miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1064

A drogat și violat o adolescentă de 16 ani. Altă fata de 15 ani a fost filmată în timpul relațiilor sexuale

La data de 24.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă agravată, act sexual cu un minor în formă agravată și pornografie infantilă.

În cauză, s-a reținut faptul că, în luna noiembrie 2021, inculpatul a violat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința, stare în care se afla ca urmare a administrării unor medicamente.

Fapta de viol a fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, pe care inculpatul le-a deținut şi stocat până în prezent.

De asemenea, după ce a atras cu sume de bani și mici cadouri o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, inculpatul a întreținut, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, relații sexuale cu aceasta în scopul producerii de materiale pornografice, materiale pe care le-a deținut şi stocat până în prezent.

Sărbătorim 1 Decembrie prin Sfințirea Paraclisului „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Bronx

    Anul acesta, Asociația Bronx People sărbătorește Ziua Națională a României într-un mod diferit. Pe data de 1 Decembrie, începând cu ora 15.00, va avea loc sfințirea Paraclisului „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, eveniment sacru oficiat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți.

    Paraclisul este așezat în inima Satului Meșteșugăresc al Copiilor, construcție care a fost demarată la începutul anului 2022, lângă Centrul Familial Maria Bronx, pe str. Hotarului, nr. 4, loc. Lilieci, jud. Bacău. Întregul așezământ va oferi comunității o familii pentru copii și tineri fără sprijin, un cămin sigur pentru tinere mămici cu copii care au trecut prin situații dificile, ateliere meșteșugărești pentru copii, un cabinet medical care va funcționa în regim permanent, un centru pentru copii și tineri cu dizabilități și un centru de prestări servicii de spălătorie, curățătorie și croitorie verde.

    Paraclisul stă în inima construcției și reprezintă un loc de comuniune, de reculegere și de întâlnire, un spațiu sfânt spre care asociația își dorește să atragă copiii, prin povești, comunicare, joacă și artă, astfel încât să-i formeze OAMENI empatici, morali, în căutare de frumos și sfânt, care să ducă mai departe valorile pe care asociația le cultivă în copii și tineri. La subsol, paraclisul va avea și o sală de mese în care cei nevoiași vor lua masa.

    Sfânta Cuvioasă Parascheva este și ocrotitoarea Cantinei Sociale Maria Bronx, care urmează să fie deschisă și prin care peste 300 de copii și tineri din medii fără posibilități vor lua masa zilnic, primind sprijin pentru a merge la școală, dar și pentru a practica un sport de performanță.

    Pe 1 Decembrie, sunt așteptați toți cei care doresc să facă parte din povestea Bronx People și să o împărtășească mai departe. Pentru cei care doresc să sprijine desfășurarea evenimentului, se pot face donații în contulrile Asociației Bronx People, CUI 39102367, RO87CARP004001243861RO02 în RON sau RO44CARP004001243861EU02 în EURO.

    Pe 1 Decembrie, îi așteptăm alături de noi pe toți acei care cred, pe cei care își doresc mai mult pentru copiii și tinerii care cresc lângă noi, pe cei care susțin dezvoltarea comunității prin educație, sport, artă, tradiție și spiritualitate. Paraclisul Sfânta Cuvioasă Parascheva e tocmai locul construit de noi alături de voi pentru a ne întâlni și pentru a face ca visurile să devină realitate, căci familia Bronx People construiește alături de oameni pentru oameni Noi nu construim garduri înalte, ci lărgim masa”, a declarat Daniel Zodian, fondator Asociația Bronx People & Satul Meșteșugăresc al Copiilor.

    În această perioadă, Asociația Bronx People desfășoară și campania ShoeBox, prin care colectează scrisori către Moș Crăciun transmise de copii care provin din medii vulnerabile, care speră ca visul lor de Crăciun să fie îndeplinit. Pentru a intra în posesia unei scrisori și a îndeplini un vis de Crăciun: 0749336424/0759021146. De asemenea, pe 17 Decembrie, de Sfântul Daniel, va avea loc și „Gătim pentru oamenii străzii”, prin care câteva sute de persoane fără adăpost se vor bucura de o masă caldă pregătită de ehipa Bronx People.

     

    „Să dăm mână cu mână!”

    Aşa ne-a cerut Iuliana Ieşan, directoarea Liceului Tehnologic Făget, comuna Ghimeş-Făget, în deschiderea programului de luni, 28 noiembrie, dedicat zilei de 1 Decembrie şi subsumat „Conexiunilor culturale” (proiectul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău). Cei care au ascultat-o cu devotament au fost gimnaziştii şi liceenii, care în finalul spectacolului au coborât de pe scena Căminului Cultural, într-o splendidă horă românească şi arborând mulţime de steaguri tricolore. Mai înainte, vreme de 2 ore, 2 minute şi 43 de secunde (cât a arătat reportofonul meu, lacom să înregistreze tot), s-au petrecut multe momente memorabile: cântece tematice (pregătite de profesoara Annamaria Tanko), secvenţe alegorice (provinciile istorice româneşti, figurate de eleve din clasa a IX-a), dansuri populare şi numeroase momente poetice. Nota bene: toate textele reproduse de elevi au fost memorate, incluzând aici şi pe cele care însoţeau muzica.

    Un moment aparte l-a constituit lansarea cărţii „Plaiurile ghimeşene, martor al universului cunoaşterii”, de Petrică şi Valeria Bilibok-Bârsan, prezentată de Feodosia Rotaru. Este un album etnografic comentat şi însoţit de imagini reprezentative pentru specificul acestei zone folclorice. Cuvinte de laudă la adresa artizanilor momentelor au avut Anişoara Rusu, Monica Bârsan, Viorica Hăineală, Georgeta Nechita-Burculeţ (care le-a oferit celor doi autori o diplomă aniversară, pentru 40 de ani de căsnicie) şi subsemnatul, amintind că printre personalităţile legate profesional de aceste locuri trebuie amintit Grigore Tabacaru. Ilustrul pedagog a organizat Universitatea Populară de la Ghimeş, în 1924, după modelul celei de la Vălenii de Munte a lui Nicolae Iorga. Florin Zăncescu, managerul C.J.C.P.C.T. Bacău, şi-a exprimat convingerea că în această zonă tradiţiile sunt nu doar inventariate, ci şi promovate pentru generaţiile viitoare.

    Organizator a fost Liceul Tehnologic Făget, iar parteneri, Societatea Cultural-Pedagogică „Grigore Tabacaru” Tărhăuş, Parohia Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Făget, Cercul de creaţie „Mihail Spiridonică” Tărhăuş.

    Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie de Ziua Națională – VIDEO

    Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, la datorie în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României

    În perioada 30 noiembrie – 4 decembrie a.c., în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va desfășura acțiuni specifice în zona de responsabilitate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și asigurarea ordinii și siguranţei publice.

    Zilnic, jandarmii vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor în mai multe localități din județele Bacău, Iași, Suceava și vor acționa, atât în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, cât și independent, având ca prioritate siguranța tuturor persoanelor prezente în spațiul public, precum și respectarea normelor de conviețuire socială.

    De 1 decembrie, Ziua Națională a României, jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău vor participa la ceremonialele militare și religioase desfășurate în municipiul Bacău, la Cimitirul Eroilor și în Piața Tricolorului, precum și în localitatea Dofteana, din județul Bacău și vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la manifestările publice prilejuite de Ziua Națională a României în sprijinul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Galați, Iași, Vrancea și Neamț, iar începând cu ora 19.00, vor asigura măsurile de ordine în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C.S.B., care se va desfășura pe stadionul municipal din localitate.

