În intervalul 06–08 decembrie a.c., pompierii militari din județul Bacău au avut un sfârșit de săptămână intens, fiind solicitați să intervină în 31 de situații de urgență. Cea mai mare parte a misiunilor a vizat acordarea ajutorului medical de urgență, cu 15 intervenții realizate de echipajele SMURD.
Totodată, pompierii au participat la șapte misiuni de stingere a incendiilor, iar în...
Mai au un hop si au scapat si de aceasta sesiune a examenului de bacalaureat. Candidatii au trecut, ieri, prin emotiile probei scrise obligatorii a profilului, respectiv cea la Matematica, pentru cei de la profil real, sau Istorie, pentru cei de la uman. Ca si la prima proba, subiectele...
Regulament nou pentru un program muribund
Consilierii locali bacauani au aprobat un nou regulament de reabilitare termica a blocurilor, care aduna, de fapt, intr-un singur document modificarile si completarile din ultimii ani. A fost stabilita si o lista cu 14 blocuri care urmeaza sa fie reabilitate termic. Printre acestea, si...
Statuia promisa de Consiliul Judetean (CJ) Bacau Primariei Chisinau a plecat, azi dimineata, spre Republica Moldova. Este vorba despre bustul domnitorului Alexandru Lapusneanu, realizat de sculptorul bacauan Dumitru Gârea. Gestul sprijina, in baza unui parteneriat, proiectul "Aleea Domnitorilor", care va fi realizata in orasul Cricova din sectorul Riscani, municipiul...
Fondurile alocate pentru programul „Prima Casa” 4 sunt pe final. Patru dintre bancile care au intrat in program au anuntat ca banii aproape s-au terminat, dar autoritatile dau asigurari ca vor suplimenta alocarile daca unitatile doresc sa continue creditarea si au solicitari.
La Fondul National de Garantare, zilnic, ajung câte...
Directia Judeteana de Statistica a publicat rezultatele preliminare ale Recensamântului Populatiei si Locuintelor, dupa centralizarea datelor din 3.270 de sectoare. Populatia stabila a judetului este in acest moment de doar 583.590 de persoane, fata de 706.623 câte erau potrivit recensamântului din 2002.
Localitatile cele mai dens populate din judet sunt...
La mai putin de trei saptamâni de la ultima evadare, personalul Penitenciarului Bacau este din nou la dispozitie si cauta un alt detinut care a plecat de la un punct de lucru din Moinesti, unde muncea la sapat santuri. Evadarea a avut loc marti dupa-amiaza si este vorba despre...
Trei candidati s-au inscris la concursul de proiecte organizat de CJ Bacau pentru functia de director al Complexului Muzeal "Iulian Antonescu": Lacramioara-Elena Istina, sefa Sectiei de Arheologie-Istorie a muzeului, care a indeplinit si functia de director interimar, Mariana Popa, coordonator al Serviciului de Programe si Proiecte din cadrul Centrului...
Este vorba despre sportivul Dan Gârleanu care si-a propus sa atinga acest record si a reusit. A plecat de la Manastirea Turnu Rosu si a ajuns la Cantonul Rudarita in doar 21 de ore si 17 minute. Acesta a vrut astfel sa dea startul unei viitoare competitii nationale sau...
Politistii din Capitala au organizat, ieri, o ampla actiune pentru prinderea in flagrant a unei grupari care a spart mai multe locuinte in Timisoara, Arad, Bucuresti si Bacau. Trei dintre suspecti au fost prinsi in flagrant in timp ce ieseau dintr-un apartament din Bacau cu mai multe bunuri. „Actiunea...
Consiliul Local (CL) Bacau va dezbate in sedinta ordinara de astazi un proiect de hotarâre vizând majorarea capacitatii depozitului de zgura de la societatea de termoficare. Conform indicatorilor tehnico-economici, costul proiectului se cifreaza la peste 875.000 lei. In iulie 2011, acelasi CL aproba un proiect identic, dar cu costuri...
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) se afla in plina campanie de primire a cererilor pentru subventia acordata de Guvern crescatorilor de bovine. Gospodarii bacauani au mai putin de o luna la dispozitie pentru a intocmi si depune dosarul. Anul trecut, cei declarati eligibili au primit aproape...
Sa recapitulam: in 1923, mai multe familii din comuna bacauana au primit pamânt in Dobrogea, ca rasplata pentru eroismul demonstrat in Primul Razboi Mondial: zece hectare, din care unul pentru casa. Ajunsi acolo, locuitorii din Luizi-Calugara au decis ca cel mai potrivit nume pentru noua asezare e Oituz, in...
Traian Basescu s-a intors la Cotroceni, dupa ce Curtea Constitutionala a invalidat rezultatul Referendumului. Fapt unic in Europa si chiar in lume, presedintele tarii trece pentru a doua oara prin procedura de suspendare si de fiecare data revine pe post. Tot ieri, un sondaj de opinie ne arata ca...
Si anul acesta elevii vor primi in pauza mare produse prin programul "Laptele si cornul". Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2012 publicata la sfârsitul lui iulie care completeaza OUG 96/2002 privind acest program prevede ca sunt acordate gratuit produse lactate si de panificatie pentru elevii din invatamântul primar...