Un titlu de articol, dintre multele publicate în ziarul Deșteptarea, despre situația mineritului băcăuan. O radiografie (după intrarea în reala și dura economie a așa-zisei „piețe libere geostrategice”) a resurselor energetice. Intuiția ziaristului Florentin Radu și-a găsit, din păcate, confirmarea în realitate.

În luna mai 2005, consemna: „Minele din Comănești au devenit istorie.” Mulți dintre mineri și-au reprofilat activitatea, câștigând un ban cinstit, la lumina soarelui, chiar și la cules de căpșuni, în țări cu climă mai blândă și pungă mai generoasă. Declinul mineritului a început imediat după 1990. Este suficient să amintim doar câteva titluri de reportaje realizate în acea perioadă:

Mina RAL Comanesti, 1991

„Economia – încotro? Vremea unor oameni încercați de neșansă” (16 ianuarie 1991, material semnat de Eugen Verman); „La Comănești minerii sunt în grevă” (28 ianuarie 1994, Costel Pletosu); „Minerii comănășteni sunt iar în grevă” (3 august 1994, Mircea Lupu); „Se închide și ultima mină de la Comănești” (7 mai 2005) și „FNI ne-a scos din dicționar noțiunea de minerit”, concluzie amară (20 iunie 2005), articole scrise de Florentin Radu.

„Minele Comănești au dispărut de pe harta județului. Și a țării”

„Doar 260 de mineri. Atâția ortaci mai rămăseseră la Exploatarea Minieră Comănești înainte de a fi închisă. Practic, după aproape 170 de ani, tradiția mineritului de la Comănești dispare la comanda FMI. În această lună, 244 de mineri au fost disponibilizați. Au mai rămas doar 16 salariați care se vor ocupa cu predarea inventarului. În ultimii ani, ca urmare a restructurării sectorului minier, de la mina din Comănești peste 1.500 de ortaci și-au pierdut locurile de muncă.

Mineri in galerie, Mina RAL 1991

Asta după ce, în perioada 1996-2000, au plecat în șomaj circa 2.000 de mineri. Sub presiunea Fondului Monetar Internațional, invocând stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, Guvernul a decis închiderea minei din Comănești.” Clasificarea ca „zonă defavorizată” a fost pentru comăneșteni ca o frecție la un picior de lemn. Declinul mineritului a afectat toată țara. „Suntem la mâna lor” consemna Florentin Radu, citând din declarațiile făcute de Dan Țăranu, liderul ortacilor de la Comănești:

Mina RAL Comanesti, 1991

„De la Societatea Națională a Cărbunelui S.A. Ploiești, societate minieră din care facem parte și noi, au plecat în șomaj 80 la sută din angajați. Gata va fi cu subteranul. Ni s-a tot spus că nu era rentabil să extragi cărbunele din galerii. Așa o fi. Nu avem ce face. Suntem la mâna lor.” În luna când florile se scutură, lăsând loc rodului, Exploatatrea Minieră Comănești dispare de pe harta industriei județului: „Deși, cărbune ar mai fi mulți ani de acum încolo. Rezultatele prospecțiunilor făcute în anii din urmă indicau existența unor surse de cărbune care ar asigura front de lucru minerilor până în anul 2010. Producția anuală a minelor din Comănești se ridică la aproximativ 120.000 de tone.

Mina RAL Comanesti decembrie 2011

La ce folos! Europa unită a decis însă să închidem tot, promițând că va da bani pentru cheltuielile ce rezidă din această acțiune. «Urmează să încasăm pe loc 150 de milioane de lei, plus două salarii de la Ministerul Muncii. La aceste sume se mai adaugă alte 20-22-24 salarii medii pe ramură, acordate în funcție de vechime, care se ridică la aproximativ 5,7 milioane de lei lunar»”. Este motivația liderului de sindicat Țăranu, citată de colegul nostru.

Puțintică istorie… nu strică

Ca atestare documentară, minele de la Comănști datează din anul 1836. Primele exploatări au fost făcute în zona „Chiatra Neagră”, fosta mină „Crăciunești”. Cărbunii extrași prin mijloace rudimentare erau transportați cu carele cu boi până la Galați și folosiți drept combustibil pentru vapoare. Zece ani mai târziu, exploatarea cărbunelui se făcea sporadic, doar pentru a asigura necesarul de combustibil a uzinei electrice de aburi „Moara de foc” de la Iași.

Mina Craciunesti , iunie 2011

În 1913 au luat ființă Minele Unite Asău Comănești. În timpul Primului Război Mondial, minele de la Comănești rămân singurul furnizor pentru căile ferate române și pentru ceilalți consumatori din România rămasă neocupată. După perioada crizei din anii ’30, minele de la Comănești se relansează, ajungând să extragă 10 la sută din producția din acea vreme a României. După naționalizare, minelor din Comănești le-au trebuit 16 ani pentru a putea atinge producția realizată înainte de război, în condițiile în care lucrau același număr de mineri (2.424 ortaci).

Trenul care duce o parte dintre mineri la Lesu Ursului

Mecanizarea a venit și ea în sprijinul creșterii productivității munci, ajungându-se, ca la Comănești, în 1989, să se extragă peste 500.000 de tone de cărbune. A urmat tranziția. În 1990 s-au extras 322.000 de tone, an după care a început declinul. Să nu uităm că înainte de ’89, salariile din minerit erau printre cele mai mari din industrie, iar forța de muncă, cu precădere din Moldova, era ademenită cu repartizări de locuințe și o masă caldă, oferită gratuit la cantină.

Vinovații fără vină?

„După cum se știe, mineritul este subvenționat de stat, însă problemele cu care se confruntă acești oameni ai adâncului sunt dintotdeauna aceleași: lipsurile din dotare, baterii, lemn de susținere, cabluri etc. Viața celor peste 4.800 de mineri împânziți prin sectoarele de la Asău, Lumina, Vermești, Lapoș Nord, Lapoș Sud ș.a. a trecut demult de limitele subumanului pentru un salariu mediu (în urma drepturilor recâștigate!) de câțiva lei în plus pe lună. Minerii continuă să trăiască în cele mai mizerabile condiții.

Chioșcurile de la gurile de mină continuă să fie goale. Oamenii n-au ulei, n-au zahăr, orez. Ce să mai spunem despre echipamentele de lucru și de protecția muncii, despre asistența medicală? Există asistenți în Comănești care, după…(mineriadă, n.a) ne tratează ca pe niște câini: «Duceți-vă la Iliescu, să vă vindece el!». Iar un doctor a căutat sub perna unui miner bolnav să-l caute de topor…”

Mina RAL Comanesti

Nu! Minerii din Comănești n-au fost chemați de nimeni! De altfel, ei au plecat a doua zi dimineața, și au luat această hotărâre în semn de solidaritate cu minerii din Valea Jiului.” Sunt constatări, dar și declarații luate liderilor minerilor din Comănești, după „prima mineriadă” consemnate de jurnalistul Eugen Verman. Cum e cu mineritul astăzi? Știe toată lumea. Mai căutăm vinovații mineriadelor?

Și totuși! Aur negru (petrol, cărbune), munții noștri poartă. Căutăm să-l dăm la alții… să ni-l scoată! Deșteptarea!!!