    Echipaje de jandarmi vor fi prezente și la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău, unde vor acționa în vederea asigurării securității persoanelor care folosesc transportul aerian în această perioadă.
    Vă recomandăm să fiți responsabili și să respectați îndrumările forțelor de ordine, adoptați un comportament civilizat, evitați implicarea în conflicte de orice natură, iar dacă sunteți victime sau martorii unor fapte antisociale solicitați imediat sprijinul forțelor de ordine prezente în zonă, direct sau prin apel la Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

    Bucurați-vă responsabil de aceste zile de sărbătoare! Noi avem grijă să o faceți în siguranță!

    POLIȚIȘTII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU LA DATORIE, ÎN MINIVACANŢA
    PRILEJUITĂ DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

    Peste 1000 de polițiști se vor afla în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, în minivacanța de 1 decembrie.

    În perioada 30 noiembrie – 04 decembrie a.c., peste 1000 de poliţişti vor acționa, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

    Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 618 sunt poliţişti de ordine publică, 219 poliţişti sunt de la rutieră, iar restul de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă.

    De asemenea, polițiștii vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influenţa băuturilor alcoolice.

    Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău vor acționa zilnic, cu peste 90 de autospeciale, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite.

    Măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate zilnic şi de patrulele pedestre de siguranţă publică, care vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

    Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, vă recomandă:

    Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

    Alegeți ruta cea mai eficientă. Luați în considerare că valorile de trafic pot crește considerabil pe anumite trasee.

    Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau dacă vă simțiți obosiți. Purtați centura de siguranță și concentrați-vă în permanență asupra traficului!

    Jandarmii băcăuani au sărbătorit în avans Ziua Națională a României în mijlocul elevilor VIDEO

    Jandarmii băcăuani au sărbătorit în avans Ziua Națională a României în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale ” Alecu Russo ” din municipiul Bacău, care i-au primit cu zâmbetul pe buze,cântece, dansuri și desene.

    1 Decembrie este o zi specială, memorabilă, plină de însemnătăți istorice pentru întreaga Românie. Suntem datori să sărbătorim an de an ziua în care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat în unanimitate unirea Transilvaniei cu România. Jandarmii băcăuani, împreună cu cadrele didactice, le-au explicat copiilor importanța deosebită a acestui moment istoric, educând tânăra generație în sensul dezvoltării spiritului civic și le-au oferit stegulețe.

    Jandarmii băcăuani sunt preocupați în permanență de siguranța școlară și sunt mereu aproape de elevi.

    Dacă de această dată scopul jandarmilor a fost altul, prin activitățile desfășurate pe întreg parcursul anului școlar se urmărește prevenirea și combaterea violenței în școală, insuflarea încrederii de a face alegerea potrivită pentru a fi în siguranță și a evita victimizarea.

    „În acest an, în ziua de 29 noiembrie 2022, preșcolarii și elevii Școlii Gimnaziale „Alecu Russo” Bacău au decis să îmbrace portul național și, alături de jandarmii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bacău, să marcheze importanța Zilei Naționale a României prin port, cântec, dans și desen.

    Mulțumim reprezentanților Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău pentru preocuparea permanentă, pentru colaborarea și deschiderea de a fi în mijlocul copiilor, dar și pentru integritate, profesionalism și curaj, valori care trebuie să definească fiecare cetățean român”, a precizat doamna director, profesor Maria Abaza.

    La sfârșitul activităților, o inima și o horă dedicată României a primit emoțiile tuturor, într-o explozie de culoare – baloane în culorile drapelului, aducând aminte tuturor că suntem datori să ne respectăm istoria națională.

    Colours in Karpenland

      Aceasta a fost tema Balului Bobocilor a Colegiului „N.V. Karpen” care a avut loc joi seară pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”.

      Într-o sală plină de elevi, cadre didactice și părinți dar și alți prieteni, 7 perechi de boboci s-au întrecut în mai multe probe pentru râvnitele titluri de Miss și Mister.

      Spectacolul a fost completat de diferite numere de muzică și dans, momente oferite de diferși parteneri dar și de elevii din clasele mai mari ale colegiului. La final, juriul a decis:

      Miss Boboc 2022 – Șchiopu Ariana. Pe locul II s-a clasat Fecioru Bianca, pe III Popa Claudia iar titlul de Miss Popularitate i-a revenit elevei Doboș Beatris. La băieți, Mister Boboc 2022 a fost numit Niță Denis, pe II s-a clasat Hoborici Marco, pe III Câmpeanu Mario, în timp ce premiul de Mister Popularitate a ajuns la Bordianu Ciprian.

      Și de această dată sponsor principal al evenimentului a fost Școala de Șoferi SMART ABC.

      UPDATE Se furnizează apă după un program prestabilit ca urmare a unei avarii pe conducta CRAB!

        În cursul nopții trecute CRAB Bacău a reluat distribuția apei către municipiul Onești. Prin urmare, astăzi – 29 noiembrie 2022, furnizarea apei în oraș se face la parametrii optimi.

        Pentru refacerea necesarului de apă la nivelul Complexului de înmagazinare și pompare Cuciur, echipele RAJA vor întrerupe alimentarea în această noapte (29 spre 30 noiembrie 2022), în intervalul orar 23.00 – 05.00. Începând de mâine – 30 noiembrie 2022, furnizarea apei în Onești se va face în regim permanent.

        Biroul de Comunicare

        Băcăuanii din Top Forbes România 2022

        Dragoș și Adrian Pavăl

        Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman), Daniel Dines (UiPats), Ștefan Vuza (Chimcomplex), Gruia Stoica și Vasile Didilă (Grampet, proprietara Rafo), oameni de afaceri băcăuani, originari din județul Bacău sau cu afaceri importante în județ, se numără printre primii 17 nominalizați în Clasamentul celor mai bogați români – Top Forbes România 2022.

        Revista Forbes România a realizat și în acest an un top cu 500 dintre cei mai bogați români.

        Primul loc în clasament revine, în acest an, pentru prima dată fraților Dragoș și Adrian Pavăl, cu 13 miliarde de lei. „Investițiile lor în sectorul imobiliar – spun cei de la Forbes – reprezintă o cursă neîntreruptă, fără «pauze de respirație», bine calculată și adaptată la condițiile pieței.”

        Primul loc era până acum al lui Daniel Dines, originar din Onești, dar scăderea averii sale la numai 8 miliarde de lei l-a adus pe locul al treilea. UiPath își continuă, însă, evoluția. Daniel Dines a achiziționat, în primăvară, prin intermediul vehiculul său de investiții Ice Vulcan Properties Ltd, înregistrat în Cipru, 9,57% din RodBun, unul dintre cei mai importanți jucători din agricultura românească.

        Ștefan Vuza

        Pe locul al șaptelea s-a situat Ștefan Vuza, cu 4,5 miliarde de lei. Chimcomplex este un grup industrial cu o strategie orientată spre eficiență tehnologică și energetică, chimie verde circulară și investiții în hidrogen.

        Iar proprietarii Rafo Onești, frații Gruia Stoica și Vasile Didilă sunt pe locul al 17-lea, cu 1,2 miliarde de lei. Principalele lor afaceri, însă, sunt în transportul feroviar din România și sud-estul Europei.

        Evaluarea averilor celor mai bogați oameni de afaceri din România incluși în top are la bază pornește de la multiplii medii pentru cifra de afaceri, profitul net și capitalurile proprii, cu un set de coeficienți aplicabili fiecăruia dintre acești indicatori financiari. Multiplii au fost furnizați de Deloitte România, pe baza analizei bursiere a companiilor listate din Europa Centrală și de Est, în toate domeniile și sectoarele de activitate. Informațiile au fost obținute din surse oficiale, de pe site-ul Ministerului Finanțelor, de la Registrul Comerțului, din bazele de date ale portalului Confidas.ro sau de la oamenii de afaceri intervievați de Forbes România.

