Comunitatea Evreilor din municipiul Bacău a marcat, joi 22 decembrie, Hanuka – Sărbătoarea Luminilor (Hag haUrim), în a cincea zi a acestui festival care durează opt zile (18-26 decembrie). Evenimentul, la care au venit și Eduard Kupferberg – secretar general al Federației Comunităților Evreiești din România (FCER) și Ery Daniel Pervulescu – director al Centrului Comunitar Evreiesc (JCC România), membru în Consiliul Director al FCER, a avut loc la Sinagoga „Rabin A. A. Rosen”. Între invitații la acest eveniment au fost primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor – Dănuț Voicu și secretarul filialei – Petru Done, dar și reprezentanții comunităților de germani, de italieni și de romi din județ. 

Manifestarea a început, după tradiție, cu aprinderea lumânărilor de Hanuka, moment în care s-au rostit și două binecuvântări. „L-am binecuvântat pe Dumnezeu – a spus președintele Comunității Evreiești băcăuane, ing. Hainrich Brif – pentru că ne-a poruncit să aprindem lumânări de Sărbătoarea Luminilor, dar și pentru minunile de Hanuka pe care le-a făcut străbunilor noștri”.

Președintele Hainrich Brif a explicat semnificația Sărbătorii Luminilor Hanuka, iar Corul de tineret „Shalom“ al Comunităţii Evreiești din Bacău, condus de Mariana Herman, a interpretat melodii specifice acestei sărbători.

La final, copiilor prezenți la eveniment le-au fost oferite daruri, iar oaspeții din București au adresat mesaje comunității evreiești și tuturor celor prezenți. „Anul acesta – a spus Eduard Kupferberg -, de Hanuka, Bacăul este a opta comunitate pe care o vizităm. În această sărbătoare noi aprindem lumânări de la o altă lumânare, numită shamah, pentru că astfel de flăcări nu pot fi aprinse decât numai de la o altă flacără. Fiecare dintre noi suntem o astfel de altă flacără, de la care aprindem flăcările prietenilor și ale celor de lângă ei. Astfel, la noi se păstrează aprins iudaismul, așa cum l-au păstrat și strămoșii noștri”. Ery Pervulescu a remarcat atmosfera caldă creată la sinagoga din Bacău cu ajutorul corului care a interpretat minunate melodii specifice sărbătorii, cea mai frumoasă reuniune dintre toate cele la care au participat în fiecare zi.

Hanukkah este un festival evreiesc de opt zile, prima zi fiind cunoscută sub numele de Chanukah, Festivalul Luminilor și Sărbătoarea Dedicației. În calendarul evreiesc, prima zi de Hanukkah este a 25-a zi a lunii Kislev. În calendarul gregorian, Hanukkah poate avea loc între sfârșitul lunii noiembrie și sfârșitul lunii decembrie. 

Ce este Hanuka 

Hanuka sau Hanukkah este o sărbătoare care comemorează rededicarea Templului din Ierusalim în urma victoriei revoltei conduse de frații Macabei (eroi care au luptat pentru eliberarea Iudeei) asupra monarhiei monarhiei seleucide (instaurată după imperiul lui Alexandru cel Mare) din Siria, care încerca să distrugă religia evreiască și să elenizeze popoarele de sub dominația sa.

În fiecare seară de Hanuka se aprinde Hanukia, menora specială (sfeșnicul cu nouă brațe) destinată acestei sărbători. În timpul revoltei împotriva elenilor, menora a fost aprinsă timp de opt zile – miracolul de Hanuka. Lumânările se aprind odată cu lăsarea nopții, iar luminile trebuie să ardă cel puțin 30 de minute și să fie amplasate într-un loc vizibil. Ele pot continua să ardă în noapte oricât de târziu.

De Hanuka, evreii își urează „Hag Hanuka Sameah!” (Sărbătoare fericită de Hanuka!). 

Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade a câştigat contractul pentru construcţia lotului 2 al autostrăzii Bacău – Paşcani, cu o ofertă de peste 1,27 miliarde de lei, fără TVA, a anunţat vineri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Vineri, 23 decembrie 2022, după finalizarea procesului de evaluare a ofertelor, pentru Lotul 2, Trifeşti (judeţul Neamţ) – Gherăeşti (judeţul Neamţ) din autostrada Bacău – Paşcani, parte a A7 (Autostrada Moldovei), CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire. Ofertantul desemnat câştigător este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, cu preţul de 1.277.947.884,17 fără TVA”, se spune în comunicatul CNAIR.

Conform sursei citate, durata de execuţie a contractului este de 30 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani. Finanţarea acestor obiective este asigurată prin PNRR. Lungimea acestui lot este de 18,99 km.

Potrivit CNAIR, semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea contestaţilor/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire. AGERPRES

Două repere ale sportului băcăuan și național: Constantin Teașcă  și Crisostom Dantz. Cei doi au fost colegi la  Facultatea de Educație Fizică, Institutul Pedagogic Iași, vreme de doi ani, începând cu 1963, dar și prieteni. Anul acesta s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Constantin Teașcă. Am încercat, cu ajutorul prof. Crisostom Dantz, să realizez un portret al lui Constantin Teașcă.  Din păcate,  și Crisostom Dantz a plecat Dincolo, în octombrie, anul acesta. A reușit, însă, în ultimele zile ale viețuirii sale, cu un efort admirabil, să-i schițeze un portret fostului său prieten. Regretatul profesor și antrenor buhușean de handbal mi-a sugerat să solicit informații și de la alți foști colegi, prieteni de-ai săi…

    Pe Constantin-Titi Teașcă l-am cunoscut mai devreme decât pe Crisostom-Puiu  Dantz,. Eram în clasa a IX-a a unui liceu băcăuan. Urbea fierbea. Dinamo Bacău avea meci decisiv cu Siderurgistul Galați, pentru promovarea pe prima scenă a fotbalului.  Șansele băcăuanilor erau foarte mari: jucau acasă și nu puteau rata promovarea, decât dacă erau învinși cu 5-0! Antrenor: Titi Teașcă. Stadionul, un vulcan în erupție! În minutul 1 și 30 de secunde, Alexandru-Miky Comănescu a prefațat, cu un gol superb, fiesta târgului. Avea să fie 5-0! Atunci mi s-a lipit de suflet și Titi Teașcă, nonconformistul, celălalt vulcan incandescent. Am mers apoi nu doar la meciurile băcăuanilor, ci și la antrenamentele echipei. Spectacolul verbal (și nu numai) oferit de antrenor era seducător… Antrenor și la Naționala României, autor al unor cărți de  specialitate, dar și de beletristică sportivă, acesta rămâne un personaj interesant în istoria sportului.

Pe Crisostom-Puiu Dantz, care m-a cucerit prin discursul său profesional, etic și managerial, prin faptul că a oferit, ca profesor și antrenor în Divizia A, la handbal, jucătoare pentru cel puțin o echipă națională la senioare, două echipe naționale de tineret și vreo trei echipe de junioare, aveam să-l cunosc și să mă onoreze cu prietenia sa peste vreo zece ani după întâlnirea cu amicul său Teașcă…

