Cetatea de poveste, în care am rămas de săptămâna trecută, când Domnul a vindecat un orb, ne învăluie și astăzi. Suntem în Ierihon, prima așezare atestată istoric din acestă parte de lume, punct geografic ce marchează intrarea Iordanului în Marea Moartă. Urmăm Domnului, Ce continuă a săvârși Binele, împlinind roada Învierii cea de dinainte de Înviere.
Protagonistul întâmplării istorisite de Evanghelia zilei (Luca 19, 1-10) este Zaheu, un om mic de statură și la suflet, de profesiune vameș, adică agent fiscal. Mai mare al celor care încasau dările pentru pământ, case, circulația mărfurilor etc. O persoană disprețuită de popor, din două motive: întâi pentru că se pusese în slujba romanilor cotropitori și, mai apoi, pentru că era lacom, făcea abuz, luând mai mult pentru a se îmbogăți. Când a auzit de Iisus, inima l-a împins să încerce să-L cunoască. Însă, cu toată demnitatea-i de mai mare a vameșilor și de om bogat, nimeni dintre concetățeni nu s-a oferit să-i facă loc în față. Neținând seama de a sa condiție socială, se cațără într-un sicomor de pe marginea drumului. De acolo îl cheamă Hristos, pe nume, autoinvitându-Se: ”Zaheu, astăzi trebuie să rămân în casa ta!”. Își dă seama că dacă are cu adevărat nevoie de ceva în viață, aceasta nu este decât mântuirea, pe care doar Domnul i-o poate da. Doar El vede partea luminoasă a sufletului, ce încă mai licărea… O întâmplare se poate alătura acestei ipostaze mântuitoare: Se zice că Michelangelo, marele pictor și sculptor al Renașterii, trecând într-una dintre zile pe o stradă, zărește undeva o bucată mare de piatră, urâtă, mare, colțuroasă. Îndrăznește să-l întrebe pe deținător ”N-ai vrea să-mi dai piatra aceea, fiindcă există într-însa un înger încătușat, pe care aș vrea să-l eliberez!” N-a înțeles mare lucru posesorul, dar s-a bucurat să scape de povara pietroiului. Și Michelangelo l-a luat, a înlăturat cu dalta tot ce era încărcătură inutilă, până când, într-o zi, a scos la lumină un înger frumos… Acest lucru îl va fi văzut și Domnul Hristos în sufletul lui Zaheu!
Să învățăm a înțelege că niciun element de statură nu este motiv să nu-L vezi pe Dumnezeu și să nu-i faci cu mâna, atunci când El trece pe lângă tine, încercând a-I fi chiar gazdă. Să-L poftim a locui în inimile noastre. Întru bucuria nădejdii, să căutăm Ierusalimul de Sus!
Inspector școlar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
În Ierihon, cu Zaheu – aproapele nostru
