Actualitate

Laurențiu Neghină felicită absolvenții din Onești pentru rezultatele la Bacalaureat: „Viitorul Oneștiului este pe mâini bune”

Primele trei medii la examenul național de Bacalaureat din județul Bacău au fost obținute de elevi ai colegiilor din Onești, iar cele două note de 10,00 confirmă performanța învățământului oneștean. În acest context, purtătorul de cuvânt al municipalității oneștene, Laurențiu Neghină, a transmis un mesaj de felicitare absolvenților, profesorilor și părinților, apreciind rezultatele obținute la examenul de maturitate. Acesta a...

Ministrul Dezvoltării a inaugurat la Dărmănești a doua creșă construită în județul Bacău prin Programul „Sfânta Ana”

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a inaugurat la Dărmănești cea de-a doua creșă construită în...

Festival moto-rock pe Insula de Agrement din Bacău. Phoenix, Coma și alte trupe vor urca pe scenă

Comunitatea moto-rock din Bacău organizează în perioada 17–18 iulie o nouă ediție a Crossroads...

ROMPREST anunță noul program de colectare a deșeurilor în Onești. Cum se vor ridica gunoiul menajer, biodeșeurile și reciclabilele

Primăria municipiului Onești a anunțat programul de colectare a deșeurilor municipale, reciclabile și biodegradabile,...

Nouă specialitate medicală la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși anunță deschiderea unei noi specialități medicale în premieră pentru regiune: psihiatria pediatrică. Aceasta va fi coordonată de Dr. Geanina Andreșanu, medic specialist în domeniu. Noua specialitate oferă servicii medicale în regim de spitalizare de zi și consultații în cabinetul din ambulatoriul integrat al...

Structurile teritoriale ale M.A.I. au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) au celebrat Ziua Internațională a Copilului în municipiul Bacău și în județ, oferind o zi plină de activități și demonstrații dedicate celor mici. În cadrul evenimentului, au fost organizate standuri cu activități distractive pentru copii, alături de cele ale poliției, jandarmeriei și pompierilor....

VIDEO: Șofer filmat intrând pe contrasens în Bacău. „A fentat semaforul”

Un incident rutier neobișnuit a fost surprins de o cameră de bord pe străzile din Bacău. Un șofer a fost filmat în timp ce intra pe contrasens de pe strada Republicii pe strada Chimiei, folosind breteaua rezervată mașinilor care vin de pe strada Chimiei și fac dreapta pe Calea...

Adolescent din Bacăui, rănit într-un incident petrecut la Aeroportul Arad

Un minor în vârstă de 17 ani, din județul Bacău, a fost rănit în cadrul unui eveniment organizat la Aeroportul Arad, după ce o copertină ancorată de remorca unui tractor a fost dislocată de vânt și a căzut. Incidentul a avut loc în jurul orei 13:15. Conform Inspectoratului de Poliție...

De la singurătatea slăbănogului, la setea samarinencii

Coborâm astăzi, prin scrisul evanghelistului Ioan (4, 5-42), spre ținutul Sihar al Samariei. Suntem în mijlocul câmpului dăruit de către patriarhul Iacob lui Iosif, fiul său, la poalele Muntelui Garizim… în nordul Ierusalimului, dincolo de ținutul Efraim, într-un loc al amestecului dintre sfințenia și apostazia neamului Israel, nu prea...

Autostrada A7. Bacau-Pașcani, lotul 2

Imagini din zona Nodului rutier Roman Nord și Sabaoani, în cadrul proiectului major de infrastructură Bacău-Pașcani, Lotul 2 https://www.youtube.com/watch?v=4i3pUPRYbdQ Sursa video

Garda de Mediu Bacău primeșteo dronă de ultimă generație pentru combaterea poluării

Garda Națională de Mediu (GNM) a marcat un moment istoric odată cu primirea a 16 drone achiziționate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Domnul Andrei Corlan, Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, a subliniat importanța acestui pas, evidențiind că această dotare va revoluționa activitățile de inspecție...

Ziua Copilului sărbătorită la Grădinița 23, din Bacău

Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită de preșcolarii Grădiniței Nr.23/Școala Gimnazială „Miron Costin”, din Bacău, cu multă bucurie, muzică, dans și cu baloane colorate. Bucuria celor mici a fost împărtășită și de colectivul grădiniței, educatoare și de personalul de îngrijire. E o zi a bucuriei, a inocenței și a...

Două noi abilitări la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în domeniul Ingineria Mediului

Şcoala de Studii Doctorale a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a găzduit, în data de 31 mai 2024, susţinerea publică a două teze de abilitare. Conf. univ. dr. ing. ec. Florin-Marian NEDEFF a prezentat teza „Studii și cercetări în domeniul protecției factorilor de mediu”. Comisia de abilitare a avut în...

VIDEO: Incendiul de ieri

Un apel de urgență primit în dispeceratul ISU-SAJ în jurul orei 17:45 a declanșat mobilizarea imediată a resurselor necesare pentru a combate un incendiu de proporții. La fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ, toate echipate cu un total de...

Băcăuanii de la Calisthenics România au încântat publicul în marea finală Românii au talent 2024 – VIDEO

Vineri seara, în marea finală Românii au talent 2024, trupa Calisthenics România a oferit un nou spectacol plin de energie și culoare. Prestația lor a fost una memorabilă, combinând acrobațiile spectaculoase cu o coregrafie bine pusă la punct, reușind să cucerească atât publicul, cât și jurații, informează ProTV. Andra a...

Dansul leagă lumea copilăriei de lumea părinților la Buhuși

Se spune că cea mai frumoasă perioadă din viață e copilăria. Iar prin acea perioadă am trecut cu toții și ne-a lăsat amintiri neprețioase. Uneori retrăim acele sentimente atunci când privim copiii din jurul nostru. Și nu cred că este un moment mai bun ca acum, în preajma lui...

Ei au fost eroii zilei!

Astăzi după-amiază, un incendiu de proporții a izbucnit la un depozit de mase plastice din municipiul Bacău, punând la încercare forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Apelul de urgență, primit în dispeceratul ISU-SAJ în jurul orei 17:45, a declanșat mobilizarea imediată a resurselor necesare. La fața...

Misiune specială în localitatea Stănișești: Jandarmii băcăuani „încărcați” cu surprize dulciuri și jucării

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au avut o misiune specială.Oamenii legii le-au făcut o surpriză și au adus sărbătoarea copilăriei în inimile a cinci copii abandonați de mamă, orfani de tată, dar crescuți cu multă iubire de bunici. Jandarmii băcăuani, împreună cu copiii lor, au mers la...