Corupția ca ideologie

Problema corupției a fost fetișizată în România, lupta împotriva ei a fost transformată în ideologie politică iar rezultatul este că, astăzi, nu se mai discută nimic altceva – programe de dezvoltare, inegalitate, suveranitate – ci doar despre corupție. Și, totuși, cu cât vorbim mai mult despre acest subiect, cu atât îl ratăm mai mult pentru că pierdem din vedere lucruri esențiale.

Florin Poenaru (Locuri comune – Clasă, anticomunism, stânga, editura Tact, 2017) face o radiografie a societății postcomuniste citind evenimentele în cheie de stânga. El observă că ONG-urile, mediul academic, instituțiile internaționale definesc corupția doar ca dobândire a unor foloase necuvenite de către o persoană care-și folosește poziția publică. Doar coruptul este vinovat, nu și corupătorul iar culpa este, întotdeauna, atribuită caracterului moral al coruptului, nepunându-se în discuție relațiile sociale care fac posibil mecanismul corupției. Ca urmare – spune Florin Poenaru – nu se observă că problema este comună zonelor în care ideologia neoliberală a distrus Statul (Europa de Est, America Latină, zone din Asia) iar corupția se dezvoltă ca urmare a expansiunii financiare neoliberale și a propagării ideologiei statului minimal.

Florin Poenaru explică apariția și dezvoltarea corupției prin retragerea Statului din anumite domenii, ceea ce determină apariția unor forme de supraviețuire – medicii care cer șpagă, profesorii care vor bani pentru a-i trece pe elevi examenele. În același timp, se omite o întreagă discuție despre “corupția legală” – amestecul unor interese de afaceri în procesul legislativ, cum a fost, de exemplu, cel al Camerei de Comerț Româno – Americane în legiferarea noului Cod al Muncii sau legislația specială care a permis Chevron să foreze la Pungești.

Ideea generală este că nu avem o imagine clară asupra fenomenului corupției pentru a-l contracara. Ceea ce ni se spune sunt jumătăți de adevăruri, de exemplu că sărăcia este un efect al corupției și nu e cauzată de nivelul cheltuielilor publice și al salariilor. Ca urmare, în mod logic, ideologia care ne este servită spune că, distrugând corupția, va crește nivelul de trai; statisticile prezentate de instituțiile care luptă cu coruția sunt tot mai optimiste de la an la an, însă nu se observă nimic în zona nivelului de trai. Avem tot mai mulți corupți prinși, anchetați, arestați și condamnați dar banii prezumați a fi fost furați prin fapte de corupție nu au ajuns la Buget.

Problema este tranșată de Florin Poenaru în cheie marxistă: corupția este estența Capitalismului care se bazează pe furt (acumularea primitivă de capital, privatizări), pe înșelăciune (plătind muncitorul mai puțin decât valoarea muncii sale) și pe corupția care determină Statul să legifereze furtul și înșelătoria.

Putem sau nu putem fi de acord cu Marx, dar nu putem să contestăm faptul că problema corupției este tratată superficial și extrem de ideologizat în România.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"