La Ziua Porților Deschise organizată de structurile Ministerului Afacerilor Interne, atracția principală pentru copii în cadrul activităților desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău a fost, din nou, autospeciala „Bucșă”, mascota Detașamentului de Pompieri Onești.
Potrivit reprezentanților ISUJ Bacău, micuța autospecială a atras zeci de copii care au dorit să facă fotografii și să interacționeze cu pompierii,...
Conducerea Colegiului acuza SC "Eccor" de lipsa de respect dupa ce aceasta a contestat documentatia de organizare a unei licitatii. De cealalta parte, firma spune ca scoala a incalcat flagrant legea.Conducerea Colegiului National "Vasile Alecsandri" a avut toate motivele de bucurie in primavara lui 2008, cand a aflat ca...
Fostul prefect, Gabriel Berca, a tarat in instanta Consiliul Local Racaciuni pentru doua hotarari luate fara respectarea legii. Una dintre ele il favorizeaza pe fiul fostului primar, Vasile Ichim, care vrea concesiunea unui luciu de apa de 44.000 mp fara caiet de sarcini si fara licitatie. Instanta de la...
Numele lui este Robert Stancu. Are doar cinci anisori, este din Bacau si are nevoie urgenta de o operatie in Germania. S-a nascut cu tetralogie Fallot-stare, o afectiune pe cord, iar intre timp a facaut si alte complicatii. Acum sufera si de insuficienta pulmonara. La un an de viata,...
Alpinistul Marius Albu, presedintele clubului Explorer, nu are stare. In aceasta vara, bacauanul trebuia sa plece intr-o expeditie internationala in Hymalaia, insa dupa evenimentele din Tibet toate actiunile programate pentru acest an au fost anulate. aM-am gandit sa nu pierd totusi vara si sa mai fac putina amiscarea. Asa...
La Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti se fac ultimele pregatiri pentru sarbatoarea anuala intrata deja in traditie. La zilele medicale ale spitalului (24 - 26 iulie), sunt asteptate nume de prestigiu ale lumii medicale din tara si din strainatate. Prima zi va debuta cu un curs sustinut de Ordinul...
antre Lespezi si Garleni, an zona Avicola, peste DN 15 este aruncat un pod. Stiut este ca aici circulatia rutiera este foarte intensa. De aproape un an, accesul pe acest pod a fost interzis autovehiculelor cu o greutate de peste 5 tone. Mai mult, circulatia este posibila numai pe...
De cand s-au reinstapanit peste Bacau, incearca (dupa bleaga lor parere, cu subtilitate) asa lucreze" Trustul Media DESTEPTAREA. Nu mai trimit comunicate de presa despre activitatea - cata este - a administratiei publice locale, auita" sa invite ziaristii trustului la evenimente publice, ofera cu prioritate (uneori in exclusivitate) informatiile...
Prezent la ceremonia de inscaunare a noului subprefect de Bacau, secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca, a scapat o informatie care i-ar putea lipsi pe inaltii functionari publici de dureri de cap in prag de alegeri parlamentare. Obligat sa-si dea demisia din partid in 2006, ca urmare a instituirii...
Aproape jumatate dintre asociatiile de proprietari din municipiul Bacau trebuie sa se pregateasca de confruntarea in instanta cu furnizorul de agent termic. CET Bacau si-a dat in judecata partenerii de contract pentru neplata penalitatilor de intarziere. In runda trecuta de procese, cateva asociatii au invins CET-ul, invocand pierderile din...
Ingenious Drama Festival a ajuns la editia a IX-a si este in plina desfasurare. 11 trupe de teatru din mai multe judete ale tarii joaca saptamana aceasta, pe scena Teatrului Municipal aBacovia" din Bacau, cate trei piese pe zi in limba engleza, cu scopul de a-si pune in valoare...
In jur de 14.500 de pensionari din municipiul Bacau beneficiaza de legitimatii de calatorie al caror cost este suportat de SC Transport Public SA. Este vorba despre pensionarii ale caror pensii pentru limita de varsta depasesc valoarea de 310 lei. In timp ce Consiliul Local Bacau subventioneaza doar abonamentele...
Situatie fara precedent la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. In cateva luni, acesta risca sa ramana doar cu cinci magistrati in activitate. aDin 15 posturi existente, doar noua sunt ocupate, precizeaza procurorul Camelia Elisei, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau. Din cei...
Sunt cateva lucruri care ma enerveaza la culme. Evident, sunt subiectiv, mare parte din sursa nervilor mei o puteti descoperi si voi. Ma enerveaza politicienii care organizeaza conferinte de presa duminica. Sunt smecheri, stiu ca duminica gazetarii scriu despre orice, ziarele de luni fiind in general cele care inghit...
Trustul Media "DESTEPTAREA" continua campania de ajutorare a micutului Robert. Robert Stancu. Are doar cinci anisori, este din Bacau si are nevoie urgenta de o operatie in Germania. Inimoara lui refuza sa mai lupte. S-a nascut cu tetralogie Fallot-stare, o afectiune pe cord, iar intre timp a facaut si...