Actualitate
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante sărbători creștine ale verii
În fiecare an, la 24 iunie, creștinii ortodocși sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre puținele sărbători din calendar dedicate nașterii unui sfânt. Importanța acestui praznic este dată de rolul unic pe care Ioan l-a avut în istoria mântuirii, fiind considerat Înaintemergătorul lui Hristos și ultimul dintre marii proroci ai Vechiului Testament.Potrivit relatării din Sfânta Scriptură, Ioan s-a născut...
Sânzienele, sărbătoarea magică a verii. Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
În fiecare an, pe 24 iunie, românii sărbătoresc Sânzienele, una dintre cele mai vechi...
Părinții care își cresc singuri copiii ar putea primi trei zile suplimentare de concediu de odihnă
Salariații care își cresc singuri copiii ar putea beneficia, în viitor, de mai mult...
Bacău: Trei persoane, între care un copil de 5 ani, rănite într-o explozie de butelie produsă la Filipeni
Trei persoane, între care un copil în vârstă de 5 ani, au fost rănite...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Carrefour România de către Pavăl Holding
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Pavăl Holding, grup controlat de frații Dragoș...
Cozile de la Politie se muta la societatile de asigurari
Orice tamponare in trafic ajunge de acum direct la asigurator, odata cu intrarea in vigoare, la inceputul acestei luni, a multmediatizatului ordin de intelegere amiabila. O veste buna pentru posesorii de masini, dar una proasta pentru companiile care le asigura.Cheltuielile asiguratorilor vor creste, munca lor se va dubla, pentru...
Produse ieftine la Expotexstil
Bacauanii au luat cu asalt Sala de Atletism din Bacau, unde in perioada 8-12 iulie se desfasoara a noua editie Expotexstil, manifestare expozitionala cu vanzare. Organizatorul evenimentului, Ad Media Services din Iasi, a adus la Bacau comercianti si producatori de textile, marochinarie, incaltaminte dar si alte produse cautate pe...
Se ieftinesc vizitele la domiciliu
Medicii de familie vor fi obligati sa faca vizite la domiciliul pacientilor pe mai putini bani decat incaseaza acum. Potrivit tabelelor cu tarife afisate pe fiecare usa de cabinet medical, deplasarea medicului de familie la pacient se taxeaza in prezent cu 30 de lei.
Prefectul isi muta audientele in judet
Dorian Pocovnicu, prefectul Bacaului, a decis sa-si mute audientele in judet. La finalul lunii iulie, prefectul va acorda audiente in nordul judetului, in zona Buhusi, urmand ca la inceputul lui august audientele sa fie mutate in zona Onesti - Tg. Ocna.
Salvare pe bani
Ministerul Sanatatii le-a pus gand rau persoanelor care solicita serviciile de ambulanta, desi starea lor de sanatate nu reprezinta o urgenta medicala. Din luna septembrie, cand se estimeaza ca va intra in vigoare noul pachet de servicii medicale finantate de la bugetul asigurarilor de sanatate, fiecare deplasare nejustificata a...
Situatie tensionata la Stefan cel Mare
Cum in ultima perioada relatiile dintre localnicii din satul Radeana, comuna Stefan cel Mare si rromii stabiliti acolo s-au tensionat, politistii din Onesti s-au gandit ca e bine sa incerce o mediere intre sateni, astfel incat sa fie evitate evenimentele violente.
Indemnizatie si pentru mamele eleve si studente
Categoriile de beneficiari ai indemnizatiei pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de doi ani se vor extinde incepand din aceasta luna. Modificarile aduse legii ce reglementeaza acest drept, publicate recent, prevad ca in cele 12 luni care sunt luate in calcul la stabilirea lui pot fi incluse mai...
Cafea de contrabanda in trafic
Un barbat din Iasi a fost prins de politistii bacauani de la Serviciul Politiei Rutiere cu masina plina de cafea neaccizata. Conducatorul auto a declarat initail ca are toate documentele necesare pentru a face dovada achizitionarii legale a marfii, insa ulterior situatia s-a schimbat radical.
Spitalele dau raportul pentru cheltuieli
Orice persoana interesata poate afla cati bani au fost cheltuiti si in ce mod in spitalele publice. Aceste informatii sunt publice din aceasta luna. Spitalele sunt obligate sa le raporteze la Ministerul Sanatatii, care le va afisa pe site-ul propriu, la sectiunea "Monitorizare cheltuieli spital".
Mame consiliate pe holuri
Timp de mai multe zile inspectorii Inspectoratului Social Regional Nord-Est au verificat modul in care in spitalele situate in municipiile resedinta de judet se desfasoara activitatea de prevenire si combatere a abandonarii copiilor in aceste unitati medicale. Din judetul Bacau au fost luate in vizor Spitalul Judetean de Urgenta...
Studentia – intre fuga de-acasa si un viitor in viata: Spre ce se indreapta tinerii absolventi?
Fosti absolventi de clasa a XII-a si viitori studenti, elevii bacauani care au trecut cu brio si de examenul de Bacalaureat isi fac acum noi planuri. Unii dintre ei s-au apucat din nou de invatat pentru admiterea la facultate. Altii isi incearca norocul doar pe admiterea pe baza de...
Performanta bacauana in domeniul IT
Vasile Botomei jr. a reusit sa se claseze pe locul doi la nivel national la un concurs national de tehnologie si informatica in calculatoare (TIC). Reusita sa este cu atat mai notabila cu cat numai la nivelul judetului Bacau au participat la concurs peste 1.000 de elevi. aConcursul a...
Ajutoare alimentare de la UE: Saracii judetului primesc zahar si faina
Saracii judetului vor primi ajutoare alimentare constand in pachete cu faina si zahar. Bunurile vor fi oferite in cadrul PEAD, program prin care Uniunea Europeana ajuta persoanele defavorizate din statele membre. Spre deosebire de anul trecut, cand ajutoarele alimentare au venit direct de la Guvern, prin intermediul prefecturilor din...
Chiriasii, vecini de cosmar: Mizerie si datorii in ghetoul de pe Victor Babes
Locatarii care stau cu chirie in locuinte sociale continua sa fie piatra de povara a asociatiilor de proprietari. Una dintre acestea, din zona Narcisa, s-a declarat invinsa in lupta cu datornicii si solicita sprijinul Primariei. Conducerea asociatiei a participat saptamana trecuta la intalnirile organizate de CET pe tema datoriilor....






