17 mai 2024
ActualitateCampanie de donare de sânge în Onești

Campanie de donare de sânge în Onești

Centrul de transfuzii al Spitalului Județean Bacău va fi, pe 19 mai, la Sala Municipală de Sport din Onești, lângă Spitalul Municipal „Sf. Dr. Luca al Crimeii”, pentru a participa la campania „Donează sânge, salvează o viață!”. Protoieria Onești, împreună cu alte instituții, participă la a două etapă a acestui Proiect social-medical.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului – spune protopopul de Onești, dr. Ioan Bârgăoanu -, participă la această campanie pentru întâmpinarea crizei acute de sânge din spitale și pentru a veni în sprijinul pacienților care au nevoie de transfuzii.



Vă rog să vă înscrieți pe grupul de pe Facebook sau la doamna Mihaela Chircu, asistentul social al Protoieriei Onești. Chemarea se adresează și preoților, dar și angajaților și voluntarilor unităților de cult și ONG-urilor din protopopiat”.

Condițiile de admisibilitate pentru donarea de sânge sunt:

– vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;

– greutate peste 50Kg;

– puls regulat, 60-100 bătăi/minut;

– tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg;

– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;

– femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală;

– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;

– sa nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Recomandarea medicilor de la Centrul de transfuzii Bacău este ca donatorul să mănânce de dimineață.

Donatorii vor primi un card cu 69,9 lei și acces gratuit la unele analize medicale.

„Dumnezeu să vă răsplătească dragostea pe care o aveți față de oamenii aflați în suferință! Sunați aici: 0741047153” – a încheiat mesajul său părintele protopop.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri