Hublou / Orice se poate învăța, chiar și tandrețea

Se vorbește mult zilele acestea despre violență. Pentru că ea este una dintre fețele hidoase ale realității pe care o trăim. Unii dintre cei care comentează faptele reprobabile de la ultimele proteste dau citate din literatură, din cea science-fiction, alții inventează scenarii SF, umplându-se de ridicol. Citatul din I. Asimov, după care „violența este ultimul refugiu al incompetenței” este foarte exact, dar destul de sec. Mie imi place mai mult o vorbă a lui Shakespeare, e mult mai expresivă, mai mustoasă, mai tare, „violența e târfa neputinței”.

Cum violența, deși substantiv feminin, este caracteristică părții masculine a speciei umane, se pare că totul depinde de felul în care sunt educați băieții. Dacă ei vor fi feriți de mici de lucruri urâte și învățați să respecte oamenii, să admire frumosul, nu vor ajunge niște handicapați afectiv sau mai rău, niște brute.

Dacă va fi iubit și va primi lecții de iubire de la cea mai fragedă vârstă, de pe la 2-3 ani, un băiat va învăța ce înseamnă blândețea, gesturile tandre. Crescându-l cu multă dragoste și căldură, el nu va simți niciodată dorința de a-i răni pe ceilalți. Educația pentru non-violență începe de foarte devreme, este ceea ce demonstrează, cu multe exemple concrete, discuții și analize de caz, relatarea unor experimente, mărturii personale ale unor subiecți, sfaturi practice, o carte numită „Cum să ne creștem băieții” de Steve Biddulph, un psiholog din Australia. Am parcurs-o și am găsit-o foarte interesantă, utilă, așa că vă împărtășesc câte ceva din cuprinsul ei.



Om cu multă experiență, pasionat de cercetare, dar și părinte iubitor și responsabil, la rândul său, autorul ne spune, dintru început, că băieții sunt supuși mai multor riscuri în viață decât fetele, că sunt foarte diferiți de acestea, dar că și ei „pot fi ajutați să devină bărbați fericiți și echilibrați”. Dacă au fost crescuți bine, continuă Steve Biddulph „pot fi minunați- altruiști, neînfricați, muncitori”.

Dar pentru asta au neaparată nevoie de un model masculin, De la tată învață să fie bărbat, la comportamentul acestuia este atent de pe la șase ani, și-l va imita, pentru ca, mai apoi, de la 14 ani până la maturitate, să aibă nevoie de un mentor. Cu sprijinul căruia va atinge treapta maturității, va descoperi respectul de sine, va căpăta încredere în forțele proprii, va învăța cât de important este să-ți asumi responsabilități. În cazul în care este vorba despre o mamă care-și crește singură băieții, sfatul psihologului este ca ea să caute a le oferi exemple masculine demne de urmat. „Orice ar fi, nu vă căsătoriți doar ca să fie un bărbat în casă” e avertismentul psihologului.

Bunul exemplu masculin trebuie să fie un „bărbat de nădejde”, unchi, prieten, profesor, antrenor, liderul vreunei formațiuni, organizații, în fine, cineva respectat în comunitate.

Steve Biddulph mai atrage atenția asupra unui aspect important în creșterea unui băiat, și anume că, acesta, dacă este ignorant de un tată mai mult absent, veșnic ocupat, egoist, absorbit doar de profesie sau de alte pasiuni, va lansa o întreagă campanie de a-i atrage atenția. „Băieții pot fura, sparge lucruri, pot fi agresivi la școală și pot avea tulburări de comportament doar ca să-i atragă atenția tatălui”. Cel mai rău lucru pe care un tată poate să-l facă, mai ales unui adolescent, este să-l lase singur. Dar răul oricum este făcut când e vorba despre tați-problemă, despre inși colerici, violenți, ei transmițându-le fiilor acest tip de comportament. Este ceea ce psihologii numesc „învățare în oglindă”, neuroni în oglindă, în cabinetele lor auzind de multe ori mărturisirea unor pacienți: „Îl urăsc pe omul ăsta și acum am ajuns ca el”.

Cert este că e nevoie de un anumit talent și de un stil propriu de a fi tată, dar, înainte de toate, de multă, multă dragoste, înțelegere, căldură ( tandrețea se învață!), responsabilitate.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"