29 martie 2024

DEȘTEPTAREA30

La „Marinarul” sau pe unde mai mergeau băcăuanii în sezonul estival

Trebuie să recunoaștem, toți ne programăm din timp, cât mai departe de casă, locul unde să ne petrecem vacanțele de minimum o săptămână. Și este foarte bine! Vedem locuri, obiceiuri, oameni nu așa de ciudați ca noi, care mănâncă portocalele sau bananele din copaci și nu din recipientul din...

Sărbătoarea inimilor deschise

O zi senină de vară, cu temperaturi suportabile, în care zeci de mii de băcăuani au asaltat Parcul Cancicov. Ideile mari sunt totdeauna simple. Trebuie doar ca cineva să le pună în practică. „Putem fi generoși!”. Ziua de 14 iulie 2002, devenind o poveste frumoasă, a ajuns „de poveste”....

Iulie, luna cu năbădăi

Suntem în Luna lui cuptor, cu temperaturi mult peste medie, grindină cât mingea de ping-pong și inundații catastrofale. În arealul străbătut de Bistrița, Trotuș și Siret am avut parte de toate în ultimii 30 de ani, chiar și de o mică tornadă „neomologată”, care a brăzdat Insula în urmă...

Băcăuani premiați de Deșteptarea

În cei aproape 30 de ani de la apariție, Deșteptarea a știut să-și răsplătească cititorii, prin concursuri organizate pe diferite teme sau cu ocazia unor evenimente. De la electocasnice, televizoare color, telefoane mobile, tablete, până la bilete în stațiuni de odihnă, autoturisme și apartamente. Cu doar un talon decupat...

De la iarmaroc la bâlci… sau istoria unei tradiții

Și totul s-a întâmplat aici, în urbea ridicată și crescută în timp, pe malurile Bistriței. „Orașul era împănat cu scrânciobe, dar cele de mâna întâi erau acelea de la Sandu Bacalu și de la Colțu Bacăului… Cel de-al doilea, era așezat în ograda grecului Alexe Conțescu și avea perdele...

A fost odată un Teatru de vară…

Și există! Proiectanții băcăuani, după ’90, și-ar fi dorit construirea unui nou teatru, cu acoperiș retractabil. De ce numai sportivii să se bucure de noua tehnologie, aplicată pe marile stadioane. Scaunele cu adaosuri din polimeri oricum sunt mai rezistente decât un gazon din iarbă. Multe controverse, polemici și bani...

Sărbătoarea salcâmului și Sânzienele

Două sărbători care ofereau motiv de drumeție orășenilor, cazați în blocurile din municipiu situate la poalele dealului Măgura. Veneau până sus, la „Han”, cei mai mulți scurtând pe jos abruptul de la Luizi Călugăra. Cărau în sacoșe de rafie un supliment de sticle cu vin și merinde. Bicicliștii și...

Mirii de pe Toaca

Este povestea a doi tineri kinetoterapeuți băcăuani, iubitori ai muntelui, care au hotărât să-și unească destinele. Și asta, deasupra norilor ce învăluie în majoritatea zilelor anului - ca un voal, vârful Toaca din Ceahlău. Pragul celor 350 de trepte „Au fost mai aproape de cer și de divinitate. Când doi tineri...

Întâi Iunie la „Savoy”

A fost odată în Parcul Cancicov un loc cu alei pavate și măsuțe cu table de șah, protejate de umbrele colorate. Popas pentru un suc sau o bere, nu departe de locul de joacă pentru copii, dar, mai ales, un loc de recreere prin mișcare, în care tinerii, de...

Un cutremur… două cutremure

Au trecut ceva ani de la cele două cutremure care i-au speriat destul de bine pe băcăuani, în ultimele zile ale lunii mai 1990. Când va veni următorul? Nimeni nu poate să știe. Primul seism a avut loc în data de 30 mai, ora 13.41 și a avut magnitudinea de...

Luna când minele din Comănești au devenit istorie

Un titlu de articol, dintre multele publicate în ziarul Deșteptarea, despre situația mineritului băcăuan. O radiografie (după intrarea în reala și dura economie a așa-zisei „piețe libere geostrategice”) a resurselor energetice. Intuiția ziaristului Florentin Radu și-a găsit, din păcate, confirmarea în realitate. În luna mai 2005, consemna: „Minele din...

Doriți o întâlnire cu miracolul?

„Profitând că pedeapsa crucificării a fost abolită, Mudava pretinde că ar fi un nou Mesia”. Este titlul unui reportaj anchetă (în mai multe episoade), realizat de ziaristul Adrian Ionescu despre Fenomenul Mudava, care luase amploare în Bacău în 1993. Mudava a ajuns aici din Republica Moldova, după ce practicase acest...