duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1096

Ministrul Sănătății Alexandu Rafila a inaugurat heliportul de la Spitalul Județean de Urgențe

De azi, heliportul de la Spitalul Județean a devenit funcțional. Obiectivul face parte dintr-o investiție de 3,6 milioane de euro, bani de la UE și de la bugetul CJ, prin care a fost modernizată și secția de Primiri Urgențe.

Joi, 27 octombrie, a fost dat în folosință heliportul de la Spitalul Județean de Urgență. Evenimentul a beneficiat de prezența ministrului Sănătății, Alexandu Rafila, a eurodeputatului PSD, Dragoș Benea, a președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a prefectului Lucian Bogdănel și a echipei de conducere a SJU Bacău. Acest obiectiv de o importanță locală și zonală uriașă, a devenit operațional, după ce, în luna august, Consiliul Județean a anunțat finalizarea investiției care include și extinderea secției de Primiri Urgențe. În total, au fost investite 3,6 milioane de euro, din care aproape jumătate au fost asigurate de la bugetul județului, cealaltă parte reprezentând finanțări europene. „Această investiție nu doar că era necesară, ci și oportună, putând, astfel, face diferența dintre viață și moarte.  Lucrările au început în data de 15 iulie 2020 și s-au finalizat în luna august, când au început și demersurile în privința autorizării heliportului, astăzi (ieri n.r.) fiind programată să aibă loc zborul de de calibrare”, a declarat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

Un ajutor uriaș pentru pacienții de „cod roșu”

Heliportul a fost construit pe un suport metalic, exact pe terasa clădirii spitalului județean, unde, în trecut, exista o instalație de încălzire solară. Obiectivul beneficiază, printre altele, de sisteme de detecție și avertizare, un sistem voce-date, sisteme de control, balizare și marcaje aeronautice etc. „Vin aici cu plăcere pentru că este un loc unde, în sistemul de sănătate, nu numai că se întâmplă lucruri, ci se și finalizează. Cred că pacienții de aici, din zona Bacăului, pot să primească ajutorul medical specializat, într-o situație de urgență. (…) Pentru situațiile care nu permit transportul rutier, elicopterul SUMRD, care se găsește la Iași și deservește această zonă, aduce pacientul la heliport, apoi este transportat la unitatea de Primiri Ugențe și, de acolo, este trimis în secția unde trebuie intervenit. Cel mai probabil va fi vorba de pacienți cu politrauma care au nevoie de intervenții chirurgicale specializate – neuorchirurgicală, ortopedică sau de chirurgie toracică ori generală. Sigur că există criterii de încadrare a pacienților în cele patru coduri de urgență. Pacienții de cod roșu vor beneficia cel mai sigur de astfel de servicii”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Amenajarea heliportului va determina o reducere cu câteva zeci de minute a timpilor de intervenție necesari salvării vieților pacienților, inclusiv prin amenjarea unui lift, în exteriorul clădirii, care va facilita ajungerea urgențelor la unitatea UPU.

Secția de Radioterapie II și amenajarea parterului și a subsolului fostului Spital Municipal

Delegația de oaspeți a făcut un tur și pe la celelalte obiective importante din sănătate, vizitând secția de Radioterapie II, unde funcționează cel de-al doilea accelerator de particule, parte din  proiectul „Lucrări de extindere și dotare buncăr nou compartiment radioterapie SJU Bacău”. „Am văzut secția de radioterapie, foarte modernă, care permite, pe de o parte, tratamentul adus la zi, din punctul de vedere al radioterapie pacienților oncologici, dar și a mult mai multor pacienți, mulțumită performanțelor acestui echipament. Lucrul pe care l-am remarcat este legat de profesionalism. Nu putem să dezvoltăm un program de național de control și combatere a cancerului decât dacă avem resursă umană specializată care rămâne în localitățile unde a început activitatea, și mai ales dacă au acces și la tehnologii noi, așa cum am văzut aici”, a mai puncat ministrul Sănătății. Cel de-al doilea accelerator de particule pentru tratarea pacienților oncologici a fost amenjat în buncărul special pregătit în cadrul lucrărilor de extindere a secției Radioterapie. Investiția a fost derulată de spital cu sprijinul financiar al Consiliului Județean. „Legat de acest accelerator, să ne amintim că, deși, în vara lui 2020, am solicitat fonduri de la Guvernul Orban, am fost trimiși la plimbare. Nu i-au acordat niciun leu Spitalului Județean de Urgență. În schimb, au alocat 3 milioane de euro – cam cât trebuia pentru cel de-al doilea accelerator – pentru panarama de cort care se pretindea a fi suport pentru tratamentul Covid. Mai mult, în august 2020, ministrul Sănătății de atunci, Nelu Tătaru, a parafat desființarea juridică a Spitalului Municipal”, a adăugat europarlamentarul Dragoș Benea. Turul a fost încheiat la clădirea fostului Spital Municipal unde s-a reușit amenajarea, în regim de urgență, a parterului și, parțial, a subsolului obiectivului, inițial pentru preluarea pacienților infectați cu virusul Sars-Cov-2, iar ulterior pentru funcționarea unei secții de anatomie patologică destinată decedaților cu Sars-Cov-2. „O investiție care l-a avut ca artizan pe președintele CJ, evident, urmare a unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a constrâns, practic, municipalitatea băcăuană să accepte această mână întinsă. Suntem într-un fost spital, desființat în 2020, care nu a funcționat niciodată și care trebuie să treacă în domeniul public al județului și administrarea Spitalului Județean de Urgență”, a arătat prefectul Lucian Bogdănel.

Ultima oră

Compania Națională de Investiții a anunțat încredințarea directă a proiectului de finalizare a clădirii unde va urma să funcționeze secția de psihiatrie din cadrul SJU Bacău. Reamintim că lucrările modernizare a corpului vechi de clădire de la Spitalul Județean de Urgență (unde funcționau secțiile de Psihiatrie, ORL și Infecțioase) fusese câștigate de o firmă din Botoșani care, între timp, abandonase șantierul. „Termenul de finalizare este de două luni, deci până la 31 decembrie, ar trebui finalizate lucrările și secția de psihiatrie să revină acolo unde îi este locul, fără a mai avea parte de condițiile vitrege pe care le-a avut iarna trecută”, a anunțat europarlamentarul Dragoș Benea.

 

Festivitatea de depunere a jurământului militar de către elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna

    „Jur credință patriei mele România, jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu“ sunt cuvintele care s-au auzit rostite cu tărie și credință pe platoul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, joi, 27 octombrie 2022, de către elevii școlii.

    În contextul promovării apartenenței sistemului penitenciar din România la valorile și  rigorile sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, din acest an a fost  reluată tradiția depunerii jurământului militar de către elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna. Prin acest gest, crucial în viața oricărui tânăr care îmbrățișează cariera militară, seria de elevi 2022 – 2023 ai Școlii pornește pe un nou drum, guvernat de legea fundamentală a vieții militare – Jurământul de credință față de țară.

    În cadrul festivității, elevii au rostit cu emoție și plini de speranță jurământul, în fața  directorului general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, domnul comisar șef de poliție penitenciară Claudiu ROMÂNU, directorilor de unități penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, reprezentanților sindicatelor,  ai autorităților  publice locale și întregii asistențe.

    În deschiderea festivității, directorul școlii a subliniat importanța acestui moment și a definit Ceremonialul depunerii jurământului militar ca fiind „legătura definitivă și indestructibilă cu tot ceea ce reprezintă România: istoria sa cu valorile sale strămoșești, cu credința și jertfa înaintașilor noștri.”, precizând totodată că „e absolut impresionant să vezi astăzi, în timpuri marcate de incertitudine și cu o pace atât de fragilă,  că tineretul României se îndreaptă încă spre profesii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, unde formarea personalului are la bază cu precădere sacrificiul, dăruirea și pregătirea continua”

    Domnul comisar șef de poliție penitenciară Claudiu ROMÂNU, a transmis elevilor mesajul de apreciere și de sprijin al directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și a îndemnat elevii să rămână mereu curioși, îndrăzneți și determinați întrucât ei reprezintă viitorul în evoluția poliției de penitenciare.

    Un alt moment încărcat de emoție a fost înmânarea Cheii de Onoare a Școlii de către șeful promoției 2022 – ”SNPAP – 25”, reprezentantului elevilor din anul școlar 2022 – 2023.

    Cheia de Onoare a Școlii, reprezintă un simbol al continuității excelenței și performanței pentru elevi, care îi încurajează în parcurgerea procesului de pregătire, dar care îi și  obligă în același timp spre o conduită corectă, prin care să facă onoare Școlii și care să-i ajute să devină polițiști de penitenciare neînfricați, integri și buni profesioniști.

    Legământul rostit astăzi de către elevii școlii consfințește faptul că au ales cu toată încrederea și cu conștiința liberă să-și lege destinul față de țară și să trăiască în slujba ei.

     

    Deținătorii de fose septice sunt obligați să se înscrie în registrul de evidență!

      Persoanele fizice și juridice, proprietari a spațiilor conectate la un sistem individual adecvat de epurare au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate al Primăriei Municipiului Bacău în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate.

      Obligația înregistrării revine și proprietarilor de sisteme construite înainte de intrarea în vigoare a actului normativ, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului. (din 26 mai 2022).

      Primăria municipiului Bacău a pus la dispoziție un formular electronic, ușor de completat, cu explicații detaliate la subsolul formularului.

      LINKUL de ÎNREGISTRARE: https://sia.municipiulbacau.ro/

      Cei care nu dețin mijloace electronice de completare a formularului, se pot adresa Centrului de informare pentru cetățeni (fosta Stare Civilă) din Str. Războieni, unde pot completa un formular clasic.

      Nerespectarea dispozițiilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

      Și-a recuperat portofelul de la Poliția Locală

        Un bărbat în vârstă de 67 ani, din Bacău și-a recuperat astăzi, în jurul orelor 12.30, portofelul pierdut în zona Pieței Centrale, cu ajutorul polițiștilor locali.

        În baza documentelor găsite în portofel, polițiștii locali au reușit să identifice proprietarul bunului, care a fost invitat la sediul Poliției Locale din Piața Centrală, pentru recuperarea acestuia. Portofelul cu documente, carduri și bani a fost înapoiat bărbatului, care le-a mulțumit colegilor pentru gest.

        Polițiștii locali recomandă tuturor cetățenilor să manifeste prudență în piețe, magazine, locuri aglomerate și să-și supravegheze bunurile (portofele, genți, borsete) pentru evitarea unor incidente neplăcute.

        Ordine de protecție provizorii emise de polițiști

          La data de 26 octombrie a.c, Poliţia orașului Buhuși a fost sesizată de către o localnică de 45 de ani, despre faptul că, soțul său, de 47 de ani, a agresat-o fizic şi a amenințat-o.
          Împotriva bărbatului s-a emis ordin de protectie provizoriu pe o perioadă de 5 zile, polițiștii punându-i în vedere să păstreze o distanţă de 50 metri faţă de femeie şi de domiciliul acesteia. Totodată a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie şi ameninţare.

          La aceeași dată, polițiștii din Moinești au fost sesizaţi prin 112 , de către o femeie de 54 de ani, din comuna Ardeoani, despre faptul că, soțul a fost agresat de fiul său.
          Din cercetări s-a stabilit faptul că, ful acestora ar fi provocat scandal la domiciliu și l-ar fi lovit pe bărbat cu un obiect contondent.
          Având în vedere prevederile Legii 217/2003, privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi a concluziilor rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, a fost emis ordin de protecţie provizoriu faţă de cel în cauză, pentru o perioadă de 5 zile, în care s-a dispus păstrarea unei distanţe de minim 50 metri faţă de persoana agresată și de locuință.
          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

          Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată prin SNUAU 112, de către o femeie de 65 de ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se afla la domiciliu fiul ei, în vârstă de 42 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice a provocat scandal şi a agresat-o fizic.
          Având în vedere gravitatea faptei şi starea de temere creată victimei, în urma probelor administrate şi a evaluării formularului de risc întocmit conform Legii nr. 217/2003, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o durată de 5 zile, prin care s-a dispus faţă de agresor, păstrarea unei distanţe minime de 100 de metri faţă de femeie și de reşedinţa acesteia. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

          Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de proximitate desfășoară pe raza întregului județ, activități de informare pentru prevenirea violenței domestice.
          În acest context, polițiștii discută cu cetățenii, despre formele violenţei domestice, aspectele pe care victima trebuie să le aibă în vedere în timpul unei agresiuni pentru a-şi proteja integritatea corporală şi chiar viaţa, serviciile de care poate beneficia şi instituţiile la care poate apela pentru a obţine ajutor.
          Totodată, polițiștii le vorbesc oamenilor despre posibilitatea solicitării unui ordin de protecţie împotriva agresorului, fiind informați cu privire la numerele de telefon la care pot fi sesizate situaţiile de violenţă intrafamilială.

          În această perioadă, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității implementează campania de conștientizare cu privire la violența domestică Cere ajutor!. Scopul acțiunii polițiștilor este de a se asigura că, cetățenii cunosc faptul că, în astfel de situații, pot apela la sprijinul instituțiilor abilitate în gestionarea acestui fenomen și că pot beneficia de asistență și protecție. Astfel, conform Legii nr.217 din 2003, victima violenței domestice are dreptul:
          – la respectarea personalității, demnității și a vieții sale private;
          – la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;
          – la protecție specială, adecvată situației și nevoilor sale;
          – la servici de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum și la asistență medicală gratuită, în condițiile legii;
          – la consiliere și asistență juridică gratuită, în condițiile legii.

          O angajată de la Taxe și Impozite a modificat în acte capacitatea cilindrică a unei mașini ca să plătească impozit mai mic

          O femeie de 33 de ani, din Buhuși, în calitate de angajată în cadrul Serviciului Impozite și Taxe dintr-o unitate administrativ teritorială, ar fi efectuat modificări în aplicația informatică de impozite și taxe referitoare la capacitatea cilindrică a unui autoturism care ii aparținea, în scopul reducerii impozitului aferent, cauzând un prejudiciu bugetului local în valoare de 2200 de lei, pe care ulterior, l-ar fi achitat integral.

          Totodată, după introducerea în aplicația de taxe și impozite a unor date necorespunzătoare realității și, ca urmare a înstrăinării autoturismului, bănuita ar fi emis notificare către o primărie din județul Vrancea, prin care se solicita înregistrarea în evidențele fiscale a respectivului autoturism, ca având capacitatea cilindrică de 1995 cmc, în loc de 3000 cmc, cât avea în realitate.

          În urma probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bacău au finalizat dosarul penal în care au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals informatic și l-au înaintat unității de parchet competente.

          Căprioare și un trofeu descoperite de polițiști în urma unei percheziții domiciliare

            La data de 26 octombrie a.c., polițiștii Secției 3 Poliţie Rurală Oneşti au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, emis de Judecătoria Oneşti, la locuinţa unui bărbat de 47 de ani din comuna Cașin.

