Actualitate

Clarificare privind o imagine falsă care circulă pe rețelele sociale

În ultimele ore a început să circule pe Facebook o imagine care imită aspectul unui articol publicat de Deșteptarea, cu un titlu satiric despre achiziția unor autobuze din Marea Britanie. Ținem să precizăm că acea imagine este un fals. Ziarul Deșteptarea nu a publicat niciodată un astfel de articol și nu are nicio legătură cu realizarea sau distribuirea lui. Recunoaștem că...

ISU Bacău organizează sesiuni de instruire în acordarea primului ajutor pentru personalul din instituții și unități de învățământ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău, în parteneriat cu...

Primăria Onești începe campania de dezinsecție. Tratamentele vor avea loc pe timpul nopții, între 27 iulie și 4 august

Primăria municipiului Onești a anunțat că, în perioada 27 iulie – 4 august 2026,...

Prof.dr. Ghiorghi Iorga: „Devenim, incet, incet, niste cu studii”

Interviu cu Ghiorghi Iorga, inspector al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau, doctor in Filologie, scriitor- Domnule profesor, nu spun ca nu m-a surprins, insa afirmatia dumneavoastra ca va place sa fiti mai mult decât un simplu profesor m-a dus cu gândul ca prin definitie un profesor nu este un...

Bacaul – capitala regionala a muzicii

In acest weekend are loc Concursul National de Muzica pentru formatiile instrumentale, corale, solisti vocali si instrumentisti din invatamântul preuniversitar - etapa regionala. In aceasta faza intra in concurs toti cei care s-au clasat pe primul loc in etapele judetene din Bacau, Iasi, Botosani, Suceava, Neamt, Vaslui, Vrancea si...

Tone de apa menajera pentru locuitorii din Zemes

Din luna februarie si pâna in aceasta saptamâna, Detasamentul de Pompieri Moinesti a distribuit zilnic oamenilor din comuna Zemes apa potabila. Reteaua de distributie a apei potabile si fântânile au fost afectate din cauza temperaturilor foarte scazute. In total, pompierii au dus 609,2 tone de apa menajera, in 62...

Teste la sirenele electrice

In perioada 2 aprilie - 4 mai, Compartimentul de Protectie Civila din cadrul Primariei Bacau va efectua verificarea, intretinerea si probe la mijloacele de alarmare - sirene electrice, instalate pe cladirile de pe raza municipiului Bacau. (A.G.)

Bricolaje: Pofta de dulce in moda de primavara

Sfidând parca marea de probleme, îngrijorarile de care nu mai scapam, vremurile de criza, de recesiune, moda din aceasta primavara este una dulce si zglobie. Nuantele pastel de roz, corai, vernil, piersica, turcoaz au invadat podiumurile, într-un vesel delir fructat-floral. Un creator vorbeste despre "buze în nuanta trandafirilor de...

Spitalul de Pediatrie a disparut oficial!

De la 1 martie, Spitalul de Pediatrie Bacau a disparut ca persoana juridica, fiind integrat din toate punctele de vedere Spitalului Judetean de Urgenta (SJU). In noua organigrama, care a fost aprobata, miercuri, in CJ, apar trei sectii noi: Pediatrie, Recuperare Pediatrica, Chirurgie si Ortopedie Pediatrica. Au fost desfiintate,...

Asociatia Sofi Roz: „Nu lasati neglijenta sa va desparta!”

Asociatia Sofi Roz Bacau a organizat ieri o masa rotunda cu tema „Cancerul intestinului gros”. Au participat medici specialisti si membri ai asociatiei. „Am derulat aceasta actiune pentru ca fiecare dintre noi sa fie corect si complet informat pentru a preveni atât cancerul de intestin gros, cunoscut si sub...

Targ de turism la Colegiul „Ion Ghica”

Zilele trecute Colegiul Economic "Ion Ghica" Bacau a gazduit o manifestare menita sa stimuleze creativitatea elevilor mai mari ai acestei unitati de invatamânt de prestigiu. In cadrul colegiului a fost organizata cea de-a treia editie a "Târgului agentiilor de turism". Desfasurat in acelasi timp cu Târgul de Turism al...

Ecoatitudine la Moinesti

"Voluntariat pentru un mediu curat - Moinesti - 2012" este deviza celei de a patra editii a "Lunii Curateniei" care se desfasoara in perioada 19 martie - 15 aprilie la Moinesti. "In cadrul actiunilor ne propunem sa contribuim la educarea si informarea tuturor in ceea ce priveste protejarea...

Seminar de responsabilitate sociala in Bacau

Camera de Comert a organizat in aceasta saptamâna seminarul cu tema "Rolul responsabilitatii sociale a intreprinderilor". Evenimentul a fost organizat in cadrul unui proiect mai larg finantat cu fonduri europene care are ca obiectiv informarea mediului de afaceri privind importanta integrarii responsabilitatii sociale in activitatea economica. In cadrul seminarului...

Tragedie in centrul Bacaului. O femeie a cazut in gol de la etajul trei

Accidentul a avut loc pe strada 9 Mai. Potrivit martorilor, femeia s-ar fi aplecat dupa o pisica si a cazut peste balustrada. Politistii merg pe varianta unui accident stupid si spun ca nu sunt indicii care sa-i conduca catre o sinucidere. Sotul femeii a venit de la serviciu la...

Bacauan in finala Festivalului „Din batrani, din oameni buni”

Festivalul concurs al muzicii populare moldovenesti "Din batrâni, din oameni buni”, ajuns la finala, îsi desemneaza sâmbata câstigatorii. Organizatorii sunt TVR Iasi si Casa de Cultura a Studentilor. Recitalurile si festivitatea de incheiare vor avea loc in Sala Gaudeamus, pe 23 si 24 martie. Spectacolele vor fi transmise in...

Conferinta Internationala Jean Monnet are loc in luna mai

Centrul de Studii Europene al Universitatii Alexandru Ioan Cuza Iasi organizeaza a VIII-a editie a Conferintei internationale Jean Monnet, organizata in cadrul Saptamânii europene. Evenimentul are loc in perioada 10-12 mai si propune mai multe teme de dezbateri cum sunt economia europeana in contextul crizei actuale, evolutia Uniunii Europene...

Jurnalistii au tras la tinta

Jos pixurile, sus pistoalele! Politistii bacauani au organizat cu ocazia Zilei Politiei Române cupa Presei la Tir. Bine instruiti, iar unii dintre ei si cu ceva experienta la activ, au tras spre tinta, insa nu toate gloantele au si atins-o. Colegul nostru, Marius Curucli, a reusit insa sa adune...