Editorial
Gigiriva
Duminică seara a acuzat o stare de rău. Inima. La 79 de ani și câteva sute de mii de țigări fumate, se întâmplă. A fost spitalizat în cursul nopții. Luni după-amiază era ceva mai bine. Dovadă și buletinul medical emis de secția de cardiologie a spitalului „Brotzu” din Cagliari puțin după ora 17.30: „Condițiile generale ale pacientului sunt stabile”.După...
Cabău, orașul alandala
Dacă totul nu ar fi al naibii de real, ai paria că trăiești într-o...
Liberele care scumpesc viața
Anul viitor va avea trei noi zile considerate oficial „libere” pentru toți angajații bugetari:...
Sfârșitul nu-i aici
Pe la ușile creștinilor, nu mai vin colindătorii. După anii de pandemie, când resticțiile...
Trezire spirituală prin iubire, credinţă şi cumpătare
Cu anii care trec, suntem tot mai departe de semnificaţia Crăciunului şi a Naşterii...
Trei accente (fără comentarii)
▪România, Legea Educaţiei Naţionale, art. 9 (3): „Învăţământul de stat este gratuit”. Cât de mult ne costă învaţămantul de stat gratuit, această prioritate naţionalăt? Conform unui recent sondaj de opinie, de ani de zile, părinţii creditează vârtos (credit nerambursabil...) Educaţia, cu milioane de euro. Un calcul simplu...
Mortii mamii lor cei fara de vina
Imi amintesc cum, pe la inceputul anilor 2000, se nastea o mare zarva printre consumatorii bacauani de energie electrica. Pe atunci, domeniul era pastorit de Electrica, aflata in portofoliul statului.Nemultumirea era in rândul proprietarilor de cavouri care aveau criptele conectate la reteaua de electricitate si, prin urmare, erau...
Aplaudati si nu va temeti!
Am aflat, zilele trecute, ca cea mai frumoasa românca din politica nu e Elena Udrea, ci Daciana Sârbu. Am mai aflat de la Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, cum e cu locurile de munca de la Rosia Montana, iar de la Crin Antonescu, seful Senatului, ca nu-si pune casca...
Pumnul in gura vocii publice
Primaria nu a autorizat mitingul legat de situatia de la Rosia Montana. Vorbim de miting ca una dintre vocile acestei dezbateri publice aprinse, sub aceasta forma a protestului.De altfel, cam singura forma sub care vulgul mai poate exprima ceva si altcândva decât la alegeri.Continutul protestului e discutabil. Ma...
Dreptatea – izvor de nedreptate
Au trecut 22 de ani de la aprobarea unei legi care are in esenta ei un principiu de drept fundamental: dreptul la proprietate. Este vorba de Legea 18, venita, insa, pe un teren nepregatit, atunci când oamenii abia iesisera dintr-un regim totalitar, care, inca de la inceputuri, s-a pus...
O lume normala la cap; lumea cealalta
Din ce în ce mai multe comunitati locale vor sa preia controlul asupra retelelor de energie sau de apa, pentru a recupera profiturile generoase ale acestor activitati încredintate sectorului privat. Pentru ca dorinta sa devina posibila, simultan cu alegerile parlamentare de ieri a fost organizat si un referendum...
Superstitiile aurului
Rosia Montana, un subiect pe care aproape il credeam uitat, revine, gratie polemicilor nascute de o idee venita de la presedintele Basescu: Aurul sa fie cumparat de BNR. Cu alte cuvinte, bogatia sa nu plece din tara, ci mai curând sa fie adaugata la rezerva de 36 de miliarde...
Usa grea si obrazul gros
"Hai matusa, misca-te mai repede!" Ati auzit vreodata acest indemn in fata unui ghiseu? Eu cred ca da. Era vocea unui functionar public sau a unui specialist al unui serviciu public, iritat ca trebuie sa explice mai rar si mai clar, unui batrân, ce are de facut.Cum sa...
Criza trece, noi ramânem
Data de 16 septembrie este considerata de mai toti economistii drept ziua in care a fost admisa oficial marea criza mondiala din perioada contemporana.E drept, dupa trei-patru ani de la profetia lui Nouriel Roubini, economistul care a estimat cu acuratete magnitudinea crizei financiare globale.Sifonati am iesit mai mult noi,...
Câinii, aurul si somerii
Victor Ponta a fost mai rapid ca Traian Basescu. Pâna a baut presedintele o palinca cu ardelenii, premierul era in gura minei Catalina, astfel ca elicopterul prezidential a luat rapid directia Bucuresti, sa mai prinda domnul Basescu la televizor iesirea triumfatoare a minerilor din muzeu, plini de praf (de...
Poveste pentru un nou inceput
Explorarea fericita a Viitorului presupune si capacitatea de adaptare la conditiile unui mediu ostil. In pragul noului an scolar, cred ca aceasta adaptare ar trebui initiata inca de pe bancile scolii.Prin 1990, George Bush Senior a dorit sa afle de la expertii NASA cât ar costa si când...
Aurul sminteste mintile
Deciziile guvernelor, inconsecventa in politicile economice pot avea consecinte dezastruoase in plan economic, financiar, bancar si al pietelor de capital, al burselor.Nonsalanta cu care se pronunta intr-o chestiune sau alta, simplele declaratii ale unor lideri politici pot dezechilibra intreg sistemul si asa destul de fragil, in conditiile crizei...
O noua ingrijorare
Pe vremuri, directorii, sefii de sectie, sefii de serviciu, multi fiind si secretari de partid in acelasi timp, ne speriau cu restructurarea institutiilor. Una-doua, sopteau, asa, confidential, facându-ne o favoare, ca se anunta o reorganizare, prin urmare, sa avem grija, spuneau ei, clatinând din cap parinteste. Asta insemna...
Nici genocidul nu-i un moft
Numai când il vedeam pe la TV pe individul Plesita cum improsca tot soiul de nemernicii imi venea sa arunc televizorul pe geam. Ma enerva si lipsa de reactie a autoritatilor, care, i-au platit o "pensie nesimtita", cum zicea cândva prezidentiabilul, de peste 55 de milioane de lei vechi,...