            La locuința bărbatului au fost identificate două căprioare şi un trofeu de căprior, ce au fost predate Direcţiei Silvice Bacău. De asemenea, a fost identificat şi un motofierastrău, ce ar fi fost sustras de la o societate comercială, prejudiciul în valoare de 3800 de lei, fiind recuperat.

            Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi furt.

            Păcală, la Teatrul Bacovia

            Teatrul Municipal „Bacovia” anunță în weekendul 29 și 30 octombrie 2022, premiera spectacolului PĂCALĂ.

            Este o dramatizare de Ciprian Huțanu, după Isprăvile lui Păcală, de Petre Dulfu (1894). Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Mihai Chihaia, Andreea Sandu, Marlene Duduman, Ilinca Istrate, Alexandru Bodron, Tiberiu Gabor Bitere, Andi Andriucă. Figurație: Adrian Costraș, Liviu Pastur, Cătălin Moisă

            Regia artistică este semnată de Ciprian Huțanu, care se întoarce astfel, la Teatrul Bacovia pentru a treia colaborare, după spectacolele „Hainele cele noi ale împăratului” și „Motanul încălțat”. Scenografia și păpușile sunt realizate de talentata Tomos Tunde (asistent scenografie: Pal Daniel), muzica: Călin Ionce, coregrafia: Radu Alexandru și lighting design: Adrian Buliga.

            „Propun un spectacol într-o viziune în care, doresc să cred, tradiționalul și modernul se întâlnesc într-un moment fericit. Textul păstrează, în linii generale, firul narativ propus de Petre Dulfu („Isprăvile lui Păcală”, 1894) și mai ales parfumul poetic al snoavelor populare, moștenite de la părintele literar al lui Păcală. Varianta dramatică pe care o semnez este însă semnificativ revizuită, adaptată pentru publicul contemporan. Astfel, filonul muzical tradițional se asociază cu rimul modern, ia străveche a țăranilor îmbrățișează păpușa tip Muppet, patina arhaică a decorului e reevaluată de eclerajul epocii moderne.
            Dincolo de orice artificii estetice, propun o comedie savuroasă, un „Păcală” care să reflecte arhetipul flăcăului năzdrăvan, detașat de orice frici și dogme sociale. Trupa băcăuană, deși încă limitată numeric, îmi e atât de bine cunoscută, încât cred că am găsit pentru fiecare actor din distribuție legătura ideală cu spectacolul. Cred că am câștigat și doi colaboratori noi pentru echipa mea, odată cu această montare – scenografa Tomos Tünde și tânărul coregraf Radu Alexandru, pe lângă reîntâlnirea cu compozitorul Călin Ionce și lighting designeul Adrian Buliga”, declară regizorul Ciprian Huțanu.

            Spectacolele au loc de la ora 11.00. Biletele au fost puse deja în vânzare la agenția de bilete și online, pe site-ul instituției.

            Scurtă biografie:

            Ciprian Huțanu are 45 de ani este licențiat în regie, actorie și teatru de animație la Universitatea Națională de Arte „G.Enescu” Iaşi. A urmat un stagiu de perfecționare profesională la Institutul Internațional de Marionete din Praga (2001), actor (2001-2002). Este membru fondator și președinte al Companiei de Teatru „Synchret” Iași – companie de teatru experimental înființată în 2002. Din 2003 este titular la catedra de arta teatrului de animație (UNAGE Iași), ocupând în prezent postul de profesor universitar. Este Doctor în Teatru și a publicat mai multe studii științifice în domeniul teatral, două volume dedicate artei de animație și a coordonat mai multe workshop-uri și seminarii de arta teatrului de animație, în România și în străinătate.

            Sancționați de polițiști după ce nu au sterilizat gratuit câinii pe care îi dețineau

              Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități pe raza municipiului Onești, de informare a cetățenilor cu privire la campania de sterilizare gratuită organizată de Adăpostul Public – Onești.

              În urma acțiunii desfășurate în mun. Onești, au fost legitimate și informate 70 de persoane (proprietari/deținători temporari de exemplare canine).

              Dintre acestea, 68 de persoane au intrat în legalitate conform preverilor art. 13^2 și art. 13^3 alin. 5 din OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel fiind sterilizate gratuit un număr de 128 de exemplare canine.
              Cele 2 persoane care nu s-au conformat au fost sancționate contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei în baza art. 13 ^2 din OUG 155/2001 (este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență) și art. 13^3, alin. 5 din OUG 155/2001 (identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie și se suportă de către aparținător).

              Polițiștii reamintesc tuturor deținătorilor de câini faptul că:

              – Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune (orice câine care nu deține documente prin care să fie asimilat unei rase omologate “pedigree”), metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special, conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân(R), nerespectarea dispoziţiilor acestui articol se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

              – Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie şi se suportă de către aparţinător, conform art 13^3, aliniatul 5 din OUG 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân(R), nerespectarea dispoziţiilor acestui articol se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

              – Vaccinarea contra rabiei a câinilor şi a pisicilor în vârstă de peste 3 luni în România este obligatorie, conform Normelor de aplicare a OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

              Citirea consumurilor de apă la gospodării se va face trimestrial

                Din luna octombrie 2022, angajații societății RAJA SA vor efectua citirea indexului de pe apometrele de branșament la gospodării o dată la trei luni. Ca și la ceilalți furnizori de utilități, facturarea lunară, între citiri, a serviciului de furnizare apă potabilă și/sau canalizare se va face pe baza indexului autocitit transmis de către abonat. Dacă clientul final nu transmite indexul lunar, în termenul stabilit pe factură, determinarea cantității de apă facturată se stabilește pe baza unei medii estimate de către RAJA, în funcție de consumul din perioada similară a anului precedent.

                Pentru o facturare corectă, îi sfătuim pe abonații noștri care dețin gospodării să comunice lunar indexul contorului de apă. Transmiterea se poate face fie telefonic, la numărul de telefon 0241.924, tasta 1, fie online în contul de client www.contulmeu.rajac.ro sau în aplicația de mobil RAJA MyAccount.

                Totodată, pentru cazurile de neconformitate privind valoarea indexului transmis/facturat, consumatorii serviciilor RAJA ne pot comunica aspectele semnalate prin intermediul formularului de contact https://rajac.ro/contactati-ne/.

                Subliniem încă o dată necesitatea comunicării indexului de către abonați, prin Call Center, în perioada aflată pe versoul facturii, pentru o facturare cât mai corectă a consumului din luna respectivă.

                Biroul de Comunicare

                Viceprimarul Miroșeanu a rămas fără permis. Vezi de ce!

                „Mai bine aflați de la mine, pentru că nu am nimic de ascuns. Am rămas fără permisul de conducere, pentru exces de viteză”, a scris viceprimarul Liviu Miroșeanu pe pagina sa de Facebook.

                „Mă întorceam de la București, unde fusesem invitat la o conferință, dar și la câteva ministere, iar la Gheorghe Doja am apăsat prea tare pedala de accelerație. Recunosc, mă grăbeam, la birou mai aveam treabă, probleme de rezolvat.

                Sigur, nimic nu scuză încălcarea legii, dar așa stau lucrurile”, a mai scris el.

                Viceprimarul Miroșeanu a spus că nu are nimic de reproșat polițiștilor, care și-au făcut datoria exemplar.

                SC CRAB SA a finalizat lucrările de remediere a avariei survenite pe conducta de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă brută a Stației de Tratare Cărăboaia

                  Astăzi – 27 octombrie 2022, în jurul orei 08.00, SC CRAB SA a finalizat lucrările de remediere a avariei survenite pe conducta de aducțiune ce asigură alimentarea cu apă brută a Stației de Tratare Cărăboaia.

