Generalizarea telefoanelor smart şi creşterea numărului de utilizatori ai reţelelor sociale prezintă efecte pozitive nebănuite până de curând. Unul dintre acestea este sporirea vizibilităţii în mediul on-line a elementelor naturale sau antropice, cu efect asupra percepţiei, (re)cunoaşterii şi promovării pe plan local şi naţional. La îndemână ne este (şi) falnicul arbore al pagodelor (Ginkgo biloba) din Parcul Trandafirilor, exemplar care a căpătat în ultimii ani o mare popularitate în rândul băcăuanilor. Cunoscut de multă vreme prin virtuţile sale terapeutice, elegantul solitar al acestei specii relicte cu totul deosebite¹ a început să atragă tot mai mult privirile la fiecare mijloc de toamnă, prin galbenul electrizant al frunzelor sale bilobate şi mai ales prin „ploaia de aur” care încântă trecătorii, deveniţi instantaneu şi fotografi de ocazie. Fenomenul căderii frunzelor într-un interval foarte scurt de timp (uneori doar câteva ore, adevărat „moment de graţie” în limbajul artiştilor fotografi) nu este singular în lumea vegetală, dar intensitatea şi frecvenţa lui autumnală prezintă caracteristici remarcabile. La baza acestei revolte caduce există un cumul de condiţii meteorologice suprapuse unei specificităţi morfologice a frunzelor (peţiol lung de 5-8 cm, modul de inserare pe crenguţe, în grupuri de 3-4 ş.a.).

Arhiva foto personală şi bazele de date meteo accesibile on-line permit câteva consideraţii legate de perioada în care Ginkgo biloba îşi etalează culoarea aurie, momentul căderii rapide a frunzelor şi dinamica temporală a acestor fenofaze (2011 – 2022). Am fost selectate trei ani deosebiți, în care desprinderea de pe ramuri a galbenului-auriu, prin durata foarte scurtă, a reprezentat un adevărat spectacol oferit cu generozitate băcăuanilor:

–16 noiembrie 2012: momentul de graţie a început dis-de-dimineaţă, pe o ceaţă rece şi umedă, cu temperaturi minime care au coborât până la – 4,5 °C. Această zi a fost cea ma rece de la începutul lui Brumar. Atmosfera tipic bacoviană, cu nebulozitate de 100%, a fost însă disipată prin ploaia de aur a frunzelor, curgere constantă până spre înserat. În 7-8 ore întregul frunziş era acumulat la nivelul pietonalului, covor efemer cu ţesătură volantă…

Foto: tranziţii cromatice spre momentul de graţie (7-16 nov. 2012)

Două instantanee rămân în memorie: dimineaţă – o surpriză plăcută pentru pietonii înfriguraţi, prea grăbiţi spre locul de muncă. Se reacţionează aproape identic, trecându-se rapid de la uimire la un invariabil zâmbet larg. Nimeni, dar absolut nimeni, parcă sub vraja unui puseu al copilăriei, nu a rezistat tentaţiei de a-şi afunda pantofii în covorul de un galben pur, dar parcă prea insolent faţă de plumburiul începutului de zi. După-amiază a venit rândul celor mici să se bucure cu adevărat, sub coroana de acum golaşă a arborelui pagodelor organizându-se ad-hoc adevărate „bulgăreli”…

Foto: Cine poate rezista tentaţiei? (16 nov. 2012, ora 14)

–5 noiembrie 2016: o nouă dimineaţă caracterizată printr-o scădere bruscă a temperaturii până la – 4,5 °C înainte de răsărit, după o lună octombrie blândă, cu valori termice peste media climatologică. Şocul termic de anvergură a dus ca formarea covorului auriu încă de la ora 9, iar razele Soarelui au creat o atmosferă de poveste orientală… O scurtă secvenţă video relevantă este disponibilă la linkul: https://www.youtube.com/watch?v=IQbK4LDuy30.

Foto: mantie nobiliară căzută…(5 nov. 2016, ora 9,30)

– 22 noiembrie 2020: prima zi din lună cu temperaturi medii negative. Minima dimineţii a coborât la valoarea de – 5,7 °C. Duminica în care ploaie de aur s-a îmbinat cu sonoritatea clopotelor de la Biserica „Sfântul Nicolae”, într-un decor cu o cinematică aparte. Într-o singură oră, sakura autohtonă a reprezentat apogeul vegetal al curgerii esenţei toamnei spre iarnă, adăugând încă un an spiritului locului…

Foto: toată lumea face poze (22 nov. 2020, ora 10,30)

Cele trei momente prezentate schiţează un şablon meteorologic al condiţiilor necesare pentru declanşarea ploii de aur din centrul Bacăului: regim anticiclonal, scăderea bruscă a temperaturii după o perioadă semnificativ mai caldă, temperaturi matinale negative, sub -4 °C, umiditate relativă a aerului ridicată (peste 90%), persistenţa ceţii în orele dimineţii. În lipsa acestora, momentul de graţie nu se mai produce, fiind înlocuit de o desfrunzire lentă, mai puţin spectaculoasă, dar care ne oferă în schimb o perioadă mai lungă pentru a admira habitusul inconfundabil al impunătorului monument al naturii.

Mica noastră cercetare foto – meteorologică, deşi întinsă pe o perioadă prea scurtă pentru a genera concluzii imuabile, reflectă o tendinţă generală reflectată de câteva studii internaţionale aprofundate: pe fondul încălzirii climatice, momentul pierderii rapide a frunzelor este tot mai întârziat, precedat de o perioadă mai lungă de tranziţie cromatică spre galbenul inconfundabil. Toamnele băcăuane blânde din ultimii ani, lipsite de mari amplitudini termice în intervalul nostru de interes, asezonate şi de efectul de insulă de căldură urbană (fenomen incontestabil pentru zona centrală a municipiului) au influenţat dinamica foliară a „bătrânei doamne”.

Foto: influenţa circulaţiei atmosferice predominante asupra frunzişului

(partea nordică vs partea sudică a coroanei exemplarului de Ginkgo Biloba, 3 nov. 2022)

Graficul de mai jos sintetizează observaţiile din ultimii 12 ani, evidenţiind etapa de platou (îngălbenirea totală a frunzelor şi desfrunzirea treptată) şi momentul de graţie al desvrăjirii prin ploaia de aur a frunzelor grăbite spre sol, lăsând în unii ani coroana pleşuvă.

Până când vom avea pe plan local certitudinea oferită de o serie mai lungă de observaţii (a se vedea în acest sens studiul Agenţiei Japoneze de Meteorologie, care certifică decalarea cu 8 zile a momentului „leaf fall day”, în intervalul 1953-2000 sau cercetarea făcută de Universitatea New Hampshire, începînd cu anul 1977, asupra exemplarului din campusul studenţesc american²), două concluzii de final sunt cu siguranţă perene. Prima este legată de bucuria lucrurilor mărunte (filosofia wabi-sabi, parte a stilului japonez de viaţă), acea bucurie oferită de frumuseţea clipelor trecătoare, nu însă şi lipsite de substanţă pentru cel care are norocul să le întâlnească. Cea de a doua face referire la interconectarea componentelor mediului, la semnalele trase în faţa presiunii antropice tot mai agresive şi inconştiente. Mai greu de decriptat, necesitând eforturi interdisciplinare, aceste semne oferite discret pot completa tabloul unor vremuri în care schimbarea şi impredictibilitatea societăţii împiedică înţelegerea cu claritate a efectelor acţiunilor umane asupra naturii…

Foto: făclie în noapte de noiembrie (2019)

Pâna la o nouă reîntâlnire cu ploi de aur şi momente de graţie vegetală, zile senine şi reziliente!

Note: ¹ http://www.deferlari.ro/2011/08/femela-relicta-din-parcul-trandafirilor.html

² The Fall of the Gingko. The sudden end of the gingko’s summer feels like a spectacle of climate change, and it is.” – https://slate.com/technology/2018/11/gingko-trees-climate-change-leaves-fall.html?fbclid=IwAR071Dnq5jdPSv-ilkz3o_epwCxpTUf172mDXTZJSR2YoGqCoMekhqG8mCY

Text şi foto: prof. Lucian Şerban

Este vorba de „Weekend Lover”, o piesă cu vibe de petrecere, un produs muzical în care a colaborat excelent cu Matteo și Serena. Lansarea a avut loc joi, 17 noiembrie, pe youtube dar și pe alte platforme de streaming muzical.

