Pompierii militari băcăuani intervin, marți, în Dărmănești, în cartierul Plopu, după ce un mal de pământ s-a surpat peste un bărbat.
La locul intervenției au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Garda de Intervenție Comănești, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
De asemenea, în sprijin a fost trimis containerul...
Zeci de strazi din municipiul Bacau sunt adevarate capcane pentru soferi. Unele nu au fost deloc curatate, in vreme ce altele sunt acoperite de dopuri de gheata care le dau mari emotii conducatorilor auto. Este suficient sa faci o manevra neinspirata iar masina nu mai poate fi controlata.
Ninsoarea...
13.000 de persoane nu aveau loc de munca la finalul anului 2011. Potrivit datelor agentiei judetene de ocupare a fortei de munca Bacau, doar 6500 primesc somaj. Pentru a mai reduce din numarul mare de someri sau pentru a-i ajuta pe o parte din ei sa se recalifice, institutia...
Consumatorii de gaze naturale ar putea avea probleme in zilele urmatoare din cauza temperaturilor exterioare foarte scazute. Acestea determina o scadere a presiunii gazelor. Printre marii consumatori se numara si CET Bacau. Societatea bacauana primeste, oricum, gaze cu portia din cauza datoriilor pe care le are catre furnizor. Din...
România negociaza cu Banca Mondiala (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a sustine bugetul tarii, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM.
Guvernul negociaza cu banca un acord preventiv de imprumut, care ii va permite sa decida mai târziu daca va accesa...
Cursurile au fost suspendate in 681 de unitati de invatamânt, cele mai afectate fiind judetele Calarasi, Buzau, Constanta si Giurgiu, iar in 23 de judete activitatea scolara s-a desfasurat normal, a anuntat vineri Ministerul Educatiei.
Potrivit informatiilor prezentate de inspectoratele scolare judetene la videoconferinta organizata vineri de conducerea Ministerului Educatiei,...
Patru persoane si-au pierdut viata din cauze colerate cu vremea, in Dâmbovita, Giurgiu, Braila si Tulcea, a declarat, vineri, subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat.
Subsecretarul de stat a precizat ca in Dâmbovita a fost vorba despre un batrân care a iesit din casa, acesta fiind ulterior gasit...
Pentru anul 2011 incasarile la fondul de pensii publice inregistreaza o evolutie surprinzatoare. Numarul angajatorilor a crescut, dar fondul total de salarii la care s-a aplicat cota de contributie la sistemul public de pensii este mai mic decât a fost in 2010. Astfel, colectarea este sub asteptari. Si aceasta,...
Peste 1700 de bacauani au fost diagnosticati anul trecut cu diabet. Cu acesti pacienti intrati in 2011 in evidentele medicilor diabetologi s-a ajuns la un record al suferinzilor de aceasta boala: 19.942. Diabetul este mult mai raspândit de atât. O dovedesc, de altfel, campaniile de promovare a sanatatii derulate...
Inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare Bacau anunta ca anul trecut, in judetul nostru nu s-a inregistrat nici un focar de turbare. Daca in 2010 au fost notificate 14 focare de rabie din care 11 la vulpi, unul la lup, unul la pisica si unul la câine, anul trecut nu s-a facut...
In vremurile astea buimace, când am deseori senzatia ca nu mai inteleg nimic, un lucru imi este, totusi, clar: România este blocata acum nu numai sub nameti, ci si intr-un zid de nesiguranta, de mare deruta. Stiu ca e panica peste tot, si mister Soros trâmbiteaza o noua apocalipsa,...
Duminica, 29 ianuarie, Teatrul Municipal “Bacovia” isi intâmpina spectatorii cu o premiera de calibru: Avarul de Moliere. In regia lui Dumitru Lazar Fulga, având in distributie o echipa de de actori de exceptie, “Avarul”, sau scoala minciunilor, este o comedie satirica in 5 acte, al carei subiect a fost...
Dupa Scoala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare de la Târgu Ocna si Penitenciarul Bacau si-a prezentat bilantul activitatilor desfasurate anul trecut. Detinutilor li s-au asigurat toate drepturile, dar in acelasi timp au fost si monitorizati, pentru a se depista introducerea de obiecte interzise in unitate.
A fost un...
Normele de venit net pentru inchirierea in scop turistic de camere situate in locuinte proprietate personala, din judetul Bacau, au fost aprobate. Finantistii au stabilit, asadar, cât trebuie sa plateasca cei care ofera gazduire turistilor. Valori ceva mai mari sunt pentru statiunile Slanic Moldova si Târgu Ocna.
Directia Generala a...
La ultima sesiune de depunere de proiecte pe Masura 112, desfasurata in perioada 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012, la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit s-au depus in total, din intreaga tara, 3863 de proiecte. Valoarea acestora se ridica la 137,18 milioane de euro. Alocarea...