                  Întrucât timpul estimat pentru umplerea instalației până la Complexul de înmagazinare și pompare Cuciur este de aproximativ 24 de ore, fiind necesare alte 12 ore pentru a acumula stocurile necesare, alimentarea cu apă a municipiului Onești se va face în continuare, în funcție de nivelul existent în rezervoare și a consumului aferent, după un program prestabilit astfel:

                  Astăzi – 27 octombrie 2022, în intervalul orar: 18.00 – 20.00  

                  Vineri – 28 octombrie 2022, în intervalul orar: 06.00 – 08.00; 18.00 – 20.00

                  Imediat ce se va reface nivelul optim de apă din rezervoare, compania noastră va efectua toate manevrele de vane utile în vederea reluării furnizării apei potabile în regim permanent și la parametrii optimi către toți consumatorii din municipiul Onești.

                  RAJA SA recomandă în continuare utilizatorilor consumul cu moderație al apei în acest interval de timp.

                   Biroul de Comunicare

                   

                  Studiu GLAMI.ro Black Friday: 60% dintre români vor cheltui până la 1.000 de lei pe comenzile lor online

                  Black Friday este, fără îndoială, unul dintre cele mai așteptate momente ale anului când vine vorba de cumpărăturile online – și nu numai. Însă cum plănuiesc românii să profite de reduceri în 2022? În noul studiu realizat de www.glami.ro, cea mai mare platformă de descoperire a modei din România, au fost prezentate aspecte importante privind obiceiurile actuale de consum.

                  Acest studiu face parte din Fashion (Re)search, proiect ce analizează periodic tendințele pieței. Datele au fost colectate printr-un chestionar, în perioada 4-18 septembrie, deschis tuturor vizitatorilor platformei, cu peste 4.900 de respondenți.

                  Prognoza cumpărăturilor fashion de Black Friday

                  Dacă în 2021 procentul oamenilor care plănuiau să cumpere articole de modă cu ocazia Black Friday era de 75%, anul acesta a adus o scădere de remarcat. Cu alte cuvinte, 67% dintre consumatori mai doresc să-și îmbogățească garderoba cu articole la preț redus.

                  În plus, s-a modificat și ponderea persoanelor care nu au încă idee dacă își vor cumpăra haine sau nu cu acest prilej: de la 16% la 25%. Situația expusă reprezintă o oportunitate pentru magazinele online de a convinge cumpărătorii prin promoții relevante.

                  Cheltuieli impresionante, în ciuda instabilității economice

                  Cumpărăturile impulsive sunt înfloritoare, deși contextul actual le descurajează.
                  48% dintre români spun că nu își vor planifica achizițiile în avans, dar vor căuta cele mai bune oferte în această vânătoare a reducerilor.

                  Rezultatele sunt interesante și când atenția se îndreaptă asupra bugetului. 38% vor cheltui între 250-500 de lei, 22% vor avea un interval de 500-1.000 de lei, iar 19% nu s-au hotărât încă.

                  Această sumă de până la 500 de lei pentru achizițiile online de Black Friday ne plasează pe locul doi în Europa. 40% dintre unguri nu vor depăși pragul de 100 de euro pentru comenzile de Black Friday, românii ocupă locul secund, iar pe poziția următoare se află bulgarii (32% vor cheltui până la 100 de euro pentru cumpărăturile lor de Black Friday).

                  Obiceiurile de consum adoptate în perioada pandemiei sunt încă prezente

                  Poate că în trecut cumpărăturile în magazinele fizice erau cele mai de dorit, dar ultimii trei ani au rescris scenariul. Clienții s-au familiarizat cu procesul de achiziție online, considerându-l mai convenabil decât cel offline. 54% dintre respondenți au spus că nu s-ar simți confortabil la cumpărături în magazinele fizice în perioada Black Friday, iar dacă ar observa o supraaglomerare, ar pleca.

                  Despre GLAMI
                  GLAMI România a fost lansată în iunie 2017. Cea mai importantă platformă online europeană de descoperire a modei are peste 300 de magazine partenere înregistrate pe www.glami.ro
                  și peste 1 milion de produse de la aproape 12.000 de branduri. GLAMI se angajează să dezvăluie date și informații relevante despre starea sectoarelor de e-commerce în țările în care operează, prin proiectul de analiză pe termen lung Fashion (Re)search. GLAMI Fashion (Re)search este singurul sondaj în derulare dedicat modei, care observă, monitorizează și înregistrează tendințele actuale din 9 țări.

                   

                  Avertismente de la pompieri

                    De la începutul acestui an pompierii militari băcăuani au fost solicitați să intervină pentru stingerea a peste 17O de incendii izbucnite la case/anexe gospodărești, cauzate de coșurile de fum defecte, cu improvizații sau necurățate corespunzător și sistemele de încălzire.

                    Pagubele materiale înregistrate în urma acestor evenimente au fost semnificative și de multe ori au fost puse în pericol și viețile persoanelor.
                     
                    Deoarece sezonul rece își face simțită prezența și mulți dintre noi apelăm deja la instalațiile de încâlzire, vă reamintim principalele măsurile pe care trebuie să le respectați pentru a preveni declanșarea unor astfel de incendii:

                    -Coșurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate şi autorizate în acest sens!

                    -Nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperişului, planşeului etc!

                    -Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului!

                    Vă solicităm să anunțați orice eveniment care ar putea pune în pericol viața dumneavoastră, a semenilor sau mediul înconjurător, la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

                    Platformă oficială pentru schimbarea furnizorului de energie electrică și gaze 

                    Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)lansează o nouă platformă online, pentru schimbarea furnizorului. Prin această platformă, clientul poate alege din comparator ofertele de contracte de furnizare pe care le consideră cele mai avatajoase pentru el. Procesul de schimbare a furnizorului se scurtează la 24 de ore, față de cel puțin 21 de zile cât durează în prezent.

                    Liberalizarea pieței energiei a fost primită, încă de la început, cu mare neliniște de către consumatori, cei mai mulți dintre aceștia neștiind către care furnizor să se îndrepte și ce tip de contract să semneze. Între timp, au apărut și s-au tot dezvoltat crizele energetice, fapt care i-a determinat pe guvernanți să adopte, într-un final, măsuri de plafonare a tarifelor, aplicabile până la anul.  Însă, deja, unii furnizori și-au notificat clienții că, începând cu 1 decembrie 2022, se vor „actualiza condiţiile comerciale din contractul de furnizare a energiei electrice”. „Dată fiind evoluția crescătoare a prețurilor de achiziție a energiei electrice înregistrată în ultima perioadă pe piața energiei din România, menținerea prețului contractual actual nu mai poate fi susținută. Pe fondul modificărilor substanțiale ale condițiilor care au stat la baza încheierii inițiale a contractului între părți, te informăm că suntem nevoiți să actualizăm prețul de contract”, anunță un funizor de enegie electrică și gaze din zona Moldovei. Astfel, din decembrie, cei care au optat pentru contractul de tip „Start electric”, de exemplu, vor avea un preț la energia electrică, inclusiv TG (componenta de introducere a energiei electrice în rețea din tariful de transport) de 3.72070 lei pe kWh. Însă, conform OUG 27/2022, cu modificările și completările din OUG 119/2022, până pe 31 august 2023, prețurile vor fi plafonate. Astfel, prețul final facturat este de maximum 0,68 lei/kWh (TVA inclus), în cazul celor care, în 2021, au avut un consum mediu lunar cuprins între 0,00 și 100 kWh inclusiv, și de maximum 0,80 lei/kWh (TVA inclus), în limita unui consum lunar de maximum 255 kWh. Cei care depășesc pragul vor plăti prețul din contract, respectiv … de la 952,4 lei, pe întreaga factură.

