O mare personalitate a lumii teatrale, regizorul Gh. Harag, despre care apropiații săi spuneau că era creativ și extraordinar de bun, cu o bunătate și o bucurie a vieții rare, avea o vorbă: trebuie să ai și eșecuri, și ratări, ca să rămâi om.
Nu mă îndoiesc de acest adevăr, mai ales că am avut prilejul să întâlnesc destule personaje atât de sigure de importanța lor, adunând succes după succes, din cele facile, bazate pe mimetism social, pe cultivarea unor relații de interes, încât aveai senzația că îi vezi așezați pe un soclu.
Acum văd mai bine, după ce multă vreme m-am înșelat în privința unor oameni, care s-au dovedit genul descurcăreț la culme, fără scrupule, „unși cu toate alifiile”, mie fiindu-mi absolut străin orice ține de arivism, de parvenitism, de „politici” de autopromovare, ca să le spun așa.
M-am intersectat însă cu astfel de indivizi, cu tot soiul de oportuniști, de profitori și învârtiți, pe care-i detest la modul cel mai sincer. Am mai spus-o, și o repet, nu mă interesează decât oamenii care au centrul de greutate înlăntrul lor, care reușesc pe propriile forțe (nu folosindu-se de diverse proptele, stând la pândă și vânând ocazii de propășire), chiar dacă drumul acesta nu e simplu, dimpotrivă, e mult mai aspru, abrupt.
Sunt puțini aceia care ajung în diferite funcții pe baza meritelor personale reale, lumea noastră fiind, din păcate, plină de neaveniți, de impostori, de veleitari cu ifose. Și, cu cât sunt „subțirei”, cu o pregătire intelectuală precară și cu un fond uman sărac de tot, cu atât sunt mai aroganți, mai plini de sine, mai suficienți.
Unii s-au acoperit cu hârtii obținute pe la tot felul de training-uri, cu titluri „științifice”, dar dacă-i scuturi mai bine nu iese nimic din ei care să conteze. Au țintit și s-au ales cu funcții, s-au căpătuit, dar fiecare este ceea ce rămâne din el dacă-i iei toate funcțiile.
Cert este că oamenii cu adevărat valoroși muncesc mult și sunt modești, au o aleasă omenie, care înseamnă sentimente plus caracter.
Cred că, din nefericire, în timpurile pe care le trăim, modestia este ceva din ce în ce mai rar întâlnit, la asta ajutând din plin și Facebook-ul, pe care toți anonimii și frustrații postează nimicuri de tot râsul, jenante în cel mai ridicat grad. Astăzi, mai toată lumea vrea să se dea în spectacol, vrea imagine publică, promovare.
Și când e vorba de cărți, elementul marketing e pe primul plan, domeniul editoral a devenit o industrie, se fac lansări peste lansări, se produce un adevărat zgomot în jurul apariției unor volume.
Acum autorii, cu sau fără voia lor, trebuie să iasă la rampă, să aibă prezență scenică. Uneori n-ai încotro, ți se cere asta, ești prins în niște programe. Și dacă așa e jocul, joci, intri în show. O spun din proprie experiență, de data asta.
Și pentru că am nostalgia timpului când scriitorii își păstrau misterul, și când cărțile vorbeau singure despre ele, doar prin conținut, fără prezentările adeseori agresive și pompoase din publicitatea de astăzi.
Prea se face spectacol, entertainment cu orice prilej, cu orice preț. Uneori, sacrificând decența, sfidând simțul măsurii. Sunt multe probleme cu imaginea de sine pe care și-o fac oamenii, unii sunt prea nesiguri de ei, pe când alții alunecă în narcisism și se poartă ca statuile vivante.
Mie-mi plac, în chip absolut, oamenii cu umor, cu simțul relativității, care nu se iau singuri prea în serios, fiind nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce sunt cu adevărat, în esența lor.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
