19 mai 2024
SportFotbal/ Cupa României: Vânt din… Cupa

Fotbal/ Cupa României: Vânt din… Cupa

Divizionarele C băcăuane CSM, FC Bacău și Aerostar debutează azi, de la ora 17.30, în noul sezon, cu prilejul etapei 1 a competiției KO. CSM Bacău se deplasează la Târgu-Secuiesc, pentru jocul cu gazdele de la KSE, în timp ce FC Bacău și Aerostar se vor afla față în față, pe terenul „alb-roșilor” de la Ruși Ciutea. Partidele fiind în manșă unică, învingătoarele se califică în turul următor

Start de sezon pentru trei din cele patru divizionare C băcăuane. CSM Bacău, FC Bacău și Aerostar debutează astăzi oficial în noua stagiune cu ocazia etapei 1 a Cupei României, programată de la ora 17.30, în manșă unică. CSM Bacău va juca în deplasare, cu KSE Târgu-Secuiesc, în timp ce FC Bacău și Aerostar se vor afla față în față, pe terenul „alb-roșilor” de la Ruși Ciutea. Pentru CSM Bacău, săptămâna a debutat cu cea mai bună veste posibilă, Consilil Local aprobând rectificarea bugetară necesară pentru ca echipa de fotbal să-și poată continua activitatea în condiții normale. Reamintim că, în lipsa filei bugetare, „CSMeii” fuseseră nevoiți să renunțe atât la o serie din transferurile pe care și le propuseseră, cât și la stagiul de pregătire centralizată de la Vatra Dornei. Mai mult, având doar zece jucători legitimați, CSM Bacău risca să nu se poată prezenta la meciul de Cupă cu KSE Târgu-Secuiesc. În aceste condiții, rectificarea bugetară oferă o adevărată gură de oxigen, „CSMeii” legitimând, pe repede înainte, o serie de jucători aflați deja în pregătiri sub comanda antrenorului Cristi Popovici. În vederea partidei de la Târgu-Secuiesc, CSM Bacău a susținut vinerea trecută, primul amical al verii, pe care l-a cedat cu scorul de 1-0, în deplasare, în fața noii divizionare secunde, Ceahlăul Piatra Neamț. La jocul de sub Pietricica, Popovici a mizat pe următorul „11” de start: Tomache- Sahru, Adăscăliței, I. Ursu, Strat- Șchiopu, Airoaei, Săvoaia, Unghianu- Aftanache, Viorică. Pe parcurs au mai intrat Șerban, Țăranu, Buțerchi, Stroie, Mocanu, Acatrinei, C. Dumitru, Gherasim, Horvat și Florea. În ceea ce privește duelul dintre FC Bacău și Aerostar, acesta este unul cu repetiție, în condițiile în care cele două formații s-au întâlnit și în urmă cu zece zile, cu prilejul unui meci de verificare câștigat cu 4-1 de „alb-roșii” antrenați de Costel Enache. Între timp, FC Bacău și Aerostar și-au continuat reglajele în ritm de amicale. Astfel, joia trecută, FC Bacău a cedat cu 2-1 testul efectuat pe terenul divizionarei B, Gloria Buzău. În Crâng, băcăuanii au început cu Cîmpeanu- Șt. Pavel, Chirilă, Florescu, Drugă- Albu- Burlacu, Lucaci, Oasenegre, Ciumașu- A. Pavel, ulterior fiind introduși pe teren și L. Anton, Olteanu, Agapi, M. Ganea, Perniu, Ursu, Băncilă, Buga, Pantelei, Gherasim, Tăran și Bălășel. De partea cealaltă, Aerostar, care, în urma „revoluției” din această vară, tinde să dea credit total tinerilor, prezentând un lot Under 23, vine după un dublu amical susținut miercuri și vineri, la Târgu-Ocna, în compania noii promovate în Liga a III-a, Viitorul Curița. În primul test, „aviatorii” lui Mișu Ionescu și Andrei Vatră s-au impus cu 3-0 prin golurile realizate de Stroie, Huiban și Coroamă, pentru ca vineri, victoria să revină, cu scorul de 2-1 „matricolei” antrenate de Giani Florian. În „dubla” cu Curița, Aerostar a rulat următorul lot: Mocanu, Prisecaru, A. Tancău, Bobîrnac, Prențu, Benchea, Căpușă, Tilibașa, P. Tancău, Botezatu, R. Bucur, Iorga, Bordeianu, Arnold, Paveliuc, Atodiresei, Juncu, Băisan, Matei, Antohi, Pal, M. Bucur , Belciu, Coroamă, Stroie, Constantinescu, Huiban și Dobre. Echipele care vor câștiga meciurile susținute azi, în prima etapă a Cupei României, se vor califica în turul următor, programat miercurea viitoare, pe 9 august. Turul 3 va avea loc pe 16 august, pentru ca pe 30 august să se desfășoare play-off-ul, cel care va configura faza grupelor. În ceea ce privește ediția 2023-2024 a campionatului Ligii a III-a, aceasta va porni la drum pe data de 27 august, cu zece serii a câte zece echipe. Încă nu au fost stabilite componența seriilor și țintarul campionatului.