Povestește  Crisostom-Puiu Dantz… ,,Am fost coleg de facultate  cu Titi Teașcă. Deși era mai în vârstă cu vreo 20 de ani decât mine, decât ceilalți colegi, ne-a considerat prieteni pe toți. L-am văzut prima oară la admitere. La probele de atletism, îmi amintesc, a  alergat singur, fără termen de comparație”… ,,La cursuri precum «Teoria și metodica sportivă», «Fiziologia sportului», mai ales, participa mereu. Era foarte bine informat, stăpânea grozav metodica antrenamentului. Eram toți cu ochii pe el. Veneau și studenți de la alte facultăți, ca să-l asculte, dat fiind că el era atunci și antrenorul echipei Politehnica Iași. Comportamentul său era diferit față de colegi, profesori și fotbaliști. Obișnuia să spună: «Aici sunt elev și coleg, la stadion sunt antrenor». Nu lipsea de la niciun seminar. Intervenea mereu, oferea alte informații, formula întrebări. Într-un rând, îmi amintesc, am venit toți nepregătiți la un seminar. «Nea Titi”», am strigat noi aproape în cor, «salvează-ne, nea Titi!». Ceea ce a și făcut. L-a întâmpinat pe profesor, în deschiderea seminarului, cu o întrebare foarte provocatoare din punct de vedere metodic și l-a atras într-o ambuscadă din care acesta nu a putut scăpa pe toată durata seminarului”… ,,La orele practice, precum atletism sau jocurile sportive, participarea sa era ceva mai modestă. Se sustrăgea elegant, fără a deranja. La gimnastică, de pildă, unde aveam și probă de examen, era cam haios. Avea totuși vreo 40 de ani și… Într-un rând, când a trebuit să sară peste ladă, neavând echipamentul… complet, a oferit un spectacol rar, determinându-le pe colegele noastre să fugă, punând mâna la ochi. Participa la jocurile de baschet, volei, la fotbal. Practicase fotbalul doar în județeană”… Întreb: ,,Care era atitudinea profesorilor față de el?”… ,,Era foarte respectat, prețuit; dar și el îi respecta. Nu a sfidat niciodată pe nimeni. Și față de noi, colegii, avea un comportament la fel de ireproșabil. Nimeni nu a îndrăznit să-i pună vreo poreclă, în afară de cele pe care le avea… La una dintre ore, de pildă, la jocurile dinamice, m-am dezechilibrat și… Eram… paradit. Nea Titi m-a dus la un cabinet medical, a aranjat totul și am primit un tratament, o îngrijire de excepție”… ,,Era și un subtil critic al unor aspecte. Îi făcea plăcere deosebită, de pildă, să participe la cursurile de schi. Într-o seară, a intrat îmbrăcat sub plapumă. Avea și ochelarii, avea… Îi lipseau doar schiurile. «E frig, ce să fac?» zicea el. Voia să atragă atenția, glumind astfel, asupra penuriei de căldură. Acolo, în cantonamentul de schi, la Vatra Dornei, eram câte 6-7 în cameră. Unul mătura, alții aeriseau,  tăiau lemne, aprindeau focul… Cea mai grea sarcină era cea de cărbunar, fochist. S-a tras la sorți pentru asta. Împreună cu nea Titi, am măsluit în așa fel biletele, încât un coleg a trebuit să îndeplinească trei zile la rând ingrata sarcină. Teașcă i-a spus după aceea: «Ești băiat deștept, dar te-am păcălit! Am măsluit tragerea la sorți!» Cărbunarul l-a îmbrățișat cu drag, a apreciat gluma și a acceptat apoi, de bună voie, să îndeplinească această sarcină”…

Continuă Crisostom-Puiu Dantz… ,,Mergeam foarte des, împreună cu mulți colegi, la antrenamentele și meciurile echipei sale. Oferea un spectacol rar. Conducea antrenamentele folosind o portavoce. Se auzea în tot Copoul! Avea un vocabular seducător! Ardea pur și simplu pentru ideile sale! Mișcare, mișcare, mișcare!!! Asta voia mereu. Mi-a povestit apoi că, într-un rând, la Bacău, la un cantonament al echipei de fotbal, întrucât un fotbalist a fugit în oraș, a intrat în camera acestuia, s-a așezat sub pat, ca să-l aștepte, dar a adormit…!”

Cum i-am mai putea completa portretul?… ,,Cu alte mărturisiri. Mie îmi… trasase o sarcină: să-i cumpăr ziare”, continuă prietenul Puiu-Cristostom.  ,,Ziare de sport, dar și «Contemporanul», unde semna o rubrică sportivă. Îmi dădea mai mulți bani decât costau ziarele… Nu fuma, nu bea alcool. Avea un apartament pe strada Unirii. Două camere, bibliotecă etc. Era abonat la săptămânalul «Paris Match». Eheee!, aprobări speciale… La Vatra Dornei, în cantonamente, toți cei din conducerea stațiunii îl căutau, voiau să stea de vorbă cu el. Ținea acolo și cursuri pentru antrenori. Avea un talent oratoric rar. Era un nonconformist. Nu întâmplător, inclusiv la Iași, unii l-au sabotat. Avea idei noi, unele de neînțeles și pentru jucători, uneori. Și metodele de antrenament pe care le-a publicat sunt uneori greu de aplicat”. ,,Prefera dulciurile. Într-o dimineață, fotbaliștii l-au supărat și ne-a adus nouă dulciurile, la facultate […]. Dacă vrei să-i faci un portret mai apropiat de realitate  celui care a fost demis de două ori din funcția de selecționer al Naționalei, citește «Păpușarii», unde, între altele scrie: «Uneori, rămâneai surprins că printre cei care trucau meciuri s-ar putea număra şi Ștefănescu, Balaci, Marcu, Crișan, Cămătaru, căci de Beldeanu nu se mai discuta, el era cunoscut de mult ca un autentic cal troian». Într-un interviu din «România literară» (1969) are îndrăzneli rare, pentru acea vreme: «Când e vorba de fotbal, felcerii devin profesori universitari, zugravii – pictori celebri, iar spectatorul din tribună – cel mai autorizat selecționer unic. Nu m-am supărat că am fost schimbat de două ori de la națională, fiindcă mă pierdeam în numărul aşa de mare de superspecialiști»”…

