Un adolescent în vârstă de 15 ani, care a murit joi în incinta unei școli din comuna Parincea, s-a înecat cu propria vomă, arată primele concluzii ale medicilor legiști, potrivit unor surse judiciare citate de News.ro.
Conform informațiilor preliminare, băiatului i s-a făcut rău în timp ce se afla în curtea unității de învățământ, alături de doi colegi. Acestuia i...
În cursul serii trecute, 6 februarie a.c., un apel primit în dispeceratul ISU-SAJ, anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei case de locuit, din comuna Pârjol, sat Băhnășeni.
Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere și o ambulanță...
O băcăuancă a reușit să obțină o reducere semnificativă a ratei creditului său, negociind cu banca în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB).
Valentina A. din Bacău a solicitat ajutor pentru eșalonarea ratei creditului, invocând motive medicale grave, iar soluția dată de conciliatorul Dragoș...
O dramă cutremurătoare iese la iveală din culisele lumii televiziunii, în care o tânără devenită cunoscută datorită aparițiilor sale în show-uri de succes a fost traficată și obligată să lucreze ca sclavă sexuală într-un bordel din Austria. Roxana R., originară din Bacău, a fost victima unuia dintre cele mai...
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău, prin subunitatea sa, Observatorul Astronomic „Victor Anestin”, anunță continuarea și în anul 2024 a proiectului său de popularizare a astronomiei prin intermediul clubului de astronomie „Orion”.
Acest club este destinat publicului adult pasionat de astronomie și își propune să ofere acces la...
Astăzi, Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău sărbătorește Ziua Internațională a Cititului Împreună (Z.I.C.I.) printr-un eveniment dedicat încurajării pasiunii pentru lectură în rândul copiilor.
Sub deviza "Dacă citim, vom avea o gândire mai flexibilă, capabilă de analogii și selecţii pentru opţiuni personale", colegii de la Filiala Miorița au fost prezenți la...
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bacău aduce la cunoștința beneficiarilor din întregul județ că sumele aferente lunii ianuarie 2024, cuprinzând alocăția de stat pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului, stimulentul de inserție, indemnizația de acomodare în vederea adopției și sprijinul de acomodare, vor fi decontate miercuri,...
Filarmonica Mihail Jora Bacău aduce în prim-plan o seară de neuitat, sub semnul pasiunii și al muzicii de excepție! Pe data de 16 februarie, VINERI, începând cu ora 18:30, Teatrul de Vară "Radu Beligan" Bacău va găzdui un eveniment de excepție: Opera în concert "Elixirul dragostei", de Gaetano Donizetti.
▪️...
La doar câteva săptămâni de la începerea lucrărilor pe acest lot, cu data de 22 ianuarie 2024 fiind prima zi de muncă, echipele constructorului UMB au reușit să avanseze, atingând un stadiu fizic de peste 2.8% din progresul total.
Nodul Rutier de Mare Viteză, conectând Autostrada Moldovei A7 cu Autostrada...
CJPC Bihor anunță retragerea a 183 de bucăți de pâine și aplicarea de amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță
Conform Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor, o alertă alimentară a fost emisă în urma descoperirii de carton în pâinea multicereale Tastino, ambalată la 700 grame, informează bihon.ro.
După o verificare...
În perioada 10 februarie – 10 martie, la Arena Mall sărbătorim iubirea printr-un târg tematic, la parter în zona fântânii arteziene.
Indiferent dacă ești în căutarea unui cadou special de Valentine’s Day, Dragobete pentru persoana iubită sau vrei să le arăți celor dragi cât de mult îi apreciezi cu ocazia...
Într-o eră definită de tehnologie și inovație, Proiectul Erasmus+ 4IT, 2023-1-RO01-KA121-VET-000130527, cu un grant de 78863 de euro din partea Comisiei Europene, își deschide porțile pentru al doilea an consecutiv, punând accentul pe dezvoltarea abilităților IT ale liceenilor de clasa a 11-a. Prin acest proiect emblematic, elevii de la...
Asociația Industriei Lemnului - Prolemn anunță organizarea unui eveniment de amploare în Comănești, Bacău, sub forma celui mai mare protest al industriei lemnului: "Nu suntem hoți! Nici mafioți!"
Protestul, programat să aibă loc pe data de 8 februarie, are ca scop atragerea atenției asupra problemelor cu care se confruntă industria...
În urma unei defecțiuni neașteptate a cutiei de viteze a microbuzului școlar de la Școala Nr.6 din Comănești, elevii din patru localități se confruntă cu dificultăți în a ajunge la școală. Situația a fost adusă la cunoștința comunității prin intermediul unui comunicat oficial emis de conducerea școlii.
Potrivit declarației, microbuzul...
La data de 05 februarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism având acest drept suspendat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul...