Actualitate

Analiză: Buhușiul testează spitalul viitorului. Tehnologia nu înlocuiește medicul, dar îi schimbă radical modul de lucru

Digitalizarea sistemului sanitar românesc este, de regulă, asociată cu dosarul electronic, programările online sau informatizarea administrativă. Proiectul pilot implementat la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși merge însă într-o direcție diferită și mult mai ambițioasă: transformarea salonului de spital într-un spațiu inteligent, capabil să monitorizeze continuu pacientul și să ofere personalului medical informații în timp real. Este o schimbare...

Serviciul de Ambulanță Bacău și-a sărbătorit seniorul, la împlinirea vârstei de 104 ani

Ion Rusu este o legendă a Serviciului Județean de Ambulanță Bacău. A fost șofer...

Colegiul „N. V. Karpen”, un an al performanței și al investițiilor în viitor

Interviu cu prof. Remus Cazacu, directorul Colegiului „N. V. Karpen” Încheierea anului școlar 2025–2026 aduce...

Chimcomplex: de la investiții record la restructurare — cronologia unei crize energetice

Creșterea explozivă a prețului gazelor și al energiei, reculul industriei europene și absența unor...

Bacăul construiește mai puțin decât acum cinci ani. Piața rezidențială rămâne blocată în comune, iar orașele pierd ritmul

Datele din Anuarul Statistic al Județului Bacău arată că piața construcțiilor rezidențiale este departe...

Distribuitorii de marfa cara marfa cu spatele din cauza drumurilor inzapezite

O scurta radiografie facuta dimineata prin oras, arata ca angajatii firmelor de distributie au ales sa care marfa cu spatele la clienti, decat sa ramana inzapeziti pe stradutele de legatura, ramase necuratate de zapada. Un astfel de caz l-am surprins chiar in spatele magazinului "Luceafarul" din Bacau, unde, angajatii...

Cetatenii romani care lucreaza in alt stat membru UE pot cere alocatie europeana pentru copii

Eurodeputata Minodora Cliveti atrage atentia asupra oportunitatii pentru cetatenii romani care muncesc intr-un alt stat membru UE de a solicita si obtine alocatia europeana pentru copii. Reglementata de Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1408/1971, alocatia europeana a devenit din 2007 un drept al copiilor romani ai caror parinti muncesc legal...

Gabriel Berca a demisionat de la Cotroceni

Președintele Traian Băsescu a semnat marți mai multe decrete și decizii de eliberare din funcție începând cu 1 februarie a unor consilieri prezidențiali și de stat, printre care Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Gabriel Berca și Adrian Rădulescu. Se speculeaza faptul ca unii dintre consilierii demisionari, printre care si Gabriel Berca,...

Cum va fi vremea in Bacau in intervalul 29 ianuarie – 1 februarie

În conformitate cu atenționarea meteorologică “COD GALBEN” emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 29.01.2014, ora 06.00 – 30.01.2014, ora 10.00, în județul Bacău va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală...

Gunoierii au ramas inzapeziti

Se pare ca iarna i-a prins nepregatiti pe cei care se ocupa de colectarea gunoiului menajer din municipiul Bacau. Mormane intregi de gunoaie s-au format in câteva zile la ghenele speciale amenajate, iar firma de salubritate pare sa se fi impotmolit in nameti. Mormanele de gunoi concureaza in prezent...

Concertul lui Gheorghe Zamfir, reprogramat

Concertul maestrului Gheorghe Zamfir, care ar fi trebuit sa aiba loc mâine la Teatrul de Vara din Bacau a fost amânat. Masura a fost decisa in urma vremii nefavorabile manifestate in intreaga tara, fapt ce-l impiedica pe artist sa faca deplasarea in tara. „Dragii mei, din pacate, din cauza...

Simulari pentru Evaluarea Nationala

Toti cei aproape 6.800 de elevi de gimnaziu, din clasele a VIII-a, vor sustine, dupa vacanta intersemestriala (1-9 februarie), examene simulate pentru Evaluarea Nationala. Ministerul Educatiei a decis ca aceste simulari sa fie organizate in zilele de 18 februarie (la Limba si literatura româna) si 20 februarie (la Matematica)....

Examinatori si… examinat

Masteranzii din anul I ai Literelor bacauane au tinut sa-si pregateasca examenul de la disciplina Metodologia cercetarii stiintifice într-un chip aparte. Respectându-se recomandarea ca astfel de cursuri sa aiba un preponderent caracter practic si deci productiv, ei au simulat atmosfera de examen, inversând rolurile. Ca atare, au invitat un proaspat...

Centru de excelenta la Scoala „G.M.Cancicov”

S-a lansat cel mai amplu proiect de sustinere a copiilor capabili de performanta, pe invatamântul primar si gimnazial. Este vorba despre un Centru de Excelenta initiat de cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala „Georgeta Mircea Cancicov" Bacau, respectiv inv. Maria Oprea - responsabil clasa a III a, prof. Teodora...

Noi cursuri de calificare pentru someri

Inca 100 de someri vor avea sansa de a se recalifica gratuit intr-o meserie care este mai cautata pe piata muncii. Pentru ei, luna viitoare, Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Bacau va deschide nu mai putin de sase cursuri de formare profesionala. Unii se vor...

Agricola Bacau: vânzari de carne de pasare in crestere, exporturi in scadere

Vânzarile de carne de pasare ale Agricola Bacau au crescut in valoare cu 8% in 2013, la 300 milioane lei, in timp ce cifra de afaceri a companiei a stagnat in jurul valorii de 363 milioane lei. "Performanta economica a companiilor din industrie a fost serios afectata de decalajul...

Preasfintitul Ioachim Bacauanul lanseaza trei carti

Astazi, 29 ianuarie, de la 17.00, în Aula „Moldova” a Universitatii „George Bacovia”, va avea loc lansarea volumelor „La déification de l'homme d'aprés la pensée du pére Dumitru Staniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” si „Crestinismul abia începe”, toate trei scrise de Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului...

Ping-pong cu sanatatea veteranilor

Fiica unui veteran reclama ca a trebuit sa-i cumpere medicamente tatalui sau cât timp acesta a stat internat in spital. Sesizeaza si faptul ca nu i se acorda medicamente gratuite pentru tratamentul la domiciliu. O lege le da dreptul la gratuitate veteranilor de razboi, alta li-l anuleaza. Dupa ce...