Pasiunea unui suporter portughez care a făcut 3400 de kilometri în 43 de ore pentru a-și vedea echipa favorită remizând alb în mijlocul Atlanticului, la Ponta Delgada, ne-a amintit de fanul numărul 1 al sportului băcăuan, „Ceaușescu”, de la a cărei dispariție s-a scurs un deceniu și de antrenorul-nepereche Florin Grapă, stins din viață, dar nu și din sufletele...
De data aceasta, nu mai e loc pentru erori. La o săptămână după egalul de la Focșani, din prima etapă, Aerostar debutează în mod oficial pe teren propriu. Și trebuie să o facă luând toate cele trei puncte în confruntarea de azi, cu Bucovina Rădăuți. „Am fost supărați după...
Pentru sportivul legitimat la SCM Bacău, Daniel Martin, Campionatul Mondial de Înot pentru Juniori de la Indianapolis SUA s-a încheiat.
Și nu oricum ci cu un nou rezultat care onorează. Un loc IV în finala probei de 200m spate, în care s-a omologat un nou record al competiției (Hugo...
Tradiționala competiție Cupa DJST-SCM organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret în parteneriat cu Sport Club Municipal Bacău în periada 25-30 august s-a încheiat. Turneul, structurat pe mai multe categorii de vârstă, 10 ani, 12, ani, 14 ani și 16 ani, fete și băieți, simplu și la dublu,...
La aproape 50 ani, după ce a învins cancerul, Mihai Leu (primul campion mondial al Romaniei in boxul profesionist&fost campion national de raliuri) e gata sa învingă din nou și în ringul de box. Fostul campion mondial se antrenează din greu la sală și ar putea face față cel...
Grupele 2005 și 2006 ale Academiei FC Bacău „Cristian Ciocoiu”, însoțite chiar de fostul mare jucător al Bacăului, au participat în perioada 24-28 august la un important turneu destinat juniorilor, „Junior’s Cup 2017”, competiție organizată la Albena (Bulgaria).
La această întrecere, ajunsă la editia a IV-a, s-au reunit la...
Toată atenția iubitorilor boxului trebuie îndreptată în această săptămână spre Bacău, pentru că în sala de box de la Sala de Atletism se derulează un stagiu de pregătire al loturilor de tineret al României și al Turciei.
Acest turneu se organizează în vederea participării la Campionatul European care se...
După două etape, patru echipe conduc clasamentul cu maximum de puncte, în cele două etape disputate până acum existând de fiecare dată câte o partidă amânată.
În cele nou partide programate în etapa a II-a din Liga a IV-a și disputate sâmbătă, 26 august, și duminică, 27 august, s-au...
Ce-a de-a XII-a ediție a tradiționalului turneu Cupa Municipiului Bacău s-a derulat vineri și sâmbătă, 25 și 26 august, la Sala Sporturilor și la sala de sport a Colegiului Pedagogic, competiția derulându-se la mai multe categorii. Meciurile divizionarelor A au fost cap de afiș în acest turneu, cele patru...
Aflată într-o vizită în Bacău, o delegație reprezentativă a Asociației Regionale de Fotbal și Atletism din Westfalia (FLVW)– Germania a participat la o serie de acțiuni într-un proiect pe care îl dezvoltă în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Bacău (AJF).
La finalul activităților președintele AJF, Cristi Sava și...
Pe data de 9 septembrie va avea loc in Los Angeles, SUA, marele meci pentru titlul de campion mondial WBC la profesionisti.
Pentru acest titlu, sportivul băcăuan RONALD GAVRIL se va lupta cu americanul David Benavidez.
Este un eveniment deosebit în lumea boxului si implicit, a sportului românesc, dar...
După ce a reușit calificarea în finala probei de 100m spate la cea de-a VI-a ediție a Campionatului Mondial de Înot pentru Juniori (14-18 ani) de la Indianapolis -SUA, Daniel Martin, sportiv legitimat la SCM Bacău, a avut o prestație de excepție în ultimul act, concretizată cu o medalie...
După meciul de „cupă” câștigat la masa verde cu cei de la Mircești, pentru Aerostar Bacău a sosit și momentul debutului oficial în sezonul 2017-2018. În prima etapă, „aviatorii” vor juca în deplasare la nou promovata CSM 2007 Focșani.
„Este prima etapă din campionat și e clar că noi...
Devenit tradiție, turneul Cupa Municipiului Bacău la handbal masculin reunește și în acest sfârșit de vară mai multe competiții, pe criterii valorice și de vârstă. Turneele se vor desfășura la Sala Sporturilor și la sala Colegiului Pedagogic, vineri și sâmbătă, 25, 26 august. De departe cea mai importantă întrecere...
În această perioadă se derulează o nouă fază a proiectului AJF Mobil „Mingea e în terenul tău”, proiect inițiat de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) finanțat de Consiliul Județean Bacău, prin asociere, în parteneriat cu Asociația Regională de Fotbal și Atletism din Westfallia – Germania.
Proiectul este în derulare...