        Ieftiniri în stațiile de carburanți. Prețul benzinei, sub pragul de 7 lei pe litru

        Vești îmbucurătoare pentru șoferii cu mașini pe benzină. De la jumătatea lunii, benzina standard s-a tot ieftinit, ajungând să coste sub 7 lei pe litru, preț final care include și subvenția de 50 de bani, acordată de stat. Ieftinirea este cauzată de scăderi ale cotațiilor barilului de petrol.

        După o serie prelungită de ieftiniri la pompă, prețul benzinei a ajuns sub pragul psihologic de 7 lei pe litru (preț final, rămas după a fost scăzută subvenția de 50 de bani). Contrar așteptărilor, benzina cea mai ieftină nu se găsea la Petrom, liderul incontestabil al pieței carburanților, ci în stațiile LukOil, unde prețiosul carburant se vindea la 7,42 de lei (6,92 de lei, prețul plătit la casa de marcat de către posesorii de automobile). La Petrom, benzina de 95 costa cu un ban mai mult, respectiv 7,43 de lei/litru (6,93 lei/litru). În stația Socar de pe 9 Mai, același sortiment de carburant auto costa 7,46 lei/litru (6,96 lei/litru). În rest, la toate celelalte companii din piață – Rompetrol, Mol și OMV, benzina standard avea un preț afișat de 7,49 lei/litru (6,99 lei/litru). La motorină, situația este mai complicată, prețurile la pompă fiind de peste 8 lei pe litru, în toate stațiile de carburanți.

        Ieftiniri ale petrolului, din cauza protestelor din China

        Ieftinirile la pompă s-au reluat în a doua jumătate a lunii noiembrie, după ce, timp de o lună, prețurile au crescut în 15 rânduri, totalizând o scumpire de 63 de bani pe litru. Și de data asta, ieftinirile au fost determinate tot de scăderile cotațiilor la produsele petroliere, evident, pe fondul ieftinirii țițeiului. Bunăoară, la sfârșitul săptămânii, cotațiile Platt’s Med (de referință în zona noastră), erau de doar 871 de dolari pe tona de benzină și 970 de dolari pe tona de motorină, mult mai mici decât în vară și la începutul toamnei. De altfel, și prețul petrolului a scăzut dramatic, ieri, cu peste 2 dolari pe baril, înregistrând cel mai mic nivel din 2021 încoace. Scăderea este cauzată de temerile legate de cererea de carburanți a Chinei, cel mai mare importator din lume, pe fondul protestelor faţă de restricţiile stricte ale COVID-19, impuse ca urmare a creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri cu acest virus. Reamintim că, în China, principalul importator de petrol din lume, este menținută politica zero – COVID, deși o mare parte a lumii a ridicat majoritatea restricţiilor. Prin urmare, la începutul săptămânii, țiţeiul Brent a scăzut la 81,20 dolari pe baril, iar cel american West Texas Intermediate (WTI) până la 74,12 dolari/baril.

        Plafonarea prețului la petrolul rusesc

        Piaţa ar putea rămâne volatilă, în funcţie de rezultatul reuniunii OPEC+ şi de plafonarea preţului la petrolul rusesc. Vineri, era programată o reuniune a statelor UE, pe tema plafonării prețului pentru exporturile de petrol ale Rusiei, în dorința de a limita capacitatea Moscovei de a plăti pentru războiul său din Ucraina, fără a provoca un şoc asupra aprovizionării mondiale cu petrol. Însă întâlnirea a fost anulată, întrucât miniştrii europeni ai Energiei nu s-au înțeles în privința nivelului de preţ la care ar trebui plafonat petrolul rusesc. Prin plafonare, se dorește împiedicarea companiilor de shipping, asigurări şi reasigurări de a-şi oferi serviciile pentru navele care transportă ţiţei rusesc la nivel global. Inițial, se stabilise ca plafonarea de preţ la exporturile rusești de petrol să intre în vigoare pe 5 decembrie. În timp ce liderii din întrega Uniune Europeană încă mai discută pe acest subiect, în prima parte a lunii în curs, în porturile europene a ajuns din ce în ce mai multă motorină provenită din Rusia (cu 126% mai mult față de aceeași perioadă a lunii octombrie). Pe de altă parte, pe 4 decembrie, este programată întâlnirea OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi, printre care şi Rusia). La recenta reuniune, din luna octombrie, OPEC+ a decis să îşi reducă ţinta de producţie cu două milioane de barili pe zi. Este de așteptat ca preţul petrolului să continue să scadă, în cazul în care OPEC+ nu va decide o nouă reducere a cotelor de producţie sau dacă SUA nu vor începe să îşi reumple rezervele strategice.

         

        Interesant de urmărit ce se va întâmpla după 31 decembrie, când se încheie perioada în care prețul carburanților la pompă este subvenționat cu 50 de bani pe litru. Inițial, măsura susținerii prețului carburanților auto a fost decisă în vară, pentru trei luni. apoi, compensarea cu 50 de bani pentru motorină și benzină a fost prelungită până la 31 decembrie. Astfel, 25 de bani sunt suportaţi de bugetul de stat, iar 25 de bani reprezintă o reducere comercială pe care, voluntar, o aplică lanţurile de benzinării.

         

        Ședința Consiliului Local Bacău – LIVE

        Ordinea de zi

        1.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții ”Realizarea de noi sisteme de alimentare cu energie termică a consumatorilor racordați la 6 CT existente în municipiul Bacău – Racordarea CT Grup Școlar Anghel Saligny, CT 1 Parc și CT Prefectura la SACET Bacău ” – Lot 2 – actualizare SF.
        2.Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul de investiții ”Realizarea de noi sisteme de alimentare cu energie termică a consumatorilor racordați la 6 CT existente în municipiul Bacău – Racordare CT3/5 Dr. Aroneanu la SACET Bacău ” – Lot 1 – actualizare SF.
        3.Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr.239/10.11.2020 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor pentru obiectivul de investiții: ” Modernizare și reabilitare COLEGIUL TEHNIC DE COMUNICAȚII N.V. KARPEN” Cod SMIS 128351.
        4.Proiect de hotărâre privind aprobarea DEVIZULUI GENERAL ACTUALIZAT și a indicatorilor tehnico-economici la faza Proiect Tehnic, pentru obiectivul de investiții ” Modernizare și reabilitare Colegiul Tehnic de Comunicații N.V. Karpen Bacău” Cod SMIS 128351, precum și abrogarea HCL nr.348/16.08.2022 și HCL nr.415/29.09.2022.
        5.Proiect de hotărâre pentru aprobarea DOCUMENTAȚIEI TEHNICO-ECONOMICE, faza DALI, pentru obiectivul de investiții Reabilitare bază sportivă ”Constantin Anghelache” prelungprelundin Municipiul Bacău.
        6.Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declanșării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții – Proiect integrat ”Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Logofăt Tăutu nr. 1- Str. Neagoe Vodă nr. 14 – Str. Banca Națională nr. 44”
        7.Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declansării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții – Proiect integrat ”Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Slănicului – Str. Logofăt Tautu – Str. Neagoe Vodă”
        8.Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF și aprobarea declansării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării obiectivului de investiții – Proiect integrat ”Amenajare parcări” în locul bateriilor de garaje Str. Ștefan cel Mare – Str. Iosif Cocea – Str. 22 Decembrie”
        9.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Școala Gimnazială nr. 10 Bacău, pentru organizarea Festivalului de folclor ”Muguri de dor”, ce sa va desfășura la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău, în data de 6 Decembrie 2022
        10.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” pentru organizarea unui eveniment, în scop caritabil, ce se va desfășura la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău, în data de 16 Decembrie 2022.
        11.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Fundația” Sfântul Ioan Bosco” în vederea organizării unui concert caritabil ”O lumină pentru viitor”, ce se va desfășura la Teatrul de Vară ”Radu Beligan” din Bacău, în data de 13 Decembrie 2022.
        12.Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare” din Bacău pentru organizarea unei expoziții cu titlul ”Dascăli și tinere talente” , ce se va avea loc în perioada 1 decembrie – 7 decembrie 2022.
        13.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății Thermoenergy Group S.A. pentru aprobarea contractării/prelungirii pe 12 luni a Scrisorii de Garanție Bancară de Bună Plată cu valoarea de 50.000 lei de la GARANTI BANK Sucursala Bacău (sau la alte bănci la care Societatea Thermoenergy Group S.A. deține conturi)
        14.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. în vederea numirii a 2 membrii provizorii în Consiliul de Administrație al societății pentru o perioadă de 4 luni, dar nu mai târziu de finalizarea procedurii de selecție
        15.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Thermoenergy Group S.A. Bacău pentru prelungirea mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de Administrație .
        16.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în Contractul de concesionare nr. 68524 din 24.05.2011, așa cum a fost modificat prin Actele Adiționale nr. 69354/25.07.2019, nr. 140506/10.06.2021 și nr. 189850/21.12.2021, încheiat între Municipiul Bacău și D-NA COSTIN LUCIA, reprezentant legal al C.M.I. DR. COSTIN LUCIA pentru spațiul cu destinația cabinet medical și a terenului aferent din municipiul Bacău, str. Mihai Eminescu, nr. 28A
        17.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către DELGAZ GRID SA asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău.
        18.Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023.
        19.Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local.
        20.Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri ca bunuri de uz și de interes public local și introducerea acestora în domeniul public al Municipiului Bacău.
        21.Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunii de apartamentare a imobilului situat în strada Henri Coandă nr.2 din municipiul Bacău
        22.Proiect de hotărâre pentru aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022 al Societății de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. și mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău pentru aprobarea rectificării BVC și a negocierii indicatorilor financiari.
        23.Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemțiune asupra imobilului situat în Bacău, str. Ioniță Sandu Sturza nr.96, Județul Bacău înscris în cartea funciară nr.60279 – C1.
        24.Proiect de hotărâre privind actualizarea HCL nr. 157/2018 prin care s-a aprobat însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Bacău
        25.Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Structurii Consultative a copiilor ”Consiliul Local al Copiilor” din municipiul Bacău
        26.Proiect de hotărâre privind atestarea persoanelor fizice care au obținut certificate de calificare profesională în vederea desfășurării activității de administrator de condominii la asociațiile de proprietari din municipiului Bacău.
        27.Proiect de hotărâre privind stabilirea perioadei efectuării inventarierii anuale a bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Bacău.
        28.Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.43 din 07.02.2022 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2022, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani.
        29.Proiect de hotărâre privind acordarea ”Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 102 familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 31.10.2022.
        30.Proiect de hotărâre privind aprobarea prețurilor reglementate pentru energia termică în SACET în perioada noiembrie-decembrie 2022 și semestrul I al anului 2023
        31.Proiect de hotărâre privind aprobarea contractului cadru de asociere dintre UAT Municipiul Bacău și UAT Comuna Hemeiuș aferent obiectivului de investiții ”Coridor pentru deplasări nemotorizate pe traseul Centrul Bacău-Cartier Gherăiești-Lilieci-Hemeiuș”.
        32.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU, întocmit pentru CONSTRUIRE IMOBIL SPAȚII COMERCIALE ȘI LOCUINȚE COLECTIVE; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, STR.TEIULUI, NR.11A din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară BENEFICIARI: VASILE ȘI MOCANU MARIA
        33.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU, întocmit pentru CONSTRUIRE 5 GARAJE, SALĂ DE SPORT, UN CONTAINER BIROU; ÎMPREJMUIRE TEREN; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, CALEA DOCTOR ALEXANDRU ȘAFRAN, NR.67 E, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară BENEFICIARI: BACIU CRISTINA și VĂTĂJIȚĂ DIANA-IOANA
        34.Proiect de hotărâre privind darea în administrare a părților comune din condominiu/condominii, a centralelor termice și a lifturilor aferente aflate în administrarea Municipiului Bacău, pe perioada existenței construcției, către asociațiile de chiriași/locatari și modificarea HCL nr. 180/2016.
        35.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexelor nr. 2 și nr. 3 ale HCL nr. 284/30.08.2021 privind aprobarea statului de funcții și organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău și al serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, cu modificările și completările ulterioare.
        36.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea Anexelor nr.2 și nr.3 la H.C.L nr. 284/30.08.2021 prin care s-au aprobat statul de funcții și organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău și al serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău, ca urmare a promovării unor funcționari publici

        Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

          RAJA SA aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în intervalul 30 noiembrie – 04 decembrie 2022, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise.

          Abonații pot folosi serviciile online pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

          Documentele, înscrisurile sau actele specifice pentru diferite servicii pot fi transmise pe adresele de e-mail comunicate pe pagina web a societății https://rajac.ro/contact/.

          În această perioadă, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

          Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

          Începând de luni – 05 decembrie 2022, RAJA SA va relua programul normal de lucru.

          Biroul de Comunicare

          Colegiul Național „Ferdinand I”, o promisiune îndeplinită a superlativului și la 155 de ani de existență

            Valoarea unei instituții de învățământ se clădește, în timp, prin oameni, cu oameni, prin lumina cărții – identitate a educației de calitate, dar și prin pasiunea pe care susținătorii școlii o dăruiesc. Oamenii care contribuie la crearea și desfășurarea celui mai impresionant eveniment al comunității ferdinandiste, ReGala Ferdinand, cei care și-au asumat rolul de Mecena, sunt Alumni Ferdinand!

            Sâmbată, 26 noiembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, a avut loc ReGala Ferdinand, un eveniment festiv desfăşurat anual de Colegiul Naţional „Ferdinand I”. Aici s-au adunat, în lumina caldă a strălucirii recunoașterii cunoașterii, elevi talentaţi, motivaţi de visuri mari, cu rezultate excepționale la olimpiade internaționale, naționale, interjudețene, județene şi concursuri extraşcolare. Un număr de 228 de elevi s-a bucurat de premii în valoare de 20 000 de euro. Însă anul acesta, ReGala Ferdinand a însemnat mai mult de atât. A fost un prilej de sărbătorire a celor 155 de ani de la înfiinţarea Colegiului Național „Ferdinand I”, fostul liceu „George Bacovia”. În cadrul ReGalei s-au premiat și profesori remarcabili prin dăruire și profesionalism, dascăli cu vocația începutului în toate, profesori al căror Obiect(iv) este Cultura, înțeleasă ca unitate a omului de excepție, etichetă a omului universal.

            Au avut loc momente artistice în care, cu maturitate interpretativă, elevi de clasa a VIII-a si a X-a au făcut buchet limbajele artelor – poezie, muzică, teatru. Nu pot fi uitate nici tinerele talente ce au încântat sala prin dans (latino, balet, streetdance) și muzică (chitară și soliști cu talent uimitor).

