Actualitate

Incendiu la o locuință din Bârsănești. Aproximativ 100 de metri pătrați au fost afectați

Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 11 iulie 2026, la o locuință din comuna Bârsănești, satul Bârsănești, intervenția fiind asigurată de pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, au fost alertați membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanții Delgaz Grid. În urma...

Consiliul Județean Bacău alocă 800.000 de lei pentru finanțarea proiectelor ONG-urilor în 2026

Consiliul Județean Bacău a lansat calendarul programului de finanțări nerambursabile destinat organizațiilor neguvernamentale în...

Premieră medicală la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși: intervenție reconstructivă în urologie, realizată cu succes

O nouă premieră medicală a fost înregistrată la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din...

Peste 5.900 de amenzi aplicate bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice în județul Bacău, în primele șase luni ale anului

Polițiștii rutieri din județul Bacău au intensificat controalele în trafic în prima jumătate a...

ANOFM oferă un stimulent financiar pentru încadrarea în muncă înainte de expirarea indemnizației de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a anunțat că va oferi un stimulent financiar pentru șomerii indemnizați care reușesc să se încadreze în muncă înainte de expirarea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj. Potrivit acestui program, șomerii indemnizați care obțin un loc de muncă cu normă întreagă...

Incendiu devastator în Colonia Bistriței din Buhuși: Mai multe case afectate

Un incendiu de proporții a izbucnit în Colonia Bistriței din Buhuși, ieri, în jurul orelor 14, cuprinzând mai multe case, construite adiacent unele de altele. Din fericire, autoritățile au confirmat că nu au fost înregistrate victime umane în urma tragediei. Incendiul a provocat pagube semnificative, afectând locuințele a numeroși locuitori...

AUR și-a prezentat candidații în județul Bacău

Candidații AUR pentru alegerile europarlamentare au fost prezenți, la sfârșitul săptămânii trecute, în  județul Bacău, la campania de strângere de semnături  în vederea susținerii candidaților alianței la Parlamentul European. Echipa AUR prezentă în județ s-a întâlnit în prima zi cu locuitorii orașului Buhuși și ai comunelor din împrejurimi la Casa...

Granița dintre două comune trece peste un schit. Cum se va rezolva problema

O situație mai puțin întâlnită în administrația locală se regăsește la granița dintre comunele Balcani și Solonț, din județul Bacău. Această situație particulară se referă la delimitarea hotarului care trece chiar peste Schitul Sihăstria Crucii, situat în satul Cucuieți din comuna Solonț. Această situație juridică neobișnuită a generat dificultăți pe linia...

Exporturi în scădere, importuri în ușoară crestere, balanța comercială negativă

Datele statistice privind comerțul exterior al județului Bacău în luna octombrie 2023 reflectă o dinamică variată, evidențiind schimbări semnificative în volumul exporturilor și importurilor. Potrivit informațiilor furnizate, volumul exporturilor în octombrie 2023 a fost de 81.877 mii Euro FOB, înregistrând o scădere de 12,3% față de aceeași lună din 2022...

Bacăul și Iașiul, campioanele Regiunii Nord Est la exporturi. Există, însă, o problemă

Bacăul și Iașiul continuă să fie județe cheie în regiunea Nord Est, dar aspecte precum balanța comercială și gradul de acoperire necesită o atenție deosebită în planurile strategice pentru stimularea dezvoltării economice sustenabile. În primele 10 luni ale anului trecut, conform Direcției Județene de Statistică, județele Bacău și Iași au...

Cu ce viteză spune ministrul transporturilor că merg trenurile InterCity care trec prin Bacău?

Trenurile InterCity au devenit opțiunea preferată a călătorilor, oferind călătorii rapide și confortabile pe distanțe lungi. Informațiile furnizate de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dezvăluie că trenurile InterCity, reintroduse de CFR Călători, ating viteze considerabile pe anumite magistrale. Cele mai impresionante viteze medii tehnice sunt înregistrate pe magistralele București - Mangalia...

Investiția lui Umbrărescu în Combinatul de la Oțelu Roșu, amenințată de contestația fostului lichidator

Dorinel Umbrărescu, omul de afaceri băcăuan care a prezentat o propunere de investiție pentru redeschiderea Combinatului de la Oțelu Roșu, se confruntă cu un nou obstacol în demersul său. Procesul deschis de către fostul lichidator al combinatului ar putea întârzia implementarea proiectului, chiar dacă Umbrărescu a achitat o mare...

Scădere a numărului locuințelor finalizate și date în folosință

În primele nouă luni ale anului 2023, numărul locuințelor finalizate și date în folosință în județul Bacău a fost de 677, din care 220 în mediul urban și 457 în mediul rural. Acest număr înregistrează o scădere de 91 de locuințe față de aceeași perioadă din anul 2022. Datele privind sursele...

Agricultura județului în cifre. Scăderi pe toată linia în domeniul zootehnic

Datele privind efectivele de animale la sfârșitul anului 2023 în județul Bacău, inclusiv în gospodăriile populației, dezvăluie o serie de schimbări semnificative în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Această analiză se axează pe evoluția efectivelor de bovine, porcine, ovine și caprine, precum și a păsărilor furnizată de...

Noi granturi nerambursabile în a treia ediție „Comunitățile Pădurii de Mâine”

 înscrierile se pot face până pe 31 martie, pentru granturi între 3.000 și 30.000 de euro  Fundația Pădurea de Mâine are, în acest an, o nouă rundă de finanțări nerambursabile în Programul „Comunitățile Pădurii de Mâine”. Bugetul alocat este de 150.000 de euro, iar granturile pot ajunge la 30.000...

OMV Petrom continuă programul „Sănătate în vecinătate”

Programul „Sănătate în vecinătate”, aplicat de OMV Petrom din anul 2022, va reveni și în acest an în localitățile băcăuane în care a fost și anul trecut, pentru a monitoriza starea de sănătate a beneficiarilor și a actualiza recomandările medicale. OMV Petrom continuă pentru al treilea an consecutiv parteneriatul...

Istoria Slănicului, într-un ziar. Singura publicație care a apărut într-o stațiune balneară a României

Primul serial online din România dedicat primului ziar care a apărut într-o stațiune românească, la episodul cu numărul 60!  Binecunoscută pentru efectele curative ale izvoarelor sale minerale, pentru aerul ozonat și frumusețile naturale unice, stațiunea Slănic-Moldova a fost și în vremurile de odinioară, una dintre cele mai căutate, mai apreciate...

„Stelari să fim sub o aripă – / Tot lebede în vechi iubiri!”

Nici că se putea o mai fericită întâmplare pentru a deschide sărbătoarea de Dragobete la Izvoru Berheciului: un fiu al locului, scriitorul Marin Moscu, ne-a citit poezia sa „Lebede în vechi iubiri”, al cărei text a fost aşezat de administraţia comunei Comana, judeţul Giurgiu, la intrarea pe Podul Sărutului...