17 mai 2024
ActualitateVoluntar la 15 ani

Voluntar la 15 ani

De multe ori ne facem griji în privința viitorului din cauza noilor generații. Sunt mulți cei care spun că viitorul este sumbru pentru că tinerii din ziua de azi nu au modele și sunt delăsători. Doar că lucrurile nu sunt chiar așa. Senzaționalul, mai ales cel negativ, prinde bine la public. Și poate că e făcut intenționat. Dar sunt și foarte, foarte, multe exemple de tineri care contrazic toate neliniștile noastre.

Astăzi cunoaștem un adolescent de 15 ani, care ne arată clar că țara asta are potențial. Vorbim de Radu-Marian Moise, unul dintre cei mai implicați tineri în voluntariat din Dărmănești. El este elev în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești, profilul matematică-informatică și începând cu luna septemrbie a anului trecut, este voluntar la Crucea Roșie – Subfiliala Comănești.

Pe lângă voluntariatul la Crucea Roșie – despre care spune că e cel mai important pentru el, Radu este implicat și în Acțiunea Catolică din Parohia Catolică Dărmănești, ocupând funcția de Secretar, dorind astfel să candideze și pentru funcția de Responsabil sector tineri în Consiliul zonal Bacău din Consiliul Diecezan al Acțiunii Catolice Iași. Este foarte implicat este și în viața elevilor reprezentanți, fiind Director al departamentului PR & Comunicare în cadrul CȘE Comănești și Web-Developer la Consiliul Județean al Elevilor Bacău.



„Este un tânăr responsabil și pe plan spiritual, răspunzând prompt la toate inițiativele parohiei din care face parte, se spovedește și împărtășește des, contemplând Cuvântul Domnului în timpul liturghiilor. Face parte și din grupul „Inima” care își desfășoară lunar activități la Casa Ecumenică din Onești, întâlniri ce constau în zile de formare cu tineri, laici și persoane consecrate”, se arată într-un comunicat.

Viitorul său se pare că este îndreptat spre Web Development, creare și editare site-uri web, începând cu unul personal: mrm25.ro, o adresă personalizată de e-mail: contact@mrm25.ro și lucrând împreună cu echipa Consiliul Județean al Elevilor, a ajutat la crearea site-ului bacau.consiliulelevilor.ro .

Ce-i drept, cu o floare nu se face primăvară. Dar e un început și e mult mai mult decât nimic.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri