Un incendiu a izbucnit, în această seară, la o gospodărie din satul Blidari, aparținând comunei Căiuți, intervenția promptă a pompierilor militari băcăuani împiedicând extinderea flăcărilor la alte construcții din zonă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, la fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri...
Permisul de conducere nu mai poate fi obtinut in doua ore de la ghiseu. De astazi, s-a modificat modul de eliberare a acestui act. Emiterea lui se face direct la Bucuresti, iar beneficiarul permisului va intra in posesia lui direct la domiciliu.
Intr-o singura saptamana, Directia de Sanatate Publica a raportat la Ministerul Sanatatii 80 de cazuri de boli diareice acute. S-au inregistrat chiar si doua focare de imbolnavire, unul in comuna Cotofanesti, iar al doilea intr-o pensiune din Tg. Ocna.
In ultima vreme debitorii la apa rece sunt incercuiti din toate partile. Compania de Apa trimite somatii tot mai multor asociatii de proprietari datornice prin care le ameninta cu sistarea furnizarii acestei utilitati vitale. La randul lor chiar asociatii de proprietari recurg la aceasta masura. Asociatia de proprietari aPrimaverii...
In plin sezon estival biletele de tratament nu s-au vandut ca painea calda, asa cum era de asteptat. Vanzarea la liber, fara a se mai tine cont de lista de alocare intocmita in ordinea inregistrarii cererii, incepe joi la ora 8.00, la sediul Casei Judetene de Pensii.
Joi, 16 iulie, Primaria municipiului Bacau va executa lucrari de asfaltare pe strada Oituz, intre intersectia cu strada Garii si sensul giratoriu de la RMB. Circulatia rutiera va fi intrerupta pe acest tronson in intervalul orar 06.00-18.00.
Cei doi principali suspecti ai odioasei crime din Comanesti s-au predat organelor de cercetare penala. Ei au venit insotiti de avocati si au ajuns pe mana procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau. Primul dintre inculpati s-a predat marti seara, iar complicele lui, miercuri dimineata.
Zeci de kilograme de carne expirata, mucegaita, depozitata in conditii necorespunzatoare au fost descoperite zilele acestea de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC).
Asociatia de proprietari "Primaverii 100" (str. Alunului, 6/A) se inregistra, in data de 14 iulie, la Compania de Apa cu un debit de 37.995,97 lei. Drept urmare, conducerea Companiei "a dispus sistarea furnizarii apei potabile, incepand cu data de 17 iulie", catre toate familiile (apartamentele) care fac parte din...
Municipalitatea tatoneaza ideea implementarii unei instalatii cu biogaz la CET. Abia din 2010, daca Uniunea Europeana va da unda verde proiectului gandit de administratia locala, primul pas il constituite contractarea unor fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii de termoficare, una imbatranita si uzata tehnic.
In primul semestru din acest an Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) a reusit sa realizeze, din surse proprii, venituri in suma de 697.928 lei. Anul trecut, prin aceeasi modalitate, a obtinut nu mai putin de 1.600.000 lei, bani care s-au utilizat, in primul rand, pentru achizitionarea de aparatura medicala.
Peste 20.000 de apartamente din municipiul Bacau nu au apa calda. SC CET SA este indatorata la furnizorul de gaze, E.ON Gaz Romania, care i-a si inchis robinetul. Consumatorii buni-platnici sunt nevoiti sa se spele la lighean, fiindca CET nu si-a tinut din scurt datornicii si nu are posibilitatea...
Cladirea in care a functionat, pe vremuri, Leaganul nr. 1 a fost construita in 1930 si apartine domeniului privat al judetului. Dupa "89, imobilul nu a fost niciodata renovat, aflandu-se, acum, intr-o stare jalnica. Ca sa nu se darame, cladirea fostului leagan are nevoie de lucrari de consolidare a...
De acum inainte, casele de schimb valutar sunt obligate sa-si simplifice afisajele. Pe panourile acestora clientii nu vor mai gasi inscrisuri sau anunturi care ii pot ancurca, ci doar cotatiile valutare. Totodata, n-ar mai trebui sa existe pe panourile caselor de schimb valutar mesaje de genul "Cel mai bun...