                    Schimbarea furnizorului, în 24 de ore

                    Facturile tot mai mari la energie electrică și gaze naturale i-au făcut pe mulți români să caute furnizori cu prețuri cât mai decente și mai ușor de suportat, în special cei care nu beneficiază de tarife compensate. Pe fondul acestor scumpiri, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei lansează o nouă platformă online, pentru schimbarea furnizorului – www.posf.ro – care poate fi utilizată pe orice dispozitiv – laptop – calculator, tabletă ori telefon mobil. „POSF este o platformă unică la nivel naţional destinată schimbării de către clienţii finali a furnizorului de energie electrică și/sau de gaze naturale. Prin intermediul POSF se vor lua măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți clienţii finali implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale prin implementarea unei soluții informatice intuitive și inovative care să contribuie la dezvoltarea unei piețe de energie dinamice și competitive”, anunță ANRE. Platforma va deveni activă cel mai probabil începând cu luna decembrie 2022, termenul de finalizare a proiectului de implementare a platformei. Astfel, prin această platformă, clientul poate alege din comparator ofertele de contracte de furnizare pe care le consideră potrivite profilului său de consumator, dar și să transmită furnizorului toate informaţiile şi documentele necesare contractării ori să schimbe furnizorul în cel mult 24 de ore (și nu 21 de zile sau câteva luni, ca până acum) de la încheierea noului contract. Tot de aici, consumatorul se poate informa de unde este luată energia, la ce termene se emite factura – la o lună sau la două, prin ce metode – clasic, prin poștă, sau prin e-mail , preum și dacă regularizarea se face la anumite luni. Toate aceste criterii trebuie stabilite de la început.

                    Cum ne putem schimba furnizorul de energie electrică

                    Practic, completarea cererii în vederea schimbării furnizorului va dura doar câteva minute. Mai întâi de toate, trebuie creat un cont, cu user și parolă. De reținut că ANRE nu va cere niciodată parola conturilor dvs., folosind mesajele trimise prin poştă electronică sau pe telefon. După ce a fost creat contul de utilizator, în cazul energiei electrice, de exemplu, odată introduse datele personale și cele ale contorului, vor apărea automat locul de consum și contractul. Cu ajutorul comparatorului de prețuri, consumatorul va putea vedea și alege oferta cea mai bună. Astfel, va trebui introdus consumul și valoarea facturii curente (inclusiv atașată o poză cu indexul de pe contor), după care se va alege noul furnizor. Următorul demers este confirmarea datelor deja completate de sistem. Cererea va fi înregistrată şi transmisă automat atât furnizorului actual, cât și noului furnizor şi operatorului de reţea. Rămân 24 de ore pentru ca noul furnizor să preia cererea, să o transmită operatorului de rețea și se semneze noul contract.

                     

                    Deputatul Cristian Paul Ichim: „Mă opun total intenției primarului Bacăului de a face bani din cabinetele medicilor de familie”

                      „Mă opun total intenției primarului Bacăului, Lucian Viziteu, de a face bani din cabinetele medicilor de familie. Consider inacceptabilă și inoportună politica administrației conduse de primarul Viziteu, care încearcă să îi forțeze pe medicii de familie să cumpere spațiile în care își desfășoară activitatea.

                      Un edil e dator să asigure localității sale toate condițiile necesare pentru un trai decent, iar cetățenilor să le ofere acces la servicii medicale. În niciun caz nu sunt de acord cu tratarea actului medical ca pe o sursă de bani si mă împotrivesc ideii ca acesta să fie gândit ca o afacere. După ce că suntem într-o stare de criză permanentă, incapacitatea de a pricepe că serviciile medicale sunt vitale pentru cetățenii de toate vârstele transformă atitudinea primarului și a administrației sale într-o chestiune politică păguboasă și rușinoasă.
                      Am fost sesizat de nenumărați medici de familie care s-au plâns de atitudinea administrației locale care încearcă să scape de spațiile în care ei își desfășoară activitatea și să îi forțeze să le cumpere. Am adresat Primăriei o întrebare și răspunsul primit confirmă această intenție.

                      E revoltător că nu există o strategie de susținere a actului medical și un plan de investiții, pentru a ne asigura că accesul la servicii e facil. Mai mult, actualul primar mai încearcă să și facă profit pe spatele acestor oameni.

                      Domnule primar, mandatele în fruntea administrației sunt scurte și complicate. Am avut mai mulți edili care au eșuat la Primăria Bacău. Haideți să nu repetăm aceste situații triste și să facem ceea ce e corect de făcut. Vocea cetățenilor e puternică, dar e nevoie și de dorința de a o asculta.

                      Ușa mea a fost mereu deschisă și voi continua consultările cu medicii de familie. Vă rog pe toți să veniți la întâlnirile din zilele și săptămânile viitoare, pentru că datoria omului politic este să asculte de dorința cetățeanului. Cei care o ignoră trebuie să plătească un preț politic usturător”.

                      Cristian Paul Ichim
                      deputat de Bacău

                      Ne-a rămas Dumitru, că ne-am lămurit cu alții.  Sfinții și ”nesfinții” Bacăului

                      27 octombrie nu prea ne spune nimic, poate doar statistic. Este a 300-a zi a calendarului, adică au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului! V-ați gândit unde petreceți de Crăciun și de Anul Nou, sau v-a trecut cheful de chiuială la gândul facturilor pentru gaze și electricitate? Mai este până în decembrie, așa că revenim la ziua de astăzi. Una de sărbătoare a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, cam bulgar de felul lui, dar adoptat de București drept ocrotitor al orașului încă de pe la 1792.

                      E a doua sărbătoare consecutivă, după ce ieri a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ”patronul de nume” pentru peste 320.000 de români pe care popa i-a botezat Dumitru, Mitică, Mitriță, Dumitra ori Dumitrița. Să luăm aminte că amândoi sfinți sunt trecuți în calendar ca Dimitrie, varianta elenă a numelui, căci grecii au dictat în Bizanțul – Istanbulul de azi – zorilor medievali unde s-a scris ortodoxia așa cum o știm și astăzi.

                      Dumitru Sechelariu. Nu-i de pus în calendar, dar e ziditor

                      Desigur, cel mai celebru purtător al acestui nume este fostul primar al Bacăului în două rânduri. Îi iubeai necondiționat omenia sau îl urai despicându-i excesele. Te convingea din trei vorbe ori o luai la fugă după trei ore de polologhie. Plângeai de emoție cu el și te minunai de planurile sale ce nu încăpeau în vremea sa cam îngustă. Nimănui Dumitru Sechelariu nu i-a fost cuiva indiferent! Fie că s-au numit Ion Iliescu sau Traian Băsescu, Gigi Becali sau Adrian Porumboiu, plus mulți alții celebrii (și bogați!) ce se bucură acum în funcții de lecțiile și ajutorul lui, cu toții i-au respectat hotărârea de a schimba Bacăul și a-l duce cât mai sus. Pe urmă, l-au executat la un moment dat din cauza… entuziasmului prea mare. Cu excese sale și exagerările presei, Dumitru Sechelariu rămâne un reper în administrația și politica băcăuană. Măcar pentru că s-a bătut până la capăt pentru băcăuani și n-a acceptat ”căpăstrul”!  Apropo de uitare, oare mai e pomenit printre ctitori la biserica de la Narcisa? Citim asta și tot ce ne e de folos în Deșteptarea, că e despre no!