            ReGala s-a bucurat și de invitaţi speciali, reprezentaţi de foşti elevi, absolvenţi de succes ai liceului, care au acceptat cu entuziasm să le fie alături tinerilor ferdinandişti în momentele lor de glorie. Primarul orașului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, a participat la această festivitate ce a reușit să-i readucă la viață momentele absolvirii liceului: „Retrăiesc emoţiile absolvirii mele de liceu. Mi-e dor de acele vremuri şi sunt încântat că pot fi alături de voi la această aniversare.” Doamna Inspector Școlar General, Anca Egarmin, a fost alături, de asemenea, de momentele înălțătoare, declarând: „E de remarcat, aproape și de invidiat, în sens benefic, desigur, forța unui parteneriat cu certitudine constructiv: pe de o parte, conducerea, respectiv, profesorii din Colegiul National „Ferdinand I” Bacău, pe de altă parte, părinții elevilor de acolo sau/și foștii absolvenți ai liceului, a căror fericită ,,întâlnire” aduce, cu regularitate, doar beneficii (morale, profesionale, de mentorat, financiare etc). La mulți ani, la fel de trainici! Felicitări tuturor!”. Irina Popa, președinta Asociației Absolvenților de „Ferdinand” – Alumni, afirmă că interesele asociației sunt cele „de a reînvia tradiția premierii excelenței în educație, a VII-a ediție a ReGalei, unde am ajutat la achiziționarea de teste și laptopuri”. Înființată în 2013, asociația a investit, până în prezent, peste 200.000 euro în știință și IT, literatură, sport, dezvoltare personală, dotările colegiului, burse școlare, educație în pandemie și, nu în ultimul rând, în ReGala Ferdinand, ediție de ediție.

            Festivitatea a început cu derularea unor scurte discursuri ale foștilor absolvenți – în prezent, oameni împliniți, cu o carieră strălucită. Printre ei, s-a numărat şi Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, absolventă a colegiului în anul 1998: „Mă bucur mult pentru ocazia de a reveni într-un loc în care am petrecut niște ani minunați, cu influență majoră asupra formării și parcursului profesional care au urmat terminării liceului”, rememorează fosta elevă, pledând pentru educație ca singură soluție pentru dezvoltarea României Europene: „Pe drumul de formare nu există scurtături. Iar dacă voi credeți că le-ați găsit, acele drumuri nu vă pot asigura baza solidă de care aveți nevoie pentru a reuși mai departe în viață, ca cetățeni, ca profesioniști și ca părinți. Așadar, singurul drum este cel al educației serioase, al curiozității susținute pentru tot ceea ce vă înconjoară, al parteneriatului bazat pe respect reciproc, pe care trebuie să îl aveți cu școala și cu profesorii dumneavoastră”, adaugă Ramona Chiriac. Și Daniel Ungureanu, absolvent al promoției 1995, medic la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui, mărturisește cu emoție: „Acesta este liceul unde am învăţat să învăţ, să gândesc, să fiu creativ, să sper, să am curaj, dar mai presus de toate, să privesc cu încredere spre viitor.” Prof.univ. dr. Elena Mădălina Vătămănescu, șef de promoție în anul 2002, șef departament la Facultatea de Management și șef al Centrului de Cercetare în Management, SNSPA București, împărtășește elevilor o perspectivă sănătoasă de abordare a vieții: ,,Dragi co-liceeni, v-aș sfătui să uitați de lozinca „The sky is the limit”, acceptând că fiecare are propriile limite. Este bine să ne explorăm propriul potențial, așa cum este el. Visați pentru anii care vor veni, dar nu ratați clipa care se materializează sub ochii vostri. Încercați să fiți autentici în raport cu voi înșivă și în raport cu ceilalți.“

            Sub semnul unei promisiuni a superlativului în modelarea ființei fragede și dirijarea ei spre perfecțiunea pe care o poate atinge, manifestările dedicate timp de o săptămână aniversării Colegiului Național „Ferdinand I” s-au încheiat cu ReGala, festivitatea prin care comunitatea ferdinandistă a dovedit, încă o dată, că „inimi mici si mari vibrează deopotrivă, în ritmul acelorași trăiri puse sub eticheta excelenței”, așa cum mărturisește doamna profesoară Roxana Roșu, adăugând: „Creativitatea și implicarea absolvenților, elevilor, profesorilor și părinților au dovedit și în acest al 155-lea an de existență că destinul nostru se scrie sub semnul performanței. Deși actorii se schimbă pe scena vieții colegiului nostru, finalul piesei, an de an, se colorează fericit în zodia Bucuriei, a Binelui, a Dragostei.”
            La fel de emoționată, Nicoleta Grozav, Directorul adjunct al colegiului, spune: „O ființă a nesațului de a fi prin valori intelectuale, de a clădi, de a rămâne, pare să sălășluiască dintotdeauna între zidurile cetății și această Ființă obligă la a ieși din sine și a pune în mișcare potențialul superlativului latent în fiecare”. De aceea, continuă Directorul instituției, Nicu-Vasile Harasemciuc, „gratitudinea noastră se îndreaptă în primul rând spre Asociația Alumni Ferdinand, dar și spre Primăria Bacău, Consiliul Reprezentativ al Părinților, prin sprijinul financiar substanțial acordat. De asemenea, cancelaria „Ferdinand” manifestă încredere ipotezelor noastre promițătoare, ce devin, inepuizabil, izbânzi remarcabile. Mulțumim pentru că sunteți concordie comunitații Ferdinand!” Fostul director adjunct, prof. dr. Nicoleta Zărnescu, a salutat cu entuziasm reluarea manifestării marca Ferdinand, inițiată în 2014 de către directorul acelei perioade, Mirela Berza, amintind de importanța de „a recunoaște performanța și timpul valoros care conturează relația profesor-elev, evidențiată tocmai prin această recompensă a muncii, a bucuriei și a amprentei trecutului asupra viitorului”.

            La finalul festivității, s-au acordat premii Comper celor mai mici dintre școlari, iar concursul de eseuri/scrisori, pe tema „Confesiuni la timpul viitor”, și cel dedicat blazonului liceului au pus în dificultate juriul, elevi de ciclu primar, gimnazial și liceal dovedind deosebite capacități creatoare. ReGala de sâmbătă a încheiat somptuos un timp al celebrării succesului, dar vreme de câteva zile, Colegiul „Ferdinand I” a fost într-o efervescență de viață cultural-spirituală contagioasă, fiecare zi a săptămânii fiind marcată de invitați de seamă și multe activități.

            Miercuri, 23 noiembrie, într-o atmosferă pioasă, cu adâncă prețuire, amintirea unor cadre didactice care au lăsat o lumină în sufletul celor mai mulți din cancelarie, prin devotamentul lor profesional și prin puternicul sentiment al solidarității, a fost reînviată. Înr-o frumoasă slujbă de pomenire a colegilor plecați, rugăciunile de sfințire a laboratorului de informatică si a plăcii comemorative Cristina Sichim, gândurile și lacrimile s-au înălțat ca un rug aprins spre Creatorul a toate. Cuprinsă de emoție, doamna profesoară Ana Întuneric a mărturisit și a portretizat omul și profesorul de excepție, Cristina Sichim: „Om bun, om adevărat, simbol al dăruirii de sine, ea trece, din conștiințele noastre, pe o frumoasă placă de comemorare așezată în fața laboratorului de informatică”. Între evenimentele săptămânii trecute se numără și întâlniri care au funcționat ca principii dinamice pentru elevi, activând dorințe de împlinire, punând în mișcare gândul devenirii a ceea ce ar putea fi ei cândva. Printre aceștia, inginer Păduraru Gabriel, șef serviciu tehnic, invitat Transelectrica, a vorbit despre sistemul energetic național elevilor claselor a XI-a D si a XII-a E, coordonați de doamna prof. Nicoleta Vascan și de domnul prof. Dragoș Florescu. La fel de interesantă a fost și întâlnirea cu inginerul Sorin Albescu, care a discutat despre hidrotehnică – o putere de a stăvili apele, cu elevi ai claselor a IX-a D și E, coordonați de doamnele profesoare Mușat Mirela și Ciuche Gabriela. Întâlnirea cu actorul Ștefan Huluba, prilejuită de doamna prof. Cristina Frânculescu, ea însăși o iubitoare și cunoscătoare ale tainelor teatrului, a fost una plină de „energie, scormonire, de efervescență”, declară doamna profesoară, „certitudinile preschimbându-se în incertitudini și invers, dorințele înfiripându-se și promisiunile, împlinindu-se”.