Profesorul ieșean Vasile Liteanu, fostul coleg de facultate și prieten al celor doi, îmi spune: ,,Titi Teașcă și Puiu Dantz au fost oameni deosebiți; admirabili. Teașcă era deja antrenor lansat, cunoscut, pe când era student. În 1963, primul nostru an de studenție, el avea 41 de ani. Zilele trecute, o fostă colegă de facultate mi-a spus: «Era născut în același an ca tatăl meu»… Avea un interes deosebit pentru perfecționarea în profesie. Nu a lipsit de la nicio oră de practică, deși, la anii săi, la atletism și gimnastică nu mai avea aceleași disponibilități fizice. Dacă era în localitate, nu lipsea la niciun curs. Putea să nu vină nici la orele teoretice, profitând de poziția lui. Venea mereu și la examene, deși ar fi putut profita și de aici de eventuala protecție a… partidului. A susținut toate examenele împreună cu grupa. L-am stimat tot timpul pentru asta. Ca antrenor căruia îi urmăream antrenamentele și meciurile era un foarte bun psiholog și pedagog, avea un cult pentru ordine și disciplină. Îmi amintesc de un episod amuzant, dar edificator. Titi Teașcă pleca împreună cu echipa ieșeană de fotbal, cu un autocar, în deplasare. Virgil Popescu, titular al echipei, fundaș dreapta, a întârziat la întâlnire. Fix la ora stabilită, Teașcă a dat semnalul plecării. Când autocarul a fost pus în mișcare, unul dintre fotbaliști, uitându-se pe geam. a strigat: «Vine Popescu! E la o sută de metri de noi!»… Imperturbabil, Teașcă i-a făcut semn șoferului  să nu oprească”…

Constantin Teașcă și Crisostom Dantz; colegi, prieteni, profesioniști, spirite  de caracter. Au scos mii și mii de oameni din case, pentru a le oferi bucurii și speranțe pe stadioane.  Povestea vieților și trudei lor continuă să se plimbe admirabil prin amintirile noastre frumoase.

Ion Fercu

 Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

Mențiune: Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană, ca și a a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 3, Anul IV, Vineri, 7 iulie 1906, ultima parte, care încheie și anul 1906 (din colecția existentă).

Descoperire

Aș fi trecut la prezentarea ediției din anul 1907 a Curierului, dacă nu mi-ar fi atras atenția o însemnare de pe prima pagină a numărului de față: ,,Lui Gheorghe Sion – proprietar de vilă – Loco”.

Auzisem câte ceva despre familia Sion și despre vila care a existat cu acest nume în stațiune.

La un moment dat a existat și o confuzie de nume, întrucât, la o primă căutare online și nu numai (din cauză că nu se face o anumită diferențiere când există două persoane cu același nume și prenume, cum ar fi, de exemplu, după numele purat în familie), ne apare dramaturgul, poetul, traducătorul și militantul pașoptist Gheorghe Sion (1822 – 1892, membru titular al Academiei Române.

Deși, până la urmă, grație Bibliotecii Centrale Univesitare din Cluj (BCU ) și portalului orașului Târgu-Ocna (cu informații preluate din monografiile și enciclopediile locului), l-am identificat și pe celălalt Gheorghe Sion (1855 – 1944, zis și Iorgu, iată, așa cum era numit în familie), magistrat, cărturar, colecționar de carte veche și obiecte de artă, dar și mare filantrop, în fapt, nepotul celuilalt Gheorghe Sion.

Colecția specială, exponatul lunii și vila de la Slănic-Moldova, însemne în timp ale cărturarului, colecționarului și filantropului Gheorghe Sion (Iorgu)

Acest Iorgu Sion (ca să-l diferențiez de unchiul său), așa cum apare și din notița din ziar, era proprietar de vilă la Slănic-Moldova, dar legătura cu stațiunea este și mai bine scoasă în relief tot de BCU Cluj, căreia Iorgu Sion i-a donat cea mai mare parte a impresionantei sale colecții.

Și… surpriză! Exponatul lunii august 2022 al secției ,,Colecții speciale” din cadrul BCU Cluj a fost albumul intitulat ,,Amintiri. Vila Sion”, care reprezintă cartea de oaspeți a casei de vacanță pe care Iorgu Sion o deținea la Slănic-Moldova, lucrare care a făcut parte din ,,Donația Gheorghe Sion”, subiectul expoziției ce a putut fi vizitată în această secție în lunile iunie – iulie 2022.

,,De staţiunea de la Slănic, Gheorghe Sion era legat afectiv întrucât acolo şi-a petrecut vacanţele în anii liceului, în casa lui Nastasache Mihail, cumnatul poetului Sion (și unchiul serdarului Mihalache Spiridon, cel care a descoperit primul izvor mineral de la Slănic-Moldova, în 1801, n. a.). La maturitate a ajuns să deţină acolo câteva proprietăţi. Vila `Sion`, o clădire cu trei etaje şi şaizeci de camere, a fost construită în timpul vieţii sale, între fotografiile donate Bibliotecii noastre existând câteva imagini din perioada în care şantierul era în desfăşurare. În octombrie 1935, proprietatea a fost donată Facultăţii de Drept din Iaşi, pentru ca din uzufruct să se formeze un fond de ajutorare a studenţilor merituoşi, dar fără posibilităţi financiare. La momentul respectiv, vila valora între 4 şi 5 milioane de lei. Volumul cuprinde însemnări redactate de cei pe care Sion i-a găzduit în vila sa, dar şi câteva fotografii şi desene, din perioada 1900 – 1918. Dacă multe dintre acestea adresează mulţumiri, laudă frumuseţea locurilor şi ospitalitatea proprietarului, numeroase sunt şi mesajele cu caracter politic, evocând în general sentimentul naţional. În timpul Primului Război Mondial, Gheorghe Sion pare a fi pus vila sa la dispoziţia armatei române, astfel că din perioada 1916 – 1918 se regăsesc diverse însemnări semnate de ofiţeri români şi chiar de membrii ai misiunii militare franceze, precum generalul A. Ungerer. Din aceeaşi perioadă datează şi un desen intitulat `Amintire din răsboiu`, înfăţişând un portret caricaturizat al lui Gheorghe Sion `când era administrator de spital în timpul răsboiului`. După donaţia făcută BCU Cluj, albumul a devenit carte de oaspeţi pentru Sala Sion. Astfel, în a doua parte, cuprinde însemnări de după 1926, aici semnând cei care au vizitat biblioteca şi în special colecţia marelui donator. Deopotrivă, sunt lipite câteva file dactilografiate care enumeră vizitatorii cei mai de seamă, aşa cum au fost Regina Maria şi Regele Carol al II-lea. Albumul are o însemnătate aparte pentru Bibliotecă, păstrând amintirea unor momente de sărbătoare şi a unor întâlniri deosebite. În egală măsură, acesta demonstrează puternicul ataşament al donatorului faţă de instituţia căreia i-a încredinţat valorile lui cele mai de preţ. Transferând sălii care găzduieşte donaţia cartea de oaspeţi a vilei sale, Gheorghe Sion sugera că biblioteca a devenit a doua sa casă”, se arată pe site-ul bibliotecii clujene, la https://www.bcucluj.ro/ro/noutati/colec%C8%9Bii-speciale-15.

1 de 6

Donația „Gheorghe Sion” (1922), un remarcabil tezaur istoric și cultural aflat la Cluj-Napoca

,,Una dintre cele mai generoase donații, oferite cu spirit patriotic Universității clujene, a fost cea a marelui colecționar moldovean, Gheorghe Sion (Iorgu), care a continuat interesul pentru colecții de la bunicul său, spătarul Antohi Sion. În Anuarul Universității din anul 1921 – 1922 se preciza cu entuziasm faptul că cea mai valoroasă achizițiune făcută de Biblioteca universitară a fost incontestabil `Colecțiunea Gh. Sion`, o colecție de o valoare nepreţuită pentru Biblioteca din Cluj, pentru care Universitatea ţine să aducă în public mulţumirile sale Dlui G. Sion, asigurându-l că numele său va fi pururi cinstit în Universitatea noastră. Domnia sa n’ar fi putut găsi un loc mai bun pentru a valorifica munca şi cheltuiala sa şi a părinţilor săi de cât Biblioteca din Cluj, care are aşa de mare nevoie de documente româneşti`. După Marea Unire, mai precis în anul 1922, înţelegând necesităţile Universităţii clujene, lipsită de material românesc, Gh. Sion s-a oferit să doneze acesteia colecţia, cu multe piese deosebit de preţioase, rare şi chiar unice, cumpărate din banii proprii. Beneficiara donației a fost Biblioteca Centrală Universitară. Dania bătrânului boier moldovean stârneşte un val de entuziasm între clujeni. Consiliul oraşului i-a conferit, în anul 1922, diploma de ,,Cetăţean de Onoare al Clujului”, iar mai târziu, numele pieţii din faţa Bibliotecii Universitare a devenit, o vreme, Gheorghe Sion. Din cele aproape 4. 500 de cărţi şi reviste din colecţia Gh. Sion, 205 reprezintă cărţi vechi româneşti, unele de o valoare neobișnuită, altele constituind, poate cea mai completă bibliotecă referitoare la călătorii străini în ţările româneşti. Bogata colecție donată de Sion mai cuprindea desene originale, manuscrise şi documente vechi, între care două provenind de la Ştefan cel Mare, precum şi foarte multe hărţi, cu multe piese rare. Cea mai preţioasă colecţie este cea a stampelor şi desenelor, în număr de peste 2. 000. Dintre ele, merită o menţiune deosebită cele 29 desene originale ale lui Bouquet, Raffet, Valerie şi desenele lui George Asachi. Alături de stampe (autori englezi de sec. XIX), au fost donate de Sion un mare număr de fotografii ale personalităţilor româneşti din secolul XIX și primele decenii ale secolului XX. Donația Gh. Sion a cuprins şi câteva frumoase tablouri în ulei, dintre care mai importante sunt două picturi ale marelui pictor Nicolae Grigorescu, picturi ale lui Leca și ale unor pictori francezi. Întrucât Clujul era cu totul lipsit de o colecţie de numismatică românească, poetul Sion a umplut această lacună în modul cel mai fericit: colecţia donată Universităţii fiind compusă din peste 1. 500 piese. Colecția numismatică este cea mai bogată, după aceea a Academiei Române, deoarece cuprindea o serie de piese rare sau chiar unice; de exemplu, două piese de monedă din timpul Băncii Moldovei, dar și privitoare la Silezia, cetatea Elbruck (Prusia), Polonia, Riga, Suedia, aproape întreaga colecţie de monede, bătută sub Regele Carol I). Această colecţie a fost completată de alta, compusă din medalii numeroase medalii din timpul lui Mihai Sturza, Cuza Vodă şi Carol I și mărci poştale româneşti, începând de la cele mai vechi, din epoca lui Alexandru Ioan Cuza, cât și din timpul domnitorului Grigore Ghica.

Ghe. Sion şi-a convins fiul (mort în 1937), să doneze Unversităţii clujene efecte de stat în valoare de 897. 760 lei, sumă care s-a constituit într-un un fond special. Din venitul acestui fond, în conformitate cu dorința donatorului, Biblioteca Universităţii urma să-şi cumpere şi să integreze cărţile române şi străine, cu referinţe la istoria naţională română. Tot din acest fond urmau să fie ajutați cei care se dedicau cercetării istoriei neamului, care doreau să facă publicaţiuni cu extrase din biblioteca clujeană din sala `Ghe. Sion`. De altfel, Sion însuși a frecventat zilnic, până la adânci bătrâneţe, Biblioteca Universităţii, mai ales sala ce-i poartă numele şi în care se păstrează colecţia donată, gata să servească cu lămuriri pe toți cei care-i cereau informaţii asupra cercetărilor din domeniul istoriei românilor sau a pieselor din donaţia sa”. (Articolul ,,Donații, fonduri și fundații la Universitatea din Cluj (1919 – 1945)”, de Mihai T. Nicoară (conform https://fundraising.centre.ubbcluj.ro/donatori-ubb/).

Gheorghe Sion (Iorgu) – Profil biografic

Sion, Gheorghe (zis și Iorgu, n. 18 sept. 1855, Odobești – m. 1944, Cluj). Magistrat de formație. Colecționar de carte veche și obiecte de artă, filantrop.

