Un deținut din Penitenciarul Bacău va reprezenta România la Campionatul Intercontinental de Șah Online pentru Deținuți, competiție organizată de Federația Internațională de Șah (FIDE) și Biroul Șerifului din Cook County (Chicago, SUA).
Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, competiția reunește participanți din întreaga lume, oferindu-le persoanelor private de libertate șansa de a-și demonstra abilitățile strategice și spiritul competitiv într-un cadru...
Pe motiv că în această perioada se înregistrează un trend ascendent al cazurilor de infecție cu virusul SARS-Cov-2, Direcția de Sănătate Publică Bacău consideră că se impun o serie de măsuri de sănătate publică adecvate pentru a evita presiunea asupra sistemului sanitar.
Astfel, DSP susține că în ultimele 4 săptămâni...
Atenția turiștilor aflați în această perioadă în stațiunea Slănic Moldova a fost atrasă, în una din zilele precedente, de un numeros grup de persoane cărora chiar primarul orașului, Gheorghe Baciu, le prezenta, la pas, pe îndelete, cele mai importante momente din istoria stațiunii, dar și cât de mult s-a...
Un tânăr de 22 de ani, originar din Târgu Jiu, a pornit anul trecut un proiect interesant prin care și-a propus să viziteze toate județele țării și să realizeze niște filmulețe altfel pe care să le posteze pe un canal propriu de youtube. Inevitabil, la un moment dat a...
Aruncătoarea de ciocan Bianca Ghelber (SCM Bacău) și antrenoarea sa, Mihaela Melinte iau astăzi, la Oregon, în Statele Unite, startul celei mai importante întreceri atletice din lume
Cotată, ca anvergură, drept cea de-a treia întrecere sportivă a lumii după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de fotbal, Campionatele Mondiale de atletism...
Filiala Bacău a Corpului Experților Contabili din România (CECCAR) a marcat, miercuri, 13 iulie, cea de a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român printr-o reuniune la care au participat, alături de membrii ei, principalii parteneri și colaboratori și reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice, precum și ai...
Împreună cu deputatul PSD Ionel Floroiu, prefectul județului Bacău, Lucian Bogdanel, și consilierii județeni Vasile Isvoran & Adrian Nistor, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a fost astăzi în partea de est a județului unde, la Filipeni, s-au finalizat lucrările de modernizare a drumurilor comunale (sat Filipeni).
"Rodica Ambrosie, primarul...
La dată de 13 iulie a.c., în jurul orei 10:15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău, au oprit în trafic, pe raza localității Nicolae Bălcescu, un bărbat de 69 ani, din municipiul Bacău, însoțit de o femeie de 63 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a...
În plin sezon estival, autoritățile din domeniul siguranței alimentare anunță prezența unui anumit sortiment de înghețată, cu nivel ridicat de „chimicale” periculoase, pe rafturile comercianților. Înghețata era vândută în aproape toate marile lanțuri de magazine din județ.
Autoritatea Națională Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță retragerea de...
Față de acum un an, la nivelul județului Bacău, dar și în întreaga țară, numărul pensionarilor care trăiesc din indemnizația socială (pensia minimă garantată) a crescut considerabil. Astfel, dacă în iunie 2021, din județul Bacău, primeau această indemnizație 30.472 pensionari, numărul acestora a urcat în aceeași lună din anul...
Mai mulți polițiști și jandarmi au intervenit, astăzi, pentru a reține un bărbat care se plimba prin Bacău cu un pistol asupra sa.
Bărbatul a fost imobilizat în zona străzii Lucrețiu Pătrășcanu - lângă Parcul Catedralei.
S-a dovedit că pistolul era cu aer comprimat.
"Cetățeanul care se deplasa prin mun. Bacău,...
S-a deschis „Școala de vară ECO Moinești 2022”, proiect care va fi derulat pe tot parcursul lunii iulie, de Unitatea Administrativ Teritorială Moinești, în parteneriat cu Clubul elevilor de la Palatul copiilor din Bacau, cu ONG-uri locale și cu instituții de învățământ.
Proiectul implică socializarea participanților prin respectarea regulilor de...
Povesteam într-o ediție precedentă a ziarului nostrum că la nivelul județului Bacău, la examenul de bacalaureat 2022 s-au înregistrat cinci note de 10. Una dintre protagonistele acestei reușite este Cristina Zărnescu, absolventă a Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, pe care astăzi o cunoaștem mai bine împreună.
-Care a fost...
După câțiva ani, petrecuți la muncă, în Cipru, doi tineri din zonă, soț și soție, și-au investit economiile într-o plantație bio de afine. Autodidacți, dar și beneficiind de sfaturile unor specialiști de valoare în domeniu, cei doi fermieri au reușit să pornească o afacere de familie care, în câțiva...
Poliţiştii Serviciului Rutier au acționat în municipiul Bacău pentru siguranța traficului rutier. În intervalul orar 07.00-11.00 au fost aplicate 103 de sancţiuni contravenţionale, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.
La data de 13 iulie a.c., poliţiştii rutieri, de ordine publică și economic în...