huihua Jiang (China), cu 206 kg, Chanu Saikhom Mirabai (India), cu 200 kg și Zhihui Hou (China), cu 198 kg.



La Mondialele de la Bogota, care au reunit 537 de halterofili din 93 de țări, în delegația României s-a regăsit și o altă reprezentantă a județului Bacău: Cosmina Pană (CSM Bacău). Triplă vice-campioană europeană de Tineret în această toamnă, băcăuanca antrenată de George Călin a avut o evoluție apreciată la Mondialele de Seniori, acolo unde a ocupat locul 6 la stilul smuls în limitele categoriei 45 kg, cu cea mai bună încercare de 71 kg și locul 10 la aruncat, cu 86 kg, ceea ce au plasat-o la total pe locul 8, cu 157 kg.

 

Alte titluri
Alte titluri

Cinci medalii pentru Știința la concursul de alergare montană

Sâmbătă, 27 aprilie 2024, Câmpulung Moldovenesc a fost gazda...

Echipa “In Vino Veritas”, câștigătoare

Mare degustare de vinuri la Iași, un concursul pe...

Ultimele știri