Încă suntem în vacanță, dar numărătoarea inversă până la începerea noului an școlar a început de ceva vreme. Astfel, veștile sunt bune iar pe 5 septembrie, când elevii vor ajunge din nou la școală vor beneficia de manuale pentru toate disciplinele. Multe dintre aceste cărți sunt nou-nouțe iar mirosul tușului proaspăt imprimat pe hârtie te îndeamnă să le răsfoiești.
- Situația manualelor școlare 2022-2023
Asigurarea de manuale școlare în unitățile de învățământ preuniversitar se face prin achiziție de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, dar și prin comenzi onorate în mod gratuit de către Ministerul Educației. Achiziția directă de către ISJ se face doar pentru fondul de carte necesar la nivel liceal, respectiv clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, iar comenzile prin aplicațiile ME pentru celelalte clase, respectiv I-VIII.
Pentru achiziţia de manuale şcolare, anul acesta Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău a primit de la Ministerul Educației suma de 312.451 lei, din care s-au cumpărat deja manualele pentru anii de studiu din liceu de la editurile aprobate de Ministerul Educaţiei, care au și tipărit aceste cărți școlare.

„Procesul de distribuire de manuale școlare se face în baza comenzilor care vin de la nivelul școlilor, în baza aplicațiilor deschise încă din lunile februarie-martie 2022. Procesul a fost și este continuu. ZILNIC se deschid noi aplicații de comenzi, care sunt transmise imediat către școli pentru a stabili necesarul de manuale. În paralel, și în depozitul de manuale școlare de la Inspectoratul Școlar încă se mai primesc manuale în baza acestor comenzi, iar imediat cum vin sunt apoi livrate către unitățile de învățământ din județ”, a precizat Roxana Cerghici, consilier comunicare și informații publice în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău.
În total, comenzile de manuale școlare pentru anul acesta se ridică la circa 220.000 de bucăți, iar dintre acestea, peste 80% au fost deja primite și livrate către școli.
Pentru clasa I, manualele distribuite în unitățile de învățământ sunt pentru toți cei aproximativ 5.700 de elevi înscriși în județul Bacău, respectiv:
– Comunicare în limba română
– Matematică și explorarea mediului
– Religie
– Comunicare în limba modernă

Ca noutate, începând cu acest an școlar, 2022-2023, sunt schimbate toate manualele de clasa a V-a, care sunt editate după programe noi, ceea ce înseamnă că toți elevii care vor intra, din toamnă, în învățământul gimnazial, aproximativ 5.900 la nivelul județului nostru, vor primi integral manuale noi la toate disciplinele de studiu, respectiv:
– Limba și literatura română
– Matematică
– Biologie
– Geografie
– Informatică și TIC
– Istorie
– Limbi moderne – engleză/franceză/germană
– Religie
– Consiliere și dezvoltare personală
– Educație civică
– Educație tehnologică și aplicații practice
– Educație plastică
– Educație muzicală
„S-au primit până acum, pentru clasa a V-a, circa 70% dintre manuale, dar se așteaptă deschiderea de noi aplicații, astfel încât până la începerea noului an școlar, toți elevii de clasa a V-a să primească toate manualele, la toate disciplinele”, a explicat Roxana Cerghici.
Până acum, au fost deschise și onorate integral toate comenzile pe tot ce înseamnă învățământ primar – clasele I, a II-a, a III-a și a IV-a, iar pe învățământul gimnazial, pe clasele a VII-a și a VIII-a.
La clasa a V-a, vor mai fi comenzi noi, iar pentru clasa a VI-a a venit toate manualele pe Limba și literatura română, pe Istorie, Educație socială, se mai așteaptă parțial la Matematică și Biologie (au venit cele de pe o editură și urmează să ajungă și cele de la o a doua editură), iar pentru Consiliere și dezvoltare personală, Geografie, Fizică, Religie, Educație fizică și mișcare comenzile au fost deja trimise și se așteaptă doar primirea lor și distribuirea către școli.
În total, până acum peste 183.000 de manuale au fost deja comandate (183.157 mai exact), iar dintre acestea au venit peste 134.000.
În unităţile de învăţământ de stat se utilizează numai manuale şcolare şi alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educaţiei. Manualele şcolare se elaborează şi se evaluează pe baza programelor şcolare elaborate de Institutul de Ştiinţe ale Educației şi aprobate de Ministerul Educaţiei. Manualele reprezintă o resursă și nu o normă didactică. Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, este cel care asigură organizarea licitației deschise în vederea achiziționării manualelor școlare.
Florin Ștefănescu