Actualitate

Pseudo-reportaj despre Motanul mizantrop

Context  Casa Memorială „George Bacovia” a găzduit, în după‑amiaza zilei de 14 mai 2026, lansarea romanului Motanul mizantrop de Viorel Savin, apărut la Editura Junimea. Evenimentul s‑a desfășurat într‑un cadru familiar mediului literar băcăuan - în salonul încărcat de memorie, frecventat de-a lungul timpului de poeți, scriitori și critici, un spațiu în care discursul cultural se suprapune firesc peste atmosfera...

DE LA ÎNTUNERIC LA LUMINĂ…

În așteptarea Praznicului Înălțării, Biserica ne așterne înainte praguri de înțelegere, spre a ne...

Corul „Madrigal și Universitatea de Științe Agronomice București lansează proiectul „Bujorul Madrigal”, primul soi românesc dedicat florii-simbol a României

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Corul Național de Cameră...

A murit Dumitru Lecca, fost selecționer al naționalei și legendă a baschetului românesc, cu origini bacăuane

Federația Română de Baschet a anunțat, vineri, decesul lui Dumitru Lecca, una dintre figurile...

Greva generală din învățământul preuniversitar, amânată după referendumul organizat de sindicate

Greva generală din învățământul preuniversitar, programată pentru data de 25 mai, nu va mai...

Cercetati penal pentru un mistret

Doi barbati din comuna Manastirea Casin s-au ales cu dosar penal pentru braconaj la vânatoare dupa ce au prins cu un lat de sârma un porc mistret de 90 de kilograme. Politistii din zona au aflat si i-au lasat pe Gheorghe R. (64 de ani) si Ioan E. (59...

I-a explodat cazanul de tuica

I s-a intâmplat unui barbat din comuna Nicolae Balcescu. Adrian B. (67 de ani) a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi, trei si patru pe piciorul drept si glezna stânga dupa ce cazanul in care facea tuica a explodat. Medicii l-au preluat in stare destul de grava...

Ecuadorieni cercetati de jandarmi pentru ca vindeau CD-uri piratate

Jandarmii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau au gasit in fata unui magazin, din Comanesti, trei cetateni din Ecuador, care locuiesc legal pe teritoriul tarii noastre, si care ofereau spre vânzare CD-uri cu muzica. Rene F. (45 de ani), Ernesto G. (21 ani) si Quinonez R. (41 ani)...

Liceenii sunt asteptati sa se inscrie la Festivalul LicArt

S-a incheiat si a doua luna de inscrieri la Festivalul National de Arte pentru Liceeni - LicArt, cel mai mare concurs din Romania, ajuns la editia a 11-a! De la 1 octombrie s-au inscris 643 de liceeni din intreaga tara. Acestia concureaza deja cu 1776 de creatii la...

S-au aprobat subventiile pentru oi si vaci

Crescatorii de vaci vor primi, pentru 2011, aceeasi suma ca anul trecut. Miercuri, Guvernul a aprobat doua hotarâri prin care stabileste cuantumul platii nationale directe complementare in sectorul zootehnic, pentru bovine, ovine si caprine. Subventiile acordate sectorului zootehnic pe 2011, de la bugetul de stat, trec de un miliard...

Pesedistii vor transformarea cladirilor de la unitatile militare in locuinte sociale

Grupul PSD a prezentat la ultima sedinta a Consiliului Local (CL) Bacau doua proiecte de hotarâre, unul dintre acestea vizând transformarea cladirilor care au apartinut fostelor unitati militare in locuinte sociale. A doua initiativa a social-democratilor vizeaza implicarea municipalitatii intr-un proiect de construire de case pentru tineri. Social-democratii bacauanii...

S-a lansat campania „Daruieste pentru a schimba un destin”

Copiii Asociatiei Sindrom Down si liceenii Colegiul National "Gheorghe Vranceanu" s-au intâlnit, vineri, la Centrul "Our Kids". Ei au lansat campania "Daruieste pentru a schimba un destin" si au sarbatorit Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati. Copiii si voluntarii s-au jucat, au pregatit impreuna sandwich-uri, apoi au dansat si...

Dezbatere cu participare internationala

Prefectura Bacau a gazduit vineri a treia intâlnire cu tema "Problematici Anticoruptie", care face parte din proiectul de elaborare a unui Plan Regional Anticoruptie. Invitatul special al conferintei a fost ambasadorul Finlandei in România, Ulla Väistö. Discutiile, la care au participat reprezentantii municipiului Bacau, ai judetului, dar si sefi...

Urmarit international prins intr-o casa din Ghimes-Faget

Un barbat de 32 de ani, din judetul Harghita, dat in urmarire internationala pentru falsificare de moneda si furt calificat, a fost prins in locuinta unei femei din comuna Ghimes-Faget. Politistii de la Serviciul Arme Explozivi Substante Periculoase, ajutati de mascati si politistii de la Sectia Rurala Brusturoasa, au...

Primele cazuri de gripa

Ministerul Sanatatii a anuntat aparitia primelor cazuri de gripa confirmate prin analiza de laborator in acest sezon rece. Este vorba despre doua tinere insarcinate, care se afla sub tratament si supraveghere medicala. In acest context, MS reaminteste populatiei importanta respectarii cu strictete a regulilor de prevenire a imbolnavirii. Cele...

Blocul de pe Martir Horia, pericol pentru vecini

Ancheta care treneaza, sinistrati fara sprijin La aproape un an de zile de la explozia care a lasat in prag de sarbatori 15 familii fara un camin, ancheta bate pasul pe loc, iar oamenii nu vor consolidarea imobilului. Inspectorii din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii avertizeaza insa ca, in...

13.000 de pensionari bacauani, cobaii electorali ai angajatilor SPAS

Aproximativ 13.000 de pensionari din municipiul Bacau au fost transformati in masa de manevra electorala de catre municipalitate. Prin intermediul lucratorilor SPAS, care desfasoara campania de distribuire a tichetelor destinate pensionarilor, sefii Primariei au impartit mii de scrisori electorale semnate de edilul sef Romeo Stavarache. Transformarea lucratorilor SPAS in...

Baletul, de la ruga la zbor

Interviu cu Simona Simon Baicu - coregraf, profesor la Colegiul National de Arta “George Apostu” Bacau - Am asistat la o ora de coregrafie, de dans clasic cu elevi ai Colegiului de Arta “George Apostu”. A fost o incantare pentru echipa noastra. Ce este baletul, este arta, meserie sau pur...

Bric-Brac: Nu-i senin, dar se va insenina

Nu-mi plac lucrurile rutiniere, desi ele ne pandesc pe fiecare mai tot timpul. De pilda, rasfoiesc multe ziare, reviste si nu ma mai opresc la acei autori care se repeta, facand efortul vizibil de a acoperi un spatiu publicistic. Pentru ca un anumit gen, numit tableta, destul de raspandit...