Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși atrage un număr tot mai mare de pacienți din afara județului Bacău, potrivit datelor aferente primului semestru al anului 2026. Reprezentanții unității medicale afirmă că evoluția reflectă creșterea încrederii în serviciile oferite și extinderea adresabilității la nivel regional.
Conform statisticilor prezentate de spital, 34,6% dintre pacienții care au beneficiat de servicii medicale provin din...
La Scoala Gimnaziala "Liviu Rebreanu" Comanesti a avut loc un schimb de experienta din cadrul proiectului de parteneriat educational "Culorile toamnei", ce se deruleaza intre Centrul Scolar de Educatie Incluziva (CSEI) Nr. 2 Comanesti si scoala gazda.
Lectia demonstrativa, sub forma unei activitati transcuriculare interactive, a fost tinuta de...
Devenite traditie, serile culturale armene, organizate de Filiala Bacau a Uniunii Armenilor din România, atrag de fiecare data prin noutate si diversitate, de la lansari de carte, simpozioane, schimburi de experienta intre alte etnii, dar si comunitati armene din alte localitati si pâna la programe muzicale sau intâlniri cu...
Mii de salariati au intrat luna trecuta in rândul somerilor, cu mult mai multi decât au ramas in septembrie fara loc de munca. Daca in luna anterioara in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) erau inregistrati 14.121 someri, in octombrie in baza de date a acestei...
La Onesti, Concursul "Miss & Mister" Colegiul National "D. Cantemir" si-a ales drept motto "Inteligenta este frumoasa" si a fost prefatat de o serie de interviuri realizate pe scena de catre vedeta muzicii usoare Miruna Oprea cu profesorii sai de la colegiu.
Ioana Rotaru si Mihai Dascalescu ("ex -...
Polițiștii din comuna Balcani l-au depistat, la data 04.11.2013, în jurul orei 18:00, pe D. Valentin, de 46 de ani, din comună, care conducea un autovehicul pe DJ 156 A, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de...
Polițiștii l-au depistat la data de 04.11.2013, în urma unei descinderi domiciliare, pe Benone P., de 40 de ani, din Comănești, suspectat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 23/24.10.2013, în timp se deplasa pe strada Republicii din Comănești, a acostat un bărbat din...
Zeci de politisti, jandarmi, pompieri, pirotehnisti, si alti lucratori ai serviciilor de urgenta au fost mobilizati, marti, dupa-amiaza, pentru a interveni la recuperarea a doua presupuse grenade, care s-au dovedit a fi, de fapt, doua jucarii.
Luni, 04 noiembrie 2013, la ora 15.09, echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău a intervenit în comuna Asău, sat Ciobănuş, pentru o acţiune de asanare a teritoriului de muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare.
La locul intervenţiei au fost descoperite 2 grenade de mână ofensive, o...
Incepând cu data de 15 noiembrie 2013, la frontierele externe ale comunităţii europene unde controlul vamal se realizează de către România (Serbia, Ucraina şi Republica Moldova) se vor aplica instrucţiuni speciale de efectuare a controlului vamal asupra următoarelor categorii de bunuri introduse de către călători în bagajele personale: produse...
Alina Iftode, câstigatoarea concursului organizat zilele trecute pentru ocuparea postului de director executiv al Casei Judetene de Pensii, a fost investita ieri cu aceasta functie prin Ordinul 437/28.10.2013 al presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice, act care a fost prezentat de catre Dorian Pocovnicu, subprefect al judetului Bacau. La...
S-a intâmplat intr-una din noptile trecute când patru indivizi, cu vârste cuprinse intre 16 si 18 ani, au mers la o stâna, din comuna Beresti-Tazlau, pentru a fura oi.
In timp ce sustrageau doua ovine au fost surprinsi de ciobani si pentru a reusi sa plece cu animalele au...
Primaria Bacau a stabilit Regulamentul de acordare a premiilor elevilor, studentilor si cadrelor didactice din unitatile de invatamânt, care obtin rezultate deosebite.
"Elevii si profesorii pot fi premiati pentru rezultatele obtinute la olimpiadele nationale si internationale - premii, mentiuni si medalii -, pentru urmatoarele categorii de discipline: discipline de...
Pe scena teatrului bacauan, unde a avut câteva premiere absolute si a cunoscut succesul, dramaturgul Viorel Savin, concitadinul nostru, revine acum cu un nou text, intitulat "Hotel Far East".
Alegerea repertoriala este justificata de actualitatea starilor de fapt surprinse de dramaturg, nu altele decât acelea care macina societatea româneasca...