            Joi, 24 noiembrie, doamna prof. Nicoleta Nistor a inițiat, inspirațional, proiectul „Povești de succes”, un invitat deosebit fiind Mihai Grecea, absolvent al promoției 1993, regizor și supraviețuitor al incendiului de la Colectiv: „Spiritul ferdinandist mi-a arătat că bucuria și pasiunea reprezintă cheia succesului în carieră”, afirmă invitatul. O lecție captivantă despre profesii au ținut doamnele prof. Nicoleta Zărnescu, Mihaela Savin și Silvia Bogdăneanu, prilej cu care invitații dumnealor, avocat Radu Patriche și inginer Adrian Iordache, le-au vorbit elevilor despre competențele viitorului și provocările educației de azi. Atractivă a fost și „Amprenta eco”, o activitate despre modalitățile de economisire a resurselor, unde Maria Ionos, reprezentant al Agenției pentru Protecția Mediului, și doamna prof. Simona Bran au dezbătut probleme actuale ale lumii contemporane. Reguli de circulație rutieră, cu agentul Marian Ursu, activitate coordonată de doamnele prof. înv. primar, Cristina Antohe, Anca Năstase și Adriana Stefănescu, au reinițiat pe cei mici. „Atelierul de lectură”, animat de invitata claselor primare ale Colegiului Național „Ferdinand I”, doamna Mădălina Rotaru, a creat o plăcută incursiune în lumea poveștilor alături de copiii de la clasa pregătitoare, clasele a II-a A, a II-a B, a III-a A, a III-a B si a IV-a A, coordonați de doamnele prof. inv. primar Antonina Gheorghiu, Cristina Antohe, Anca Nastasă, Anișoara Țintaru, Maria Ojog și Adriana Istrate Ștefănescu. „Confesiuni dincolo de scenă”, invitat fiind actorul Matei Bogdan de la Teatrul Municipal Bacovia, a făcut prilejul unei destăinuiri despre reușita unui om-artist și emoția scenei, activitate coordonată de doamna prof. Laura Gavriliță. Poetului George Bacovia i s-au dedicat cel puțin două evenimente: „Bacovia… la el acasă”, activitate coordonată de doamna prof. Roxana Roșu, ce l-a readus în spirit pe poet pe coridoarele liceului și, fără îndoială, lansarea cărții „Iorgu”, eveniment prin care autorul, Adrian Jicu, si doamnele prof. Gigliola Ceunaș și Roxana Șova au ținut elevii în încordare intelectuală și emoțională, deopotrivă.

            Vernisajul expoziției de artă naivă a maestrului Ioan Măric, organizat în holul central al colegiului, le-a oferit participanților bucuria de a interacționa cu pictorul si de admira 64 dintre tablourile maestrului. Evenimentul de mare amploare și impact pentru adolescenți a fost inițiat de doamna prof. Elena Ghiuș și realizat în colaborare cu doamnele prof. Mihaela Savin, Liliana Puiu, Beatrice Meluță și Laura Gavriliță. Vernisajul expozitiei de caricaturi VEM, coordonat de doamna prof. Oana Văsâi, a bucurat elevii și profesorii. De asemenea, meciul simultan de șah, desfășurat în holul central al liceului, a adus împreună un campion național, elevul Ștefan Fabian Mazilu, din clasa a X – a, și zece elevi curajoși ce i-au acceptat provocarea. Profesorii coordonatori, Marcela și Mihăiță Olteanu, au remarcat cu admirație rezistența elevului Axinte Matei, din clasa a II-a, ultimul care a cedat în fața campionului. Deosebit de interesantă a fost și activitatea coordonată de doamna prof. Otilia Iftimescu, ce a discutat cu elevii clasei a X-a F despre „Cunoașterea legilor și consecințele nerespectării lor”, dezbatere antrenată de avocatul Daniel Miclăuș avut ca invitat. Și întâlnirea online cu Ștefan Chitic, fost absolvent al colegiului, în prezent, manager al Departamentului de Baze de Date Globale pentru Design și Marci Industriale în Geneva, Elveția, a întreținut curiozitatea elevilor clasei a XI-a B, la activitatea coordonată de doamna prof. Nicoleta Bardașu.

            La Colegiul National „Ferdinand I”, prin efortul si daruirea unui antrenor pasionat, prof. Dragoș Bogdan Cernat, crește și o echipă frumoasă de copii, pregatiți într-un domeniu care ia tot mai mare amploare la nivel national – Rugby-tag. Meciul demonstrativ a atras aprecieri merituoase: „Rugby-ul reprezintă triumful generozității asupra egoismului, al spiritului colectiv asupra individualismului, al onestității asupra tentației de a trișa. Rugby-ul este o stare de spirit,o aventură umană, o ascensiune, fizică și morală, deopotrivă”, afirmă profesorul. Doamna prof. Daniela Roșioru a purtat discuții pe teme ca finanțele, dezvoltare personală și profesională, investiții și sustenabilitate, dar și energii renovabile ori criptomonede, în cadrul întâlnirii cu Ovidiu Bucătaru, manager financiar al companiei băcăuane „Grup Șerban Holding”, dar și părintele unei micuțe ferdinandiste.

            Vineri, 25 noiembrie, adevărat moment de anvergură sufletească, dezvelirea plăcii omagiale „Ferdinand 155″, a avut loc în curtea interioară a colegiului, în prezența tuturor cadrelor didactice, a elevilor, dar și a colegilor pensionari, bucuria deplină fiind împărtășită de pr. Alexandrescu și de pr. Chiribău.

            Așadar, este evident semnul sub care și-a dus existența Colegiul Național „Ferdinand I”, cel ce continuă să poarte, la cei 155 de ani, promisiunea superlativului (și) în educație. Este semnul Excelenței! La mulți ani, Colegiul Național „Ferdinand I”!

            Au consemnat prof. Anamaria Muraru-Tancău și Director adjunct , prof. Nicoleta Grozav

            Dreptate tardivă şi inutilă

            Nu mai amintesc de MCV, de Spaţiul Schengen şi nici de reformarea şi modernizarea sistemului şi activităţii instituţiilor juridice din România. Spun doar că încă merge prost, încet, de parcă el şi noi am avea tot timpul de pe lume pentru a ne situa în spaţiul şi timpul normalului. De multe ori aş putea plasa parte a acestui sistem şi a unei părţi a celor care îl populează la rubrica Curiozităţi din natură şi viaţă. Urmăresc des postările de pe Facebook cu acest generic. Zilele acestea am citit că nu mai ştiu care instituţie a sistemului a condamnat şi a scos în afara legii toate deciziile Guvernului şi a unor ministere din timpul pandemiei de coronovirus, apreciind că s-a încălcat Constituţia ţării, drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

            Vă amintiţi, mulţi dintre noi am fost „beneficiarii” acelor măsuri, timp de aproape doi ani. Am fost împărţiţi în cetăţeni buni şi cetăţeni răi, vaccinaţi şi nevaccinaţi, cu certificat verde şi fără. Nebunie totală. Cine nu era cu Arafat, cu Ministerul Sănătăţii, cu Monitorul Oficial, era duşmanul ţării şi trebuia sancţionat, ostracizat, băgat la puşcărie. Puţinele voci care îndrăzneau să riposteze, cu argumente ştiinţifice că este un abuz, era acoperit de corul dur al „pozitiviştilor”. Pe ici pe colo, câte o instanţă, târziu, dădea  câştig de cauză câte unui contestatar. Cazuri izolate.