                      Dumitru de Bacău bate Capitala

                      În 1998, unul dintre frații tatălui meu ce lucra de vreo 30 de ani în București, a venit dinspre Capitală și a intrat în Bacău. Ajuns în apartamentul nostru de pe Alecu Russo, în drum spre casa părintească din Neamț, a spus: ”S-a luminat drumul la intrarea în Bacău, dar și mai mult mi-a plăcut când am oprit să-i iau o apă copiilor, preț bun și servire bună. Super magazine Selena, n-avem așa ceva la noi, e Occident!” Atunci m-am simțit mândru că sunt băcăuan!

                      La mulți ani din Bacău!

                      În aceste două zile, mai ales ieri, au fost petreceri sau aduceri aminte pentru cei ce poartă s-au au purtat numele sfinților. Unul dintre cei mai cunoscuți băcăuani botezați așa este Dumitru Bontaș, lider social-democrat, fost prefect al județului și președinte al Crucii Roșii locale. Om cu studii serioase, e parte parte din grupul intelectualilor din PDSR-PSD Bacău (cu Octavian Opriș și Gheorghe Iorga vârfuri de lance cârmite inteligent la stânga), a lăsat  o bună impresie în activitatea politico-administrativă, pe care a abandonat-o în ultimii ani pentru o reușită carieră didactică la Universitatea ”George Bacovia”. Tot din familie este și Dumitru Brăneanu, agronomul și președintele de CAP care a fost de două ori deputat și tot de atâtea ori vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, bineînțeles din partea PDSR-PSD. Mereu iubitor de frumuseți ale vieții, ”nea Mitică” Brăneanu a scris cu spor, devenind membru al Uniunii Scriitorilor și, din 2018, președinte al filialei băcăuane. Ce să-i mai faci talentului când se impune? Pentru mine, ca fost practicant și etern iubitor de handbal, Dumitru Berbece rămâne un nume de amintit neapărat. Chiar dacă a jucat pentru Steaua, locul trei reușit cu naționala României la Olimpiada din 1984 de la Los Angeles înseamnă enorm. Faptul că a antrenat mulți ani în Germania poate fi o explicație pentru valoarea actual a nemților într-un sport pe care noi, românii, aproape l-am inventat modern prin 1960-1970, în timp ce acum – în 2022 – nu mai știm cum miroase un turneu final European sau mondial. Din sentimentalism, îl pomenesc și pe profesorul Dumitru Ficuță, o prezență și un personaj gata mereu să se reinventeze, oricât de contradictorii ar fi noile sale fețe. Aș zice ceva și de Doru Octavian Dumitru, dar nu știu dacă se pune și numele de familie, deși eu cred că-i mai important. Oricum, parcă am auzit că vine în turneu prin Bacău și merită să-l revedem pe cel care a revoluționat umorul de scenă românesc.

                      Mâncarea moldovenilor a ținut România!

                      În vara și toamna anului 1916, germanii și austro-ungarii au adus enorme trupe și resurse pentru a trece prin Pasul Oituz, ca să înconjoare strategic-criminal o bună parte a Armatei Române ce lupta fără resurse la Mărășești-Mărăști, în Vrancea. Dacă în munții Oituzului ostașii români nu rezistau în asaltul enorm din 27 octombrie, nu mai eram așa întregi ca teritoriu. Dar femeile și bărbații din satele Bacăului au dus apă, mâncare ori pansamente rupte din cămășile lor pentru eroii care nu se clinteau. Și n-au trecut! Nici în acea zi teriblilă, nici în săptămânile ce au urmat, când băcăuanii s-au târât cu merinde și apă până pe prima linia frontului. Și mulți au murit! Iar tot pe 37 octombrie, dar în 1918, Guvernul român a dat nemților un ultimatum de 24 de ore prin care le-a cerut să părăsească teritoriul României. Ce păcat că economic – măcar- nu putem spune Germaniei și astăzi că pe aici nu se trece!

                       

                       

                      Bani mai mulți pentru angajarea șomerilor

                      Dublarea primei de activare, prevăzută de OUG nr.60/2018, a fost consfințită zilele trecute prin promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii de aprobare a actului normativ menționat. Acesta prevede majorarea cuantumului primei de activare a șomerilor de la 500 lei la 1.000 lei.

                      Anul acesta, în perioada ianuarie-septembrie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău a acordat o astfel de primă unui număr de 77 șomeri. Pentru acest an, AJOFM Bacău și-a planificat ca măcar 200 șomeri, aflați în evidența ei, să beneficieze de un astfel de stimulent financiar. Pentru a-l primi, șomerii trebuie să îndeplinească anumite condiții.

                      Ei trebuie să fie înregistrați la AJOFM de cel puțin 30 zile, să fie din rândul celor care nu au dreptul la indemnizație de șomaj și să se angajeze cu normă întreagă pentru mai mult de 3 luni. Prima de activare se plătește în două tranșe, respectiv 50 la sută, la angajare, iar cealaltă jumătate, la împlinirea celor 3 luni de muncă.

                      Potrivit aceleiași OUG 60/2018, și angajatorii, care încadrează în muncă anumite categorii de șomeri, beneficiază de subvenții. Primesc lunar, timp de un an, 2.250 lei, pentru fiecare absolvent și șomer de peste 45 ani, de lungă durată, tînăr NEETs sau părinte unic întreținător al familiei angajat, dacă raporturile de muncă cu aceștia sunt menținute cel puțin 18 luni.

                      Aceeași sumă iau și agenții economici care angajează șomeri ce mai au cel mult 5 ani până la pensionarea de limită de vârstă sau anticipată ori cei care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu.

                       „Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al Lui”

                        Să dăm artiștilor cei al lor, respectul pentru munca si cântecul lor, care a răsunat mai frumos ca niciodată în seara de sâmbătă 15 Octombrie în Piața Tricolorului din Bacău. Să dăm și publicului băcăuan ce-i al lui, respect și mulțumiri pentru ropotele de aplauze în timpul celor 6 ore de spectacol.

                        Pentru voi dragi, băcăuani s-a pus în scenă concertul „Cântă băcăuanii cântă” din cadrul Zilelor Bacăului. Știam că aveți nevoie de această ieșire din tristul cotidian pe care mulți, foarte mulți dintre noi îl trăim și să vă bucurați alături de artiștii voștri. Însă au fost vremuri și mai grele peste care locuitorii acestui ținut au trecut cu bine de-a lungul veacurilor. Suntem la cea de-a 614-a aniversare a urbei noastre, mai bine de șase veacuri de la prima atestare documentară, prin înscrisurile iscălite de însuși Domnitorul Alexandru cel Bun și confirmată apoi prin înșiruirea de fapte istorice ale moldovenilor, al căror cap și steag a fost domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt și moștenitorii săi, care  au avut reședința la Curtea Domnească din  Bacău.

                        Legati cu toții prin țelul comun de neatârnare față de alte nații, moldovenii au ținut piept hoardelor de năvălitori, care au încercat să cotropească Moldova. Uniți și astăzi în lupta împotriva kitsch-ului, uniți în idealuri culturale comune, vrem acum, când periculos de mult scara de valori s-a inversat, să demonstrăm că băcăuanii știu să respecte zestrea folclorică lăsată de strămoși.

                        Suntem mulți cei care mai credem în valorile acestui ținut. Măcar o dată-n an, să dăm băcăuanului ce-i al lui, ceea ce-i aparține de fapt prin voința lui Dumnezeu: dreptul de a-și manifesta prin cântec, dans și strai popular autentic, sentimentele și patriotismul local și nu numai. Mai mult decât oricând, acestea trebuie demonstrate! Trăim vremuri tulburi în care băcăuanii încearcă să-și găsească rostul și traiul un pic mai bun pentru ei și pentru urmașii lor, prin alte țări și zări. Îmi doresc atât de mult ca ei să se întoarcă acasă și împreună să formăm o nouă generație, cu respect pentru tot ce înseamnă VALOARE! Împreună să reclădim și să scoatem țara din greul care din toate părțile ne apasă, parcă din ce în ce mai mult. Este știut faptul că ostașul a fost însoțit de cântecul folcloric, chiar și în războaiele de apărare a țării, când între două focuri de obuz își scotea fluierul de la brâu și își ostoia cântând, jalea, dorul de cei dragi, dar și speranța de pace și mai bine pentru cei dragi ai lui.

                        Dintotdeauna artiștii au avut un  important rol în menținerea unității și armoniei  între frați. Cu a lor menire, cu al lor talent au alinat durerile și dorurile, au dat speranță într-o viața mai bună a românilor, aici, la ei acasă în Bacău.

                        Avem o Școală Populară de Arte și Meserii, în care și cel mai mic și cel matur găsește mediul propice  în care își poate manifesta trăirile prin muzică, dans și alte îndeletniciri artistice. Dintre aceștia s-au ridicat adevărați artiști care fac cinste Bacăului și care promovează cântecul, dansul si portul băcăuan, atât pe scenele țării cât și în străinătate, prin participarea la emisiuni de televiziune, lansări de albume care conțin adevărate perle ale creației lor artistice în care cântă Bacăul.

                        O mare parte dintre aceștia au urcat sâmbătă, 15 octombrie, pe scenă și au oferit băcăuanilor un spectacol de zile mari căci mi-am dorit să-i unesc pe majoritatea artiștiilor noștri minunați, în hora mare a Bacăului și s-a văzut prin reacțiile dumneavoastră ale spectatorilor și apoi ale telespectatorilor care s-au uitat sâmbăta și duminica trecută la Etno, că am făcut bine. Cei din diaspora, deasemenea, au fost fericiți să vadă ce valori, ce tineri frumoși si talentați avem. Ne-au descrețit frunțile, ne-au bucurat sufletul, au înveselit și înfrumusețat Bacăul.

                        Împreună cu un tânar elev al meu, Vlad Vladinschi, am lansat și un cântec, pe care am văzut cât de mult deja l-ați îndrăgit și mi-aș dori cu toții să-l învățați si să vă însoțească, împreună cu tot binele pe care vi-l doresc, peste tot acolo unde veți merge, dragii mei băcăuani! (Maria Șalaru)

                        „La apusul soarelui
                        Urc pe culmea dealului
                        Pe coama Bacăului
                        Sus, pe fruntea Măgurii
                        Ascult glasul pădurii,
                        Si cântecul inimii
                        Se aude-n fapt de seară
                        Un glas dulce de vioară
                        E vioara lui Drăgoi
                        După ea cântăm și noi

                        II
                        Dumnezeu ne-o trimis veste
                        Că Domnul Ștefan trăiește
                        Și prin noi el viețuiește
                        E adevarată vorba
                        A scris cu mâna lui slova
                        Că n-o fost a lui Moldova
                        N-a fost a lor, nu-i a mea,
                        Ci a celor ce-or urma
                        Este-a moldovenilor
                        Până-n în veacul vecilor

                        III
                        În Cer, trei nemuritori
                        Au luat cu ei comori
                        În cutia cu viori
                        Dragoi cu feciorul lui
                        Cântă-n dreapta Domnului
                        Doinele românului
                        Cântă de la șapte ani,
                        Și Enescu la Tescani
                        Rapsodia cea Română
                        Ce te unge la inimă
                        Lăcrimează Domnul Sfânt
                        C-o-mplinit bunul Lui gând
                        Are-acum orchestra Lui
                        În Grădina Raiului.

                        IV
                        Curg de pe bolta cerească
                        Stele în Curtea Domnească
                        Lumina să dăinuiască
                        Și-a lui Ștefan amintire
                        Să ducem spre nemurire
                        Ce-am primit drept moștenire
                        Se-aude-n fapt de seară
                        Un glas dulce de vioară
                        E vioara lui Drăgoi
                        După ea cântăm și noi.

                        V
                        Până și Bacovia
                        Din ceruri s-o bucura
                        Și-o uita de vremea rea
                        Ascultându-ne pe noi
                        Cum cântăm după Drăgoi
                        De răsună munți și văi
                        Hore, sârbe și bătute
                        Cântece cu doruri multe
                        Du-le tu, Siret, la vale
                        Pân’ la Dunărea cea mare
                        Să duci tu în lume veste
                        Frumoasa noastră poveste
                        Du-ne cântecul în lume
                        Și-al Bacăului drag nume…

                         

                        Vom crea și alte cântece, pentru ca lumea toată să audă, să vadă și despre lucrurile bune și frumoase pe care le înfăptuim în Bacăul nostru drag.

                        Iată câteva impresii despre eveniment:

                        Diana Sîrbu

                        „Felicitări doamna noastră dragă! Mulțumim pentru reuniunea noastră, a artiștilor băcăuani și pentru reîntâlnirea cu publicul drag! Totul a fost la superlativ! Toată organizarea și vreau să cred că toată lumea a fost mulțumită, deopotrivă. Cu siguranță noi am fost, din toate punctele de vedere! Vă îmbrățișez și așteptăm cu drag următoarele proiecte! Mulțumim pentru implicare și organizare.”

                        Drăgan Petrică

                        „Meritați aprecieri pentru felul în care v-ați ocupat de acest proiect intitulat sugestiv „Cântă băcăuanii, cântă” și că ați dat dovadă de profesionalism împreună cu noi toți cei care am performat în fața băcăuanilor.Felicitări!”

                        Lenuța Filip

                        „Ce frumos a fost! Mulțumesc pentru invitație, mulțumesc pentru prezentare. A fost totul foarte bine organizat. S-a văzut cu prisosință efortul și munca depusă cu atâta patos în realizarea și reușita acestui amplu proiect care a delectat publicul băcăuan. Am simțit o mare bucurie, participând la acest eveniment de-o așa mare importanță. Din partea mea, admirație, considerație și respect!”

                        Adrian Olaru

                        „Noi vă mulțumim pentru tot efortul depus și pentru pentru faptul că prin tot ce faceți ați pus Bacăul pe harta folclorului de calitate! Stimă și mult respect!”

                        Ansamblul Folcloric Tămăşanca

                        „Mulțumiri alese doamna Maria Șalaru pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment bine meritat de băcăuani! Vă mulțumim.”

                        Gabriela Comaneci

                        „Doamna Maria Șalaru, ați fost singurul artist din Bacău care s-a gândit ca noi să pășim împreună pe aceeași scenă. Asta spune multe despre calitatea dumneavoastră umană, despre dorința de a promova artiștii băcăuani, de a fi uniți pentru publicul nostru! A fost un spectacol reușit și nu s-ar fi întâmplat asta fără o organizare riguroasă, un scenariu bine pus la punct și mult, mult suflet! Pentru mine, acest spectacol a însemnat un nou început… Ne dorim să se repete! Vă felicit pe toți, iar dumneavoastră doamna Maria, multă putere și inspirație să mai faceți lucruri frumoase pentru publicul iubitor de frumos! Să primiți înzecit toată bucuria noastră și a publicului!”

                        Elisabeta Unguru

                        „Felicitări din suflet Doamna Maria Șalaru pentru reușita acestui spectacol pe care l-ați organizat împreună cu Primăria Municipiului Bacău și Consiliul Local Bacău. Sunt convinsă că ați muncit enorm, că ați avut nopți nedormite și zile pline de stres dar cred că și rezultatul a fost pe măsură. Artiștii băcăuanii au cântat în sfârșit acasă pentru băcăuani. Dacă în anumite instituții doar unii au loc, la acest spectacol important pentru orașul Bacău am avut loc cu toții și în plus vom fi difuzați și în cadrul EtnoTv. Sincere felicitări și sper că și pe viitor veți mai organiza astfel de spectacole.”