Urmează ca „Weekend Lover” să fie lansată și pe radio, în acest sens existând o înțelegere cu cei de la ProFM , ca piesa să se audă „on air” cel mai târziu pe 5 decembrie.

„Mă cunosc cu Matteo și cu Serena de mai multă vreme, dar lucrurile su stat altfel. Am pus ideea acestei piese pe Tik Tok și i-am rugat pe prietenii mei de acolo să-i dea tag lui Matteo. Lui i-a plăcut ideea și chiar a fost impresionat. Apoi a acceptat să vină în acest proiect. La fel s-a întâmplat și cu Serena.

Am filmat videoclipul într-o vilă din București, unde mi-am invitat toți prietenii. Este vorba despre un proiect în regim propriu și sunt co-fondator The One Records, label de muzică. Practic noi ne producem piesele și videoclipurile. Eu am mai multe piese, în mai multe stiluri și colaborez cu mulți alți artiși, așa că, încă nu m-am gândit la un album”, a declarat pentru Deșteptarea Dael Damșa imediat după lansarea în online.

Simularea unui accident aviatic (aterizare forțată) cu victime multiple a fost scenariul exercițiului complex, inter-instituțional, organizat astăzi – sub coordonarea ISUJ Bacău – Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău – la Aeroportul Internațional „George Enescu”. Exercițiul a presupus activarea Planului Roşu de Intervenție, în contextul unui incendiu izbucnit la bordul aeronavei cu 120 de pasageri, numărul victimelor fiind ridicat (28 de persoane).

„Printre obiectivele urmărite s-au numărat verificarea coordonării echipelor de intervenție, a timpilor operativi de reacție şi intervenție, a promptitudinii cu care sunt triate şi preluate victimele accidentului în funcţie de gradul de urgență a condiției lor medicale, precum şi însuşirea responsabilităților și atribuțiilor ce revin fiecărei structuri de intervenție în parte”, a declarat prefectul județului, Lucian Bogdănel.

Au fost mobilizate inclusiv forțe și mijloace aparținând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bacău, Spitalului Judeţean Bacău – Unitatea de Primiri Urgenţe, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, Aeroportului Internaţional „George Enescu” Bacău, Bazei 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” și companiei Aerostar S.A.

La exercițiu au participat 127 de persoane şi 35 de mijloace tehnice.

La Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni a fost finalizat al treilea proiect din cadrul Programului “Servicii sociale alternative pentru persoane adulte cu dizabilități”.

„Alături de conducerea DGASPC, colaboratori și beneficiari, am participat la evenimentul prin care s-au dat în funcțiune 4 locuințe protejate, dotate la standarde europene, cu o capacitate de 6 beneficiari fiecare. De asemenea, o clădire existentă, a fost reabilitată complet pentru funcționarea unui centru de zi. Astfel, cele 24 de persoane, locuiesc de acum în spații în care se creează un mediu familial și le oferă un sentiment de apartenență”, a declarat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 6,2 milioane lei, din care 50 % fonduri nerambursabile, 500.000 lei alocare de la bugetul de stat și 2,2 milioane lei finanțare asigurată de CJ Bacău. Extrem de important este sprijinul acordat de primarul comunei Răcăciuni, Lucian Cheța, materializat în donarea clădirii pentru centru dar și în implicare & suport constant.

Prin materializarea unor astfel de proiecte, derulate de către DGASPC, se urmărește încurajarea și susținerea beneficiarilor, astfel încât, dizabilitățile de care suferă, să nu constituie un impediment pentru a duce o viață cât mai apropiată de normalitate.

Pentru a împlini acest deziderat, dăruirea și empatia personalului implicat în acest proces, reprezintă elementul determinant în a reda speranța, dar mai ales încrederea de sine celor care se află în dificultate. În mod cert este nevoie de vocație și dăruire pentru a lucra cu și pentru persoanele cu dizabilități.

