Inspectoratul Școlar Județean Bacău a afișat numărul locurilor alocate pentru acordarea gradațiilor de merit în anul școlar 2026, iar cifrele provoacă nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, mai ales că Ministerul Educației a comprimat întregul calendar de înscriere într-o singură săptămână.
Potrivit datelor publicate de ISJ Bacău, numărul total al gradațiilor de merit a scăzut puternic față de anul trecut: de...
Sursa foto
Consilierii locali onesteni au aprobat in cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Local, ce a avut loc pe 3 septembrie, premierea gimnastei Diana Chelaru (legitimata la CSM Onesti) cu suma de 10.000 lei. Aceasta recompensa vine in urma participarii sale la Olimpiada de la Londra, din vara acestui an,...
Numarul consumatorilor de etnobotanice care ajung in spitale s-a dublat, la nivel national, in 2012 fata de 2010. Si medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bcau au observat ca adresabilitatea a crescut. In acelasi timp, in rândul consumatorilor au intrat tot mai multi adolescenti. Recent, medicii psihiatri...
Senatorul Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), acesta îndeplinind în acelaşi timp şi funcţia de director de teatru, şi titlul de parlamentar. ANI a trimis documentele la Parlament pentru ca Senatul să ia act de decizie.
Diaconu este al treilea parlamentar USL aflat...
Veste buna pentru elevi. Anul scolar va incepe pe 17 septembrie si nu pe 10 septembrie cum era stabilit. Anuntul a fost facut de ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, la sfârsitul saptamânii trecute, dupa sedinta de guvern. Aceasta a spus ca „au fost foarte multe solicitari din partea parintilor. Este...
La sfârsitul saptamânii trecute, Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, a reiterat promisiunea ca indemnizatia de crestere a copilului va reveni la procentul care se aplica inainte de anul 2011. Aceasta inseamna ca, in principiu, cuantumul indemnizatiei va reprezenta 85 la suta din media veniturilor impozabile pe ultimele 12 luni inainte...
Consiliul Local a aprobat inasprirea regulamentului de exploatare si intretinere a parcarilor publice din municipiu
Desi Bacaul este recunoscut pentru numarul insuficient de locuri de parcare, dar si pentru lipsa parcarilor publice de mari dimensiuni - promise de edili la ceasul campaniilor electorale - CL a aprobat introducerea de amenzi...
Guvernul da bani, dar primarii dorm
Noul guvern a efectuat o rectificare de buget mult asteptata, necesara ca aerul, prin care da bani comunelor si oraselor pentru scoli, protectie sociala, continuarea proiectelor si achitarea datoriilor. Din pacate, desi banii au intrat in trezorerie de sapte zile, edilii habar n-au! Sunt...
Indemnizatie de somaj cât salariul mediu brut
Pentru ca au avut salarii de vis, câtiva someri nu duc grija zilei de mâine. Cea mai mare indemnizatie de somaj din judet este de 2.466 lei (net), cu 349 lei in plus fata de salariul mediu brut pe economie. Beneficiarul a avut...
De la 1 septembrie, becurile clasice devin istorie. Acestea vor fi disparea definitiv de la comercializare odata cu intrarea in vigoare a unei directive europene privind retragerea de pe piata a becurilor incandescente. Masura este luata pentru a se face economie de energie dar si pentru reducerea poluarii. Dupa 1...
Pompieiri bacauani au urcat din nou pe locul I, la Concursul Serviciilor Profesioniste pentru Situatii de Urgenta, a carei etapa finala s-a sustinut la Calarasi. Militarii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau si-au luat un avans considerabil dupa primele doua probe si asta le-a dat...
Un cutremur cu o magnitudine de moment de 7,9 grade s-a produs vineri, 31 august, în Filipine, informează USGS. O alertă de tsunami a fost emisă pentru acest arhipelag (Filipine), Indonezia, Taiwan, Japonia şi Papua - Noua Guinee, dar şi pentru Insula Guam, în timp ce situaţia era supravegheată,...
Baiatul de 15 ani, care a abuzat sexual o copila de 5 ani, din comuna Damienesti, a fost prins de oamenii legii. Vineri dimineata a fost prezentat la Serviciul de Medicina Legala din Bacau, acolo unde a fost supus unei expertize psihiatrice, iar medicii au stabilit ca in momentul...
Bacauanii, la fel ca si alti români, vor trebui sa plateasca doua asigurari de locuinta incepând cu 1 septembrie, conform unui nou ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Practic, cei care au deja o asigurare facultativa vor fi obligati sa incheie si o polita obligatorie, chiar daca...
Municipalitatea a anulat licitatia vizând modernizarea Insulei de Agrement. Oficialii Primariei au descoperit ca proiectul realizat de societatea Vila House SRL, din Bucuresti, contine mai multe erori si omisiuni privind cantitatile si dimensiunile lucrarilor. Administratorul public al municipiului da vina pe firma care a facut proiectul, acuzând-o de lipsa...