                        Spectator: Petrache Costel și Maria

                        „Toată stima si respectul pentru tot ce faceti !Un spectacol foarte bine organizat! Mulțumim din suflet! Mult succes în continuare! Mulțumim din suflet și conducerii Primăriei, domnului primar Lucian Daniel Stanciu Viziteu și Consiliului Local! Mult succes în toate proiectele! Felicitări tuturor!”

                        Spectator: Lenuța S Lenuța

                        „Bucuria pe care ați facut-o băcăuanilor este neprețuită, nu cred că a mai fost vreodată un eveniment atât de bine pus la punct și de corect organizat! Felicitări dvs. și conducerii primăriei Bacău!”

                        Cosmin Timofte

                        „Cântă Bacăuanii, cântă”-un regal folcloric pentru băcăuani. Organizatorilor felicitări, felicitări dumneavoastră, doamna Maria Șalaru, pentru agenda evenimentului și pentru reuniunea artiștilor băcăuani pe o singură scenă, acasă, la Bacău. Mulțumim!”

                        Mihaela Iordache Farcas

                        ”Felicitări pentru organizarea acestui spectacol folcloric minunat! Toate aceste crâmpeie de frumusețe, acești mesageri ai culturii populare românești ne dau încredere că folclorul este pe mâini bune și că patrimoniul cultural va fi mereu valorificat! Vă felicit, vă apreciez pentru tot ce faceți în folosul neamului românesc și vă asigur că sunt și voi fi cu tot sufletul alături în astfel de proiecte.”

                         

                        Elena Mădălina Petrache

                        „ FELICITARI, doamna Maria Șalaru, Primariei Bacău și Consiliului Local, pentru acest spectacol bine organizat! Munca și dăruirea dvs. a fost apreciată și aplaudată! Folclorul băcăuan a înflorit într-o singură zi! Ne dorim pe viitor, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să se mai organizeze, iar noi cu siguranță vom susține fiecare proiect al dvs.”

                        Ciobanu Mioara

                        „Felicitări doamna Maria Șalaru! Această mare sărbătoare a fost una de mare succes în primul rând datorită dumneavoastră! Orice spectacol sau eveniment unde dumneavoastră sunteți implicată nu poate decât să aducă numai bucurii și veselie! Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc mult succes în tot ceea ce faceți!”

                        Florescu Elena

                        „Trăiri, pe care îmi doresc să le mai am… Mă bucură faptul că spectacolul din cea de a doua zi de sărbătoare cu titlul sugestiv „Cântă băcăuanii, cântă”, realizat de către draga noastră doamnă, Maria Șalaru, a fost filmat și poate fi vizionat de către toți cei ce iubesc cântecul, dansul și portul nostru popular! Felicitări tuturor: organizatori, artiști și public băcăuan, cu care, împreună, am reușit să facem ca această sărbătoare să fie una de excepție!”

                        Paula Florescu

                        „Vă mărturisesc că am urcat pe scena băcăuană în cadrul acestui regal folcloric cu mari emoții știind că mă întâlnesc cu atâția oameni dragi în public, cu vechi colegi de cântec, dar nu în ultimul rând, pentru că am fost prezentată, după atâția ani, de prima mea profesoară de cântec popular, distinsa doamnă Maria Șalaru! M-am bucurat nespus să văd că astăzi artiștii băcăuani s-au adunat, aproape în totalitate, pe aceeași scenă, pentru un public atât de numeros! Nu pot decât să mulțumesc organizatorilor pentru că am fost și eu astăzi în fața dumneavoastră, în frunte cu doamna Maria Șalaru care a gândit maratonul folcloric din această seară!”

                         

                         

                         

                         

                         

                         

                         

                        Încă nu-i târziu să oprim nebunia

                        Situaţia politico-militară de la graniţa de Est a NATO s-a complicat şi agravat, în urma invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina. De peste 250 de zile, teritoriul fostei republici sovietice, devenită independentă după destrămarea URSS, populaţia trăitoare pe aceste locuri sunt supuse unor distrugeri sistematic planificate, mii de oameni sunt ucişi, inclusiv copii, culminând cu ruperea unor teritorii şi alipirea ilegală la Federaţia Rusă.

                        Astfel Flancul Estic al NATO tinde să devină vulnerabil şi ameninţat. SUA şi aliaţii săi au ripostat stategic şi tactic, sprijinind Kievul, militar şi financiar, pe de o parte, iar pe de alta şi-a reconsiderat strategia militară, prin dislocarea unor trupe ale unor ţări membre ale NATO, pe teritoriul unor ţări ca România, Polonia, în principal, dar şi în ţările baltice. Dacă vrei pace, trebuie să te pregăteşti de război, spun teoreticienii şi strategii militari.

                        Aşa se face că, în România au fost dislocate trupe şi tehnică militară, s-au constituit comandamente, grupări şi structuri militare, în diferite puncte strategige din România, de la Marea Neagră până în inima Transilvaniei. Americani, francezi, olandezi, portughezi, polonezi s-au poziţionat şi au primit de la statul român permisiunea de a folosi gratuit baze militare, infrastructura, poligoane de antrenament, baze de refacere, casă şi masă, cum se spune.

                        Dacă până în 2015, accesul trupelor străine pe teritoriul României se făcea cu aprobarea Parlamentului, la solicitarea preşedintelui, acum, preşedintele aprobă, la propunerea Guvernului, urmând ca în termen de cinci zile, să fie informat Legislativul.

                        Dacă tot până în 2015, cheltuielile erau decontate de ţările membre NATO, în prezent, susţinerea este suportată de statul român, în baza tratatelor şi înţelegerilor prealabile, aflate în vigoare. Aceste trupe, cu tehnica aferentă, vin să ne apere, iar noi trebuie să avem grijă ca efortul lor să fie apreciat. În România, în ultimul timp, vin şefi de state şi de guverne în vizită ca la ei acasă, îşi vizitează trupele, inspectează condiţiile oferite, dar niciunul nu deschide discuţii cu conţinut economic, investiţional, logistic, toţi hălăduie prin ţară liberi, se supun doar propriilor legislaţii, iar noi, românii, nu suntem îndreptăţiţi să circulăm liber prin Europa, să nu mai vorbim de SUA.

                        Sigur, în condiţiile actuale, România, ca ţară mică, cu o dotare militară minimă, are nevoie de sprijinul şi siguranţa oferite de NATO, de protecţia UE, să fim bine înţeleşi, asta însă nu presupune, mă gândesc, să fim trataţi ca ţară de mâna a doua, ci egal, aşa cum scrie şi am semnat la intrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi UE. Este o situaţie specială, tensionată, în Europa, la situaţii speciale se impun măsuri speciale, nu departe de ceea ce a însemnat Războiul Rece, când săbiile erau scoase din teacă, şi numai echilibrul şi diplomaţia au ferit omenirea de o catastrofă.

                        Acum? Acum nimeni nu vorbeşte de pace, de negocieri, iar vocile firave care reclamă necesitatea unui dialog, sunt anihilate şi puse la colţ!. Pare că, contrar, raţiunii, toată lumea vrea război, confruntare, şi nu săbiile sunt la vedere, ci bombele murdare, armele chimice şi chiar nucleare. Omenirea se află în impas, fitilul se apropie de încărcătură, să oprim nebunia care ne-a cuprins şi să dăm şansă păcii, vieţii, apelând la memorie, încărcată de milioane de victime, cauza fiind acelaşi orgoliu nemăsurat de a conduce şi stăpâni lumea.