Valoarea tichetelor de creșă acordate părinților salariați ar putea fi majorată la 740 de lei pe lună, potrivit unui proiect de ordin publicat recent în transparență decizională de Ministerul Muncii. Măsura ar urma să intre în vigoare începând cu aprilie 2026, dacă documentul va fi adoptat și publicat în Monitorul Oficial.
Conform proiectului, noua valoare ar urma să se aplice...
aMi-au batut copilul in spital"Doua salariate din cadrul personalului de ingrijire de la sectia Chirurgie Pediatrica sunt acuzate ca au palmuit pe unul dintre copiii internati. Acest lucru este sustinut atat de copil cat si de mama. Conducerea sectiei si intreg corpul medical infirma categoric acuzatia. Medicii afirma ca...
Incepand de astazi, comerciantii de flori din Piata Centrala se intorc in modulele de la etajul cladirii. Parcarea ocupata de tarabe si corturi va fi redata masinilor. "Cei care au societate de desfacere a florilor isi reiau locul in modulele lor, ne-a declarat Constantin Curcudel, directorul Administratiei Pietelor. Nu...
Familia Stoica, din Filipesti, are o fetita de 2 luni, Daria Stefania. "Luni, pe 1 decembrie, copilul era foarte agitat si nu se mai oprea din plans, ne-a declarat tatal micutei. Nu stiam ce sa-i mai facem. Am sunat la medicul de familie. Am rugat-o pe doctorita sa vina...
Proaspetii soferi care trec de focurile examenului de obtinere a carnetului auto vor intra de acum in posesia unui nou tip de permis de conducere. Cu inscrisuri specifice legislatiei europene, noile carnete au elemente de siguranta diferite, sunt tiparite in filigram si relief, au mai multe date de identificare...
S-au semnat contractele pentru la iarnaPrimaria asigura cetatenii ca s-au facut toate pregatirile necesare in caz de precipitatii abundente sub forma de ninsoare. In stocul autoritatilor locale exista la acest moment 350 tone de sare si 700 mc de nisip in vederea imprastierii de material antiderapant. In cazul ninsorilor...
Nu ne mai despart decat doua zile pana la prima sarbatoare din luna cadourilor. Venirea lui Mos Nicolae i-a scos din casa pe bacauanii interesati sa cumpere cele mai frumoase jucarii. Comerciantii sunt pregatiti sa araspunda" si celor mai pretentioase dorinte.La fel ca in fiecare an, luna decembrie este...
La un pas de dezastruPanica, agitatie si spaima pe strada Bucegi, in plina zi. Mai multe familii care locuiesc intr-un bloc de garsoniere in zona au fost evacuate fortat din case dupa ce intreg imobilul a fost invaluit de un fum gros si inecacios. Cele mai afectate au fost...
Scaderea continua a pretului pentru barilul de petrol a inceput sa se reflecte si in preturile de pompa ale carburantilor. Primii care au adoptat masura reducerii preturilor sunt cei de la grupul Petrom/OMV, dar se prevede ca aceeasi masura va fi luata si de Rompetrol si LukOil.Dupa ce un...
In noaptea de 1 spre 2 decembrie, targul Buhusi a avut parte de un spectacol de groaza. Un complex de locuinte cu o lungime de peste o suta de metri - str. Libertatii si 9 Mai - a fost cuprins de flacari. Acestea sunt locuinte construite in 1932, structura...
Sute de pensionari s-au calcat in picioare pentru a depune cererea de bilet la tratament in 2009. Desi s-au intocmit liste inca de acum o saptamana, acestea nu au mai contat. Care a fost mai puternic, a ajuns in fata. Cardiaci ori suferinzi de astm, unii au fost dusi...
Un politist de la Sectia 1 Bacau este acuzat de Nicusor Costel Plesuvu ca a folosit agresiunea fizica intr-o ancheta, fara motiv. Folosindu-se de haina militara, agentul de Politie l-a batut pe barbat si l-a acuzat ca el este autorul unui furt dintr-un chiosc de ziare. Abia dupa sapte...
Criza economica, ale carei efecte sunt departe de a fi atins apogeul pe la noi (dar si pe la altii) are un singur efect ce poate fi categorisit drept pozitiv. Este vorba despre diminuarea drastica a speculatiilor imobiliare. Pana nu de mult, un apartament nou in Bacau ajunsese si...
Un baietel in varsta de numai 4 ani din Racaciuni a fost preluat in regim de urgenta de catre Centrul pentru servicii de interventie in regim de urgenta din cadrul DGASPC Bacau. aMicutul a fost parasit de mama, iar tatal sau, pentru a-i putea asigura macar o bucata de...
Bacauanii care tin sa pregateasca totul pentru Sarbatorile de Craciun mai au de asteptat inainte de a cumpara traditionalul bradut. Comerciantii nu se grabesc sa vina cu marfa in piete si targuri. Cele 4 puncte de desfacere a brazilor sunt pregatite. Acestea se afla in Piata Centrala, Piata Sud,...