„Mă bucură în mod deosebit faptul că, în completarea condițiilor pe care le-am creat în locuințele protejate, de la sfârșitul lunii noiembrie, două persoane adulte cu dizabilități, de la centrul din Răcăciuni, vor avea un loc de muncă într-o unitate protejată. Concret, li se oferă șansa de a se simți cu adevărat utili, dar și posibilitatea de a beneficia de pensie de invaliditate. Le mulțumesc angajaților și beneficiarilor DGASPC pentru maniera în care, în cadrul acestor evenimente, ne dau reale lecții și ne amintesc să prețuim sănătatea și darul vieții!”, a mai declarat Valentin Ivancea.

• Interviu cu Diana Dobrița BÎLEA, scriitoare

– Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

• Cuvântul este o imperisabilă, inepuizabilă „făptură specifică” (Noica) în al cărei înlăuntru subtil chem spre ființare împreună semeni de-ai mei. Cuvântul poate avea forța unei epifanii. Lui îmi supun eu izvoditorii îngeri și lui îi dedic cântecul vieții mele. Nu e întotdeauna ușor să aduci din nemărginitul limbii române acele cuvinte care să izbăvească de zbuciumul ordinarului pe omul zilelor noastre atât de vulnerabil, asuprit de multe mode ce nu țin de intimitatea spirituală a poporului nostru. Mărturisesc că intru cu sfială sub acoperământul cuvintelor când caut infinitezimalele, profunditățile și înălțimile ideii cu care urmează să mă înfățișez celor ce o vor citi în cartea mea. Alegerea cuvântului potrivit – care să aibă doza lămuritoare de utilitate și farmec – este o responsabilitate de care îmi dau seama tot mai mult și care, dacă nu mă sperie mereu, mă ține vrăjită în incomensurabilitatea deplinului nădăjduit cu toată energia preaplinului meu.
• Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?
• Câți dintre noi nu ne-am regăsit mai degrabă în Fiul Risipitor decât în Fratele său?! Deși Fratele este ceea ce se cheamă un om împlinit, care pare să merite toată admirația mirenilor, care a respectat normele și a reușit să-și dovedească hărnicia, maturitatea, corectitudinea, disciplina etc., nu poate să se bucure împreună cu tatăl de întoarcerea acasă a mezinului. Dimpotrivă, și-ar dori ca acesta să fie pedepsit, să fie tratat cu furie și dispreț de părintele lor. Faptul că tatăl șterge cu buretele eșecul fiului și îi sărbătorește întoarcerea acasă ca unui om de ispravă îl supără pe Frate. De ce? Oare nu ies astfel la iveală frustrările inerente ale unei vieți corecte, dar lipsite de trăire adevărată, de bucurii intense, de emoțiile riscurilor de tot felul? Unde e iubirea de frate? Înțelegem astfel că n-a avut șansa de a cunoaște iubirea profundă, cu frumosul, compasiunea, iertarea, sacrificiul etc. pe care le implică aceasta, pentru că iubirea transcende tot, poate tot. Iubirea e Dumnezeu. Fiul Risipitor a riscat și a trăit, a iubit, a îndurat foame și umilințe, a fost deschis și a înțeles rostul lumii, și-a învățat lecțiile. În timp ce Fiul Risipitor își recuperează omenescul și sinele prin smerenie, Fratele, cu mintea și inima întunecate de succesul personal, are de învățat adevărata lecție a corectitudinii umane, aceea care nu se poate manifesta în afara iubirii. În ceea ce mă privește, Tatăl n-ar putea să-mi spună, ca fiului său mai mare: „Tu totdeauna eşti cu mine”…
• Stați uneori la taclale, la o șuetă cu Dumnezeu?
• Uneori mi-am închipuit că Dumnezeu este numinosul pe care augurul fanteziei mele îl întrezărește în zborul și în cântecul păsărilor, alteori am crezut că este Tatăl nostru, Părintele Creator și iubitor al lumii și al oamenilor, așa cum ni l-a revelat Mântuitorul. Indiferent de ceea ce am crezut la un moment dat, între mine și El n-a existat o relație de amiciție, de bună vecinătate, de capitalizare și dezbatere împreună a ultimelor mici întâmplări personale sau de prin împrejurimi. Nu persoana lui Dumnezeu, pe care nu-L pot vedea, mă fascinează, ci palpitul înalt pe care-l dislocă în mine emoția întâlnirii cu El pe aleile interiorității mele. Atunci nu-L cert pentru nedreptățile din jur, nu negociez prin rugăciune cine știe ce dorință, ci tac și mă arunc în brațele Lui. Această îmbrățișare metafizică mă conectează la Iubire și, o vreme, simt că nu mai vreau nimic altceva.
• Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?
• N-aș da Raiului și Iadului semnificația veșniciei, deși Mântuitorul a spus: „Duceţi-vă de la Mine în iadul cel veşnic” şi „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, şi moşteniţi Împărăţia Cerurilor gătită vouă”. Ba mai mult decât atât, cred că raiul și iadul sunt niște stări și nu spații ale unei geografii pe care liberul om să n-o poată controla în niciun fel. Diversele stări de suflet și de conștiință ne duc uneori, aici, pe pământ, în rai sau în iad atunci când ajungem la paroxismul unei emoții pozitive, luminoase, sau negative, întunecate. Dincolo, e doar Dumnezeu, nu există nici rai, nici iad. Iar Dumnezeu, cum s-a mai spus, e Iubire. Iată habitatul pe care mă pregătesc o viață întreagă – deși fără angajamente și combustii semnificative în acest sens – să-l accesez.
• Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?
• Am trădat neesențial și cu regretul instalat din chiar clipa actului trădării. N-am premeditat trădarea și nici n-am avut tăria să mă bucur de consecințele concretizării ei. Trădările care duc la clivaje dramatice, la încleștări devastatoare între părțile implicate aștern pentru vreme îndelungată sau pentru totdeauna aura lor de violență și cutremur peste viața celui trădat. Trădătorul este, în multe dintre cazuri, la fel de nefericit ca și victima sa – și vorbesc aici de un trădător cu destulă inteligență rațională și emoțională, de o persoană elevată, care se va elibera greu sau niciodată de fapta sa. Însă prostul trădător este capabil să bifeze trădarea ca pe o realizare personală, pentru că a folosit-o la obținerea ieftină a unui avantaj, sau ca satisfacție. Acesta nu poate vedea cu sufletul și tocmai de aceea e lipsit de compasiune. Are însă reflexele formate pentru a arunca peste întunecatele breșe create de el scuze mincinoase sau/și gesturi umile, aproape credibile, în stare să genereze în mintea celui trădat o punere sub semnul întrebării a existenței trădării înseși ori măcar a relei-voințe. Nu-i așa că-l vedem adesea nu prea departe de noi, de cercurile noastre?… Pe mine m-am trădat de nenumărate ori, ca să fie bine…
• Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii, ce ar viza acest  petic?