            Atunci, Justiţia nu a luat poziţie, de sus şi până jos, a stat în expectativă, era prea mare valul, erau prea mari instanţele care dădeau verdicte, care încălcau Constituţia, constituţiile multor ţări, drepturile omului. Şi au murit oameni, şi au avut loc numeroase drame. Nimic, din partea celor care aveau obligaţia să ne apere. S-au trezit acum, când apele s-au mai liniştit, când totul s-a consumat.

            Cum se spune la noi – şi nu numai la noi, după…pandemie, mulţi viteji se arată. De ce nu s-a pronunţat onorata Justiţie imediat, atunci, când injustiţia s-a produs, când drepturile oamenilor au fost încălcate grosolan? De ce tocmai acum? Cui mai foloseşte? Şi parcă spuneaţi că justiţia nu decide pentru trecut! Noi atunci am suferit, am murit puţin sau chiar de tot. Ce să mai facem cu dreptatea? Sau trebuie să mulţumim, îndatoraţi. Nu, mulţumesc.

            Bani pentru acoperirea cheltuielilor cu energia

              Conform unui proiect de ordonanță de guvern, persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze anul viitor de un sprijin financiar în valoare nominală de 1.400 lei, pentru compensarea prețului la energie, bani care vor putea fi utilizați până la 31 decembrie 2023. Suma va fi acordată în două tranșe, respectiv 700 lei vor fi plătiți în februarie pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie 2023, iar restul de 700 lei, în septembrie, pentru intervalul 1 iulie-31 decembrie 2023.

              La cei 1.400 lei vor avea dreptul pensionarii cu vârsta egală sau mai mare de 60 ani, precum și cei de invaliditate, indiferent de vârstă, ale căror venituri proprii nete lunare realizate sunt egale sau mai mci de 2.000 lei. Beneficiare vor fi și persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu cu venituri nete proprii lunare mai mici sau egale cu 2.000 lei, cele care primesc alocație de susținere familială (Legea 277/2010), precum și cele care au dreptul la ajutor social (Legea 416/2001).

              Venitul în raport de care se va da sprijinul financiar pentru energie va fi determinat din adunarea tuturor sumelor de bani pe care le are o persoană. Astfel, vor fi luate în considerare pensia din sistemul public și din cel neintegrat, veniturile obținute în baza unor legi speciale, cele din cedarea folosinței bunurilor, din agricultură, silvicultură și piscicultură etc. Persoanele care se încadrează în mai multe categorii de beneficiari vor primi sprijinul aferent uneia.

              Lista cu cei care vor beneficia de acest ajutor va fi întocmită de Ministerul Muncii și va fi comunicată Companiei Naționale ”Poșta Română”. Sprijinul financiar va fi acordat sub forma unui voucher (card) fără valoare nominală, pentru compensarea prețului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Cu cardul de energie vor putea fi achitate, prin mandat poștal, datoriile curente și/sau restante către furnizorii de energie. Banii îi vor fi virați Companiei ”Poșta Română” de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene.

              Elena Țintaru

              Consorțiul SANITY a primit calificativul FB din partea inspecțiilor A.R.A.C.I.P

              Timp de 2 zile fizic și mai exact în perioada 24-25 noiembrie 2022 și de două săptămâni în mediul online folosind o platformă specială, toate școlile ce alcătuiesc Consorțiul „Sanity”  – Școlile Sanitare Postliceale „Sanity” din Bacău, Comănești și Onești – au primit inspecția de evaluare a Agenției Române de Asigurare a Calității Învățământului (A.R.A.C.I.P.) – etapă finală din procesul de acreditare/reacreditare.

              A.R.A.C.I.P. realizează evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ preuniversitar şi de alte organizaţii furnizoare de educaţie, precum și autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar (o dată la cinci ani, în condițiile legii).

              Cei 6 experții evaluatori, au dat calificative maxime tuturor celor trei școli ale Consorțiului, analizând toți indicatorii de performanță specifici unităților de învățământ, 24 la număr.

              „Rezultatul evaluării nu numai că vă onorează, dar vă și obligă ca de acum să aveți același comportament, să depuneți aceeași energie” , a subliniat unul dintre experții evaluatori, la finalul inspecției din Bacău.

              „Ne-a impresionat în mod deosebit baza didactică a unității de învățământ: sălile de clasă, laboratoarele, sălile de demonstrații – toate bine dotate. Noi am văzut multe astfel de unități, dar ceea ce am văzut aici este mai mult decât oriunde în altă parte. Ne-a mai impresionat că resursa umană – profesori, maiștrii-instructori – sunt bine pregătiți profesional și aceasta a rezultat  din asistențele la oră, din verificarea portofoliilor personale și din pregătirea elevilor – ei fiind cei care dau, în cele din urmă, nota dominantă a calificativului de «foarte bine»”.

              „Suntem o școală europeană cu recunoaștere internațională: parteneriatele care ne leagă de peste zece ani stau mărturie în acest sens și ne deschid orice drum, atât în țară cât și în străinătate. Rezultatul de față ne onorează și confirmă eforturile noastre” , a declarat Prof. Dr. Lăcărămioara Mocanu, Președintele Consorțiului „Sanity”. „Calificativele obținute concomitent la toate cele trei școli ale Consorțiului, sunt încununarea unei activități neîntrerupte și a dorinței noastre de a îmbunătăți continuu calitatea serviciului didactic.”

              În concluzie, un Consorțiu de nivel international a primit calificativul și meritele cuvenite de FOARTE BINE!!

              Ascultă Românește, la Ateneu

              Filarmonica Mihail Jora pregătește melomanilor un concert special cu ocazia Zilei Naționale a României. Invitați în acest eveniment sunt dirijorul Valentin Doni și trei artiști ai locului: frații Gabriel și Mihai Gherghelaș și Georgiana Păduraru.

              Din programul serii fac parte compoziții și aranjamente de Mihai Gherghelaș:

              1.Sârba lui Pompieru

              1. Suita folclorică nr. 1 pentru voce și orchestră
              2. Suită folclorică din Țara Maramureșului pentru saxofon și orchestră
              3. Suita folclorică nr. 2 pentru voce și orchestră
              4. Licărire
              5. Suita orchestrală „Rapsodia”
              6. Suita folclorică nr. 3 pentru voce și orchestră.

              Concertul va avea loc joi, 1 Decembrie, de la ora 18.30, la Sala Ateneu.

              Un punct de vedere

              Războiul din Ucraina, dincolo de aspectele referitoare la vinovăția părților și la moralitatea sa, ridică o problemă importantă, care riscă să schimbe din temelii ordinea mondială. Până acum, așa cum am mai precizat, în cazul unui conflict regional, Marile Puteri interveneau pentru a încerca izolarea focarului și a beligerantilor, pentru a limita fluxul de arme și provizii. Ideea era că un combatant rămas fără muniție s-ar așeza mai degrabă la masa negocierilor decât unul care are tot ce-i trebuie pentru a-și distruge oponentul.

