Editorial
Gigiriva
Duminică seara a acuzat o stare de rău. Inima. La 79 de ani și câteva sute de mii de țigări fumate, se întâmplă. A fost spitalizat în cursul nopții. Luni după-amiază era ceva mai bine. Dovadă și buletinul medical emis de secția de cardiologie a spitalului „Brotzu” din Cagliari puțin după ora 17.30: „Condițiile generale ale pacientului sunt stabile”.După...
Cabău, orașul alandala
Dacă totul nu ar fi al naibii de real, ai paria că trăiești într-o...
Liberele care scumpesc viața
Anul viitor va avea trei noi zile considerate oficial „libere” pentru toți angajații bugetari:...
Sfârșitul nu-i aici
Pe la ușile creștinilor, nu mai vin colindătorii. După anii de pandemie, când resticțiile...
Trezire spirituală prin iubire, credinţă şi cumpătare
Cu anii care trec, suntem tot mai departe de semnificaţia Crăciunului şi a Naşterii...
De ce nu mai vin investitorii străini la noi
La noi, adică în Regiunea Nor-Est, adică în Moldova și, mai precis, în județul Bacău, investitorii străini se cam codesc să vină. Toată lumea se întreabă de ce. Ne-au plecat meseriașii, adică oamenii calificați în multe dintre meserii – spun unii. S-a scumpit și la noi forța de muncă...
S.O.S
Îi aud pe unii spunând şi-i mai şi văd pe alţii scriind că „avem o ţară minunată cum nu mulţi au”, cu de toate, de la deltă la sfincşi ori babe pietrificate. Sau că, la noi, sunt vreo 7 zone superenergetice, mai ceva ca pe la piramidele incaşilor, şi...
Pesta neglijenţei
Din nou alertă maximă. Peste sate şi crescătoriile de suine vine iar ameninţarea cu pesta porcină, de data aceasta de origine africană.Tot efectivul de medici şi tehnicieni veterinari a fost mobilizat şi concentrat pentru a efectua controale la sânge, cu extindere şi în privinţa curăţeniei, a respectării normelor...
Contribuțiile sociale care te lasă cu buzunarele goale
România devine, de la 1 ianuarie 2018, singura țară din Uniunea Europeană care lasă contribuțiile sociale exclusiv în sarcina angajaților. Programul de guvernare 2017 - 2020 conține un pachet de măsuri în acest sens. Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 de puncte procentuale, respectiv...
În folosul comunităţii
Politica e o curvă. N-am zis-o eu primul, ci alţii, mult mai devreme. Şi, al naibii!, e băgată în toate. În ziua de azi, nu poţi să te scarpini nicicum fără să te loveşti de unul din politică. La Primărie, la Prefectură, la Şcoala de fete, la Şcoala de...
Vis frumos și cer senin la prova
Să vrei să transformi vestul județului în zonă turistică de interes național sau internațional e o idee care place locuitorilor. Nu e imposibil dacă accepți că vacanță nu mai înseamnă, astăzi, doar un hotel bun, „papa bun” și statul la soare. Turiștii vor să se miște, să vadă locuri...
Fotbal din interes
„Avem nevoie de fotbal în Bacău?” este o întrebare care își găsește atât răspunsuri pro, cât și contra.Ok, or fi mai multe contra, de ce să nu o recunoaștem? Nu punem fotbalul nici înaintea finalizării spitalului, nici a asfaltării străzilor și nici a amenajării parcărilor.Dar cine și-a...
Nostradamus şi UE
Dacă îi întrebaţi pe români ce cred despre UE şi, mai ales, ce avantaje le-a adus includerea României în spaţiul comunitar, mai mult de jumătate cred că nu vor şti ce să răspundă, iar diferenţa fie o să vă spună că am intrat prost în UE (în genunchi, cum...
O emoție de care nu trebuie să uităm
Am prieteni polițiști, dar imaginea instituției Poliției nu mi se lipește de suflet. Nu doar aroganța, absența aptitudinii de comunicare publică, subiectivitatea suspectă (unele dintre afacerile mioritice sfidătoare nu-și au originea și în lipsa de reacție a acestei instituții?) mă pun pe gânduri. Vorbesc mai ales despre polițiștii cu...
Unde apă nu-i, nimic nu e
Prin 2000, cred, publicam un reportaj din Bereşti Bistriţa, în care subiectul era starea jalnică în care se găsea o instalaţie de irigare a terenurilor agricole, funcţională cu ani în urmă.La acea dată, panourile electrice erau distruse, pompele dispăruseră, aceeaşi soartă au avut-o apoi şi conductele de transport...
Despre organ
Am citit o știre despre Poliția Locală în care se spunea că organul e maxim vigilent între orele 9 și 21.În rest, poți să reclami orice minune după ora 21, că nu are nimeni chef să miște vreun deget. Invariabil, de câte ori am scris despre eficiența organului,...
Money, money
Banii fac lumea să se învârtă, banii mută fluvii și munți, banii declanșează războaie, banii susțin visele și le transformă în invenții, banii salvează vieți, banii construiesc, banii distrug.Lipsa banilor nu e bună, iar uneori nici prezența lor. Până la apariția listei proiectelor finanțate prin Programul Național de...
Consum să fie, celelalte vin de la sine
Am început să trecem în ochii europenilor ca mari consumatori. Sau ca tot mai mari consumatori. Chiar instituțiile noastre specializate recunosc că în mare parte creșterea economică de până acum s-a bazat mai ales pe consum.S-a dus de multișor vremea în care criticam avan „societatea de consum”. E drept,...
Cele patru ofense aduse omenirii
Se împlinesc o sută de ani de când Freud spunea că, în faza modernă a istoriei sale, omenirii i-au fost aduse trei mari ofense.Prima: Copernic a îndrăznit să argumenteze că Pământul este mai mic decât Soarele și, colac peste pupăză, că se și rotește în jurul acestuia.A...






