Lideră după prima etapă, când a trecut cu 3-0 de nou promovata CS Ștefăneștii de Jos, echipa băcăuană a pierdut sâmbătă, în runda a doua, cu scorul 3-2 (1-1) pe terenul unei alte formații venite din Liga 3
Una caldă, alta rece pentru FC Bacău în actualul debut al Ligii 2. Învingătoare în prima etapă, acasă, în fața nou-promovatei CS...
Cădere de cortină peste play-off-ul Ligii a III-a. Sâmbătă, în ultima etapă, CSM Bacău s-a impus acasă, cu 2-1, contra liderei Seriei 1, Foresta Suceava, prin golurile lui Săvoaia (min.37) și Al. Zaharia (min. 43, penalty), respectiv D. Muntean (87), în timp ce Aerostar a cedat cu 5-2 la...
Cea de-a patra ediție a Turului Colinelor, competiție organizată de ACS Sports Academy Bacău, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău a înregistrat un plus evident față de precedentele sezoane, începând cu numărul de competitori înscriși: 402
Ediția a patra a Turului Colinelor, competiție de ciclism organizată de ACS Sports Academy...
Prefectul Lucian Bogdănel, alături de primarul comunei Ungureni, Vasile Bibire, a dat startul într-o cursă ciclistică impresionantă, în cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului "Turul Colinelor".
Traseul, care se întinde pe o distanță de 110 km, a atras atenția a peste 400 de rutieri, amatori și profesioniști, înscrise la...
Sâmbăta aceasta va cădea cortina peste play-off-ul Ligii a III-a. În primele două serii se cunosc deja semifinalistele de la barajul de promovare în eșalonul al doilea: Foresta Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Râmnicu-Sărat și Metalul Buzău. Singurul semn de întrebare este cine va termina pe locul 1 și...
Prima etapă din play-off-ul Ligii a IV-a, derulată miercuri, a avut în prim-plan cele două echipe de pe Trotuș, Viitorul Curița/ Onești și Sportul Onești, ambele învingătoare la trei goluri diferență. Curițenii s-au impus pe teren propriu, cu 3-0, contra Gaussului Bacău, prin golurile realizate de Bortoș, Gârniață și...
Portarul transferat anul trecut de la FC Bacău a evoluat în toate meciurile din parcursul clujenilor către titlu
Succesul e în mâinile sale. La fel ca și trofeul. Nu doar la propriu, ci și la figurat, având în vedere postul pe care îl acoperă: cel de portar. Băcăuanul Tudor Coșa...
La sfârșitul aestei săptămâni, Aradul va găzdui finalele Campionatului Național de judo pentru categoriile de vârstă U15 și U13. CSM- JC Royal Bacău va participa cu opt sportivi, plecarea spre Arad urmând să se efectueze în cursul zilei de azi. Cei opt finaliști sunt: la U15 (ani de naștere...
Cu noul său record personal la triplusalt, 12.50 m, stabilit la concursul internațional de la Ruse (Bulgaria), sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu a reușit cea mai bună performanță mondială a sezonului la nivelul junioarelor 3. La o categorie superioară de vârstă, junioare 2, băcăuanca este a treia în Europa...
Punct și de la capăt. Campionatul Ligii a IV-a la fotbal și-a încheiat, weekendul trecut, conturile cu sezonul regulat, pentru ca de astăzi să continue cu cele șase etape din play-off. Echipele care se vor lupta pentru titlul de campioană județeană și, implicit, pentru dreptul de a reprezenta Bacăul...
190 de sportivi s-au aliniat lângă ringul Cupei României (Juniori), de la Iași. Competiția a fost importantă prin aceea că a stabilit în linii mari pe cine va conta România la Campionatele Europene (iunie), Campionatele Mondiale Școlare (iulie), Campionatele Mondiale (august) și Campionatele Balcanice (septembrie).
De foarte mult timp juniorii...
O nouă provocare pentru ACS Karate Tradițional Initio Bacău. Și o nouă reușită în contul grupării antrenate de Sorin Aștefănoaei, 6 Dan. Totul, cu prilejul celei de-a 11-a ediții a Cupei Sakura la karate fudokan, care a reunit recent, la Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo București un număr...
Echipa de baschet feminin a Școlii Gimnaziale „Ștefan Luchian” din Moinești s-a clasat pe locul 7 la faza națională a Olimpiadei Sportului Școlar. Lotul condus de prof. Cristian Comănescu și-a adjudecat etapa județeană, după victoria contra Buhușiului și, ulterior, cea zonală.
De altfel, gruparea moineșteană a găzduit, la Liceul Teoretic...
În perioada 12-14 mai 2023, la Bacău, s-au desfășurat Campionatele Naționale Universitare de Volei Feminin, la care au participat 86 de studente de la 8 universități din țară (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea din Oradea, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din...
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a organizat, în zilele de 13 și 14 mai 2023, Faza națională – badminton (gimnaziu) din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, care s-a desfășurat la Sala Polivalentă Onești. Competiția a strâns la start 35 de fete și 37 de băieți, din cele 41 de...