27 aprilie 2024

Cuvânt de învățătură

Pedagogul părinților care-și iubesc copiii

La vreme de apunere a soarelui de prăznuire peste cei doi sfinți Dimitrie, Evanghelia este mai actuală ca oricând. Cuvioșiți de Har, casnicii Domnului par a veni la noi,...

Și a plecat, vestind în toată cetatea cât bine îi făcuse Iisus…

Pericopa evanghelică a zilei (Luca 8, 26-39) ne oferă o imagine cu un puternic...

Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva

Pe 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni își aduce aminte de Înviere parcă, redescoperind...

Nainul și Domnul Învierii

Dintre temerile care profund freamătă ființa umană, frica de moarte pare a fi cea...

Matematica libertății și iubirii evanghelice

Ființăm într-o lume în care, de cele mai multe ori, cunoașterea lui Dumnezeu, viața...

Calea tămăduirii

Într-o firească succesiune duhovnicească cu făgăduința încredințată de conținutul celei dintâi duminici a Postului celui Mare, Biserica ne statornicește astăzi trecerea către bucuria pascală prin evocarea Teologului Luminii celei necreate. A Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. A părintelui care ne dezvăluie, într-un tainic chip, alfabetul cunoașterii prezenței luminoase și...

CUNOAȘTERE ȘI URMARE

Prima Duminică a Postului Mare este numită ”a Ortodoxiei”. Instituită în anul 843, deci la încheierea frământatei epoci a celor șapte Sinoade ecumenice, ea are rolul de a ne învăța despre icoane, despre adevărata închinare, despre sfințenie și sfințire, despre rolul și puterea de a mărturisi pentru totdeauna biruința...

Duminica Iertării și a priorităților

La începutul călătoriei noastre spre Înviere, Biserica ne învață că este important să trecem prin Duminica Iertării. Apelativul derivă de la o rânduială specială a slujbei zilei, la sfârșitul căreia toți cei prezenți își cer iertare unii de la ceilalți, în cadrul unui ceremonial aparte, emoționant, inimile tuturor fiind...

Duminica Înfricoșatei Judecăți

Aflând ”că urmează să vină vreun dregător sau judecător pământesc, luăm toate măsurile ca să aducem lucrurile noastre în rânduiala cuvenită şi să merităm încuviinţarea celui ce va veni: cu atât mai mult trebuie să ne îngrijoreze judecata lui Hristos, la care se va hotărî soarta veşnică a fiecăruia...

Fiul, Tatăl și întoarcerea…

Suntem pregătiți sufletește pentru a păși pe cea de-a doua treaptă a suișului duhovnicesc numit perioada Triodului. Îndrăznim a ne îndrepta privirea spre capitolul al XV-lea (versetele 11-32) al Evangheliei Sfântului Luca, jinduind a înțelge cea mai adâncă lecție de Înviere, exprimată de către Mântuitorul Hristos printr-o profundă, emoționantă...

Taina Întâmpinărilor și ipostazele pocăinței

Încă nu a slăbit freamătul de clopot vestitor al praznicului Întâmpinării, care fără încetare ne dă de veste că trebuie să-L reașteptăm pe Domnul. Nu ca pe un plecat din mijlocul nostru, ci ca pe Acela pe Care, din lipsă de grijă, Îl putem pierde, ascunși rămânând în cele...

Evanghelia stăruinței în rugăciune

Și în această zi suntem împreună călători cu Domnul, urcând dinspre cetatea Ierihonului, printr-un ținut anevoios, prin care ne vom strecura cu grijă, spre a fi cu luare aminte la tot ceea ce se va petrece. Ne deplasăm din unul dintre locurile preferate ale Mântuitorului. Multe întâmplări, vibrante minuni...

În Ierihon, cu Zaheu – aproapele nostru

Cetatea de poveste, în care am rămas de săptămâna trecută, când Domnul a vindecat un orb, ne învăluie și astăzi. Suntem în Ierihon, prima așezare atestată istoric din acestă parte de lume, punct geografic ce marchează intrarea Iordanului în Marea Moartă. Urmăm Domnului, Ce continuă a săvârși Binele, împlinind...

HRISTOS ȘI LEPROȘII

Dăruită tocmai de un medic sfânt, Apostolul Luca, pericopa evanghelică a sfârșitului săptămânii, care însumează doar șapte versete (Lc. 17, 12-19), ne plasează alături de Mântuitorul Hristos în cea din urmă călătorie către Ierusalimul pătimirilor Sale. Undeva, în hotarul dintre Galileea și Samaria cea schismatică, înspre ținutul Pereii, la...

În repejiunile Iordanului

Nu s-au risipit, sub firmamentul Bisericii, vibrațiile cânturilor praznicului Nașterii și nici cele ale Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, când, iată, suntem încurajați a ne opri câteva momente, spre a drămui sufletește, în tremur de frison duhovnicesc, înțelesul și melosul unui triptic de sărbători: Botezul Domnului, Soborul Sfântului...

Întru împlinirea vieții

Suntem într-un răstimp de taină lăuntrică. Meditând la debutul unui Nou An, cântărind strădaniile și izbânzile din timpul ce tocmai se va scurge și îndrăznind a ne pregăti de un nou început, ca printr-o naștere din nou, îngrijiți fiind a străbate reîntineriți, ca și până acum, rosturile îngăduite de...

Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos

† IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos Iubitului nostru cler, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie, har, milă...

Taina cea din veac ascunsă

Dintre multele desfătări pe care ni le așterne înainte Creștinismul, una este cu totul aparte: putința de a ne restitui fărâme din puritatea și din frumusețea nevârstniciei, cu ale ei simțăminte și sensibilități care, odată trăite, lasă urme de neuitat de-a lungul întregii noastre viețuiri. Așa se face că...

Sărbătoarea strămoșilor Domnului

Prindem de veste că ne apropiem de Cetatea cea plină de lumină și de înțeles a Betleemului. Simțim că ne aflăm dinaintea așteptatului Praznic al Crăciunului. Și băgăm de seamă că, fără de Hristos - Domnul, dezorientată și neîmplinită ar fi existența noastră, logica dăinuirii lumii și a universului,...