Militari ai Bazei 95 Aeriene „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău au participat, joi, 2 iulie, la o ceremonie militară și religioasă organizată la Biserica „Ștefan cel Mare și Sfânt”, cu prilejul comemorării a 522 de ani de la trecerea în veșnicie a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Evenimentul a fost dedicat cinstirii memoriei domnitorului Moldovei, una dintre...
Graba si neatentia a mai facut cinci victime pe sosele. La Onesti, intr-o intersectie, un sofer, de 76 de ani, nu a acordat prioritate unui autoturism condus regulamentar si a intrat in coliziune cu acesta. In urma impactului, masina lovita a ajuns in albia râului Casin, iar batrânul si...
Miercuri dimineata, zeci de politisti de la Crima Organizata si mascati, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au efectuat 23 de perchezitii domiciliare in mai multe localitati din judetul Olt, pentru destructurarea unei grupari de trafic de persoane si minori. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011- 2013, membrii grupului infractional au...
Pe 8 mai, in avanpremiera la Ziua Europei, Irina Pachitanu, lingvist la Bruxelles in cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene a fost invitata la Colegiul National "Ferdinand I", la initiativa prof. Nicoleta Nistor, pentru a le impartasi elevilor din experienta ei, in programul "Back to School" - un...
Agentia Nationala de Administrare Fiscala a lansat un nou serviciu pentru contribuabili - “Acces date prin SMS”, care este dela operational. Astfel, toate persoanele interesate, fizice sau juridice, pot sa obtina informatii publice despre un anumit agent economic dupa ce transmit un mesaj text prin SMS care sa contina...
Senatul va dezbate un proiect de lege privind eliberarea gratuita a medicamentelor care costa sub 10 lei. De aceasta facilitate ar trebui sa beneficieze persoanele care au venituri sub salariul minim pe economie, care este de 750 de lei. Potrivit proiectului, numarul medicamentelor care vor putea fi eliberate gratuit...
Bilantul trist inregistrat pe soselele din România, in minivacanta de Paste, l-a determinat pe premierul Victor Ponta sa afirme ca ar trebui ca legislatia rutiera sa fie mult mai dura. Potrivit acestuia permisul de conducere s-ar obtine mult prea usor iar acest lucru se refleta ulterior in trafic. Acesta...
Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice si a precipitatiilor ce se vor produce in intervalul 9 - 19 mai, în fiecare regiune a tarii. In Moldova, pâna la data de 10 mai, valorile termice diurne vor fi in jur de 25 de grade. Intre...
21 de elevi din Franta, coordonati de trei profesori de la Lycée Professionnel Agricole Cahors le Montat, se afla in aceste zile, pâna pe 18 mai, printre elevii si cadrele didactice de la Colegiul "Gr.Antipa" Bacau, pentru derularea unui proiect bilateral cu finantare europeana Comenius, intitulat "Natura si handicapuri...
Angajatii institutiei vin sa faca ordine acolo unde oamenii nu inteleg sa respecte regulile de bun simt si sa nu arunce la intâmplare gunoiul pe care il produc. „Un astfel de loc il reprezinta punctul de depozitare de la intersectia strazilor Saliciei si G-ral Eremia Grigorescu din cartierul Serbanesti....
Regiunea Nord-Est si judetele Covasna si Harghita s-au promovat in cadrul Zilei portilor deschise, la Bruxelles. Standurile pline cu bucate traditionale si brosuri informative au fost vizitate de peste doua mii de persoane care au trecut pragul Comitetului Regiunilor. Scopul participarii la acest eveniment a fost promovarea valorilor culturale,...
Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC), in parteneriat cu Prefectura Bacau, organizeaza "Saptamâna Nationala a Voluntariatului", manifestare care a ajuns la a XII-a editie. "Acest proiect insumeaza o serie de evenimente menite sa mobilizeze cât mai multi voluntari si tineri, care sa contribuie la dezvoltarea si infrumusetarea localitatii lor, sa...
Municipiul Bacau s-a asociat cu judetul Bacau pentru un scop comun: acela de a realiza, in sfârsit Centrul de conducere a intrventiei, care sa reuneasca serviciile SMURD, ambulanta, dispeceratul unic integrat pentru apeluri de urgenta. „Constituirea Centrului de conducere a interventiei vizeaza modernizarea sistemului de comunicatii pentru situatii de...
O delegatie formata din 40 de francezi din Saint-Leu-la-Forêt va sosi, astazi, la Colonesti pentru a intari parteneriatul existent intre cele doua comunitati din 2007, in cadrul Asociatiei “Amitie Roumanie”. “Oaspetii nostri vor vizita scolile din comuna, Monumentul Eroilor Neamului si noul sediul al primariei, dupa care vor fi...
Persoanele private de libertate din Penitenciarul Spital Târgu Ocna au realizat o serie de obiecte ce simbolizeaza Pastele si care pot fi vazute la Biblioteca Municipala „Radu Rosseti” în cadrul unei expozitii. Vizitatorii vor putea admira picturi cu teme religioase executate pe lemn sau sticla, sculpturi ori oua încondeiate,...