 



Trei meciuri mai puțin

Din cele 38 de partide programate în etapa 1 a Cupei României, ediția 2023-2024 se vor disputa doar 35. Progresul Ezeriș și Sportul Șimleu Silvaniei, echipe retrogradate din Liga a III-a și Real Bradu, formație retrasă din eșaolnul al treilea au decis să nu se prezinte la această fază a competiției. În aceste condiții, adversarele lor, Voința Lupac, Lotus Băile Felix și Unirea Bascov se califică la masa verde în turul următor al Cupei.

Programul complet al etapei 1 din Cupa României (miercuri, 2 august, ora 17.30): ACS Viitorul Șimian- CS Gilortul Târgu-Cărbunești, CSO Retezatul Hațeg- CSM Jiul Petroșani, ACS Probeda Star Bisnov- CS Phoenix Buziaș, CS Avântul Periam- ACS Progresul Pecica, CS Gloria Lunca Teuz Cermei- ACB Ineu, CS Diosig-Bihardioszeg- CS Crișul Chișineu Criș, , CSM Victoria Carei- SCM zalău- CSM Sighetu Marmației- CSM Olimpia Satu Mare, ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj- CS Minerul 1947 Ocna Dej, CS Ocna Mureș- CS Sănătatea Servicii Publice, CS Universitar din Alba Iulia- CSM Unirea Alba Iulia, CS Gloria al Orașului Geoagiu- CS Armata Aurul Brad, ACS FC Avrig- CS Metalurgistul Cugir, ACS Muscelul Câmpulung Elite- ACS Olimpic Cetate Râșnov, ACS Kids Tâmpa Brașov- ACS Olimpic Zărnești, AFC Odorheiu Secuiesc- ACS SR Municipal Brașov, CSM Avântul Reghin- ACS Târgu-Mureș 1898-MSE 1898, CSO Viitorul Darabani-CSM Bucovina Rădăuți, ACS Șomuz Fălticeni- CS Știința Miroslava, CSM Vaslui- AS FC Rapid Brodoc, ACS KSE Târgu-Secuiesc- CSM Bacău, ACS FC Bacău- CS Aerostar Bacău, CSM Focșani 2007- CS Sporting Liești, AFC 1919 Dacia Unirea Brăila- CS Viitorul Ianca, CS Amara- ACS Recolta Gheorghe Doja, ACS Voința Limpeziș- CS Păulești, CS Axiopolis Cernavodă- AS FC Agricola Borcea (se joacă de la ora 19.00), CS Gloria Băneasa- CS Gloria Albești, AFC Dunărea 2005 Călărași- ACS Înainte Modelu, ACS Viitorul Ileana- CS Dinamo București, CSO Petrolul Potcoava- CSM Cetatea Turnu Măgurele, ACS Vedița Colonești- CS Sporting Roșiori 2008, AS FC Pucioasa-  CSM Flacăra Moreni, SCM Râmincu-Vălcea- ACS Minerul Costești, ACS Cozia Călimănești- ACS Flacăra Horezu. Așa cum aminteam, partidele ACS Progresul Ezeriș- AFC Voința Lupac, CS Sportul 2007 Șimleul Silvaniei- CS Lotus Băile Felix și ACS Unirea Bascov- CS Real Bradu nu se dispută.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri