O altă față uitată a Bacăului

Firescul vieții, de la cinci dimineața la zece seara

Așa scria ziaristul Iacob Florea în Deșteptarea la început de an ’90: „La chioșcul de ziare de pe strada Mioriței, colț cu Banca Națională, lumea așteaptă la rând. E un rând spontan, nu impus de cine știe ce cartele (pentru tineri, era vorba de cartele pentru alimente, nu telefonice. Poate v-au spus părinții, bunicii, că aveam rație de o jumătate de pâine pe zi de persoană). Nimic din dezinteresul și lehamitea de acum zece zile: fiecare așteaptă să cumpere ziarul, e avid după vești, vrea să afle ce se mai întâmplă în țară și în județ. Deși programul chioșcului începe la 6.30, vânzătoarea a ajuns aici de la ora 5 …”


PUBLICITATE

Cuvântul scris înseamnă cunoaștere, dar și responsabilitate odată ce este tipărit. Ne-am câștigat libertatea! Primii care ne-au oferit oportunitatea de a vedea ce înseamnă a trăi într-un stat cu economie de piață, unde totul se poate negocia, au fost turcii. Normal, treceam prin Bulgaria…până! Baxurile de țigări BT se vindeau bine, 10 lei pachetul.

Marfa turcească

Profitul era dublu dacă transformai leul în leva, echivalentul la o mușcătură din cât costa o șaorma pe malul Bosforului. La „negru”, 100 de lei dădeai pentru 1 dolar. Oficial costa mai puțin de un sfert.

Dar nu aveai de unde să-l cumperi legal, decât dacă aveai un cont în valută. Valabil doar pentru cei care au lucrat în străinătate, cu contract de muncă. Așa au apărut bișnițarii și schimburile valutare la colț de stradă, în locații deja intrate în istorie. Am uitat Tracorom-ul din fosta Piață Florescu?

În primavară, în gara din Bacău, după miezul nopții, peroanele erau pline. Pentru că și țările nordice și-au deschis porțile. Câți bacăuani s-au fript, nu în Finlanda, ci atunci când tranzitau pe la prietenii noștri de la nord-vest ?

Cine are verticalitate să arunce cu piatra, la câte papornițe din rafie cărau, cu gândul la o mică afacere! Fondul de rulment era deja un mic capital. Important este că piața s-a umplut de mărfuri și comerțul stradal a devenit o afacere.

Ce scria Dan Vasile, fotoreporter al Deșteptării pentru câteva luni, pasionat de motoarele cu 2 roți (știu că a ajuns primar pentru mai multe mandate, într-o localitate frumoasă de pe malul Mureșului), înainte de Ziua Femeii în 1990, despre „comerțul” care poluează strada?

„Turiștii polonezi«lucrează» cu acoperire. Unul din ei «repară» mașina, iar altul, din interior, afișează prețurile pe un calculator de buzunar. Doritori sunt mulți. Oare când vor apărea și în magazinele noastre aceste atât de mult apreciate produse?”

Credeți că s-a schimbat ceva? Țigări și alte minuni se vând la fel și acum. Sunt sigur că Dan se referea la calculatoare. Cu Big Brother în cer și GPS la purtător, nici aparatul foto nu ți-l mai fură nimeni.

Despre apariția și evoluția tehnologiei implementate la noi, într-o altă pagină de joi. Atunci abia se inventaseră telefoanele (carămizile), cu care te puteai plimba prin casă, fără fir. Și costau al naibii de scump.

„Contul Libertatea”

În acel prim an de tranziție, reporterii proaspătului cotidian Deșteptarea și-au dat silința. Au lăsat modestia la oparte și au hotărât:„Să spunem lucrurilor pe nume!” Nu știu cine a fost cu ideea? S-a consemnat că a luat ființă „Contul Libertatea”. Jurnaliștii au fost pe fază, inclusiv de la alte publicații care au apărut pe piață. A fost ca un pieptene frecat pe chelie. N-ați încercat? Se electrizează! Ceva de genul ce a propus Ministrul Finanțelor recent. Puneți fraților bani în contul copiilor! Așteptați, dar cotizați! Penalități dacă săriți o lună. Ce scria Petru Done, „de la economic”, acum aproape 30 de ani, în Deșteptarea? Mai bine dau faximilul fotocopiat din ziar. Cu morala: cinste lor că au contribuit! Ce tămbălău a ieșit și cu contul ăsta, și cu altele, n-am quadrați să respir!

La „Scriitorul” sau cine-a scris „Moara cu noroc”? Patronul!

Ca într-un joc de cuvinte, ca să dăm prima pagină peste trecut, nu mă pot abține să nu-l amintesc pe ziaristul Eugen Verman, la care mă uitam cu câtă degajare intra în vorbă cu un necunoscut. Un local, la o răscruce de drumuri. Firma, invers proporțională cu … interiorul.

„Moara cu Noroc”, undeva pe Valea Zeletinului. O tânără amabilă ne întâmpină. Ne-a ginit! Oameni de la oraș. Măcar un mic bacșiș! Foarte amabilă. N-are Nea’ Eugen ce face și o întreabă: cine-a scris „Moara cu noroc”! La care ea răspunde candid: „Patronul!” „Da’ de Slavici ai auzit?” „Nu! Șeful e unic acționar!” Nu trebuie să mergi la sală ca să faci mușchi la burtă.

Pentru că omul trebuie să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, spunea Ioan Slavici: „nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Am avut în acei ani de trăiri aproape inconștiente pentru mulți, tărăbici, tarabe, loc unde scriitorii puteau bea una mică la botul cailor. Și un loc de dat cu capul. Puțini s-au prins fără să bea lapte! Am uitat prin ce-am trecut, scuipând în sân, de parcă ne-am lepădat de Satana!

Primii întreprinzători în Bacău

 

Închei, păstrând continuitatea de joi a acestei rubrici, tot cu un citat din periplul jurnalistului Iacob Florea, prin orașul aflat în întuneric după Revoluție: „Nu știu dacă în aceste puține și fugare gânduri am reușit să redăm palpitația vieții din Bacăul acestei zile. Scrise în apropierea rotativei, ele s-ar putea să pară dezlânate, dispersate. Dar viața nu cunoaște și nu vrea să cunoască tipare. Am văzut copii fericiți, am văzut oameni cu lacrimi în ochi bucurându-se de fericirea lor. E adevărat, e bine, e liniște în Bacău, și poate la noapte va ninge…” Era de Sf. Ioan, în 1990.

Când au trecut 29 de ani? Deșteptarea!!!

Fotoreporter Ioan Bîșcă

Alte articole