              Evident că, pe la spate, unii încercau să livreze arme și muniții aliaților de conjuctură; dar cu mari dificultăți și la prețuri de exagerate. De data această, însă, „liderul lumii libere” s-a erijat în aliatul uneia dintre părți și i-a oferit nu doar arme și muniții, ci și asistență: informații, pregătire, și chiar combatanți camuflați după titulatura de „voluntari”.

              Fără acest sprijin, războiul se termina în martie cu un acord negociat între părți și fără mari pierderi teritoriale pentru Ucraina. În momentul de față, situația este altă. Dar nu asta este important.

              Mai important este că toată retorica occidentală referitoare la sprijinul militar acordat de Iran, de exemplu, rebelilor din Yemen, Hezbollah-ului din Liban sau guvernului sirian nu mai are nici un fel de acoperire. Din momentul în care Occidentul a decis să sprijine pe față Ucraina, dându-i ajutor militar nu mai are dreptul să interzică Iranului să facă același lucru cu aliații săi.

              Și aici lucrurile se complică pentru că există nenumărate conflicte active sau care mocnesc pe planetă. Și care pot cunoaște o recrudescența în funcție de interesele de moment al celor mari. Dacă Rusia ar încerca, din nou, să-și instaleze rachete nucleare în Cuba, cum ar mai putea SUA să spună că așa ceva este inacceptabil din moment ce America are baze la 300 de km de granița Rusiei?

              Evident că va spune că sunt situații diferite și multă lume va crede acest lucru. La fel cum multă lume crede că situația Kosovo este diferită fundamental de cea din Donbass, deși sunt doar versiuni în oglindă ale aceleiași probleme.

              Desigur, discutăm discuții. Situația este prea complicată ca să mai fie decisă doar prin diplomație și întrebări retorice. Lucrurile au fost împinse atât de departe încât singura soluție rămasă este cea a războiului. Pentru că nici una dintre părțile implicate nu este dispusă să dea înapoi.

              Azi, un centenar. Ioan Dogaru, colecţionarul par excellence

                Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău a alocat, din 1996, o sală expoziţională numită „Colonel (r.) Ioan Dogaru” pentru a adăposti donaţia de excepţie făcută de numismatul, medalistul şi artistul plastic celebrat azi, 28 noiembrie 2022, la centenarul naşterii.  A venit pe lume în satul Galbeni, comuna Nicolae Bălcescu, unde a urmat primele clase şcolare. După o etapă de ucenicie la Atelierele Universale „Eugen Schaffer” Bacău, trece elev la Şcoala de Arte şi Meserii Bacău, iar apoi se încadrează la Depoul C.F.R. Cel de-al Doilea Război Mondial îi determină încorporarea, la 1 aprilie 1944, în Regimentul 16 Artilerie Bacău, luptând pe fronturile din Transilvania, Ungaria, Cehia şi Slovacia, decorat fiind cu „Crucea comemorativă 1941 – 1945”. Urmează cariera sa militară, înregistrând gradul de colonel în 1968.

                Deosebit de importantă este pasiunea sa de colecţionar, fiind „un fin cunoscător” (Ioan Ungureanu, medalion în „Enciclopedia judeţului Bacău”, 2008) al valorilor din numismatică şi medalistică. Este membru al asociaţiilor de profil, elaborează lucrări ştiinţifice, iar în 1976 creează Secţia de Numismatică a Cercului Militar Naţional Bucureşti, pe care o conduce până în 1988. A propus şi realizat proiecte pentru medalii dedicate personalităţilor istoriei românilor şi culturii noastre, simpozioane, cataloage, centrul de interes fiind momentul Mihai Eminescu. Preşedinţia i-a conferit Medalia de argint cu brevet „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”. S-a stins la 14 iulie 2011 şi este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic din Capitală.

                Centenarul naşterii a înregistrat două acţiuni semnificative: o secvenţă în programul Simpozionului Naţional „Vasile Pârvan” (6-7 oct.) organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău (ocazie cu care am înregistrat un dialog cu monograful său, Ştefan Dina), respectiv un simpozion al Clubului Numismatic de pe lângă Cercul Militar Naţional Bucureşti (22 nov.; Ştefan Dina, preşedintele Clubului, a prezentat un medalion „Ioan Dogaru”, îmbogăţit de unul dintre nepoţii celui evocat). Propunem ca tot în acest an să se acorde, post-mortem, titlul de Cetăţean de onoare al comunei Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău.

                Colecţionarul Ioan Dogaru are un demn urmaş în persoana lui Vilică Munteanu, care îşi aminteşte că în ianuarie 1989 a primit din partea acestuia o medalie „Mihai Eminescu”, scoasă din buzunarul stâng al cămăşii. „Fie ca această primă piesă să fie începutul unei colecţii care să se înmulţească!”, i-a spus magistrul. Acum Vilică Munteanu deţine circa trei sute de medalii închinate poetului naţional al românilor.

                Ioan Dănilă

                „Pas cu pas, până la capăt”

                  Luna noiembrie aduce pentru Asociația Bronx People încheierea proiectului „Pas cu pas, până la capăt”, implementat prin accesarea unei finanțări nerambursabile oferite de Consiliul Județean Bacău, în baza Legii 350/2005, care a vizat incluziunea sociala a 24 de copii si tineri, care au stabilita masura de protectie speciala prin antrenarea acestora în activități care vizeaza formarea deprinderilor de viata independenta, dar și diversificarea oportunitatilor de studiere pentru acumularea cunostiintelor, deprinderilor si atitudinilor in vederea dezvoltarii personale, sociale si de sanatate și acoperirea lacunelor pe care aceștia le-au dobândit prin schimbările bruște ale mediului de trai, ale școlii etc. , care i-au afectat nu doar pe plan emoțional, ci și pe planul dezvoltării cognitive și intelectuale.

                  Pe parcursul proiectului, copiii și tinerii au participat la ateliere educaționale, după un program stabilit de către echipa de proiect, voluntarii BronxPeople în colaborare cu personal specializat (educator, psiholog, asistent social). În cadrul atelierelor de educație culinară aceștia au dezvoltat deprinderi de viață zilnică, implicit, de pregătire a hranei, de planificare a meniului, de alimentație sănătoasă, de reducere a risipei alimentare, stimulându-se implicarea în activitățile casnice ale copiiilor și tinerilor instituționalizați. Prin participarea la atelierele de educație ecologică, copiii și tinerii au dezvoltat deprinderi de gestiune a activitatilor gospodărești și de valorificare a resurselor, deprinderi de plantare și îngrijire a spațiilor verzi, a plantelor, modul de folosire a diferite unelte, deprinderi de reciclare și colectare a deșeurilor. Totodată, atelierele tehnologice au implicat formarea deprinderilor practice și noțiuni de bază de croitorie. Ateliere facilitate de un voluntar, croitor, copiii și tinerii au invatat să coase, să folosească o mașină de cusut, și să confecționeze, pe baza unor tipare, articole textile cu un grad scăzut de dificultate.

                  Proiectul si-a propus să ajute copiii din sistem să capete încredere în ei înșiși, să înceapă să lupte pentru ceea ce își doresc, să aibă curaj să spună cu glas tare ceea ce cred. Dacă investim în ei, în copiii care încă se întreabă de ce nu au crescut într-o familie, creăm oameni puternici pentru viitor, care își transformă slăbiciunile în puncte tari.

                  ***Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Consiliului Județean Bacău