Între anii 1922 – 1923 a donat Bibliotecii Universităţii ,,Regele Ferdinand” (actuala Bibliotecă Centrală Universitară ,,Lucian Blaga” din Cluj, n. a.), cea mai însemnată parte a colecţiei sale, cuprinzând 4.500 de cărţi, 2000 de stampe, câteva sute de fotografii, 200 de hărţi, monede, precum şi numeroase cărţi poştale.

Provine dintr-o familie veche moldovenească. Mama sa, Elena Bontaș, una dintre cele mai distinse şi influente femei din societatea timpului, s-a ocupat cu grijă de educația sa, alegând pentru fiul ei cele mai bune școli. În 1869, Iorgu – cum era numit în familie – se înscrie la Institutului Academic din Iași, unde va trece, în 1874, bacalaureatul. Mama şi unchiul său, poetul Gheorghe Sion, membru al Academiei Române, şi-au dorit foarte mult ca Iorgu să urmeze cursurile unei facultăţi din Bucureşti, dar el va decide să-şi finalizeze studiile la Paris, părăsind țara în toamna anului 1874. La plecare, tânărul Sion avea asupra sa scrisori de recomandare ce i-au permis să frecventeze cele mai influente cercuri româno-franceze de la Paris. Una dintre scrisori provenea chiar de la cunoscutul om politic Costache Negri care, datorită relației apropiate cu familia Cuza, i-a deschis tânărului student casa Doamnei Elenei Cuza, asigurându-i un contact prețios cu distinsa societate românească din Paris. Astfel, la recomandările şi sub îndrumarea secretarului Doamnei Elena şi ale lui Baligot de Beynen, fostul secretar al domnitorului, precum şi ale unchiului său, Vasile Alecsandri, Iorgu a reuşit să cunoască importanți dascăli și oameni de cultură care i-au călăuzit drumul spre învăţătură şi cunoaștere. Gheorghe Sion a fost un student foarte apreciat și, învățând foarte repede limba franceză, a reuşit să-şi impresioneze profesorii cu mintea sa sclipitoare. În perioada 1876 – 1877, a înfiinţat la Paris ,,Societatea Română”, o asociație culturală pentru românii de la Paris. A fost ales preşedinte al acestei organizaţii, ca semn al admiraţiei şi respectului de care se bucura în rândul elitei culturale româneşti din capitala Franței. De la Paris s-a întors cu o solidă pregătire juridică, fapt care i-a permis să intre în magistratură și să urce foarte repede treptele ierarhiei judecătorești.

Mai întâi, a funcționat în București, dar s-a declarat nemulțumit de mediul sufocant al capitalei, cerând să fie transferat mai aproape de meleagurile sale natale. La scurt timp, după plecarea din București, este numit, în data de 21 aprilie 1879, președinte al Tribunalului din Piatra Neamț. Ascensiunea profesională a continuat, astfel încât, în martie 1880, a fost numit prim-procuror la Tribunalul din Iași, iar trei ani mai târziu a devenit procuror la Curtea de Apel din același oraș. Spre bătrâneţe, simţindu-se chemat de meleagurile sale natale, s-a stabilit la moşia din Brăteşti, judeţul Bacău, unde a adunat cu mult drag tot ce i-a amintit de trecutul familiei sale şi al tuturor românilor. Întreaga activitate publicistică a lui Gheorghe Sion se bazează pe o vastă cunoaștere a istoriei și literaturii românești vechi, dar și pe studii de drept și jurisprudență.

În toate călătoriile sale din țară și străinătate, Gheorghe Sion a căutat și a izbutit să colecționeze un imens și neprețuit tezaur istoric, compus din cărți vechi, manuscrise, documente, stampe, fotografii, tablouri, hărți, monezi, reviste și multe alte obiecte de colecție. Universitatea din Iași își dorea foarte mult să intre în posesia acestor comori, directorul Bibliotecii Centrale din Iași, profesorul George Pascu, sugerându-i lui Gheorghe Sion ideea de a dona frumoasa sa colecție bibliotecii fostei capitale a Moldovei. În ciuda acestei presiuni, dar și nemulțumit de felul în care erau administrate și organizate instituțiile de cultură din zona Moldovei, Gheorghe Sion va decide să facă o vizită de recunoaștere în Ardeal, la Cluj, pentru a se interesa personal de felul în care era condusă și organizată Biblioteca Universității „Regele Ferdinand”. A observat, cu mare surprindere, dar și satisfacție, faptul că era foarte bine administrată de către specialiști și oameni inimoși, dar, abia înființată pentru a sluji învățământul românesc din Cluj, ducea încă lipsă de carte românească. Mulțumit de ceea ce a văzut, Gheorghe Sion a decis ca, în 1922, comorile sale să ia drumul Clujului, unde, spre marea bucurie a intelectualilor ardeleni, în doar câteva luni au fost toate inventariate și puse la dispoziția lor. Clujul l-a răsplătit pe acest mare om, numindu-l cetățean de onoare al orașului și l-a primit foarte repede în cercurile sale intelectuale.

Datorită faptului că și-a iubit mult și meleagurile natale, fiind un om cu frică și iubire față de Dumnezeu, a donat, în octombrie 1935, vila din Slănicul Moldovei Facultății de Drept de la Universitatea din Iași. Restul averii sale a fost donat Episcopiilor din Cluj și Iași.

Gheorghe Sion și-a petrecut ultimii ani din viață la Cluj, locul unde se găsea prețioasa sa comoară și marele tezaur, pentru sporirea căruia a lucrat întreaga viață. S-a stins în 1944, fiind înmormântat aproape de familia sa, în staţiunea turistică Târgu-Ocna. Până în prezent, toți cei ce vizitează Biserica de la Mănăstirea Măgura Ocnei, care poartă hramul „Înălțarea Domnului”, pot vedea în apropierea altarului, în exterior, cavoul ilustrului cărturar.

Magistrat, filantrop. Fiul lui Ionică Sion, proprietarul moşiei Brăteşti. Tatăl său se înrudea cu pitarul Dumitrache Cozoni. A făcut studii de drept la Paris.

A ocupat diferite funcţii publice: procuror de Neamţ, procuror la Curtea de Apel din Iaşi, prefect al judeţului Râmnicu Sărat etc. La Târgu-Ocna a avut mai multe case şi s-a implicat în rezolvarea unor probleme ale comunităţii locale. L-a sfătuit pe primarul Dumitru Metaxa să cumpere băile „Nastasache” pentru oraş. În lungul proces dintre stat şi urmaşii vechilor rufetaşi ai ocnelor, care a durat 15 ani, a apelat la N. Fleva, ministrul Domeniilor, şi la istoricul Gh. Ghibănescu, deputat de Huşi. Prin Legea ,,Fleva”, din 1900, urmaşii vechilor rufetaşi rămâneau proprietari pe locurile stăpânite.

Sion a fost un pasionat colecţionar de documente vechi, monede, tablouri etc. După Primul Război Mondial, în 1922, face o mare donaţie Universităţii din Cluj: circa 4. 500 de cărţi vechi, câteva sute de documente vechi, 2. 000 de stampe, tablouri, 1. 500 de monede, mobilier şi un fond special în lei din partea fiului său Gheorghe Gh. Sion. Alte donaţii le face Episcopiei ortodoxe din Cluj, Facultăţii de Drept din Iaşi, Bisericii din Odobeşti-Bacău, Seminarului Pedagogic al Universităţii din Cluj ş.a. Şi oraşul Târgu Ocna se bucură de generozitatea sa.

Aici, el donează Bisericii „Precista” o stofă de mătase roşie adusă de la Paris, primăriei două tablouri în ulei (C. Negri şi Gheorghe Metaxa), Şcolii Nr. 1 de Băieţi „Grigore Ghica” mai multe tablouri istorice, internatului şcolii profesionale de fete o casă, Schitului ,,Măgura Ocnei”, unde se află cavoul familiei, 14 ha de pământ, bani pentru a ridica o clopotniţă, veşminte pentru preot etc. Iorgu Sion, nepotul vornicului Antohi Sion şi al vărului poetului G. Sion, şi-a legat numele său şi al familiei Sioneştilor de instituţii care aveau menirea de a păstra credinţa strămoşească şi sentimentul naţional. Este înmormântat în cavoul familiei, aflat în incinta Mănăstirii ,,Măgura Ocnei” (conform https://www.targuocna-portal.ro/personalitati/gheorghe-sion-magistrat-filantrop-targocnean).

Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

Sursa foto din acest episod: Colecția special Ghe. Sion-BCU Cluj, Colecția ing. Mihai Ceucă.

Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.

Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.

În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

(Va urma)