Și în această zi suntem împreună călători cu Domnul, urcând dinspre cetatea Ierihonului, printr-un ținut anevoios, prin care ne vom strecura cu grijă, spre a fi cu luare aminte la tot ceea ce se va petrece. Ne deplasăm din unul dintre locurile preferate ale Mântuitorului. Multe întâmplări, vibrante minuni și numeroase deplasări sunt legate de acest oraș, considerat de istorici a fi cel mai vechi din lume, situat astăzi în apropierea graniței cu Iordania. Suntem în cea mai cromatică localitate din ținutul Iudeii, pod între lumina curgătoare a Iordanului și uscăciunea Pustiului Iudeii, printre miresmele de flori de lavandă, la câteva sute de metri sub nivelul mării, așa încât, urcând de la Ierihon la Ierusalim, ai sentimentul că ieși dintr-un cuptor arzător. Este foarte cald în Ierihon! În același timp, pe lângă oraș șerpuiește Iordanul, râul cu apă dulce, care se varsă în Marea Moartă. Oricâtă apă dulce ar curge din Iordan în Marea Moartă, aceasta tot sărată rămâne. Este una dintre curiozitățile locului. Înspre răsărit de Ierihon însă, la numai câțiva kilometri, se întinde locul de unde ni se șoptește faptul că Dumnezeu i-a arătat lui Moise Pământul Făgăduinței. Iar, în partea de apus, vedem cum se înalță, asemeni unui zid, muntele Carantaniei, locul de unde Domnul a fost dus de Duhul în pustie, pentru a fi ispitit de diavol.
O zi aparent obișnuită pentru toți. Nu și pentru o femeie cananeancă, supusă examenului întâlnirii cu Domnul Vieții. O femeie care nu se pierde cu firea, căci este mamă. Și ca orice mamă, care are un prunc în nevoie, nu are frică. Identifică persoana Mântuitorului cu cea a unui făcător de minuni. Și, precum dreptul Simeon oarecând, cere slobozirea dintr-o stare ce pare a fi fără posibilitate de izbăvire și fără de sfârșit. Aidoma prorociței Ana, se desprinde de lume și-și deschide inima Cerului. Arată faptul că este fără de Templu, dar nu și fără Dumnezeu. Este bucuroasă de a se hrăni din firmiturile ce se cuvin stăpânilor Legii, israeliții. Intuește cu Cine are de vorbit și înțelege faptul că Domnul o ispitește pentru că o iubește. Și pentru că vrea să o transforme într-un temple viu, în ea împlinindu-se Slava lucrării divine. De aici faptul că Fiul, a cărui Întâmpinare o vom celebra luni, chemă pe fiecare dintre noi la transformarea întru arcă a mântuirii și templu al Duhului Sfânt.
O frică recunoscătoare îi mișcă pe toți. Calea spre Ierusalim ne devine și astăzi subiect de poveste. Pentru a putea vedea minuni, în orice loc al lumii, cu istorie sau fără, este nevoie de Hristos. Să încercăm și noi a-I fi Întâmpinare!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
Evanghelia stăruinței în rugăciune