– „Dac-aș fi fost Dumnezeu”, ca să repet titlul unui roman tulburător al dumneavoastră, stimate domnule Ion Fercu, la momentul alungării din Rai n-aș mai fi blestemat pe Adam, pe Eva și tot neamul omenesc. Cioran credea că în Adam s-a manifestat deja încă din Rai inaptitudinea de a fi fericit și de aceea a ales cunoașterea în locul nemuririi. Așadar, omul ar fi găsit și singur drumurile impracticabile spre fericire. Nu mai era nevoie și de boli, și de durerea fizică, și de bătrânețe, care nu fac altceva decât să muște adânc din demnitatea umană.

• Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?
• La 29 mai 1940, cu prilejul primirii sale în Academia Română, Liviu Rebreanu afirma, printre altele, în discursul său LAUDĂ ȚĂRANULUI ROMÂN: „Ţăranul e începutul şi sfârşitul”. Oricât ne-am împotrivi astăzi acestei aserțiuni bazându-ne pe faptul că inclusiv lumea satului este supusă în mod firesc tăvălugului schimbărilor, trebuie să ținem seama că trinitatea țarină-țară-țăran este adevărata avuție a neamului, fără de care ne-am dispersa în neant. Nu-i neapărat nevoie de un filtru afectiv prin care să privim realitatea, ajunge unul obiectiv.